ULTIMA ORĂ
Deținut evadat, dat în urmărire națională
În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tîlhărie și își ispășea pedeapsa în regim semi-deschis, lucrînd la ferma de animale a Penitenciarului Tulcea.
La data evadării, condamnatul era îmbrăcat cu o geacă de culoare verde din material de fîș, pantaloni de culoare kaki, pe cap purta un fes negru din lînă, iar în picioare avea o pereche de bocanci din piele de culoare neagră.
Semnalmente: înălțime-1.75 m, constituție atletică, fața ovală, păr șaten, tuns drept, ochi albaștri.
Persoanele care pot da relații sînt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
13 Martie 2010, 14:52 (15208 vizualizări - 0 comentarii)






