Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Partida lu' Niță de la Perieți

PNCD-Resurrection

Partida lu' Niță de la Perieți

În vreme ce Ponta se alegea cu surle și trîmbițe la București, iar Geoană promitea că va fi ce-a fost și mai mult decît atît, la Perieți, la o aruncătură de băț de Slobozia, partidul lui Horia Niță făcuse deja o descoperire decisivă pentru salvarea României. Reporterul publicației noastre a fost acolo și a aflat că în grădina lui Dumnezeu nu mai există, demult, garduri, iar Horia e un președinte care-ar putea revendica Spitalul 9 ca sediu pentru partid...

Crăișorul Horia
Conferința județeană a Partidului Național Democrat Creștin are loc la Căminul Cultural din Perieți. Pe stînga, după ce treci de școală. În față numărăm 8 mașini și un Mercedes cu numere de Bulgaria. «Conferința nu are loc în sala mare, că e prea frig!» ni se explică. Așa că sîntem îndrumați pe scări, la etaj, într-o magherniță de 4 pe 4, încălzită cu un convector atașat la butelie. Vocea lui Horia se aude de jos, de pe scări... E grizonat, are cămașă cu dungulițe cu nasturii deschiși pînă la brîu, haină albastră de velur și batistă cu monogramă înfiptă discret în buzunarul de la piept. Are de-a dreapta, președintele filialei ialomițene, iar de-a stînga o tînără localnică, campioană la karate. Și vorbește, vorbește, vorbește... un melaj de naționalism demagogic, parapsihologie violetă și antieuropenism subversiv: «Așa nu se mai poate! Trebuie să facem ceva pentru a salva țara aceasta! Altfel, eu le-am spus încă din 2000. Nu contează că sîntem oameni care am suferit, că avem probleme. Toată Europa e un sistem centralizat, cu o economie centralizată la Frankfurt și o politică centralizată la Bruxelles. Că ești de dreapta, că ești de stînga, în Europa nu mai contează. Contează doar ei, ceilalți trebuie să execute! Pentru ce?!... De aceea, așa cum am mai spus, în România trebuie să se facă un singur lucru! O singură zi, fiecare om din țara asta să ajute o persoană apropiată. Cu condiția ca acel om care a fost ajutat să dea ajutorul altor trei persoane. În acel moment se schimbă țara. Ca o undă de seism care se întinde peste tot! Nu vorbesc doar la mine care este și interesul partidului meu! Mă gîndesc la dumneavoastră. Și mă gîndesc cu milă și cu teamă pentru ce o să îndurați de-acum încolo. Dacă nu ne unim, dacă nu facem ceva pentru noi înșine să creștem conștiința asta națională...».

În numele tatălui
Duzina de membri și simpatizanți din sală se cutremură, mormăie aprobator, lansează lozinci... Încurajat și pătruns de propriul său discurs, Horia se încălzește, gesticulează, cheamă la revoluție politică. Pereții stau gata să explodeze. Agitația unui simpatizant risipește, în aerul înghețat al magherniței, un miros inconfundabil de balegă de vacă. Extazul e total. Președintele filialei locale a partidului, Stelian Mihăilescu, se ridică și îi prezintă pe cei prezenți președintelui. Organizația Bărbulești, Borăneștiul, Miloșeștiul, Periețiul, gazda conferinței județene, Amara... În total, 12 organizații locale reînființate în 2008, cu peste 200 de membri care pot fi verificați cu adeziunile, 4 consilieri locali și carnetele de partid: «O parte dintre ele le avem, altele urmează să vină. Pentru că trebuie să vă spunem că noi sîntem un partid adevărat, cu carnete, nu ca alții, doar cu adeziuni! Un partid de centru-centru unde oamenii continuă să vină. Numai astăzi au semnat 10 persoane...».
Argumentul pare decisiv pentru legitimarea partidului, a președintelui, a conferinței... Trăim un sentiment inexplicabil de deja-vu. Ceva între prozelitism baptist și sistemul piramidal promovat de Caritas. Din spatele ușii vocea lui Horia tună apostolic împotriva celor care i-au furat partidul în urmă cu 2 ani, șterge pe jos cu Guvernul Boc și propovăduiește o nouă eră politică «pentru interesele noastre». Toate piepturile oftează la unison, semn că prozeliții sînt în plin orgasm politic.

Cei 12 apostoli ai PNCD
Ieșim afară și sudăm două țigări pentru a ne liniști. Ne facem autocritica. România e o țară unde dreptul la întrunire e consfințit prin lege, fiecare are dreptul la opinie, la un loc sub soare. N-avem niciun drept să judecăm bieții oameni. Chiar și pe Horia, cu Mercedesul lui model '87... Ignoranța, prostia, oportunismul nu sînt delicte! Hotărîm să ne lepădăm de prejudecăți și ne întoarcem în sală. Îl identificăm pe proprietarul mirosului de balegă de vacă și îl rugăm să ne explice de ce se află aici. Îl cheamă Iordache Ion și face încă de la început precizarea că el e deocamdată simpatizant: «Eu am fost de 2 ori simpatizant, la PDAR și acum... Atunci am fost la conferința națională și ce am văzut acolo nu mi-a plăcut! Nici aici nu mi-a plăcut dar nici nu mi-a displăcut! Stau și văd despre ce e vorba! Ăștia vor să facă ceva și nu umblă după oameni care sînt șantajabili și șantajați. Toată conducerea României este supusă șantajului de către băieții cu ochii albaștri care ne conduc. Atîta timp cît ei o să fie la conducere, românii noștri o să fie sclavii Europei!».
Chipul simpatizantului Iordache e străluminat de credința în propriul său univers, în propriul discurs. Refuzăm evidența și căutăm un altul. Un membru plin, un președinte de organizație. Dumnezeul creștin-democrației ni-l scoate în față pe cel de la Amara, pe Ivan Constantin Marcel. Ne avertizează că a candidat la funcția de primar: «organizația de la Amara are 25 de membri, dar avem probleme în a convinge oamenii că partidul există, că nu s-a desființat după 2008. Eu am trecut prin multe partide, domnule. Dar ideea mea e ca tinerii să fie cooptați într-un partid mai mare. Mă rog, nu în ăsta, într-un partid mai mare. Eu sînt mai bătrîn, am venit aici că e mai mult loc, că e un partid mai nou și, cine știe, poate-poate ne ajungem și noi, nu numai alții! Înțelegeți!?».
Înțelegem. Și pe el, și pe cei 12, și pe Horia... Atît de bine încît ni se face un dor năprasnic de PSD. De oportuniștii oficiali, de lingăii politici patentați, de parveniții ultimilor 20 de ani și de ignoranța colectivă care i-a legitimat pe scena politică. Trăiască PD-L, Vivat Felix! Ave Ponta, muritorii te salută!

27 Februarie 2010, 10:22 (19608 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
02 Aug 2026
227 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7085 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2687 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(6288 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(11597 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3123 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(4343 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(5396 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6113 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(3885 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(3621 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4067 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(10362 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1585 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(7056 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4126 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(6792 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6974 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(5813 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(6829 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(5583 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(11216 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(726 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4038 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2415 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(5235 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(3886 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(4775 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Cetatean al orasului în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Cetatean al orasului în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...