MINUTA DE SĂNĂTATE

COPIL SAU PROBLEMĂ?

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD a fost descris, pentru prima oară, în urmă cu aproximativ 100 de ani. Astăzi, ADHD reprezintă o afectare a funcționării normale a creierului ce îl determină pe un copil inteligent să aibă insuccese școlare și să se poarte urît în ciuda unei bune educații primite în familie.

Creșterea incidenței ADHD este rezultatul unei mai bune diagnosticări a acestei afecțiuni. Estimativ, ADHD afectează între 3-7% dintre copiii de vîrstă școlară, fiind mai frecventă la băieți. Între rudele de gradul I există o incidență de moștenire a tulburării de 20%, iar peste 50% dintre copiii ai căror părinți au ADHD suferă și ei de ADHD.

Disfuncția ce determină apariția ADHD se datorează unui dezechilibru al dopaminei și noradrenalinei. Principalele zone afectate de acest dezechilibru sînt zonele responsabile de autocontrolul comportamentelor nepotrivite-lobii frontali și cerebelul.
ADHD se poate prezenta în două moduri: printr-o purtare impulsivă, lipsită de automotivație, denumită comportament hiperactiv-impulsiv sau prin probleme de atenție, ale memoriei de scurtă durată și de învățare, denumită deficit de atenție. Un copil poate prezenta doar unul dintre aceste moduri, dar frecvent au simptome din ambele.

ADHD este caracterizată printr-un deficit de atenție care împreună cu un comportament hiperactiv sau impulsiv nu pot fi explicate de alte afecțiuni psihiatrice și care sînt inadecvate capacităților intelectuale sau stadiului de dezvoltare al copilului.

Pentru a îndeplini criteriile standard de diagnostic, trebuie să fie prezente cel puțin 6 dintre simptome, să apară înainte de vîrsta de 7 ani, să persiste cel puțin 6 luni la un nivel neobișnuit pentru vîrsta pacientului și să afecteze pacientul în două sau mai multe medii (acasă și școală, de exemplu).

Simptomele de inatenție:
• Nu acordă atenție detaliilor
• Are dificultăți în susținerea atenției la joacă sau în timpul sarcinilor
• Nu pare să asculte cînd i se vorbește direct
• Are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților
• Nu urmărește instrucțiunile, nu finalizează activitățile începute
• Evită sarcinile care necesită un efort mental susținut
• Pierde des lucruri necesare
• Se lasă ușor distras

Simptomele de hiperactivitate:
• Se agită sau se foiește frecvent
• Își părăsește des locul în situații cînd este de așteptat să stea
• Aleargă sau se cațără cînd nu ar trebui
• Vorbește excesiv
• Este frecvent pe picior de plecare
• Are dificultăți în a se juca în liniște

Simptomele de impulsivitate:
• Are dificultăți în a-și aștepta rîndul
• Îi întrerupe des pe ceilalți
• Se grăbește să răspundă înainte de a fi finalizată întrebarea

Manifestările ADHD sînt diferite în funcție de perioada de dezvoltare a copilului.

La vîrsta preșcolară, principalele forme de manifestare ale ADHD sînt neliniștea motorie, agresivitatea, impulsivitatea, curiozitatea crescută, complianța scăzută, izbucnirile gălăgioase și răsturnarea lucrurilor.

Elevii se manifestă prin: lipsă de răbdare, părăsirea locului din clasă, teme neglijente și incomplete, răspuns înainte de sfîrșitul întrebării, întreruperea celorlalți, nu fac temele decît cu părinții, nu vor și nu își pot îndeplini sarcinile acasă.
Adolescenții nu prezintă simptome de hiperactivitate, însă au o neliniște interioară, obțin rezultate sub nivelul performanțelor, nu sînt influențați de pedeapsă sau de recompensă, nu au încredere în sine, pot avea comportamente agresive și antisociale.

Mulți părinți sînt obosiți, stresați și dezamăgiți de comportamentul copilului lor.
Între părinți și copil poate să existe o relație de confruntare, care face ca la momentul chemării părinților la școală pentru discuții aceștia să se afle deja «la capătul răbdării».
Tratamentul ADHD este, pe de o parte, medicamentos iar, pe de altă parte, comportamental.

Tratamentul medicamentos necesită controale periodice la fiecare 3 luni, urmărește apariția efectelor secundare, monitorizarea eficacității terapeutice, a complianței pacientului și a unor parametrii: greutate, înălțime, tensiune arterială. În prezent se folosește Strattera, un medicament ce acționează ca inhibitor al recaptării noradrenalinei.

Tratamentul comportamental include strategii de adaptare pentru părinți și educatori.
Este folosită terapia cognitiv-comportamentală pentru stăpînirea agresivității.
Părintele joacă un rol esențial în viața copilului fiind persoana cea mai în măsură să identifice simptomele ADHD și să ia măsuri de combatere a acestora.

Primul pas este informația, care se poate obține de la medicul de familie, de la psiholog sau de la medicul specialist.
Tratamentul corect poate îmbunătății semnificativ viața școlară, socială și familială a copilului cu ADHD.

22 Martie 2010, 20:30 (28771 vizualizări - 2 comentarii)