Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

În 2010 Primăria Slobozia pariază pe investiții

În 2010 Primăria Slobozia pariază pe investiții

La sfîrșitul săptămînii precedente, Primăria Slobozia a organizat o dezbatere publică pe tema bugetului pe anul 2010. Potrivit primelor informații făcute publice, bugetul Sloboziei, în cifre absolute, se ridică la 157882000 de lei noi, din care 110 milioane le-ar reprezenta veniturile și cheltuielile administrației locale. Iar prioritatea-priorităților, potrivit declarațiilor primarului Gabi Ionașcu, o reprezintă investițiile. «Am preferat să reduc cheltuielile pentru salarii sau alte cheltuieli care nu sînt absolut necesare, pentru a face loc investițiilor» a spus Ionașcu.

Anul ăsta bugetul s-a dezbătut în familie
Bugetul Sloboziei a fost prezentat, așa cum o impune legea, în cadrul unei dezbateri publice cu ușile deschise la care nu a participat nimeni. Iar cînd spunem nimeni, avem în vedere publicul, cetățenii, care au lipsit cu desăvărșire, fie și la nivel de reprezentanți. Au participat, în schimb, oficialii Consiliului Județean la nivel de conducere, deputatul PSD Marian Neașcu, consilierii locali ai PSD, funcționarii publici din cadrul Primăriei și alți reprezentanți ai PSD de prin instituțiile publice al căror nume, nefiind importante pentru public, ne scapă. Altfel spus, un buget dezbătut în marea familie a PSD care, cu toate derapajele administrative ale primarului Ionașcu, continuă să conducă Slobozia de 20 de ani. «Întrebați-ne acum, cît mai puteți» a fost îndemnul și concluzia finală a întîlnirii, dominată de cifrele seci expuse de primarul Gabi Ionașcu și urmată de dezbateri formale, lipsite de consistență, dar mai ales fără nicio urmare în plan real.

Investițiile, cuvîntul de ordine
Cum bugetul în toate amănuntele sale poate fi consultat pe site-ul Primăriei Slobozia, nu vom insista asupra detaliilor. Niște minime precizări se impun însă în urma acestei dezbateri. Primarul Gabi Ionașcu e mai hotărît ca oricînd să impună slobozenilor, Consiliului Local și lui Dumnezeu din Ceruri dacă e cazul, politica sa de expansiune investițională. «Am preferat să reduc cheltuielile pentru salarii sau alte cheltuieli care nu sînt absolut necesare, pentru a face loc investițiilor. Noi am considerat că fără aceste investiții comunitatea nu poate evolua, iar banii cheltuiți aici se întorc, într-un fel sau altul, înapoi» a declarat Gabi Ionașcu în încercarea de a-și justifica intențiile. Potrivit proiectului de buget pe anul 2010, investițiile pentru acest an sînt de 45,6 milioane de lei, cu 38% mai mari decît anul trecut și reprezintă 41,3% din buget. Cu aceste fonduri, administrația locală intenționează reabilitarea celor 75 de străzi din Slobozia, intrate în proces de refacere în 2007, rețeaua de apă a orașului, 6 săli de sport care urmează a fi finalizate, două grădinițe cu 200 de locuri, un patinoar și o sală polivalentă...

Primarul care vede viitorul
Și cum o veste bună nu vine niciodată singură, edilul Sloboziei a anunțat că, pentru prima dată de la contractarea celebrului împrumut de 500 de milioane, dobînzile vor fi mai mici cu 60 la sută decît în anul precedent, asistența socială a scăzut la 1,7 milioane de lei în lipsa tichetelor cadou pentru angajați și profesori, iar cheltuielile de personal sînt de numai 5,2 milioane de lei. «Aceasta e o problemă majoră cu care ne confruntăm, pentru că și angajații noștri sînt consumatori de bunuri și servicii. Vorbim de scăderi de salarii care merg de la 2 pînă la 10 milioane de lei vechi, iar acest lucru este dramatic» a deplîns primarul Gabi Ionașcu soarta propriilor angajați.
Un alt semnal de alarmă tras de administrația locală îl reprezintă scăderea alarmantă a numărului de firme active de pe piață. «Scăderea numărului de persoane juridice de la care colectăm taxele și impozitele pe teren confirmă faptul că multe dintre firme au sărăcit, că populația a sărăcit. Noi ne construim bugetele raportat la anul anterior, la parametrii financiari ai acestora. Putem spune, foarte clar, că în anul 2009 am eliberat mai puține avize și licențe de funcționare decît în anii precedenți. Or acest semnal e unul alarmant, care confirmă și el criza financiară pe care o trăim» a mai declarat Ionașcu.

