Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Bubico de Slobozia

Expo-show canin la parcul de vacanță Hermes

Bubico de Slobozia

De ani buni, parcul de vacanță Hermes este, o dată-n an, epicentrul lumii canine. O expoziție internațională de anvergură care, la sfîrșitul săptămînii trecute, a adunat la start peste 300 de cîini din 7 țări. E drept că, într-o Slobozie inundată de maidanezi, ideea unui concurs canin pare hazardată. Dar cei 300 de cîini prezenți n-au știut asta și, în lipsa Brigittei Bardot, s-au bucurat de prezența unui arbitru internațional venit tocmai din Japonia precum și de atenția unui public local entuziast și eterogen. S-a aplaudat la scenă deschisă, s-au declarat campioni și s-a promis că anul viitor va fi și mai bine.

De la Bismark la Buria, în umbra turnului Eiffel
La vremea prînzului, cînd am ajuns acolo, pe platoul din fata turnulețului Eiffel ridicat de Ilie n-aveai loc să arunci un os. Cuști, proprietari fuduli, standuri de compețitie, arbitri japonezi cu ochi oblici... Un dog german cît un vițel făcînd pîrtie printre privitori, doi cîini cu urechi de lilieci, un Patrocle trăgînd la lesă o cucoană supradimensională, un cîine chinezesc, singurul de altfel, alergînd după propria-i coadă... Ne oprim fără țintă la unul din standuri, un cort de campanie transformat în coafor. E al lui Unforgettable, o femelă yorkshire terrier, triplă campioană internațională, la doar 3 ani. Pe stăpîna ei o cheamă Eva Szabo și e din Cluj. Are canișa din 2000 și cam tot de-atunci participa la concursurile de gen. «Nu se poate trăi din asta. E un hobby! Mulți se grăbesc și fac cantitate în detrimentul calității. Dar nu poți să faci și cantitate și performanță. Trebuie să alegi!». O lăsăm îndreptînd părul Celei de Neuitat. Avea să piardă premiul cel mare la mustață, în favoarea unui terrier rusesc uriaș.
Ne atrag ca un magnet doi ciobănești caucazieni uriași. Fida și Feea sînt uriașe, ca două buldozere. Aparțin Roxanei Georgescu, copil de 14 ani, din Cernavodă: «Sînt cîini de fermă... trebuie să alerge! Au 20 de hectare la dispoziție în fiecare zi. Dar nu sînt pretențioși, se cresc ușor. Și nici nu sînt scumpi, așa cum auzim mereu. Mîncarea lor costă mai puțin decît în cazul altor rase, mai mici...». Fida și Feea au pierdut și ei, în fața unui ciobănesc mioritic.
Într-un colț, o tînără agățată de o collie superbă, are ochii în lacrimi. Tocmai a cîștigat lozul cel mare la concursul de best junior: «Mă numesc Mălina Preoteasa, astăzi împlinesc 18 ani și sînt tare mîndră de cîinele meu care are un an și două luni. L-am dresat singură și azi e prima noastră expoziție. De-aia plîng, pentru că am cîștigat... și nu doar unul, ci trei premii! Mi-am dorit foarte mult cîinele ăsta. E blînd, e frumos, e înțelegător, e cuminte... E mai ceva ca în film!».
Interviurile au durat pînă tîrziu, după amiază... Concursurile la fel. Nimeni nu s-a gîndit însă s-o bage în seamă pe Buria, un pomeranian de 30 de centimetri diametru, care, după cum puteți vedea și în imagine, a încăput lejer în cupa primită de proprietara ei rusoaică.

Expoziția internațională CACIB, desfășurată în perioada 10-11 aprilie la Slobozia, a fost o expoziție internațională de frumusețe canină la care au participat peste 300 de cîini din România, Polonia, Finlanda, Ucraina, Belarus, Moldova și Bulgaria.
Expoziția, una de anvergură medie, s-a bucurat, potrivit aprecierilor concurenților, de un excelent nivel tehnic și logistic, precum și de prezența unor arbitri din România, Indonezia, Japonia și Israel.
Concursurile de frumusețe au fost organizate în zece secțiuni, tipicitatea patrupedelor fiind cu adevărat importantă. În limbaj profan, asta înseamnă cît de mult se apropie cîinele de idealul de frumusețe al rasei sale.
În premieră locală, la competiția de anul acesta au participat toate cele patru rase de cîini ciobănești românești: mioritic, carpatin, de Bucovina, precum și corbul (ultima fiind o rasă neomologată încă).
Parcul de vacanță Hermes din Slobozia găzduiește pentru a 5-a oară această expoziție și este considerat, de către participanți, «una dintre cele mai bune locații din România», dat fiind nivelul tehnic și logistic de desfășurare a competiției.

18 Aprilie 2010, 14:32 (39349 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
558 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(4237 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(3099 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2407 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(4005 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7358 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7482 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(4158 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3717 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3324 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4751 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(5110 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(5019 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(4154 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(4218 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2443 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(4741 vizualizări - 9 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(4475 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(3965 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(4266 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(3047 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(3542 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(4495 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(4021 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(4531 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(3324 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2666 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...