Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?

• Părinții unei fetițe aduc grave acuzații unui medic
• Situație fără precedent la Spitalul Slobozia
• Secția de Ginecologie, pe un butoi de pulbere

Pe un butoi de pulbere stă Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Una dintre secțiile unității sanitare a devenit un adevărat ring de box, între o tînără doctoriță și întreaga echipă de medici. Atît de aprinse sînt spiritele pe palierul compartimentului medical încît și ultimul muncitor din curtea instituției cunoaște scandalul... Acuzații, injurii, jigniri și îmbrînceli, toate în interiorul Spitalului Județean și sub atenta observație a pacienților. Mai grav decît toate acestea sînt însă învinuirile de malpraxis, de neglijență în serviciu și încălcarea unor norme doctoricești ce plutesc în jurul unui medic. Una dintre acuzații se distinge dintre toate, tocmai prin natura sa sensibilă. Este vorba de un copil de numai cîteva luni ce, în urma unor erori medicale, are acum grave probleme de sănătate. «Dar oare pînă unde pot ajunge aceste greșelile medicale?» se întreabă, acum, părinții neputincioși...

Scandal de proporții între medicii ginecologi
Oricine a avut posibilitatea, nefericită ce-i drept, de a sta cîteva zile pe secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului de Urgență Slobozia, a putut să simtă pe propria piele conflicul ce mocnește de mai multe luni de zile între medicii ce ar trebui să vegheze la sănătatea pacienților. Conflicte deschise, țipete și injurii, toate pe holurile Secției Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean. Vrînd-nevrînd, bolnavii sînt obligați să asiste la scandalul monstruos între medici... Miza «războiului»? Orgolii de supremație. Conflictul între medici pare să fi început în urmă cu aproape un an de zile, moment în care echipa de medici a fost întregită prin venirea unui nou doctor. Medicul Valentina Dinu, ginecolog de meserie, pare să fi tulburat apele liniștite ale Secției cu pricina. La scurt timp de la venirea domniei sale, întreaga echipă medicală s-a dezbinat, iar acuzațiile au curs din ce în ce mai multe... «Pretinde că noi toți sîntem niște proști, iar ea este mult mai deșteaptă ca noi. Ne insultă și nu acceptă nici minimul de colaborare. Or noi nu putem evita această minimă colaborare, fiindcă intrăm cîte doi medici în sala de operații» susțin doctorii supărați. Reticenți în a face publice pățăniile din timpul gărzilor, medicii sînt jenați de conflictul ce capătă amploare pe zi ce trece. «Nu se poate. Uneori, la scenele de nervi ale doctoriței sînt părtași chiar și pacienții... Deși nevinovați, aceștia asistă la urletele ei. Cum să ne respectăm statutul de medici în aceste condiții?» spun doctorii. Pe lîngă replicile acide ale medicilor, mai interesante sînt poveștile probate de aceștia. «Într-o zi, a venit cu un domn doctor de la București cu care a intrat în sală. Nimeni nu a știut cine este. Nici măcar dacă era medic. L-a luat în sală drept „mîna a doua“, iar în documente l-a trecut pe medicul Nicolae, cel care ar fi trebuit să intre cu ea în sală. A făcut fals în documentele medicale! Atît ea cît și așa-zisul medic de la București sînt în pericol...» susțin doctorii. Conflictul a căpătat amploare și totalizează, pe zi ce trece, mai mulți perdanți, pacienți cărora le este suprimat dreptul la asistență medicală...
Ultimele noutăți din Secția de Ginecologie aproape că scandalizează lumea medicală. Recent, medicul Valentina Dinu și-a prezentat public, printre colegii de serviciu, evlavia ortodoxă accentuată căpătată peste noapte și care nu-i mai «îngăduie» să efectueze chiuretaje la locul de muncă. Resemnați, ginecoligii spitalului i-au acceptat condiția, permițîndu-i să nu mai realizeze aceste manevre medicale. Curiozitatea noastră jurnalistică ne-a împins însă și am solicitat, telefonic, centrului medical privat unde medicul Dinu profesează în timpul liber, o programare tocmai pentru efectuarea unui chiuretaj. «La noi nu face decît doctorița Dinu, dacă vreți vă dau numărul dumneaei de telefon să vă programeze. Costă 200 lei» a rezumat reprezentantul centrului medical. Evident, noi nici măcar nu bănuim că refuzul de a efectua chiuretaje medicale în spital ține de costurile infime ale acestei manevre medicale în regim de stat...
