EVENIMENT
Jandarmii «KOSOVARI» și-au primit decorațiile
La începutul lunii februarie 2010, prin Decret Prezidențial, în semn de recunoștință și apreciere pentru profesionalismul dovedit pe timpul executării misiunilor, șapte ofițeri și 47 de subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române au fost desemnați să primească decorații militare, respectiv, Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război, și Medalia Bărbăție și Credință clasa a-III-a, cu însemn de război.
Miercuri, 10 martie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezența consilierului prezidențial Iulian Fota și a secretarului de stat în Ministerul de Interne, Dan-Valentin Fătuloiu s-a desfășurat ceremonia propriu-zisă de înmînare a decorațiilor cu însemne de război, jandarmilor din contingentul abia întors din Kosovo.
Din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au fost decorați plutonierul Florin Mihalcea și sergentul major Georgel Simoiu.
Să reaminitm că începînd cu 10 decembrie 2008, Detașamentul de Misiuni Internaționale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni și se subordonează operațional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo, după realizarea transferului de responsabilitate între ONU și UE, iar cei 54 de jandarmi medaliați au făcut parte din cel de-al IX-lea contingent care a participat la misiunea de menținere a păcii în Kosovo. Față de precedentele mandate (sub egida ONU), care se derulau pe o perioadă de un an, mandatul EULEX are o durată de șase luni. Misiunea internațională continuă sub egida UE, în baza solicitării oficiale adresate României de către Consiliul Uniunii Europene, pentru punerea Detașamentului de Jandarmi Români dislocat în provincia Kosovo sub mandat ONU, la dispoziția Misiunii EULEX Kosovo, precum și în baza solicitării Hotărîrii CSAT nr. 172 din 18 decembrie 2007, privind aprobarea participării României cu 115 jandarmi și 60 de polițiști la misiunea UE din Kosovo, pînă la încheierea mandatului acesteia.
11 Martie 2010, 09:48 (24985 vizualizări - 0 comentarii)