20 Februarie 2010, 18:22 (13933 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Aqua nova:
(24 Februarie 2010, 19:15)
Of of...deci mingiuta asta mica si fara creier este cel care isi ridica palatul ala din spatele statiei maxi-taxi din Slobozia Noua. Fruuumos. Nici nu ma intreb de unde a avut banii atat timp cat stiu din ce organizatie sociala face parte si stiu cine imparte cascavalul.Dar nu pot sa nu observ zambetul lui trist, ochii obositi de la atatea chefuri si sprancenele lasate care denota grija si ingrijorare fata de viitorul incert. Dar cine este nasicul lui ca vrem sa intuim prin ce tehnica isi va sacrifica mentorul???
Agua magic:
(24 Februarie 2010, 09:31)
Vai , cata ignoranta !!!!! Personajul care seamana cu porcusorul de Guineea este liderul gruparii aparte a social democratilor din Slobozia Noua !Cu nasucul sau fin ,care aduce mai degraba cu al porcusorului de Bazna , a simtit dincotro bate vantul unui trai imbelsugat si trudeste din greu la curtea PSD-ului , deocamdata cumparand tigari mai marilor dar visand cu ochii deschisi la clipa cand si cu ajutorul nasicului , va iesi in balconul Primariei si va arunca poporului insetat de sange capul celui care-l creste acum !
Aqua nova:
(20 Februarie 2010, 21:57)
Vai, ce frumos ne vorbi conu' Ionascu. Pai sa ne spuna si noua care sunt alea 75 de strazi care au intrat in proces de reabilitare in 2007? ca sunt varza toate. Pai sa le enumeram noi aici?...strada Brailei care arata ca dupa bombardament, str. Independentei care e plina de cratere..str. Nordului pe care nici cu tancul nu mai poti sa treci...str. Garii care a disparut de tot...etc, etc. Pai mai omule, tu chiar devii penibil. In orasul asta nu mai poti sa te plimbi decat cu parapanta si ne faci noua acum lectii de economie?...Pai cum vad eu din poza, vistiernicul Ciuperca scoate banii din buzunarul stang al bugetului si il baga in buzunarul drept al PSD, cu ajutorul stimabilului demolator de orase...iar conasul Cornel, care-si sprijina de zor materia cenusie cu podul mainii drepte, de i se scurge pe ureche pana ramane fara, abia asteapta saractul sa asflateze si el ceva...ca au ruginit utilajele alea degeaba, parcate vis-a-vis de GPL. Numai micuta aia gogoasa care seamana cu porcusorul de Guineea, din dreapta pozei, nu o cunoastem? Cine o fi oare?...ca pare trist rau de tot...Cat despre baronul urbei, aflaram si noi ca si-a luat-o in freza la Kaufland, cand se aproviziona cu apa plata Dorna. Dar nu stim daca este adevarat. Ne poate confirma cineva?..ca vrem sa sarbatorim acest eveniment si sa premiem mama eroina care a tras la tir.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Reviga: A fost furat de prietenul de pahar

Un bărbat de 64 ani, din Reviga, a alertat polițiștii Secției de Poliție Rurală Grivița despre faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Verificările ulterioare ale polițiștilor au demonstrat că suspectul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:34
(11611 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga beție furt


Cosîmbești: Găini arse în incendiu

O anexă gospodărească a unui cetățean din Cosîmbești s-a aprins noaptea trecută, respectiv luni, 12 martie a.c., după ce proprietarul a aprins focul în interiorul încăperii, cu scopul de a afuma o cantitate ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:33
(14689 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși de polițiști

Un feteștean de 20 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Pe scurt, în perioada 5-10 martie, tînărul a furat mai multe obiecte metalice din curtea locuinței unui bărbat de 56 ani, din Slobozia, locuință ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14618 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți furt


Percheziții domiciliare pentru furt de lemne la Borănești și Bărcănești

Luni, 12 martie a.c., polițiștii au descins la locuințele a șase persoane, cu vîrste cuprinse între 26 și 55 ani, din localitățile Borănești și Bărcănești, suspecte de furt de material lemnos din cantoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14807 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Identificarea animalelor, obligatorie

Potrivit datelor statistice ale DSVSA Ialomița, în cursul anului 2012 au fost efectuate 8 controale la Circumscripții Sanitar-Veterinare de asistență. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:23
(10704 vizualizări - 1 comentariu)


2000 de somații emise de DGFP Ialomița

Peste 2000 de somații a căror valoare depășește suma de 2,8 milioane lei au fost emise doar în luna februarie 2012 de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, pe linia colectării ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:22
(13273 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: TIR răsturnat în șanț după ce șoferul a adormit la volan

În după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație. Șoferul unui TIR a adormit la volan și s-a izbit de un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 17:41
(12632 vizualizări - 0 comentarii)


Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Luni, 12 martie, la ora 08,40, la solicitarea prefectului județului Ialomița și sub supravegherea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la un liceu ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 15:03
(17360 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a oprit într-un copac

Duminică, 11 martie, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din Valea Călugărească, conducea un vehicul cu semiremorcă din direcția Urziceni către Slobozia, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:57
(13496 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați după ce au furat mai multe capace de canalizare

Polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi tineri de 18, respectiv 21 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(11784 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Bătrîn înșelat la telefon

