Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Mister Levy, atacăm și noi?

Unirea Urziceni-FC Liverpool, joi, 25 februarie 2010, ora 20.00, PRO TV

Mister Levy, atacăm și noi?

În meciul tur cu Liverpool a vrut parcă să demonstreze mioritismul pe care se sprijină fotbalul nostru. «Pîrjolirea holdelor» a fost vizibilă pe întreaga durată a partidei, nici golul lui N'gog neizbutind să scoată echipa noastră din cuibăreala defensivă impusă de sistemul de joc creionat de Ronny Levy. Omul meciului nu avea cum să fie în aceste condiții decît un fundaș. Maftei, cel care în zece ani a adunat în pumni frustrarea statutului de rezervă la meciul Rapidului lui Iordănescu pe Anfield, a vrut acum să le facă pe toate. A driblat, a respins, a deposedat și chiar a lansat mingi pentru atacul Unirii. Din păcate, acolo l-a găsit stingher pe Bilașco, lăsat să se descurce cum poate de un mijloc util doar la destructurat acțiunile cormoranilor. Mîine seară nu mai poate fi astfel. Plecînd cu handicapul de un gol stabilit în tur, avem nevoie de o așezare mai elastică, capabilă să pună în pericol poarta lui Reina. E limpede că lîngă Bilașco va trebui plantat un al doilea vîrf, iar soluțiile sînt titularizarea lui Rusescu sau împingerea lui Onofraș în atac. Varianta a doua, mai plauzibilă, poate fi posibilă prin sacrificarea unui închizător, Paraschiv și titularizarea lui Lurențiu Marinescu. Ex-ploieșteanul, folosit foarte puțin în tur de Dan Petrescu, a dovedit mult tupeu în cele 15 minute jucate pe Anfield la debutul său în cupele europene. Ceva curaj, forță în atac și un dram de șansă pot face ca istoria să fie scrisă în alb-albastru. Și, chiar dacă la ei revine Fernando Tores, am putea elimina Liverpool. Ce zici Mister Levy, atacăm și noi?

23 Februarie 2010, 19:49 (15537 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident în Slobozia

Accident în Slobozia

Marți, 2 aprilie a.c., în jurul orelor 11,50, două echipaje de pompieri au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:10
(6529 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 09:20
(12202 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute confiscate de polițiștii ialomițeni

Luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 11,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat doi bărbați, de 34 și 36 de ani, ambii din județul Constanța, ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:40
(9391 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Material lemnos confiscat de polițiști

Luni, 1 aprilie 2024., polițiștii din Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta cu o autoutilitară  material lemnos. În ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:35
(2913 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2864 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3872 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9125 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14512 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3841 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12765 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14097 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(11640 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3096 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11798 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23604 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4425 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(17960 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6692 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(35752 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9060 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14341 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9265 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10769 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4397 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22162 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10091 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(15936 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(13919 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(9833 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...