Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Șapte locuri pe podium pentru Club Satori

Campionatele naționale de karate, la picioarele ialomițenilor

Șapte locuri pe podium pentru Club Satori

În urmă cu cîteva zile, sportivii Satori Club au reușit o performanță de invidiat în cadrul campionatelor naționale de karate desfășurate la Cluj. Cu numai 6 sportivi prezenți în competiție, Clubul Satori a reușit să-și adjudece nu mai puțin de 7 medalii, dintre care una de aur și două de argint.
Campionatul Național de Tineret și Seniori-Kumite s-a desfășurat sub egida Federației de Karate Kyokushin Tradițional din România și a adunat la startul competiției cei mai buni sportivi din cele peste 25 de cluburi de profil ale țării.
Pentru că performanțele sportivilor ialomițeni erau previzibile, Clubul Satori are, începînd de anul trecut, un campion european, vom nota de astă dată performanța președintelui Clubului Satori, Cristian Ursu, care, la 38 de ani, a reușit să obțină un meritoriu loc trei în cadrul competiție de kumite. «Am slăbit 7 kilograme într-o săptămînă pentru a putea participa. Și m-am luptat cu copii de 24-25 de ani. Într-un fel a fost ciudat ca un moș ca mine să concureze. Dar am vrut să le demonstrez sportivilor din club că performanța nu are nimic de-a face cu vîrsta și că atunci cînd vrei ceva poți reuși. E un obiectiv bifat și o realizare care aparține Clubului Satori» a declarat Ursu.
Deși succesul repurtat la Cluj este unul notabil, atenția sportivilor din Satori Club este concentrată acum asupra Campionatelor Europene din Portugalia care se vor desfășura în mai puțin de 3 săptămîni. Evoluția meritorie a sportivilor ialomițeni a fost posibilă, susțin responsabilii Clubului, datorită sprijinului oferit în cadrul parteneriatului cu CSM Slobozia de către autoritățile locale. Recunoașterea meritelor sportivilor ialomițeni de către autorități vine după o perioadă de 15 ani în care Clubul Satori, din resurse proprii, a reprezentat Slobozia și Ialomița pe arenele de luptă din România și Europa.

23 Martie 2010, 17:52 (18587 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mihai:
(22 Decembrie 2010, 19:26)
Federatia de Karate Kyokushin Traditional din Romania? Federatia se numeste Federatia Romana de Karate WKC si nu are nicio legatura cu cea amintita mai sus. Felicitari sportivilor clubului SATORI!
sorin cristina:
(30 Aprilie 2010, 11:09)
bravo sensei CRISTIAN din slobozia te felicit daca dai de acest anunt suna-ma la 0765470484. cu respect sorin cristina
NICOMA:
(24 Martie 2010, 10:26)
BRAVO!CU OAMENI POTRIVITI LA LOCUL POTRIVIT, NU POTI AVEA DECAT PERFORMANTE NOTABILE. DACA AR FI SI LA TENIS DE CAMP LA FEL, INTRADEVAR AM AVEA JUCATORI LA "WINBLEDON" CUM IRONIC -BANUIESC - ATI AFIRMAT DUMNEAVOASTRA CU PRIVIRE LA MARELE NOSTRU ANTRENOR "BULATIERI"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22340 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21192 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20143 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii avertizează

«Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întîlnită în perioada de primăvară este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deșeurilor și resturilor vegetale adunate peste iarnă în gospodării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:49
(20716 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu lopeți și bîte între două grupări de la Bora

Duminică, 21 martie, în jurul orelor 20,40, un agent de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe Strada General Magheru din cartierul Bora a sesizat și solicitat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(25271 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Sîmbătă, 20 martie, în intervalul orar 22,00-04,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul Poliției Comunitare au desfășurat o acțiune intercomunală ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(18882 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 21 spre 22 martie, polițiștii slobozeni au surprins un tînăr, de 19 ani, din municipiul Slobozia și un bărbat, de 32 de ani, din județul Teleorman, avînd asupra ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:46
(32052 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 20 martie, agenții Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bucureștean despre faptul că, în perioada ianuarie-martie, persoane necunoscute i-au sustras din garajul aflat în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:45
(22005 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii recrutează elevi

Jandarmeria Română scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2010, 405 de locuri pentru bărbați și femei. «La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București sînt libere 100 de locuri la zi, specializarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:27
(18658 vizualizări - 0 comentarii)


PSD a câștigat la Traian

PSD a cîștigat la Traian

Duminică, 21 martie a.c., în comuna Traian, cetățenii și-au votat componența Consiliului Local. Asta întrucît vechiul legislativ local a fost dizolvat urmare a unei hotărîri judecătorești. Alegerile parțiale ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 12:02
(19484 vizualizări - 0 comentarii)


