Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

«Mascați» la Grindu

Duminică, 11 aprilie a.c., în jurul prînzului, agenții Postului de Poliție Grindu aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei au solicitat sprijinul Poliției Municipiului Urziceni pentru aplanarea unei stări conflictuale iscate între două grupuri de tineri ce se amenințau reciproc. În acest sens, pentru prevenirea izbucnirii conflictului, de îndată au fost direcționate în zonă dispozitive de siguranță publică formate din agenții Posturilor de Poliție Valea Măcrișului și Gârbovi, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Ordine Publică, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, luptătorii Serviciului de Intervenție Rapidă și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.
În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 24.00, într-un bar din comuna Gîrbovi, nouă tineri, cu vîrste cuprinse între 23 și 29 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, au agresat alți localnici de 23, respectiv, 25 de ani. Conflictul a continuat și în stradă, ocazie cu care au fost rupte zece scînduri din gardurile a patru locuințe.
În aceeași noapte, persoane din primul grup au agresat alți doi tineri, de 19 și 26 de ani, din aceeași comună, toate cele patru victime lucrînd ca zilieri la un crescător de animale din localitate.
Agenții Postului de Poliție Grindu, în colaborare cu polițiștii comunelor limitrofe, au intervenit încă din cursul nopții pentru aplanarea conflictului, identificînd toate persoanele implicate, însă părțile vătămate au refuzat să depună plîngere.
La data de 11 aprilie, în jurul orei 12.00, în zona aceluiași bar, persoane din primul grup, aflate în continuare în stare de ebrietate, s-au întîlnit cu un localnic, de 37 de ani, cel pentru care lucrau tinerii agresați în cursul nopții, acesta fiind însoțit de alte cinci persoane. Cu această ocazie cei implicați și-au adresat reciproc injurii și amenințări cu acte de violență, avînd asupra lor bîte, scînduri de gard și o țeavă, fiind spart geamul unei mașini aparținînd bărbatului de 37 de ani.
Din acest autoturism, precum și dintr-un altul, deținut de aceeași persoană, au fost ridicate cu ocazia intervenției cinci furci, două bare din fier și două bîte.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, precum și lovire și amenințare, urmare a plîngerilor depuse de trei dintre cei implicați în altercație.

12 Aprilie 2010, 12:06 (19956 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 17 Mai 2022
62 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 387 388

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, la Urziceni

În anul în care se împlinesc 20 de ani de la sfințirea bisericii cunoscută drept Catedrala Urziceni, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul va sosi în oraș. Evenimentul se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 23:05
(81 vizualizări - 0 comentarii)


1
IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive la sfârșitul săptămânii preventive. Aceștia s-au întâlnit cu elevii de liceu și cadrele didactice în cadrul proiectului «Bullying în școala mea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 14:20
(92 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Duminică, 15 mai a.c., un echipaj de pompieri din Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism abandonat de câteva zile pe ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 13:50
(92 vizualizări - 0 comentarii)


3

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 16 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 15 mai a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 13:30
(64 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri 20 mai 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 12:20
(97 vizualizări - 0 comentarii)


5

Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 100000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-14.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 97283 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 12:05
(83 vizualizări - 0 comentarii)


6

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 15 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 14 mai ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2022, 13:50
(222 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 14 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27161, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de vineri, 13 mai ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2022, 13:20
(321 vizualizări - 0 comentarii)


8

Țăndărei: Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 13 mai a.c., o tânără de 15 ani, din Țăndărei, a ajuns la spital fiind victima unui accident rutier. Fata a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada, regulamentar, pe trecerea de pietoni ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 16:20
(1059 vizualizări - 3 comentarii)


Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Joi, 12 mai 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 14:00
(391 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 13 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27156, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 12 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 13:20
(397 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Perioada de autorecenzare se prelungește până pe 27 mai 2022

Direcția Județeană de Statistică Ialomița informează cu privire la faptul că perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 se prelungește până la data de 27 mai 2022. Recenzarea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 12:00
(457 vizualizări - 0 comentarii)


12

ISU Ialomița: «Noaptea Muzeelor», supravegheată de pompieri

Sâmbătă, 14 mai a.c., se va desfășura evenimentul cultural «Noaptea Muzeelor». Pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță pentru participanți și patrimoniul adăpostit de muzeele din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 11:45
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Joi, 12 mai a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unei electrocutări a unui copil, în vârstă de 12 ani, care s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 07:30
(539 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Joi, 12 mai a.c., Penitenciarul Slobozia, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița și Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Călărași, a demarat cursul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 16:30
(627 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 12 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27154, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 11 mai a ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 13:15
(511 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru dezastrul ecologic de la Borănești

Printr-o adresă oficială, Inspectoratul de Poliție a Județului Ialomița înștiința DSVSA Ialomița asupra faptului că, în data de 21.04.2022, urmare a unei sesizări primite, reprezentanții Gărzii Naționale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 15:10
(622 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Miercuri, 11 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27152, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de marți, 10 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 13:50
(604 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Luna mai, luna concursurilor cu elevi

Ca în fiecare an, luna mai este dedicată unor activități extrașcolare pe care ISU Ialomița le desfășoară cu elevi de toate vârstele din județ. Concursul cu tematică în domeniul apărării împotriva incendiilor ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 13:40
(581 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

10 Mai 2022, 18:35


«SEMINARII WEB», un nou serviciu electronic al ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală a dezvoltat un nou serviciu electronic, «SEMINARII WEB», care va fi pus la dispoziția contribuabililor începând cu luna mai 2022. Prin intermediul acestui serviciu ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2022, 18:20
(725 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 10 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27151, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 9 mai a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2022, 13:40
(628 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 9 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27147, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 8 mai a.c., când ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 13:10
(794 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ograda

Accident la Ograda

Sâmbătă, 7 mai a.c., două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 12:05
(883 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 72000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-07.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 72091 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 10:50
(810 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Profanatori de morminte, identificați de polițiști

Duminică, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe morminte din cimitirul comunal Făcăeni au fost distruse. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 18:30
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 8 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27146, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 7 mai ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 13:50
(996 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 7 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27142, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 6 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2022, 13:30
(905 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 6 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27141, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 5 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 13:15
(991 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 mai 2022, termen limită pentru depunerea a 4 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 11:30
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 387 388
Ultimele comentarii
Pentru Noel în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița @gigel în Profesori acuzați de propagandă pro-rusă la Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia Piti în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița Prostul satului în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița Loredana în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița @cosambesti în Conacul Bolomey este reabilitat în proporție de 40% Zen în Încep lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Slobozia Piedone în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița bidonarul în Încep lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Slobozia Gigel în Profesori acuzați de propagandă pro-rusă la Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia FEREA în La Aniversara președintelui Pavel Gigel în Conacul Bolomey este reabilitat în proporție de 40% Gigel în Încep lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Slobozia obiectiv în Olimpică internațională a libertății de a gândi cetatean în Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița S.G.G. în Consilierul local Balea declanșează războiul interetnic la Țăndărei r boacana în «Pensiile speciale reprezintă o sfidare adusă românilor care muncesc!» Slobozia Noua în Încep lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Slobozia Andrei în Profesori acuzați de propagandă pro-rusă la Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia Mary în Încep lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...