Paștele Blajinilor de la Fundata

Prin tradiție, la Fundata, prima duminică după Paști aparține deportaților. Din ce în ce mai puțini, din ce în ce mai singuri și mai uitați, aceștia continuă să se întoarcă an de an acolo, în cimitirul sărac al unui sat uitat într-un fund de cîmpie, satul unde comuniștii au îngropat, alături de morți, tinerețea și speranțele unei întregi generații. Uitați 364 de zile pe an, risipiți în toate colțurile țării, amintesc cui mai are răbdarea să-i asculte că ei au fost bănățenii lepădați pe 18 iunie 1951, în dimineața Rusaliilor, pe pămîntul uscat al Bărăganului. Acolo au trăit în bordeie îngropate, acolo și-au născut copiii și acolo au învățat carte unii de la alții. Deși prigoana a durat doar 5 ani, mulți n-au mai avut răbdare s-o îndure... Și s-au întors în țărîna din care au fost plăsmuiți. Cînd celor rămași li s-a dat voie să se întoarcă acasă, mormintele li s-au ridicat în cale, întorcîndu-i din drum. Iar dacă, totuși, cei mai curajoși au făcut-o, oasele moșilor i-au chemat întotdeauna înapoi, a doua duminică după Paști... Pentru o sărbătoare pe care numai ei o recunosc și o înțeleg... Paștele Blajinilor de la Fundata!

Cimitirul Blajinilor
Dincolo de gardul cimitirului e soare. Dincoace, e lume multă, risipită printre morminte. Oamenii se salută, se recunosc, se cheamă. Pe alocuri, mormintele părăsite vorbesc mute despre deportații care nu vor mai fi pomeniți niciodată. Ouă proaspăt roșite așteaptă cuminți veșnica pomenire. Preoții trec printre cruci, vărsînd paharele de vin întinse de sufletul celor răposați. La jumătatea aleii, rezemat în toiag, lîngă o cruce de marmură uriașă, Ion Ciomîrtan numără anii deportaților veniți. A rămas cel din urmă. Are 98 de ani și spune povestea tuturor: «Ne-au adus de Rusalii, dimineața... Fără nimic pe noi, în pustia Bărăganului... Ne-au lepădat ca pe niște leproși și ne-au lăsat să murim aici...». Glasul i se înnoadă, poticnit în lacrimi. Continuăm noi pentru el, din poveștile sutelor de deportați de pe Bărăgan care au trăit ca să mărturisească prigoana comunistă: în noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945, împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45000 de persoane au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost aduși români, germani, sîrbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni. În acest scop au fost mobilizați aproximativ 10000 de soldați care au pus în aplicare ordinul de deportare. Transportul efectiv a necesitat 2656 vagoane de tren și 6211 autocamioane. Deportații au putut lua cu ei doar strictul necesar, atît cît puteau duce cu ei. Bunurile pe care le-au lăsat în urmă au fost formal răscumpărate, la un preț modic. Lagărele de muncă înființate s-au concentrat în Cîmpia Bărăganului, în zona Ialomiței. Cei mai norocoși au găsit cîteva bordeie sărăcăcioase sau colibe, iar cei mai mulți au fost coborîți din tren și lăsați în cîmp deschis.

Mărturisitorii de la Fundata
Ion Ciomîrtan nu e singurul. Alături de el sînt frații Nichiforeanu, cinci la număr. Dintre ei, Aurel vine de cel mai departe. De la Suceava. Are 71 de ani acum și a venit aici pe vremea cînd avea 12: «Mi-aduc aminte că ne era foame. Munceam pentru un codru de pîine și o cană de zer. Și așa am învățat carte, de la oameni care ar fi trebuit să predea în universități, nu să moară de foame pe Bărăgan. Am făcut clandestin clasa a opta și a noua... Cînd ne-au lăsat să ne ducem la liceu, la Slobozia, să dăm examen cu ceilați, profesorii au rămas înmărmuriți de cîte ne învățaseră aici, în bordeie. Din 29 cîți am plecat, 23 au făcut facultate!».
Livia Chițan a fost și ea copil de deportat. E aici pentru părinți. «Cu demnitate creștină am suportat toate umilințele. Mama mea, Aristia, văduvă, a muncit din greu ca mai tîrziu să se bucure de cele mai mari realizări ale sale, fiica profesoară și băiatul inginer. Ne-a educat prin muncă și a muncit pînă la 88 de ani, cît a trăit. Spuneți generațiilor viitoare că noi am trăit aici și i-am mulțumit întotdeauna lui Dumnezeu pentru darurile sale!».

17 Aprilie 2010, 11:14 (30789 vizualizări - 1 comentariu)