Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Bogdan Corbea, tenis, CSS Slobozia

Viitor de aur sportu' nostru are

Bogdan Corbea, tenis, CSS Slobozia

Bogdan nu a împlinit încă 10 ani, dar la categoria destinată acestei vîrste este pe locul 7. Și asta din cauza unei operații de apendicită care l-a coborît două trepte în clasament și l-a forțat să renunțe și la participarea la Campionatul Național de sală. Acolo unde profesorul Savu își punea mari speranțe în el. A început tenisul cu 3 ani în urmă și a luat lucrurile foarte în serios. Doar anul trecut a cîștigat patru turnee, iar pentru 2010 țintește o clasare între primii trei. Idolul lui este Roger Federer, de acesta apropiindu-l nu doar părul creț, ci și felul cum lovește mingea. Dintre fete, îi place Dementieva (și nouă, dar din alte considerente decît cele sportive). În privința lui Bogdan, profesorul Ioan Savu este tranșant: «Ce pot să vă spun? Aștept să ne rezervați prima pagină cînd ne vom întoarce victorioși de la Roland Garros!». Noi așteptăm la schimb mingea cîștigătoare cu autograf.

16 Martie 2010, 18:28 (30468 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


tanase:
(2 Octombrie 2010, 20:38)
.. adica ce vrei sa spui, ca n-am inteles nimic! zi direct - fara sarade.
un om obisnuit:
(30 Septembrie 2010, 18:26)
Ma intreb cat timp va ramane TENIS-ul un sport "alb" pe un teren atat de "negru"? oare cat timp?!
pentru chibitz:
(24 Martie 2010, 11:02)
Cam de multa vreme incerci tu sa il dai la o parte pe profesorul Savu, dar din pacate pentru tine si din fericire pentru copiii care practica tenis nu ti-a iesit si nu iti va iesi nici de data aceasta sa ii murdaresti imaginea, acestui om de toata isprava, cu balele tale scarboase.
ionel iordache:
(17 Martie 2010, 13:06)
Chibitule,il cunosti asa de bine pe mai sus pomenitul ?Eu nu comentez nimic despre acesta ,dar pe Bogdan il stiu,il avea model pe fiul meu cind era de o schioapa si abia venise la tenis,s-a si antrenat 2 ierni cu noi-este un copil foarte bun ,insa pina la Roland Garros este drum tare lung ,si tare mi-ar place sa aiba ocazia sa joace vreodata acolo(eventual cu Sorin )!
un_chibitz:
(16 Martie 2010, 23:51)
Baieti,faceti o fapta buna popularizind copii care fac sport,dar nu mai pomeniti enormitati debitate de unul ca Savu Ion,ca deveniti si voi la fel de ridicoli ca si el.L-ati vazut vreodata pe acest profesor de atletism jucind tenis???Daca nu,mergeti si urmariti-l,va asigur eu ca o sa aveti parte de un ris pe cinste!!Ce sa invete bietii copii de la unul ca acest profesor ratat ?Poate doar sa planteze flori ,ca la asta sigur se pricepe!Replica asta cu Rolland Garrosul o spune de 10 ani la fiecare parinte care isi aduce copilul la tenis la CSS ,asa ca nu va inscrieti si voi in rindul pacalitilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Au furat din cabinetul medical

Un minor de 12 ani și un tînăr de 20 ani, ambii din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns în incinta cabinetului medical din Strachina, de unde au furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:44
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două șoferițe s-au ciocnit într-o intersecție

Joi, 19 aprilie a.c., la Slobozia s-a produs un accident de circulație. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Pe scurt, în timp ce o tînără de 27 ani, din Slobozia, se deplasa la ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:39
(7990 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Minoră dispărută din Arad, găsită la Fetești

O adolescentă de 14 ani, dispărută de la domiciliul său din municipiul Arad a fost găsită miercuri, 18 aprilie a.c., de polițiștii feteșteni. Fata era dispărută de la data de 5 aprilie 2012 și figura în ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:37
(8877 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Dosar penal pentru șofat cu permisul anulat

Un șofer a fost oprit în trafic miercuri, 18 aprilie a.c., de polițiști în timp ce se deplasa în localitatea Gura Ialomiței. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au stabilit că bărbatul, de 34 ani ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:36
(11472 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Polițiștii Secțiilor Rurale Jilavele și Stelnica au organizat și executat miercuri, 18 aprilie a.c., o acțiune pentru punerea în executare a mandatelor și depistării persoanelor urmărite.
Astfel, ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2012, 10:32
(11954 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: 9 proiectile de antiaeriană, descoperite într-un sac

Apelul care anunța prezența muniției la marginea pădurii a fost efectuat în această dimineață, în jurul orei 9,00, de către un polițist local. Echipajul de specialiști pirotehnicieni al Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 13:43
(11136 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără din Bordușani, prinsă la furat într-un supermarket din Fetești

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Fetești a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al poliției marți, 17 aprilie a.c., asupra faptului că o tînără a sustras din incinta unității mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 13:04
(9696 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 8,57 milioane lei la bugetul statului din măsuri de executare silită

În luna martie 2012, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1672 de somații ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 12:04
(9635 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șomajul la sfîrșitul lunii martie 2012, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii martie 2012, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 7897 șomeri, din care 2832 șomeri indemnizați, respectiv 5065 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 11:45
(6631 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în rețeaua EURES

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința persoanelor interesate că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 68 locuri de muncă în străinătate, astfel:
...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2012, 11:43
(11149 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Pieton beat spulberat de o mașină

Amețit bine de alcool, un localnic din Grivița n-a mai nimerit trecerea de pietoni și a fost la un pas de moarte. Marți, 17 aprilie a.c., acesta a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada prin ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 20:45
(9928 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: A dispărut de câteva zile!

