ULTIMA ORĂ
Informare APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare și defrișare a plantațiilor viticole că trebuie să completeze și să depună formularul de cerere unică de plată pe suprafață, în intervalul 1 martie-17 mai 2010. Astfel, potrivit Ordinului 41/19 februarie 2010, beneficiarii măsurilor de reconversia/restructurare a plantațiilor viticole și defrișare a plantațiilor viticole au obligația de a completa formularul-tip de cerere unică de plată pe suprafață, indiferent dacă solicită plați directe sau nu, pentru toate suprafețele agricole pe care le dețin în exploatare.
De asemenea, conform Ordinului 30/08.02.2010, beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare au obligația de a respecta bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, inclusiv pe cele neeligibile și pe cele care nu sunt folosite în scopul producției.
Reamintim că APIA a lansat luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul financiar, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie-17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată, începînd cu data de 18 mai a.c., se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întîrziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății pentru anul în curs.
2 Martie 2010, 15:13 (15314 vizualizări - 0 comentarii)