Vineri, 9 martie a.c., un bărbat de 51 ani, din Platonești, a alertat Poliția despre faptul că vecinul său, un bătrîn de 82 ani, a fost înșelat după ce a dat curs solicitării unei persoane necunoscute. ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(15639 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Vineri, 9 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați de către agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că au observat două persoane care furau fier dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:54
(12213 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer de scuter, accidentat

Un bărbat de 54 ani, conducător al unui moped, a fost accidentat sîmbătă, 10 martie a.c., la Țăndărei. Bărbatul a virat brusc la stînga, fără să se asigure, moment în care a fost lovit e un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:53
(11937 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Un tînăr de 22 ani, din Cosîmbești, a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, sîmbătă, 10 martie a.c., pe raza localității Sudiți. Verificările efectuate de către polițiști au demonstrat că individul ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:52
(13584 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției în piața din Urziceni

Peste 40 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni organizate sîmbătă, 10 martie a.c., în zona pieței agroalimentare din Urziceni pe linia prevenirii faptelor  antisociale, a violenței ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:49
(15155 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 60000 lei, 10 șoferi au rămas fără permis

În perioada 9-11 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate în trafic. Rezultatele activităților s-au concretizat în aplicarea a peste 320 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:48
(15157 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Bătrîn de 90 ani, cuprins de flăcări

Incendiu la o gospodărie din Amara, sîmbătă, 10 martie a.c. După ce a încercat să aprindă focul de la sobă cu benzină, un bătrîn de 90 ani a fost cuprins de flăcări. Rănit grav, el a fost transportat la ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 12:09
(12936 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Anunț angajare

Magazin încălțăminte, str. Matei Basarab, angajează vînzătoare, experiență 3 ani orice domeniu, 800 lei+bonusuri.
Telefon 0727/881.104 ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 11:45
(8700 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, s-a răsturnat cu tirul între Slobozia și Bucu

Doi șoferi sînt cercetați de polițiști după ce au fost prinși la volan băuți.
Primul șofer care s-a urcat băut la volan a fost depistat de polițiști pe raza localității Cosîmbești. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:11
(10140 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada națională de interpretare instrumentală

Peste 120 de elevi din nouă județe ale țării vor participa la acest sfîrșit de săptămînă la olimpiada națională destinată copiilor din ciclurile primar și gimnazial. Evenimentul se desfășoară la Slobozia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:09
(12611 vizualizări - 0 comentarii)


Artista Maria Unțanu revine la Slobozia

Cunoscuta artistă Maria Unțanu revine la Slobozia. Pe data de 22 martie a.c., ea va expune pe simezele Galeriei de Artă «Arcadia» cele mai noi creații plastice care îi poartă semnătura. De data aceasta ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:08
(13162 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 204

Joi, 15 martie 2012, este termenul limită pînă la care contribuabilii trebuie să depună la administrația financiară în a cărei rază teritorială își au dominciliu fiscal, «Declarația anuală de venit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:08
(7598 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți identificați de polițiști

Cine a plecat la furat în această săptămînă, n-a avut prea mulți sorți de izbîndă. Polițiștii ialomițeni au identificat nu mai puțin de șapte persoane care au încercat să își însușească bunuri prin mijloace ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:07
(13901 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița hoți


Slobozia: Concurs interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică

Elevii cu talent artistic sînt invitați să participe la cea de-a doua ediție a concursului interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică. Startul  competiției a fost dat în urmă cu o săptămînă ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:06
(9125 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați pentru furt și delapidare

Doi bărbați, de 30 și 39 ani, din Bordușani și Fetești, sînt cercetați penal.
Astfel, administrator al unei societăți din Bordușani, bărbatul de 30 ani a sustras din fondul forestier național mai ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2012, 17:05
(11371 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Focar de rabie la Ciocîrlia! Zona de supraveghere a fost extinsă la 30 km!

Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «luni, 5 martie 2012, a fost găsită o vulpe moartă pe fondul de vînătoare 39 Urziceni, în imediata apropiere de localitatea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2012, 16:14
(11179 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor cu mandat de arestare, prins de jandarmi în sediul Judecătoriei Urziceni!

Un bărbat din Bărcănești care se sustrăgea urmăririi penale a fost identificat de jandarmii din Urziceni. Astfel, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Urziceni, care executau marți, 6 martie ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:55
(14164 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Germania, găsită la Țăndărei

Marți, 6 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:41
(12201 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 4,5 milioane lei, rambursări de TVA în martie 2012

Aproximativ 4,5 milioane de lei reprezintă rambursarea de TVA aferentă lunii martie în județul Ialomița. Potrivit reprezentanților Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, decontarea celor 81 de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:40
(7103 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții SMURD

Patru persoane au necesitat, de urgență, intervenția echipajelor SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița.
Astfel, primul apel telefonic a fost înregistrat luni, 5 martie, cînd ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2012, 12:39
(16835 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...