Fetești: A dispărut de cîteva zile!

În cursul zilei de 14 aprilie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că Harasim Ionuț, de 23 ani, a dispărut de pe raza municipiul Fetești, unde locuia fără forme legale.
...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:46
(11480 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Incursiune în sfera publică românească. Modele europene», de Nicolae Stan

Vineri, 20 aprilie 2012, de la orele 11,00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» organizează un eveniment deosebit. Profesorul Nicolae Stan, autorul volumului «Incursiune în sfera publică românească ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:39
(10111 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a izbit de un copac!

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 14 aprilie a.c., în timp ce un bărbat de 35 ani, din localitatea Hîrșova, se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Constanța către Slobozia. Din cercetări ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:29
(6819 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Și-a alimentat mașina și a plecat fără să plătească!

Un tînăr de 22 ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt acesta, în cursul nopții de 15/16 aprilie a.c., și-a alimentat autoturismul de la o ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:19
(8885 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Dosare penale pentru șoferii beți la volan. Printre aceștia, o tînără de 22 ani din Urziceni!

În perioada Sărbătorilor Pascale, polițiștii rutieri au întocmit dosare penale pe numele a șapte șoferi, șase bărbați și o femeie, cu vîrste cuprinse între 19 și 45 ani, care au fost depistați la volanul ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:13
(9239 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 300 de polițiști au acționat în perioada Sărbătorilor Pascale

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenate în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 14:08
(7709 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A găsit o borsetă cu 20000 lei într-o benzinărie și a predat-o la Poliție!

Poliția Urziceni a fost sesizată sîmbătă, 14 aprilie a.c., de către un bărbat de 42 ani, din Tîrgoviște, despre faptul că în timp ce se afla în incinta unei benzinării de pe raza municipiului i-a fost sustrasă ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:44
(10614 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Prins la furat din supermarket

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Fetești a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al Poliției luni, 16 aprilie a.c., faptul că un bărbat a sustras din incinta unității mai multe produse ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:41
(9194 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferița de 21 ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un parapet!

Vineri, 13 aprilie a.c., în jurul orei 12,00, pe DJ 212 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Din cercetări s-a stabilit că în timp ce o tînără, de 21 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:40
(9226 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Un copil de 12 ani a furat o bicicletă din curtea unui consătean

Un bărbat de 42 ani, din comuna Jilavele, a sesizat Poliția vineri, 13 aprilie a.c., cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și au furat o bicicletă. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:38
(8990 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 85 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 17 aprilie 2012, sînt disponibile 85 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:29
(8370 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prinși la furat sucuri și băuturi alcoolice din magazia unei firme

Poliția Țăndărei a fost sesizată sîmbătă, 15 aprilie a.c., de către administratorul unei societăți comerciale situată pe raza orașului, cu privire la faptul că agentul de pază a surprins mai mulți tineri ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:27
(10055 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


DGFP Ialomița: 25 aprilie 2012, termen limită pentru depunerea declarațiilor

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pînă miercuri, 25 aprilie 2012, trebuie să depună la administrațiile financiare teritoriale următoarele declarații aferente lunii ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 13:25
(9257 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Procesiunea aducerii Sfintei Icoane Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, asigurată de jandarmi

Peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 18-24 aprilie 2012, măsurile de ordine ce se vor impune la manifestare religioasă de mare importanță ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 12:55
(10324 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Valea Măcrișului

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, dormitorul locuinței unui cetățean din localitatea Alexeni a fost cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Secția Urziceni ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 12:40
(9855 vizualizări - 0 comentarii)


46 de intervenții SMURD în primele zile de la inaugurarea unităților mobile de la Slobozia și Țăndărei

Solicitările au fost primite la dispeceratul Inspectoratului în intervalul 13.04.2012-17.04.2012 și au vizat urgențe medicale din cele mai diverse, de la traumatisme, la persoane aflate în stare de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 12:40
(11893 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Bătrînă de 78 ani, omorîtă de o căruță!

O femeie de 78 ani, din Căzănești, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o căruță. Astfel, în timp ce aceasta se deplasa pe strada Dispensarului din Căzănești, din curtea unui localnic în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 10:22
(9607 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: O rudă i-a furat din curte!

Poliția a fost sesizată de către un bărbat de 67 ani, din Slobozia, despre faptul că în perioada februarie-martie 2012, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri de uz gospodăresc dintr-o anexă ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 10:15
(7293 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Căzănești furt


Slobozia: Pieton izbit de o mașină

În timp ce un bărbat, de 61 ani, din Slobozia, s-a angajat în traversarea DN21, la baza podului peste rîul Ialomița, prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost acroșat de un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 10:09
(8440 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...