Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Primul proiect de gestionare a deșeurilor din Ialomița a dat faliment

Declarat drept succes național în aprilie 2009

Primul proiect de gestionare a deșeurilor din Ialomița a dat faliment

Povestea fără sfîrșit a deșeurilor din Ialomița înscrie în paginile sale un nou eșec răsunător. După un an de la inaugurarea primului proiect realizat de administrațiile locale ialomițene, acesta a ajuns în pragul falimentului. Este vorba despre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO 2008 de la Sfîntu Gheorghe, în care sînt implicate 7 comune din zonele limitrofe localității. În acest moment, ADI ECO 2008 înregistrează datorii de 1,4 milioane de lei, responsabilii declarînd că singura soluție pentru salvarea serviciilor de salubritate o reprezintă desființarea asociației.

ADI ECO, regina proiectelor de gestionare a deșeurilor
Proiectele de gestionare a deșeurilor reprezintă, de doi ani și mai bine, una dintre temele predilecte ale campaniilor electorale din Ialomița. De-a lungul ultimilor ani, numărul localităților implicate s-a apropiat de 40 din cele 66 cîte numără județul, iar proiectele realizate pe hîrtie au ajuns la 7. Singurul funcțional însă la termenul scadent, adică în martie 2009, a fost cel de la Sfîntu Gheorghe. Denumit pretențios «Proiect de reducere a impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului în zona de centru a județului Ialomița» și finanțat în cadrul Programului Phare pentru Coeziune Economică și Socială 2004, acest proiect s-a bucurat de o finanțare nerambursabilă de 901301 euro din Programul Phare 2004 și Bugetul de Stat.
Beneficiari au fost la momentul respectiv, și ar mai putea fi și acum, Consiliul Local Sfîntu Gheorghe, alături de consiliile locale Ion Roată, Gîrbovi, Ciochina, Sărățeni, Balaciu, Munteni Buzău care au asigurat o cofinanțare reprezentînd 10% din toate cheltuielile proiectului pentru implementarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor în vederea reducerii impactului depozitelor de deșeuri asupra mediului în zona centrală a județului Ialomița.
Numai că de la finalizarea proiectului și pînă acum a trecut un an lung, iar lipsa experienței manageriale și dezinteresul manifestat de beneficiari au transformat reușita într-un eșec de proporții.

Șapte vinovați dintr-o lovitură
Întîi de toate trebuie precizat că finanțarea a fost una nerambursabilă care a asigurat construcția a șapte platforme de compost pentru gunoiul de grajd situate în extravilanul comunelor implicate în proiect și achiziția următoarelor echipamente specifice unei activități de salubrizare. Numai că după un an de funcționare, cu 2 buldoexcavatoare, o autogunoieră și o presă de compactat deșeurile, firma care gestionează această activitate a ajuns la datorii de 1,4 milioane de lei la stat și salarii restante pe 4 luni. Teoretic, vina ar aparține directorului Marian Neașcu și contabilului Marian Drăgan, ambii din Ion Roată, care s-au remarcat în decursul anului în care au condus societatea printr-o păruială publică, sub ochii îngroziți ai consătenilor. Practic însă, în anul în care a trecut, cei șapte primari responsabili de susținerea proiectului nu s-au întîlnit niciodată și niciunul dintre ei nu are habar cum s-a ajuns în pragul falimentului. Explicații există însă, iar locuitorii care beneficiază de serviciile oferite de firmă își amintesc că buldoexcavatoarele au fost împrumutate din comună în comună, la solicitarea expresă a primarilor, pentru intervenții în regim privat sau pentru a presta o serie de servicii în folos personal, nefacturate nici pînă la acest moment.

Ultima soluție, falimentul
Deși neagă orice implicare în modul defectuos în care a fost gestionată societatea, Livia Tudorache, primarul comunei Sfîntu Gheorghe cunoaște situația dezastruoasă de la acest moment și susține că redresarea societății se va realiza prin... închiderea ei!« Intenționăm să comandăm un audit extern pentru a descoperi neregulile și a-i pedepsi pe cei care se fac vinovați. De asemenea, am identificat soluția pentru redresarea economică a firmei. Fiecare autoritate locală va plăti circa 200-250 de milioane pentru a șterge datoriile către stat, iar apoi vom asigura, fiecare în parte, gestionarea serviciilor de salubritate la nivelul localităților pe care le administrăm. Voi propune această soluție la următorul consiliu al Asociației și sînt convinsă că domnii primari mă vor asculta!».
De la declarații la fapte drumul e ceva mai lung. Iar previziunile optimiste nu-și au rostul. «Nu plătesc niciun ban! Eu nu am bani prevăzuți în buget pentru datoriile altora. Și chiar dac-aș avea nu sînt dispus să le dau bani. Au condus-o prost, să se descurce!» susține primarul comunei Balaciu, Mihu Cornel. La Balaciu, platforma de gunoi e plină ochi, iar beneficiarii au început să arunce gunoiul în jurul platformei.
Chiar și în comunele care vor să se supună unei decizii constructive, problemele generate de proasta gestionare a firmei ADI ECO 2008 par insurmontabile. «Au lăsat totul pe umerii noștri. Noi am avut grijă de rampe, noi i-am obligat pe oameni să facă contractele cînd au venit la impozite... Ei n-au venit nici măcar ca să încaseze banii. Tot noi i-am adunat și pe-ăia! Iar după toate astea, mai vor să le dăm și bani. Nu cred că e corect. E nevoie de cineva cu experiență ca să gestioneze situația, pentru că altfel ne trezim că anul viitor iar ne cer bani. Și mai e nevoie de o reglementare legislativă care să impună semnarea contractului. Pentru că, de bunăvoie, nimeni nu semnează» apreciază primarul din Gîrbovi, Grigore Popa.
Iar dacă la toate aceste probleme semnalate adăugăm faptul că nici jumătate din populația estimată nu a încheiat contracte de ridicare a deșeurilor cu firma ADI ECO 2008 (reamintim că în urmă cu un an responsabilii proiectului apreciau că e nevoie de 60% din populație pentru eficientizarea economică a proiectului), tabloul general e complet. Iar eșecul, o posibilă realitate care are nevoie doar de timp pentru a deveni certitudine.

