Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea făptuitorilor. Aceștia sînt doi tineri, de 17, respectiv 20 de ani, ambii din municipiul Slobozia. Fapta a fost sesizată polițiștilor la data de 20 decembrie 2009 de un bărbat, de 29 de ani, din Slobozia. Bărbatul a declarat că în cursul nopții, în jurul orei 00.45, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe strada Ardealului, la intersecție cu strada Alexandru Odobescu din localitate, a fost acostat de doi tineri necunoscuți, care l-au lovit cu pumnul în zona feței și l-au deposedat de un telefon mobil și de suma de 50 lei. Cei doi tineri, cunoscuți cu antecedente penale, au fost reținuți pe bază de ordonanță și încarcerați în arestul Inspectoratului în cursul zilei de 4 martie a.c., urmînd ca ziua următoare să fie prezentați Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Vineri, 5 martie 2010, Parchetul și-a însușit propunerea polițiștilor și a înaintat dosarul la Judecătoria Slobozia, care a emis pe numele tînărului de 20 de ani, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, acesta aflîndu-se în prezent în arestul Inspectoratului, iar cel de-al doilea este cercetat în stare de libertate.

6 Martie 2010, 17:28 (15280 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
361 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20309 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(21086 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20259 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20932 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20615 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20972 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19965 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(20049 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Cetateanu turmentat. în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...