Un aspect însă nu poate să îi fie contestat medicului Dinu. Specializările. «Una-două pleacă la specializări, cursuri și mai știu eu ce. Are mai multe specializări și diplome decît noi toți la un loc. Însă nu poți să lași gărzile în sarcina oricui și să te duci să te specializezi» mai spun doctorii. Peste toate acestea, însă, o poveste cutremurătoare, tragică și revoltătoare abia ieșită din scutecele maternității este pe cale să explodeze...

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?
Părinții unei fetițe de doar cîteva luni o acuză pe medicul ginecolog Valentina Dinu de malpraxis. Pe cît de tristă, pe atît de reală, povestea se concretizează în suferințele inimaginabile ale copilașului, nimic altele decît urmări ale unor erori medicale. Acum, fetița este bolnavă, iar părinții, tineri, abia dacă mai pot vorbi despre nefericitul eveniment. Iar diagnosticul: epilepsie focală simptomatică, sindrom bipiramidal, tulburare globală a dezvoltării, microcefalie, encefalomalacie multichistică de cauze perinatale! Se pare că lungul șir de diagnostice medicale au fost puse copilului ca urmare a unei suferințe grave la naștere. Părinții fetiței sînt tineri. Atît de tineri încît abia dacă pot face față nenorocirii ce s-a abătut asupra lor. Abia căsătoriți, tinerii s-au bucurat nespus de sarcină, de copilul ce avea să vină pe lume... Numai că realitatea le-a distrus visul frumos din temelii și, ceea ce avea să fie fericirea deplină, s-a transformat într-un coșmar îndelungat. O luptă continuă pentru recuperarea fetiței, zi după zi, tratamente, spitalizări...
«Începînd cu 6 iulie 2009, fiind gravidă în 33 de săptămîni, la data respectivă, am mers la controale periodice, conform recomandării medicului. Anterior acestei date, sarcina a fost monitorizată periodic, lunar, de un medic de obstetrică-ginecologie și alți specialiști din cadrul Spitalului Euroclinic București» așa începe povestea tristă a tinerilor părinți.
Prima ecografie de sarcină efectuată de medicul ginecolog Dinu, avea să concluzioneze că tînăra mămică avea o sarcină normală, fără complicații. Din nou, aproape la finele lunii iulie 2009, respectiv pe data de 22, aceleași medic constata normalitatea sarcinii, lucruri întărite și de rezultatele analizelor la sînge ale viitoarei mămici. În continuare, la începutul lunii august 2009, același medic Dinu a efectuat o monitorizare a activității cardiace a fătului, fără a constata vreo problemă. «Vizite medicale am mai efectuat în datele de 19 și 24 august cînd, de asemenea, medicul care urmărea sarcina de la 33 de săptămîni nu a constatat probleme. La controlul medical din data de 24 august, cînd vîrsta sarcinii era de 39 de săptămîni, constatînd existența unui col „lung și închis“, mi-au fost prescrise medicație orală și vaginală, explicîndu-mi că aceasta îmi va provoca contracții. Tot la controlul din această dată, medicul a stabilit ca la terminarea medicației prescrise, respectiv în data de 28, cînd era de gardă, să mă prezint la spital pentru internarea pentru a-mi provoca nașterea pe cale medicamentoasă» povestește tînăra mămică.
În concluzie, pe toată perioada de sarcină mămica nu a avut probleme de sănătate, iar sarcina și, implicit, fătul s-a dezvoltat normal, părinții fiind, pe zi ce trecea, mai fericiți în așteptarea momentului nașterii. Iar medicul Dinu împărțea asigurări asupra sănătății copilului.
Urmînd în continuare indicațiile doctorului, la sfîrșitul lunii august viitoarea mămică s-a internat în spital, deși nu avea încă simptomele unei nașteri, contracții sau alte dureri. Părinții povestesc cum că, în primele 3 zile de la internare, medicul a administrat în mai multe rînduri medicație orală, vaginală și intravenoasă pentru declanșarea sarcinii. Fiindcă nu avea sorți de izbîndă în încercarea de a induce nașterea copilului, ginecologul a insistat în aplicarea medicamentației, dar fără rezultat.
