Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mihai Cruțu, pe urmele lui Covaliu

Superperformanță

Mihai Cruțu, pe urmele lui Covaliu

Sala de scrimă din Complexul Sportiv Municipal Slobozia este tapetată cu fotografii. Una dintre ele, reprezentînd afișul Campionatului Național desfășurat anul trecut la Iași, surprinde un sabrer gata pentru duel. Deși statică, fotografia emană o forță latentă inexplicabilă. Este fotografia sportivului anului 2009 din Ialomița, Mihai Cruțu. Ne-o arată tatăl și antrenorul lui Mihai, profesorul Mihai Cruțu, iar din fiecare zîmbet, vorbă sau gest al acestuia descoperim mulțumire și mîndrie perfect justificate: «Mihai traversează o perioadă excelentă. Mă aștept la performanțe maxime din partea lui. Pe lîngă titlul național la cadeți, pe care trebuie să-l apere, mai avem campionatul european de la Atena, din martie, unde sper la o medalie sau chiar la titlul de campion» adaugă tatăl antrenor.
În vreme ce discutăm cu antrenorul, elevii săi fac ultimul antrenament înainte de a pleca la Sofia unde, între 19 și 22 februarie, s-a desfășurat turneul «Sabre-Eltroposki».
Din grup se desprinde chiar campionul național al cadeților care, pe lîngă acest titlu, se poate mîndri cu unul de aceeași anvergură obținut la 13 ani, la copii și cu alte două, de vicecampion la Speranțe. Vorbim puțin despre timpul liber! Și pentru că acesta nu prea există trecem la subiectul central al discuției, competiția europeană care se apropie. Mihai își alege cu grijă cuvintele și promisiunile, dovedind, la 17 ani, un echilibru pe care mulți alții nu îl ating nici la momentul deplinei maturități. «La Atena mă voi duela cu sportivi din școli de elită, cum ar fi Franța sau Italia. Obiectivul pe care mi l-am trasat este clasarea între primii 8 dar, după cum spunea și Mihai Covaliu, scrima este sportul de o zi. Dacă la europene va fi ziua formei mele maxime se pot întîmpla lucruri frumoase» spune Mihai. Tot de la el am aflat că «un scrimer ar trebui să evite fotbalul întrucît e bine să aibă grijă de picioare». Sportul care ajută mult în scrimă este tenisul de masă.
La plecare, i-am strîns măna campionului nostru național, îndrăznind să pariem pe o medalie europeană la Atena din partea lui și sperînd ca, într-o zi, un alt Mihai să cucerească cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic. Dar nu Covaliu, ci Cruțu din Slobozia.

23 Februarie 2010, 19:47 (17849 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Crutu Dayana:
(27 Octombrie 2010, 17:38)
Se vede c-ai fratele me.....:d

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
436 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Accident produs de neacordarea de prioritate

Luni, 10 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, la intersecția bulevardului Matei Basarab cu strada Ialomița, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:11
(9021 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Produse contrafăcute la «Sărbătoarea Toamnei»

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat luni, 10 octombrie a.c., în incinta unde se desfășoară «Sărbătoarea Toamnei», eveniment aflat la ediția a II-a. Astfel, polițiștii de investigare a fraudelor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:09
(11255 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: 12 octombrie 2011, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

Prin rezoluțiile nr. 44/236 din 22.12.1989 și nr. 56/195 din 21.01.2002, adoptate de către Adunarea Generală a ONU, s-a stabilit ca, în fiecare an, a doua zi de miercuri a lunii octombrie să fie desemnată ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:03
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Bărbat bătut de 5 tineri pentru un telefon mobil!

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 9 octombrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați de un bărbat de 38 ani, din Gheorghe Lazăr, despre faptul că a fost agresat de ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:09
(10127 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Hoț din mașini, prins în flagrant

Un cetățean a sesizat polițiștii pe numărul de urgență 112 despre faptul că un individ fura bunuri dintr-o mașină parcată în incinta unei societăți comerciale. Deplasîndu-se imediat la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 16:08
(12810 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Slobozia: A comandat 10 centrale termice și le-a «achitat» cu un ordin de plată fals!

Sîmbătă, 8 octombrie, polițiștii au fost sesizați de administratorul unei firme din Slobozia cu privire la faptul că un individ din București, care s-a recomandat ca fiind angajat al unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:39
(9653 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Scutire de la plata penalităților și a majorărilor de întîrziere

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în conformitate cu prevederile legale, organele fiscale competente vor transmite pînă vineri, 15 octombrie, scrisori către ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:32
(13462 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 54000 lei

În perioada 7-9 octombrie, polițiștii rutieri ialomițeni au acționat pe șoselele județene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:31
(10823 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Sfîrșit de săptămînă cu arderi necontrolate și urgențe medicale

Șapte arderi necontrolate și opt intervenții medicale, acesta este rezumatul activității pompierilor ialomițeni în ultimele 48 de ore. Potrivit unei comunicări, arderile de vegetație uscată au fost înregistrate ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:30
(15361 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestați pentru lipsire de libertate și tîlhărie

Trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 20 și 40 ani, toți din Fetești, au fost arestați preventiv pentru lipsire de libertate și tîlhărie. Pe scurt, sîmbătă, 8 octombrie, cei trei bărbați au acostat pe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:25
(12109 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O comandat un telefon și a primit o piatră

Un tînăr de 21 ani din Slobozia a sesizat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a fost victima unei înșelătorii. Tînărul a povestit polițiștilor că, în urmă cu aproximativ două săptămîni, a ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:20
(8525 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Comerț ilegal cu legume

Vineri, 7 octombrie, polițiștii ialomițeni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de comerț cu legume-fructe în comuna Movilița. În cadrul activităților, polițiștii au legitimat 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 15:10
(11183 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Cu permisul reținut și băut, la volan

Sîmbătă, 8 octombrie, la Adîncata, polițiștii au prins un bărbat de 30 ani în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost oprit de polițiști și verificat în ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2011, 14:53
(11957 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Copil de 3 ani, accidentat mortal

Noaptea trecută, joi spre vineri, 6/7 octombrie, un copil de doar 3 ani, din Bărbulești, a fost victima unui accident rutier. Copilul a încercat să traverseze strada în fugă prin loc nepermis și fără să ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:03
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție șoferi! Amenzi pentru lipsa cauciucurilor de iarnă!

Începînd cu data de 1 noiembrie, șoferii sînt obligați să-și monteze pe autoturisme anvelope de iarnă. Prevederea este stipulată în noua legislație rutieră, iar nerespectarea regulilor va aduce șoferilor ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:02
(11031 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă pentru combaterea furturilor de lemne

Peste 100 de persoane au fost legitimate joi, 6 octombrie, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii feteșteni. Scopul activităților l-a constituit prevenirea și combaterea furturilor de material ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 17:01
(9801 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă

Începînd cu data de 17 octombrie, actul administrativ fiscal se comunică cu prioritate prin poștă, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit Direcției Generale a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:40
(7963 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 1000 de cartușe depistate într-un autoturism, confiscate

«Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat miercuri, 5 octombrie, pe fondul de vînătoare Bucu, pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic, ocazie ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:19
(10327 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis, la volan

Polițiștii slobozeni au identificat miercuri, 5 octombrie, pe bulevardul Matei Basarab, un autoturism condus de un bărbat de 31 ani. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constat că bărbatul nu avea ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:18
(8315 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Infractor prins de polițiști

Miercuri, 5 octombrie, polițiștii slobozeni au prins un tînăr de 22 ani din localitate pe numele căruia exista un mandat de arestare. Individul a fost condamnat de Judecătoria Slobozia la 1 an și 8 luni ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 16:17
(9668 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice», sărbătorită de Protopopiatul Urziceni

«Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice», sărbătorită de Protopopiatul Urziceni

Marți, 4 octombrie, Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Primăria Urziceni, au organizat la clubul pensionarilor din comunitate un eveniment dedicat «Zilei Internaționale a Persoanelor Vîrstnice». ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 13:05
(11664 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Un camion a luat foc

Un autocamion ce se deplasa pe autostrada București-Constanța a luat foc miercuri, 5 octombrie. Pompierii militari de la Garda Fetești au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor, iar după aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 13:03
(12746 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Bătrân accidentat mortal

Jilavele: Bătrîn accidentat mortal

Un bătrîn de 87 ani a sfîrșit tragic marți, 4 octombrie, într-un accident rutier. Bărbatul se deplasa pe o bicicletă în comuna Jilavele și a virat brusc și fără să se asigure către stînga, fiind lovit mortal ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:58
(13225 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Depunerea cererilor de plată pentru ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale

Potrivit unei comunicări APIA, pînă la data de 14 octombrie 2011 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat privind ameliorarea raselor de animale, aferente lunii septembrie 2011. Conform ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:57
(14310 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Infractor arestat

Marți, 4 octombrie, polițiștii din Gheorghe Lazăr au prins un bărbat, de 37 ani, din localitate, pe numele căruia era emis un mandat de arestare. Bărbatul era consemnat de Judecătoria Fetești la 2 ani și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:56
(10523 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune în traficul rutier

Polițiștii feteșteni au executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație și pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolele la care se expun prin nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:55
(12448 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste plafonul de 35000 euro, plătitori de TVA

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita atenționează contribuabilii persoane juridice, care au depășit plafonul legal de scutire de TVA, precum și persoanele fizice autorizate aflate în aceeași ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2011, 12:50
(9875 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, pînă la data de 17 octombrie 2011 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătățirea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2011, 08:58
(14570 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție! Inspectorii de muncă fac verificări în domeniul transporturilor!

În perioada 3-28 octombrie 2011, se va desfășura etapa a II-a a Campaniei Naționale inițiate de Inspecția Muncii în domeniul Transporturilor. Scopul principal al Campaniei îl constituie «Verificarea respectării ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2011, 08:53
(9363 vizualizări - 0 comentarii)


Guvern: Subvenții pentru agricultură. Subvenția pe suprafață-172 euro pe hectar!

Executivul a aprobat o hotărîre de guvern care reglementează acordarea de ajutoare de stat producătorilor agricoli pentru perioada 2011-2012, în valoare totală de aproximativ 200 milioane de euro, circa ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2011, 08:25
(8807 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...