La Munteni Buzău: Elev de 14 ani, bătut de profesor

În seara zilei de vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 20.30, la Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus cu Ambulanța un minor în vîrstă de 14 ani, din comuna Munteni Buzău. Copilului i s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:53
(29258 vizualizări - 0 comentarii)


Cilindrul compactor s-a răsturnat peste șoferul băut

Prin 112, Poliția a fost sesizată despre un accident de muncă produs pe strada Nordului, din Slobozia. Incidentul s-a petrecut vineri, la orele prînzului, pe marginea drumului răsturnîndu-se un cilindru ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:51
(15465 vizualizări - 0 comentarii)


A amenințat o persoană cu un pistol cu gaze

Vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat din comuna Albești a folosit un pistol cu gaze in incinta unei societăți comerciale din comuna Andrășești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:50
(25446 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la scurt timp după ce au furat motorină

O echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni a oprit pe strada Regiei, din localitate, o căruță în care se aflau doi tineri, în vîrstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:49
(15445 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 tone de deșeuri feroase, confiscate

În cursul zilei de vineri, 19 martie, o echipă a Poliției Municipiului Fetești a oprit în trafic un autotractor înmatriculat în județul Constanța, ce tracta o semiremorcă încărcată cu fier vechi. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:48
(28970 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt, identificați

Polițiștii din Bărcănești au fost sesizați de o femeie din localitate, despre faptul că în noaptea de 17/18 martie a.c., din curtea locuinței i s-au sustras mai multe bunuri. Bătrîna a declarat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:47
(14953 vizualizări - 0 comentarii)


Securitatea băncilor, în atenția polițiștilor

Vineri, 19 martie 2010, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o conferință de presă, intenția organizatorilor fiind aceea de a aduce la cunoștința publicului larg ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:21
(17371 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism suspect, indisponibilizat de polițiști

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism de proveniență ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:00
(15456 vizualizări - 0 comentarii)


Armă cu aer comprimat deținută ilegal, confiscată

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, în vîrstă de 59 de ani, din orașul Amara, care deținea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:56
(13197 vizualizări - 0 comentarii)


Soț și soție șantajau o tînără cu publicarea unor poze compromițătoare

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza municipiului Medgidia, ocazie cu care au identificat și prins în flagrant două persoane, soț și soție, în vîrstă de 30, respectiv 24 de ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:53
(24469 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

În baza Planului de acțiune SIGURANȚA, polițiștii ialomițeni au desfășurat în ultimele 24 de ore 8 acțiuni, în cinci zone, acțiuni la care au participat 45 de polițiști, 9 jandarmi și 8 alte forțe. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:49
(28397 vizualizări - 0 comentarii)


Flagrant DGA: Prins în flagrant după ce a încercat să mituiască un polițist

Flagrantul a fost realizat urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, marți, 18 martie a.c., cetățeanul, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliție ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 12:48
(30574 vizualizări - 0 comentarii)


Artă populară și tradiție folclorică  la Miloșești

Artă populară și tradiție folclorică la Miloșești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, în colaborare cu Primăria Miloșești și Căminul cultural Miloșești organizează joi, 25 martie 2010, ora 15.00 manifestarea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:54
(35020 vizualizări - 0 comentarii)


157 de ialomițeni s-au înscris pentru locurile de muncă din Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 10 martie 2010, la Ploiești, o selecție de persoane pentru munca în agricultură în Danemarca, selecție în cadrul căreia au fost oferite ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2010, 10:49
(26262 vizualizări - 0 comentarii)


Ponta l-a bătut pe Ciupercă în cuie: «Alegerile de la Ialomița au fost statutare!»

După vizita fulger în localitatea Traian, Victor Ponta, președintele PSD a organizat o întrunire, la fel de fulger, cu membrii partidului la sediul din Slobozia. Însoțit de secretarul general al partidului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 19:24
(18809 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Miercuri, 17 martie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe raza localității Jilavele, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 de ani, din comuna Balaciu. Polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:30
(32264 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 24 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:28
(15507 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat, deținut ilegal

Miercuri, 17 martie a.c., cadrele Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în timpul desfășurării unei acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin arme fără a avea acest drept, au identificat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:26
(27852 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Poliției Române, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:16
(16216 vizualizări - 0 comentarii)


Un singur ialomițean selectat pentru muncă în agricultură în Marea Britanie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 18 februarie 2010, la Bistrița, o selecție de persoane pentru muncă în agricultură în Marea Britanie, selecție în cadrul căreia au ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:10
(19017 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...