1 Aprilie 2010, 06:12 (32095 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
432 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

Protopopiatul Slobozia: Campanie pentru sprijinul persoanelor defavorizate

În colaborare cu Școala Gimnazială «Sfântul Andrei», reprezentanții Protopopiatului Slobozia au desfășurat miercuri, 17 noiembrie a.c., campania umanitară «Prieteni și solidaritate». În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 16:20
(4068 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni cu scop preventiv. Cu această ocazie, au fost legitimate 464 de persoane și controlate în trafic 200 de autovehicule, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:45
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 23 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 19 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19094, fiind înregistrate 23 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:40
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:30
(3402 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sărățeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost lovită de concubin. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:20
(2582 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificări ale polițiștilor în contextul COVID-19

Joi, 18 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul pandemic actual. ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2021, 15:15
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: În doar 24 de ore, 5 dosare penale pentru infracțiuni rutiere!

Miercuri, 17 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în flagrant, pe DN2A, în orașul Țăndărei, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, care nu deține permis de conucere ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:30
(5334 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 53 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19071, fiind înregistrate 53 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 15:15
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Miercuri, 17 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de toate ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:55
(2358 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de minimis în sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că în perioada 19-26 noiembrie 2021 inclusiv se depun cereri de acordare a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 14:05
(8200 vizualizări - 0 comentarii)


CHAT, un nou serviciu electronic al ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe www.anaf.ro, începând cu data de 22.11.2021. Acest serviciu se află în fază de testare până la sfârșitul ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2021, 13:20
(6479 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19018, fiind înregistrate 58 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 15:40
(4043 vizualizări - 0 comentarii)


Călărășean arestat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:30
(1515 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni în zona școlilor

Marți, 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 8,00-16,00, polițiștii din Fetești au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:25
(5402 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Farmacii amendate pentru că nu au eliberat bonuri fiscale

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești au sancționat cu o amendă în valoare de 21500 de lei un operator economic cu puncte de lucru în municipiul Fetești și comunele ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2021, 14:10
(6521 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Conducea cu 108 km/h în localitate

Un bărbat de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier. Luni, 15 noiembrie a.c., acesta a fost depistat conducând în interiorul localității Perieți cu 108 km ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:40
(4149 vizualizări - 1 comentariu)


Surprinsă la volan fără permis pe străzile Sloboziei

O tânără de 19 ani, din Călărași, și iubitul acesteia, în vârstă de 31 de ani, din Cernavodă, s-au ales cu dosare penale pentru că au încălcat Codul Rutier. În seara zilei de luni, 15 noiembrie a.c., aceștia ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:25
(3121 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posturi scoase la concurs din sursă externă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița scoate la concurs 4 posturi de ajutor șef de post, 1 de agent în cadrul structurii de Financiar Contabilitate, 2 posturi agent în cadrul Serviciului de Comunicații ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:15
(13800 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18960, fiind înregistrate 46 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 16:05
(4666 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 42 de evenimente, din care 40 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 9 infracțiuni și au aplicat 312 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2021, 15:55
(4201 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18914, fiind înregistrate 15 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 15:30
(2736 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Sâmbătă, 13 noiembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Țăndărei au depistat în trafic un autoturism ce transporta pește fără documente de provenineță. Autovehiculul în cauză, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 14:05
(2325 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 25000 de lei pentru purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție

La sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au desfășurat 18 acțiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2021, 13:55
(3253 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 64 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 14 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18899, fiind înregistrate 64 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2021, 16:05
(3675 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18835, fiind înregistrate 11 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2021, 16:15
(3680 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 12 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18824, fiind înregistrate 67 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2021, 16:05
(3784 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,48 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița-Activitatea de Inspecție Fiscală au efectuat, în luna octombrie a.c., 16 inspecții fiscale (din care 10 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2021, 11:25
(5025 vizualizări - 1 comentariu)


Razie la Fetești: Amenzi de peste 95000 de lei!

Miercuri, 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, 49 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a 22 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune pe ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:55
(3126 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe DN2A, în localitatea Țăndărei, din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:40
(2123 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane care nu au respectat carantinarea la domiciliu, sancționate

5 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 110 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:35
(11027 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...