Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Marți, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sediul Romgaz Mediași-sucursala Ploiești-Formația Urziceni pompierii din localitate au desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren avînd ca scop verificarea viabilității documentelor operative de intervenție, antrenarea în managementul și gestionarea situațiilor de urgență, precum și modul de acțiune al structurilor profesioniste pentru situații de urgență și a celor cu care se cooperează.
Aplicația a fost organizată de cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița în cooperare cu polițiști, jandarmi, cu Serviciul de Ambulanță și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic. Aplicația de cooperare a fost proiectată și executată plecînd de la necesitatea pregătirii factorilor de răspundere și a forțelor de intervenție în raport cu situația operativă din zona de competență, cît și posibilitatea apariției unor situații de urgență. Scenariul de la care s-a pornit a debutat la orele 10,05. Așadar, la proba generală de lucru a compresoarelor operatorului economic nu s-ar fi observat la timp lucrul în condiții necorespunzătoare a acestora, fapt ce a dus la scăpări importante de gaze, acumularea acestora în hala compresoarelor și intoxicarea celor 2 salariați care lucrau în incintă. La intrarea în secție, un alt salariat a utilizat ușa metalică de acces, producînd o scînteie ce a determinat producerea unei explozii. Ajunse în cel mai scurt timp la fața locului, forțele de intervenție găsesc următoarea situație: incendiul se manifesta cu violență la hala de compresoare pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, cu degajari mari de fum și gaze toxice. Focul amenința să se propage în întreaga hală precum și la instalația tehnologică. Secția s-a prăbușit parțial, surprinzînd sub dărîmături 3 muncitori, iar schije din construcția metalică au afectat rețeaua de comunicații a STS, dispusă pe pilonul din imediata apropiere a halei de compresoare.
După localizarea și stingerea incendiului, comandantul acțiunii este informat de către dispeceratul ISU că la Grupul Școlar Agricol Urziceni, din cauza panicii create în rîndul elevilor de suflul exploziei, unul dintre aceștia a suferit o tulburare neuropsihică gravă care a generat un comportament deviant. În urma acestui fapt, pe timpul desfășurării orei de chimie în laborator, acesta a luat ostatecă profesoara, amenințînd-o cu un obiect ascuțit. Pe timpul luptei dintre cele două persoane a fost vărsat clorul dintr-un recipient de 2 litri. După terminarea acțiunilor de evacuare a elevilor de la Grupul Școlar Agricol Urziceni și înlăturarea consecințelor evenimentului, pe timpul regrupării forțelor, comandantul intervenției este anunțat despre producerea unui accident de circulație în municipiul Urziceni, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion ce transporta azotat de amoniu. În urma accidentului sînt încarcerate în autoturism 3 persoane, o parte din sacii cu azotat de amoniu sînt aruncați pe partea carosabilă iar din rezervorul de carburant se scurge combustibil care intră în contact cu încărcătura.
«Exercițiul s-a desfășurat în conformitate cu operațiunile specifice de intervenție, fără a exista probleme deosebite. În urma evaluării s-a constatat că personalul din obiectiv cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență cunoaște sarcinile ce îi revin pe această linie, iar cooperarea cu celelalte forțe implicate în gestionarea evenimentelor negative s-a realizat în mod optim» susțin pompierii ialomițeni.

23 Martie 2010, 17:17 (30849 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
329 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 10 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29362, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de vineri, 9 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2022, 17:05
(1943 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 9 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29348, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de joi, 8 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 16:15
(3323 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 septembrie 2022, termen limită pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal care optează ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 14:30
(10444 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 186,542 de milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului II al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 13:15
(22797 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: 49 de tichete sociale, acordate mamelor defavorizate

Mamele cu posibilități financiare reduse pot beneficia de tichete sociale în valoare de 2000 de lei pentru copilul nou-născut. La nivelul județului Ialomița, în prima etapă a programului destinat susținerii ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2022, 12:00
(15282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 8 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29333, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 7 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2022, 16:15
(3121 vizualizări - 0 comentarii)


Ministrul Petre Daea, la a XIII-a ediție a «Zilei Porumbului»

Ministrul Petre Daea, la a XIII-a ediție a «Zilei Porumbului»