«La diferite intervale de timp, am relatat medicului Dinu Valentina că am simțit că fătul și-a modificat poziția în sensul că a coborît și că mișcările nu mai erau fel de intense ca înainte. I-am spus chiar că aș dori să nasc prin operație de cezariană pentru evitarea unor eventuale probleme ale copilului însă mi s-a răspuns că nu sînt motive întemeiate pentru o astfel de naștere» susține mămica. Evident că cele relatate de pacientă nu au justificat efectuarea de urgență a unor analize suplimentare, doctorul neluînd în calcul o eventuală suferință a copilului. Mai mult, pe toată perioada internării, medicul Dinu nu a efectuat nicio ecografie.
Cu toate acestea, momentul mult așteptat al nașterii a venit în dimineața zilei de 1 septembrie, cînd viitoarea mămică a început să simtă durerile specifice nașterii. Alegem să nu relatăm întreg șirul de detalii medicale expuse de tînără. Cert este că nașterea s-a produs după două ore, copilul venind pe lume cu anestezie peridurală.
«Am născut după aproximativ două ore cu anestezie peridurală, iar momentul premergător nașterii, în timpul nașterii și nici după ce copilul se născuse în sală nu se afla niciun cadru medical din secția de neonatologie...» adaugă mama.
Iar tragedia abia acum începea. Nou-născutul nu respira, iar medicii încercau din răsputeri o ventilație artificială. Manevra medicală a reușit și, atît copilul cît și mămica, au fost duși pe secții. La 14 ore de la naștere, fetița a început să facă convulsii, motiv pentru care medicii Spitalului Județean au decis transportarea în regim de urgență la București...
Mai mult, potrivit părinților, medicul Dinu ar fi completat foaia de observație clinică și biletul de ieșire din spital cu date false, naștere naturală, deși a fost indusă și șirul ar putea continua... De reținut însă este faptul că în foaia de observație nu au fost trecute medicațiile aplicate în mod repetat pentru declanșarea nașterii. Evident că medicii bucureșteni au primit aceste informații de la proaspeții părinți și, abia la acel moment, au început să justifice starea de sănătate a micuței...
Primele concluzii par să întărească bănuielile părinților. Sănătatea precară a copilului se datorează greșelilor medicale de la naștere. Iar, cel mai probabil, medicamentele pentru provocarea sarcinii sînt principalele motive pentru suferința copilului. Deși are doar cîteva luni, fetița nu se mișcă precum copiii de vîrsta ei, iar drumurile la spitale au înlocuit, nefericit, plimbările în parc.
Actual, copilul urmează tratamente stricte și internări periodice. Mai grav este că, fiind foarte mică, medicii nu se pot pronunța în privinața unei viitoare recuperări. Sîntem însă convinși că nimic nu e mai dureros decît această explicație dată unui tată îndurerat: «este posibil să nu meargă și să nu vorbească niciodată...».

19 Februarie 2010, 08:20 (138313 vizualizări - 39 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Petruta:
(21 Februarie 2010, 19:01)
Ar trebui sa le fie rusine ginecologilor barbati din acest spital. Se vorbeste in oras ca DR Radulescu a agresat-o fizic pe doamna dr Dinu. Ce fel de coleg, barbat,medic este acest om? Sa ii fie rusine!!! Ar trebui ca Managerul Spitalului si Colegiul Medicilor ar trebui trebui sa ia atitudine dar poate sunt mana in mana. Sa le fie rusine celor din conducere care nu reusesc sa tina in spital doctorii tineri.
