Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Războaiele lăptarilor

Lapte gros, lapte vîrtos!

Războaiele lăptarilor

Criză sau supraproducție! În lumea strîmtă și săracă a lăptarilor ialomițeni părerile sînt împărțite. Însă, indiferent de opinie, cei care pierd sînt, întotdeauna, clienții. Pentru că lipsa unor reglementări clare în domeniu îi obligă să cumpere ce li se oferă. Iar oferta, oricît de variată, e tributară conflictelor dintre producătorii obligați să se devoreze între ei pentru a supraviețui pe piața liberă a laptelui ialomițean.

Laptele la dozator învrăjbește piața
La Slobozia, laptele la dozator e pe piață de două săptămîni. Un dozator automat, în Piața Agroalimentară și un tanc de lapte deservit de o vînzătoare în piața Cuza Vodă. Metoda pare revoluționară, iar vînzările ajung la 200 de litri zilnic. Unul dintre clienți, trecut de 60 de ani, susține că vine pentru a doua oară aici:«Îmi vine nepoata! Și maică-sa vrea să-i dau lapte fără E-uri, că cică nu e bun pentru copil. Am auzit că au aici, la dozator. Cică nu-i fac nimic, îl vînd așa, cum îl iau de la vacă. Original de la fermă!».
Bătrînul nu e singurul. În două ore, prin fața dozatorului trec peste 20 de clienți! Afacerea îi aparține lui Lucian Ștefan. A dat pe dozator 10 mii de euro și era mulțumit pînă să ajungă să-l urască toți: «Am citit și noi pe internet, am văzut la alții... La București, sînt deja demult... Avem cotă de lapte, sîntem absolut în regulă... Dar oamenii au văzut cisterna, au văzut că vindem, și-au început să ne înjure... Pot să vorbească ce vor, e o țară liberă! Stați o secundă!» se scuză patronul întrerupîndu-și discursul. Ajută serviabil un alt client care nu pare să se descurce cu dozatorul lui. Îl ajută să poziționeze sticla și îi recomandă s-o încline puțin «Așa e laptele proaspăt, face spumă, de-aia e bine să țineți sticla înclinată» explică el pedant. Omului i se luminează fața, semn că Lucian și-a mai cîștigat un client pe viață: «Eu, dacă mă supăr, iau dozatorul și-l mut la București. Nici nu mă mai cert cu ei, cîștig și mai bine... Vă spun eu, piața asta nu e pregătită pentru servicii de calitate! Oamenii sînt răi, vor să te distrugă cu orice preț. Eu nu înțeleg, dom'le, că doar n-am făcut rău nimănui, nu vreau decît să ofer un serviciu civilizat».
Serviciul civilizat pe care-l oferă Lucian e perfectibil. Uneori, laptele se brînzește, iar clienții se întorc cu sticlele înapoi. Lucian se jură cu nu e el de vină, ci Enelul care a întrerupt alimentarea cu curent electric către 6 ore. În piața Cuza Vodă, unde tancul de 550 de litri de lapte al lui Lucian e deservit de un operator, lucrurile merg și mai greu. Vecinii de tarabă i-au făcut deja reclamații. Din cauza lui pleacă cu laptele acasă...E prea ieftin. Și nu e al lui, îl cumpără de ici, de colo...

Lăptarii de profesie aruncă laptele în șanț
La 40 de kilometri distanță, la Ciochina, Mihai Călin are o afacere similară. 70 de capete care produc 500 de litri zilnic. Se consideră lăptar adevărat și refuză să facă jocul speculanților de pe piața liberă: «Am auzit și eu de dozatoarele astea. Cerșesc lapte de peste tot. Dar eu nu le dau! Prefer să pierd bani în fiecare zi decît să le dau lor gratis!».
Iarna pierderile estimate de către Mihai Călin la ferma lui sînt estimate la 2 milioane de lei zilnic. Nu este vorba exclusiv de prețul laptelui. Furajele, de exemplu, și-au dublat prețul în mai puțin de 2 luni. Cheltuielile de exploatare pe timpul iernii au crescut și ele substanțial, iar subvențiile pe care statul le-a plătit pentru susținerea fermelor zootehnice nu reprezintă nici a mia parte din cheltuielile curente: «Banii ăștia se duc în mîncare. Dar, dacă tărîța a ajuns la 7 mii, șrotul de floare s-a dublat... Mai bine ne-ar lipsi și de ăia să știu o treabă. Eu, în luna decembrie, am avut pierderi zilnice de 2 milioane pe zi, raportat la prețul mîncării și al laptelui. Așa că banii ăia sînt o nimica toată. Dacă ar fi dat ăia 3 mii de lei pe lapte, mai era o sfîrîială... Dar așa...».
Așa, Mihai Călin preferă să arunce laptele pe marginea șanțului! În semn de protest față de prețul oferit producătorilor și pentru a atrage atenția asupra diferenței dintre producători și speculanții din piețe: «Acu', dacă ai pe cineva la Primărie, în juma de oră ești producător de ce vrei tu! Da' nici nu trebuie să cunoști, așa e mersul. Eu nu mă las pentru că mi-a intrat în sînge. Și tot mai aștept anul ăla bunu'. Da' să știți că nu e viață de trăit. Mai bine îl dai pe șanț decît să vezi cum te încalecă speculanții».

În Ialomița, Asociația Crescătorilor de Bovine numără circa 2000 de crescători de vaci. Dintre aceștia, mai puțin de 100 sînt activi și membri cotizanți. Iar efectivul de animale certificat nu depășește 3000 de capete. În aceste condiții, deși APIA Ialomița a raportat încheierea primei etape de subvenționare în Ialomița (370 de lei pe cap de vacă), sumele orientate către sectorul zootehnic sînt, mai degrabă, modice. Iar anul 2010 aduce, pare-se, cheltuieli mai multe decît bani europeni. Conform Tratatului de aderare, în perioada 2007-2009, România a putut aplica măsuri de sprijin care nu sînt conforme cu regulile comunitare de ajutor de stat. În 2010 însă, aceste forme de sprijin (notificate) vor înceta. În schimb, au apărut deja noi reglementări privind «îmbunătățirea calității și igienei laptelui de vacă pentru atingerea standardelor de calitate din UE»...
Însă, în lipsa unui sistem de măsuri de piață orientate spre cerere și ofertă, precum și a sistemelor adecvate de sprijin direct, aceste reglementări rămîn doar pe hîrtie. Iar sprijinul redus, în corelație cu productivitatea scăzută, cu lipsa veniturilor din partea pieței și cu accesul greu la credite, condamnă lăptarii ialomițeni la un război intestin din care nimeni nu are nimic de cîștigat.

7 Martie 2010, 09:21 (23760 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


judau mihai:
(22 Aprilie 2010, 14:13)
La cat de multe piete sunt in constanta nu exista nici un dozator mi ar placea sa avem si noi un asemenea dozator sa scapam odata de siclele mizerabile de pe tarabe

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
02 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5515 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25216 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16280 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5765 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6271 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5391 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9211 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6567 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(5999 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(10679 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10794 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8665 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9861 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8081 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10275 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6506 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8425 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5502 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3681 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16663 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(10018 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5437 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(8029 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(10035 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14714 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7274 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5333 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Cetatean al orasului în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Cetatean al orasului în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...