Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Start la promovarea magistraților

Procurorii și judecătorii ialomițeni au, din nou, posibilitatea de promovare în funcții de execuție. Asta după ce Institutul Național al Magistraturii organizează o nouă serie de avansări în funcții. Concursul urmează a se suține la începutul lunii viitorare...
Institutul Național al Magistraturii organizează, în data de 9 mai 2010, concursul de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție. Deloc modeste, ambele categorii de magistrați ialomițeni au participanți la examenul în cauză.
Iar dezideratele celor 7 participanți sînt, evident, pe măsura meritelor profesionale obținute pînă la acest moment. Pe scurt, la capitolul procurori, Ialomița se înscrie în rîndul județelor participante cu 3 concurenți, iar la capitolul judecători cu 4. Așa că Aurelian Ion, procuror în cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni, și-a depus candidatura pentru promovarea într-o funcție de execuție la nivelul Tribunalului Ialomița, acesta primind și avizul pozitiv de participare al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, un alt aspirant la o funcție de execuție este Marcel Sandu, actual procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, candidat ce s-a înscris pentru o promovare la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel București. De asemenea, acesta din urmă menționat a primit avizul pozitiv de participare la concurs. Nu același lucru îl putem spune și despre Mihaela Voiculeț, procuror în cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, ce a fost respinsă de la participarea la concurs. Mihaela Voiculeț își depusese candidatura pentru o funcție de promovare în cadrul parchetului de pe lîngă Tribunalul București. Potrivit autorităților bucureștene, procurorului ialomițean i-a fost blocat drept de a participa la concursul din 9 mai pe motiv de «lipsă a vechimii».
Prin febra examenelor de la începutul lunii viitoare vor trece și 4 judecători, toți fiind admiși pentru participarea la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, Mirela Danciu, actual judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni, s-a înscris în cursă pentru un post de execuție la Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Un alt magistrat punctat în participările la concursul de promovare este Mioara Iancu, actual judecător în cadrul Judecătoriei Slobozia. Judecătorul și-a exprimat intenția de a promova pe o funcție de judecător în cadrul Tribunalului Ialomița-Secția civilă. În continuare, Daniela Răceanu, judecător al Judecătoriei Slobozia, candidează pentru un post de judecător la Tribunalul Ialomița, Secția Penală, iar Mariana Soare, actual judecător la Judecătoria locală, la un post în cadrul Tribunalului Ialomița, Secția Civilă.
Posturile vacante scoase la concurs în data de 9 mai 2010 sînt cîte unul pentru secția civilă și penală a Tribunalului Ialomița și un post de șef secție în cadrul Parchetului județean.
În altă ordine de idei, în perioada 16 aprilie-6 iulie 2010, Consiliul Superior al magistraturii organizează concursul pentru numirea în funcții de conducere. Justiția ialomițeană intră în competiție cu două posturi de conducere libere, respectiv cea de vicepreședinte al Judecătoriei Slobozia precum și cea președintre al Judecătoriei Fetești. Lista participanților nu a fost făcută încă publică.

19 Aprilie 2010, 06:32 (33054 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pecheziții în cartierul Bora

Locuințele a nouă persoane din cartierul slobozean Bora au fost percheziționate, miercuri, 3 noiembrie. 9 bărbați și 7 femei erau suspecții principali în mai multe dosare de furt aflate în evidențele Poliției ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:35
(15543 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat gardul cimitirului din Urziceni și au fost prinși... după doi ani!

60 de panouri de gard furate de la cimitirul municipal din Urziceni au fost găsite de polițiști. Gardul a fost descoperit la locuința unui bărbat, de 38 de ani, din Grindu. Bunurile fuseseră furate de alți ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:33
(8452 vizualizări - 0 comentarii)


TIR în flăcări pe autostradă

O țigare aprinsă aruncată la întîmplare a fost sursa aprindere a unei rezerve de furaje în localitatea Gimbășani. Flăcările s-au aprins marți, 2 noiembrie și amenințau casa unui cetățean din localitate ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:32
(13344 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Copil de 4 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 4 ani, din localitatea Luciu, a fost marți, 2 noiembrie, victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs din cauza faptului că minorul, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:30
(13141 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Slobozia: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Deși avea permisul de conducere suspendat, asta nu l-a împiedicat să conducă mașina. Este vorba de un tînăr slobozean, de 24 de ani, prins de polițiști conducînd fără permis, în noaptea de 2 spre 3 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:28
(13136 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Lemn vîndut ilegal

Temperaturile scăzute scot la iveală tot mai multe infracțiuni la regimul silvic. Ultima dintre acestea s-a produs marți, 2 noiembrie, în comuna Gheorghe Lazăr, unde polițiștii din localitate au prins în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:24
(14350 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 03:20
(9637 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 03:04
(8268 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Armă din primul război mondial, deținută de un localnic