66642:
(21 Februarie 2010, 09:00)
Adevarul este ca pacientii o prefera pe doamna dr Dinu.Dansa este foarte bine pregatita, iar ceilalti "colegii", sunt eclipsati de dumneaei...raman fara paciente.Oricum dansii raman fara paciente de mult.Majoritatea gravidelor din oras, si nu numai, isi urmaresc sarcina la Bucuresti.De ce oare?Nu si-a pus nimeni intrebarea asta pana acum.Ce aveti cu medicii tineri?!? Nu sunt ajutati si nici sustinuti , din cauza asta nu rezista in acest spital faimos.Sunt medici acolo foarte puternici, mai in varsta, pe care n-o sa-i dea nimeni la o parte niciodata......CINSTE DUMNEAVOASTRA DACA ATI POVESTII CITITORILOR SI DESPRE BINELE CARE SE FACE IN SPITAL, NU NUMAI DE RAU.MAI SUNT SI MEDICI CARE ISI FAC MESERIA DE DRAG.INTRADEVAR SUNT FOARTE PUTINI DAR EXISTA.CA IN ORICE MESERIE:" NU EXISTA PADURE FARA USCATURI".cu stima si respect
vlad c:
(21 Februarie 2010, 03:49)
Doctorita Dinu mi-a lasat o impresie foarte buna, buba la cocina aceea de spital sunt spagarii batrani
catalin M:
(20 Februarie 2010, 19:24)
alooo... lasati domnule femeia in pace si uitativa la adevaratii vagabonti din spitalul slobozia. Uitativa la cel mai mare spagar al tuturor timpurilor DR. MARTIN MARIN ca fara o spaga consistenta nici nu te baga in seama . ASTA DA MEDIC ADEVARAT
Monica B:
(20 Februarie 2010, 09:14)
Dupa o ecografie in spital dr.Dinu nu a acceptat nici o "atentie ".Cred doar ca strica piata doctorilor spagari ! Ar fi bine sa trimiteti o reportera la un consult la dr.Dinu si apoi la alt doctor ginecolog din spital .Doar atunci veti realiza ce se intimpla .In spitalulSlobozia s-au pripasit mai multi medici din R.Moldova cu o dorinta de imbogatire imensa si invers proportionala cu profesionalismul lor.De ce nu mai vin si nu rezista in spital medici tineri romani ?
hotii:
(19 Februarie 2010, 20:51)
vreti mai multa spaga
??????:
(19 Februarie 2010, 20:48)
sunt din amara de ce vb asa de dr. dinu ca nu este adevarat ce spune va spun din propria experienta ca sora mea aavut problme cu dr. de la ginecologiesi singura care a ajutato a fost dr.dinu ca dr. pravat ia dat spaga si degeaba ca a lasato sa se chinue.daca si femeia de servici iti cere spaga de la obraz avem conducere de cacat va rog sa dati si acest articol ca este adevarat 100% va multumesc
INA:
(19 Februarie 2010, 19:42)
La conducerea Spitalului sunt 6 directori cu salarii destul de mari dupa cum se vede din declaratiile de avere ,cu atatea directori ar trebui sa nu fie nici o nemultumire ,mai ales ca adupa cum au scris ziarele este si un director de personol functie noua creata si platita din bani nostri
simona:
(19 Februarie 2010, 16:03)
este ingrozitor ce se poate intampla in acest spital si cu siguranta numai medicii sunt de vina. nu este vb numai de ceea ce se intampla pe sectia de obstretica-ginecologie, ci de majoritatea sectiilor din aceasta unitate. medicilor nu le pasa de suferinta bolnavilor, le pasa doar de propriul buzunar si pot spune asta din proprie experienta cand, in urma unei usoare cazaturi 3 medici cu state vechi in acest spital (dr. panturu, dr. pravat si dr. codruta de la neurologie)mi-au pus acelasi diagnostic de fisura de craniu pe intelesul tuturor, desi eu nu aveam nimic, aspect confirmat de altfel de tomografia realizata in acest sens. te omoara cu zile la noi. nu stiu de ce nimeni nu face verificari? de ce nimeni nu i-a masuri cata vreme se stie ca, in acest spital, multe persoane au fost nenorocite pe viata. cate trebuie sa se mai intample ca acesti medici sa fie exclusi din sistem? cati oameni trebuie sa mai sufere ca acestor medici, cu asa zisa experinta profesionala, sa li se ridice licenta de a mai profesa?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11353 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12584 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9538 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10948 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10967 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(11702 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12283 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11308 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12047 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12103 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11574 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12960 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12213 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9650 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10822 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12971 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14156 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12621 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10928 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12145 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11244 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(12990 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11630 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11522 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14242 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9461 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11391 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(10030 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10886 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...