Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Țăndărei e PLACA TURNANTĂ a traficului cu copii din Marea Britanie

Potrivit Times

Țăndărei e PLACA TURNANTĂ a traficului cu copii din Marea Britanie

Ediția on-line a prestigiosului cotidian TIMES a dezvăluit joi, 8 aprilie a.c., cu lux de amănunte situația descoperită în urma descinderilor efectuate de polițiștii români la Țăndărei. Sub titlul «Poliția din România a arestat liderii traficanților de copii din Marea Britanie», jurnaliștii britanici explică pe larg situația constatată la fața locului și acuză autoritățile locale de tolerarea acestei situații. În continuare, vă prezentăm un fragment din articolul publicat:

«Liderii traficului cu copii care aruncă sute de cerșetori pe străzile din Marea Britanie au fost arestați după o serie de raiduri desfășurate ieri într-un oraș din România, unde vile opulente au răsărit pînă cînd această țară a aderat la Uniunea Europeană.
Potrivit polițiștilor, copiii romi, cu vîrste cuprinse între 7 și 15 ani, au fost cumpărați sau luați, eventual prin forță, de la părinții lor din mediul rural din România și instruiți să cerșească și să fure, cîștigînd astfel milioane de lire sterline pe an în Marea Britanie pentru șefii clanurilor. PLACA TURNANTĂ a traficului cu copii își are sediul în Țăndărei, un oraș din sudul României, care a fost declarat a fi responsabil pentru trimiterea de cel puțin 168 copii la Londra, de unde s-au împrăștiat și în alte și alte orașe din Marea Britanie. Capii rețelei de trafic se ocupau de documentele de călătorie pentru copii și de cazarea acestora în Marea Britanie, unde aceștia dormeau adesea în condiții precare, fiind obligați să predea banii pe care îi obțineau din cerșit.
Deoarece România a devenit membră a UE în 2007, descinderile de joi, 8 aprilie, fac parte dintr-o acțiune de anvergură care vizează anihilarea rețelelor de traficanți din Marea Britanie, Italia și Spania. Poliția, care a destructurat o rețea similară la Milano, a estimat că fiecare copil român producea circa 12000 euro într-o lună, prin furtul de carduri de credit și telefoanele mobile de pe străzi.
„Această rețea recruta copiii, obligîndu-i să cerșească și să se angajeze furturi mărunte în Marea Britanie“a declarat un oficial al Poliției din București. „Ei au fost luați de la familiile lor din Țăndărei și au fost forțați să fure din magazine și din buzunare. Vom vedea dacă acești copii au fost încredințat de bună voie de către părinții lor în schimbul unor sume de bani sau au fost luați cu forța“ a mai adăugat oficialul român»
.

Reamintim că situația constatată de jurnaliștii britanici este cunoscută la nivelul autorităților ialomițene de cel puțin 4 ani, timp în care nu a fost adoptă nicio măsură concretă de descurajare a rețelelor de traficanți. Mai multe amănunte legate de această stare de fapt, dar mai ales despre capii rețelelor de traficanți de copii din Țăndărei, citiți în varianta print a publicației noastre de miercuri, 14 aprilie 2010.

9 Aprilie 2010, 17:41 (36957 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ioni tanda:
(24 Iulie 2010, 14:17)
de ce nu veniti si laslobozia AMARA FETESTI SI SLOBOZIA NOU SI ANCHETATI SI ACOLO CA AU PALATE MARI GARDURI DE INOX CARE COSTA 30000 EURO DECE NU SA DUCE SI LA EI {[ CRED CA EI Slnt praduitori pentuca avut fapte mari ;care dadeu cu dobnda [Amara]audat 100000 de euro si au primit 2000000 de douo milione de euro ? treceti si pa colo diicot
cititor:
(20 Aprilie 2010, 15:20)
veniti si la Amara domnilor anchetatori (de preferat tot cei din Anglia)ca de ai nostrii ne am convins, sa vedeti cum prospera si tiganii de acolo tot din banii vostri ... e paguba mare vile imense care apropo "se incadreaza perfect" din punct de vedere urbanisitic, masini de lux si cine mai stie ce o fi pe acolo..
mircea:
(11 Aprilie 2010, 11:01)
ala de vroia sa se prefaca-n procoror,fostul militian de frunte nu stia nimic?...facem pariu ca stia da' n-a vrut sa spuna?...ia hai sa facem un mic exercitiu si sa ne imaginam ca tipu' ar fi ajuns procuror...va dati seama ca se pupa'n bot cu toate ciorile si toti manelistii?...oricum,nota pe care a luato este dovada vie a valori "facultatii" unde a absovit,asta daca a absolvi este sinonim cu a spaguii...de,ce sa-i faci dom'le...militianu' tot militian....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
349 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 17:51
(5685 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A luat foc cabina unui TIR!

