Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au organizat și efectuat mai multe acțiuni pe raza județului, continuînd astfel activitățile specifice pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. De această dată, în atenția polițiștilor au fost unitățile de învățămînt și zonele adiacente acestora, acționîndu-se împreună cu efective din cadrul Poliției de Frontieră (în municipiul Fetești) și din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi.
În cadrul acțiunii, polițiștii au acționat în imediata apropiere a 17 unități de învățămînt din municipiile Urziceni și Fetești, urmărindu-se în principal prevenirea situațiilor de risc în care elevii pot fi implicați, dar și a oricăror fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost efectuate verificări în localurile de alimentație publică din zona școlilor, angajaților fiindu-le reamintite prevederile legale referitoare la interdicția de a servi cu băuturi alcoolice minorii sau persoanele aflate în stare de ebrietate.
72 de persoane au fost legitimate, doi elevi au fost introduși la cursuri, iar alte 15 persoane au fost sancționate contravențional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 1060 lei.
Acțiunile polițiștilor au vizat și prevenirea infracționalității stradale și a accidentelor rutiere, unde au legitimat 45 de persoane, au verificat 35 de autovehicule și au aplicat, pentru neregulile depistate în trafic, 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 7400 lei.

16 Aprilie 2010, 12:41 (23804 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(7460 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 16 iulie a.c., în jurul orelor 21,30, pe strada Iudeilor în comuna Bărbulești, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic pentru control, un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 15:35
(5070 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Joi, 17 iulie 2025, în intervalul orar 12,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 12:45
(6828 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Percheziții la Sălcioara. Șapte persoane, reținute pentru 24 de ore!

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Sălcioara, la domiciliile unor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 19:45
(5359 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

IPJ Ialomița: Percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de deținere ilegală de arme

Miercuri, 16 iulie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 16:20
(7964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 43,98 milioane de lei în semestrul I 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2025, 12:10
(11772 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 169,78 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2025

În luna iunie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 169,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2025, 10:45
(7805 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «lovirea sau alte violențe» și «distrugere»

Joi, 10 iulie 2025, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane din Țăndărei, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice»,«lovirea sau ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2025, 21:00
(16220 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4446 șomeri (din care 2009 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2025, 09:10
(8236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10817 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9670 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10606 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10611 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6935 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8909 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4690 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8383 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1250 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10583 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4458 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7101 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3717 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2927 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2071 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1115 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1772 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4286 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6136 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...