Cel mai longeviv eveniment cu profil agricol organizat în Ialomița, «Ziua Porumbului», s-a desfășurat joi, 8 septembrie a.c., în satul Orezu. Evenimentul, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2022, 16:00
(4630 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 81,67 milioane de lei, colectate în luna august 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 81,67 milioane de lei, cu 4 ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 19:20
(12051 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Țăndărei, drogat la volan

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile de prevenire și combatere a consumului de droguri. În acest context, marți, 6 septembrie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 19:10
(3619 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația-prioritate a Bisericii»: Protopopiatul Urziceni a cheltuit peste 54000 de lei pentru rechizite școlare și îmbrăcăminte

În perioada 1-4 septembrie 2022, în cadrul celor 68 de parohii arondate Protopopiatului Urziceni, 355 de elevi cu posibilități materiale reduse au beneficiat de sprijin material în valoare totală de 54 ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 18:25
(4084 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Rechizite școlare pentru 29 de elevi

Protopopiatul Slobozia: Rechizite școlare pentru 29 de elevi

Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia și Parohia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» Scânteia au ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 18:20
(8733 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vitezoman prins de radar cu autoturismul neînmatriculat

Marți, 6 septembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe DN2A-E60, au înregistrat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 17:50
(3437 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Pâinea și Vinul», la Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii organizează, în perioada 16-18 septembrie 2022, cea de a IV-a ediție a manifestării complexe «Pâinea și Vinul», tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 16:45
(12049 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 7 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29318, fiind înregistrate 20 de cazuri noi față de ziua de marți, 6 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2022, 16:20
(2328 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, reținut pentru producerea unui accident rutier

Urmare a accidentului produs în data de 29 iunie 2022, pe DN2, în afara comunei Sinești, soldat cu decesul a cinci persoane și rănirea a altor patru, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 22:40
(11832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificari la stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuailii interesați că începând cu 1 august 2022 a fost introdusă ca bază lunară de calcul al CAS și al CASS salariul minim brut pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 17:15
(12489 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 6 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29298, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de luni, 5 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2022, 16:15
(2378 vizualizări - 0 comentarii)


Accident de muncă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un muncitor care lucra la reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia a căzut de la etajul al treilea al unității medicale luni, 5 septembrie 2022. Muncitorul se află la Unitatea de Primiri Urgențe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 17:20
(15268 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Luni, 5 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29265, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de duminică, 4 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 16:50
(2856 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

ISU Ialomița: 7 accidente, 24 de persoane rănite

Două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs vineri, 2 septembrie 2022, în jurul orelor 16,20. În nefericitul eveniment a fost implicat un autoturism, în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2022, 15:55
(3507 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Accident rutier între localitățile Țăndărei și Ograda

Duminică, 4 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit în cazul unui accident rutier produs între localitățile Țăndărei și Ograda, pe DN2A, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 19:15
(11593 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 4 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29256, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 3 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2022, 16:35
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 3 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29251, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de vineri, 2 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 16:55
(2369 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Slobozia: Tribuna oficială a Stadionului «1 Mai», distrusă de un fulger

Un puternic incendiu a fost produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, 2/3 septembrie a.c., la Slobozia. Flăcările au distrus tribuna oficială a Stadionului «1 Mai». Reprezentanții Clubului Sportiv Municipal ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2022, 11:30
(6582 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 2 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29235, fiind înregistrate 16 cazuri noi față de ziua de joi, 1 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 17:05
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat de 53 de ani din Slobozia, înecat în apele Mării Negre

Un bărbat de 53 de ani din Slobozia, aflat în vacanță pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Jupiter, și-a pierdut viața în ziua de vineri, 2 septembrie 2022. Bărbatul nu a respectat steagul roșu arborat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:30
(5006 vizualizări - 1 comentariu)


Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:10
(20616 vizualizări - 0 comentarii)


Statistică sumbră a Poliției Rutiere Ialomița: 39 de accidente soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17!

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 14:05
(6132 vizualizări - 1 comentariu)


O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

Întrucât la 1 septembrie se împlinesc 129 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, jandarmii ialomițeni au sărbătorit alături de copii de la grupul de cateheză «Doar noi?» al Parohiei Sfântul Nicolae ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 22:20
(4910 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Gheorghe Doja

Două percheziții domiciliare s-au desfășurat joi, 1 septembrie a.c., în localitatea ialomițeană Gheorghe Doja. Descinderile au fost organizate de Poliția Capitalei într-un dosar ce vizează fapte de evaziune ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:30
(3640 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...