Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Lista neagră a șantierelor școlare ialomițene

Învățămîntul județean în reparații capitale

Lista neagră a șantierelor școlare ialomițene

De aproape 4 ani, școlile ialomițene se află într-un continuu proces de reabilitare. Un proces care a înghițit, potrivit estimărilor oficiale, mai bine de 100 milioane de lei noi. În ciuda acestor eforturi, în anul de grație 2010, pe teritoriul județului Ialomița există peste 30 de șantiere școlare, aflate în diferite stadii de execuție. Pentru finalizarea lucrărilor e nevoie de 5,5 milioane de lei noi, bani pe care reprezentanții Inspectoratului Școlar Ialomița promite să-i obțină pînă la sfîrșitul anului școlar în curs. Dar numai pentru acele lucrări finalizate în proporție de 75%...

50 de milioane pentru finalizarea investițiilor
În decursul ultimilor ani, presa locală a consemnat de multe ori jaful practicat de firmele de construcții care și-au adjudecat lucrările de reabilitare a diferitelor obiective școlare. De la grupuri sanitare de zeci de miliarde pînă la lucrări de întreținere de sute de miliarde, totul a fost posibil cu probarea tacită a responsabililor Inspectoratului Școlar și concursul autorităților locale implicate în recepția lucrărilor. Nimeni nu a contabilizat însă șantierele rămase deschise după recepția celor peste 100 de obiective în care s-au investit, cu largul concurs al guvernării PNL, peste 100 milioane de lei noi. Pînă acum!
Un raport al Prefecturii către Direcția Patrimoniu și Investiții a Ministerului Educației și Cercetării confirmă că, la acest moment, există cel puțin 30 de unități școlare în care lucrările de investiții nu au fost finalizate din lipsă de fonduri. Pe listă se regăsesc o serie de școli unde lucrările au fost executate și nedecontate, dar și școli unde recepția nu a fot realizată nici pînă în prezent, deși de la termenul final de execuție au trecut mai bine de 6 luni. Cel mai grav, cazul Școlii nr. 2 din Țăndărei, de exemplu, grevat în acest moment de existența unei somații de executare silită pentru o valoare a investiției de 250 mii de lei. Dar în situații similare (lucrări executate, dar nerecepționate) se găsesc 10 din cele 30 de șantiere școlare din județ. Unul dintre motivele pentru care aceste lucrări nu sînt recepționate nici pînă în prezent este, evident, lipsa fondurilor. Dar principala cauză ne-o explică Vasile Cîmpulungeanu, unul dintre primarii obligați să recepționeze lucrările de investiții executate la școala din comună. «Lucrări de mîntuială și materiale de proastă calitate. Așa stau lucrurile la noi și așa e peste tot. Mai bine nu le făceau. Ne-am bucurat că se face reabilitarea și ne rugăm să nu se strice înainte să fie folosite» ne-a rezumat edilul situația.

Anchete și promisiuni
Cunoscută la nivelul autorităților județene, situația dezastruoasă a șantierelor școlare a ajuns să facă obiectul unei anchete polițienești. Numai că de la demararea acestei anchete au trecut mai multe luni, iar rezultatele întîrzie să apară. «Așteptăm și noi raportul Poliției, ca toată lumea. În cazul în care se va impune să luăm măsuri, o vom face în limita competențelor noastre» ne-a declarat subprefectul Gigi Petre.
O altă instituție care promite să ia măsuri imediate este Inspectoratul Școlar Județean. Inspectorul general Ilie Stavăr a declarat, la sfîrșitul săptămînii trecute, că pînă la finele anului în curs toate șantierele școlare unde lucrările au fost finalizate în proporție de cel puțin 75% vor deveni funcționale. «Pînă la începutul noului an școlar toate aceste investiții vor fi finalizate. Vorbim de cele executate în proporție de 70-75%. Celelalte, evident, nu vor stagna nici ele și vor fi continuate în măsura posibilităților» a declarat Stavăr.
Dincolo de declarații însă, nu se află deocamdată nimic. Ilie Stavăr nu poate preciza din ce resurse bugetare vor fi alocate cele 50 milioane de lei necesare finalizării acestor lucrări și nici ce se va întîmpla cu lucrările aflate în litigiu. Este, de exemplu, cazul celebrei investiții de la Valea Măcrișului, unde în locul grupului sanitar promis acum 3 ani se cască o groapă sinistră, extrem de periculoasă pentru siguranța copiilor. Acolo, susține inspectorul școlar general Stavăr, justiția este cea care trebuie să decidă cine se face vinovat și, mai ales, cînd va fi gata investiția. Comentariile sînt, firește, de prisos!