Slobozia: A luat foc cabina unui TIR!

Cabina unui autotractor ce aparținea unei societăți comerciale din Slobozia a luat foc în după-amiaza zilei de luni, 30 ianuarie. Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs cel mai probabil în urma unui ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 17:34
(15019 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Frigul face primele victime

Luni, 30 ianuarie a.c., polițiștii din Țăndărei au încercat să salveze de la îngheț un bărbat de 57 ani, care locuia într-un adăpost improvizat din bucăți de tablă și cartoane. Imediat polițiștii au anunțat ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 17:32
(16462 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni au deszăpezit peste 200 de mașini

În perioada 25-27 ianuarie, cele trei zile critice de viscol și ninsori abundente, jandarmii din cadrul Detașamentelor Slobozia și Urziceni au desfășurat acțiuni de deszăpezire a autovehiculelor ramase ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 15:38
(8572 vizualizări - 0 comentarii)


Groaznic accident între Coșereni și Movilița: Trei morți și patru răniți. Printre morți, un bebeluș de doar o lună!

Trei persoane au murit, iar patru bărbați, între care trei polițiști de la IPJ Iași, au fost răniți, într-un accident petrecut între localitățile Coșereni și Movilița. Accidentul s-a produs după ce un autoturism ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2012, 08:59
(10793 vizualizări - 4 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Dezbatere publică pe buget

Potrivit prevederilor legale, Consiliul Județean va iniția o serie de dezbateri publice asupra proiectului bugetului propriu al județului Ialomița pe anul 2012. Drept urmare, despre repartizările bugetare ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 19:28
(15023 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a furat din curtea casei

O femeie de 56 ani, din Fetești, a reclamat polițiștilor sîmbătă, 28 ianuarie a.c., că persoane necunoscute au intrat în curtea locuinței sale de unde au furat mai multe țevi metalice și plasă din sîrmă ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:32
(13294 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: Băuți, la volan

Vineri, 27 ianuarie, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, în trafic, un microbuz condus de un localnic, de 38 ani. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:31
(12522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 115 amenzi în traficul rutier

Peste 115 sancțiuni contravenționale, 2 certificate de înmatriculare retrase și două permise reținute este bilanțul, pe scurt, al acțiunii polițiștilor ialomițeni, în traficul rutier județean, la sfîrșitul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 14:30
(12154 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ger

Ialomița: Cod Portocaliu de ger

Atenționarea Cod Galben de ger emisă de Administrația Națională de Meteorologie a fost schimbată în atenționare Cod Portocaliu. Astfel, în intervalul 30 ianuarie-3 februarie 2012, în Moldova, Muntenia, ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2012, 11:32
(12565 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ger

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, «în intervalul 28 ianuarie-3 februarie 2012, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania și Maramureș, vremea va fi geroasă, mai ales în cursul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2012, 12:06
(11409 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Traficul rutier revine la normal. Se circulă în condiții de iarnă!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că sîmbătă, 28 ianuarie 2012, orele 18,00, traficul este în continuare blocat pe Autostrada A2 intre km 136 si km 159 ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 19:32
(7507 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evaziune de 3,5 milioane lei cu produse petroliere

Un bărbat de 44 ani, din Fundata, administrator al unei societăți comerciale este cercetat penal pentru o evaziune de peste 3,5 milioane lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reținut ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:49
(13507 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Zăpadă, foc și urgențe medicale

Joi, 26 ianuarie, pompierii Secției Urziceni au acționat timp de mai bine de 8 ore pe DN2, în apropierea comunei Movilița pentru deszăpezire. În urma intervențiilor, 33 de autoturisme, un microbuz și un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:47
(15770 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Informare privind normele de venit

«Pînă la 31 ianuarie 2012, persoanele fizice care obțin venituri a căror impunere au la bază normele anuale de venit au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real» informează Direcția ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2012, 12:46
(13515 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Codul Portocaliu, transformat în Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie a revenit la Codul Galben pentru mai multe județe care primiseră atenționarea de Cod Portocaliu în urmă cu trei zile. Printre județele care au revenit la avertizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2012, 19:43
(11756 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Au fost realimentate cu electricitate toate localitățile

Efortul echipelor Enel pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a localităților afectate de ninsorile și vîntul extrem de puternic a dat roade. Potrivit unui comunicat al ENEL, «în județul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2012, 19:29
(11566 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol

Administrația Națională de Meteorologie a schimbat Codul Galben emis marți, 24 ianuarie 2012, cu atenționare Cod Portocaliu (pînă la 26 ianuarie, orele 18,00). Printre județele afectate se numără și Ialomița ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2012, 11:08
(16920 vizualizări - 5 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:50
(6758 vizualizări - 0 comentarii)


Dubă furată din Germania, găsită la Slobozia

Dubă furată din Germania, găsită la Slobozia

În prima zi a săptămînii, luni, 23 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto au organizat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:37
(17196 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea declarațiilor, 25 ianuarie 2012

Miercuri, 25 ianuarie 2012, este termenul limită pînă la care contribuabilii pot să depună la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița declarațiile privind diversele obligații la bugetul de stat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 16:33
(8563 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori abundente și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori abundente și viscol

Pentru intervalul 25 ianuarie 2012, orele 2,00-26 ianuarie 2012, orele 18,00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben pentru mai multe județe. Printre județele ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:15
(12765 vizualizări - 1 comentariu)


Moldoveni: Trei copii de 14-16 ani au intrat în casa unui bătrîn încercînd să fure!

Trei adolescenți, cu vîrste cuprinse între 14 și 16 ani, din Moldoveni, sînt cercetați pentru furt calificat. Pe scurt, cei trei au intrat în perioada 1 decembrie-3 ianuarie 2011 în locuința unui consătean ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:12
(14617 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Prinși în flagrant după ce au furat o țeavă de irigat!

Polițiștii Secției Coșereni au prins pe raza comunei Drăgoești trei indivizi, cu vîrste cuprinse între 19 și 33 ani, toți dintr-o comună călărășeană, care se deplasau cu o căruță. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:10
(14968 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Beat la volan

Un tînăr de 22 ani din Ciulnița este cercetat actual de polițiștii slobozeni pentru conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost prins luni, 23 ianuarie a.c., de către ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 13:01
(13162 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Prins cu doi iepuri în rucsac

Un bărbat de 39 ani, din Adîncata, este acuzat de braconaj. Pe numele individului, polițiștii au deschis o anchetă după ce a fost prins luni, 23 ianuarie, pe Fondul de vînătoare nr. 43, pe cîmpul din extravilanul ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:51
(14529 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de aluminiu prins de polițiști

Luni, 23 ianuarie, un bărbat de 37 ani, din Ion Roată, a fost prins de o patrulă de siguranță publică, în timp ce transporta cu o căruță 20 kg de aluminiu. În urma verificărilor ulterioare s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:42
(13918 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 Ianuarie-Unirea Principatelor Române, sărbătorită

Prefectura Ialomița, alături de Garnizoana Slobozia și Consiliul Local Slobozia îi invită pe ialomițeni la manifestările prilejuite de împlinirea a 153 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:56
(12219 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 825 kg de lapte praf fără documente de proveniență, confiscate de polițiști

Vineri, 20 ianuarie a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr în vârstă de 32 ani, din Constanța, în timp ce transporta cantitatea de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:19
(14832 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Grad de colectare a veniturilor bugetare de 110,55% în decembrie 2011

În luna decembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 42,16 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 110,55 ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:14
(11271 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...