5 Aprilie 2010, 14:36 (29203 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


ion:
(5 Aprilie 2010, 17:24)
D-nul din imagine contorizeaza miliardele ,sau face meditatie trascedentala , sau reclama la Furazolidon (e la moda )?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
335 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Joi, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29219, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de miercuri, 31 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:15
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni: Accident în apropiere de Urziceni, incendiu la Gheorghe Lazăr

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autotrenuri, în urma căruia a rezultat o victimă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:25
(5394 vizualizări - 0 comentarii)


«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

Literele volumetrice care alcătuiau numele reședinței județului au fost distruse în urma unui accident rutier produs joi, 1 septembrie 2022. Cel care a produs accidentul este șoferul unui BMW. Acesta venea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:00
(3672 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Sprijin financiar de 26,046 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 11:50
(6119 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Marți, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat în localitatea Smirna activități ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 18:50
(3413 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimente la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Vineri, 2 septembrie 2022, de la orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» se va vernisa expoziția artiștilor Daniela Frumușeanu, Georgeta Hlihor, Maria Manceanu Bogatu și Mihai Hlihor. În continuare ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:55
(6168 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29200, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 30 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:45
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sancțiuni la unitățile de învățământ

Premergător începerii anului școlar, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au desfășurat controale de prevenire ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:30
(11484 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 august 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Colegiului Prefectural. Astfel, în cadrul ședinței, a fost adusă la cunoștință o informare privind siguranța elevilor și personalului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 15:20
(9900 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29181, fiind înregistrate 24 de cazuri noi față de ziua de luni, 29 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 16:40
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Incendiu la o boxă din subsolul unui bloc

Două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o boxă aflată la subsolul unui bloc de locuințe, în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:55
(10899 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Accident pe Autostrada A2

Un accident soldat cu două victime s-a produs luni, 29 august a.c., în jurul orelor 14,20, pe Autostrada A2, km 144. Un echipaj de pompieri din Fetești a intervenit în scurt timp, în accident fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:50
(2264 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,59 milioane de lei, în primele 7 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 51,59 milioane de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 17:50
(8665 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 29 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29157, fiind înregistrate 29 de cazuri noi față de ziua de duminică, 28 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 16:25
(5128 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Duminică, 28 august 2022, un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă, în comuna Gura Ialomiței. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:20
(7675 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o hală în Ograda, combină în flăcări la Jilavele

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală de producție în comuna Ograda ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:10
(4821 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 august 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:40
(5723 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

În dimineața zilei de luni, 29 august 2022, constructorii care reabilitează bulevardul Unirii din Slobozia au spart un hidrant aparținând firmei Urban SA. Lucrările de execuție au fost sistate temporar ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:20
(11863 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29128, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 27 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

28 August 2022, 17:05
(2566 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29116, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 26 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 16:40
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Accident rutier cu patru victime

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 27 august a.c. în apropiere de localitatea Iazu. Din primele informații este vorba despre o mașină care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 14:15
(7381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Agresorul medicului din Fetești, supravegheat sub control judiciar

Agresorul medicului Ioana Costandache, din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny», va fi supravegheat, sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Această măsură a fost dispusă de către ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 18:30
(15835 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 657,84 milioane de lei, colectate în primele 7 luni

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat, în primele 7 luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 657,84 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 17:20
(7652 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29107, fiind înregistrate 23 de cazuri noi față de ziua de joi, 25 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 16:15
(3867 vizualizări - 0 comentarii)


Întâlnire cu Istoria sub patronajul Ligii Aeriene Române

În urma protocolului de colaborare între Liga Aeriană Romană și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în data de 21 august a.c., 16 beneficiari ai Centrului de Plasament ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 17:15
(8150 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29084, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 24 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 16:15
(5740 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Restituirea taxei auto

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita informează contribuabilii care au achitat taxele auto (taxa specială, taxa pentru emisiile poluante, timbrul de mediu) și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:30
(7140 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În iulie 2022, s-a rambursat TVA de peste 14,73 milioane de lei

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 14,73 milioane de lei, cu 9,49 milioanei ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:15
(19822 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 31 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29054, fiind înregistrate 31 de cazuri noi față de ziua de marți, 23 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 August 2022, 16:40
(2582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 incendii în 24 de ore

În cursul zilei de luni, 22 august 2022, pompierii ialomițeni au raportat 5 intervenții pentru stingerea unor incendii pe teritoriul județului Ialomița. Primul dintre acestea a fost stins în satul Piteșteanu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:50
(6574 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...