Descoperire inedită la Făcăeni: o armă folosită în primul război mondial a fost găsită de polițiști la un localnic. Arma a fost găsită în posesia unui bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a povestit ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:47
(16493 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni armă


Gheorghe Doja: Băut și fără permis, la volan

Din ce în ce mai des, pe șoselele ialomițene sînt înregistrate cazuri de consum de alcool la volan sau conducere fără permis. De această dată, la Gheorghe Doja, noaptea trecută, polițiștii au depistat în ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:47
(14519 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A încercat să-și întoarcă mașina în șosea și a lovit un scuter

A vrut să-și întoarcă mașina în mijlocul străzii și a sfîrșit provocînd un accident rutier. Victima, un tînăr de 22 de ani, a fost dusă de urgență la Spital fiind rănită... Marți, 1 noiembrie, o șoferiță ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:46
(13752 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Tineri reținuți pentru furt

După ce au furat 500 de lei dintr-o societate comercială, doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de către polițiști. Capetele de acuzare pe numele celor doi indivizi ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:46
(16807 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești furt


Gârbovi: Condamnat la închisoare, încarcerat

Un bărbat de 38 de ani, condamnat de magistrații ialomițeni la închisoare, a fost prins de polițiștii din Urziceni. Bărbatul se sustrăgea executării pedepsei dar a fost prins luni, 1 octombrie, aflîndu ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:45
(17260 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi arestare


Bordușani: Dosare penale pentru furt de cereale

Cinci bărbați și două femei din Bordușani sînt acuzați de furt de cereale. Asta după ce în cadrul unei acțiuni intercomunale polițiștii din Bordușani și Făcăeni i-au prins în flagrant la furat de cereale ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:43
(15619 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căruță lovită de o mașină

La sfîrșitul săptămînii trecute, vineri, 29 octombrie, la Bordușani, o căruță a fost lovită din spate de o mașină. Atelajul hipo, condus de o femeie de 56 de ani nu era semnalizat, motiv pentru care nu ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:09
(14208 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: «Șofer» fără permis, la plimbare

Inconștiența și teribilismul tinerilor produc multiple evenimente în traficul ialomițean. Iar acestea nu sînt deloc rare. Ultimul dintre acestea vizează un tînăr de 28 de ani, din Țăndărei, ce a avut ghinionul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:08
(16297 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție comercianți! Lipsa documentelor justificative se transformă în amenzi

Comercianții de ocazie au intrat la sfîrșitul săptămînii trecute în vizorul polițiștilor feteșteni angrenați într-o acțiune al cărei scop l-a constituit prevenirea și combaterea activităților de comerț ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:07
(15227 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Pieton accidentat

Sîmbătă, 30 octombrie, la Ciochina s-a petrecut un accident rutier. În urma evenimentului un bătrîn de 76 ani din localitate a fost rănit. Potrivit polițiștilor, victima a vrut să traverseze șoseaua prin ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:07
(13316 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: Șoferi băuți sau vitezomani, amendați de polițiști cu 85000 de lei

343 amenzi, 9 certificate de înmatriculare retrase și 19 permise de conducere reținute este rezumatul activităților polițiștilor rutieriști de week-endul trecut. Acțiunile s-au desfășurat pe principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:06
(13015 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Viteza a făcut două victime

Întrucît nu a condus cu viteză regulamentară, un bărbat, de 28 de ani, din Prahova a provocat un accident rutier, duminică, 31 octombrie, în apropierea localității Adîncata. Prahoveanul se afla la volanul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:06
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


«Un plus de Siguranță», Campanie pentru siguranța locuințelor

În ultimele două luni ale anului, respectiv în perioada noiembrie-decembrie 2010, Inspectoratul General al Poliției Române derulează campania națională «Un plus de Siguranță». «Campania se încadrează în ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:05
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele destinate pieței europene la Salonul Auto de la Paris

Hyundai a prezentat patru noi modele cu ocazia Salonului Auto de la Paris, ediția 2010. Două dintre modele -ix20 și noul i10- au debutat la Paris, în timp ce incredibilul Genesis Coupe și ix35 Blue vor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:02
(15858 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 74 de ani, găsită moartă în apartament

Sîmbătă, 30 octombrie a.c., echipajul de descarcerare al Gărzii Slobozia s-a deplasat în municipiul reședință de județ pentru deblocarea ușii de la apartamentul unei femei în vîrstă de 74 de ani, situat ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:58
(13805 vizualizări - 0 comentarii)


Noapte de foc pentru pompierii ialomițeni: 3 incendii în 4 ore

Este vorba de noaptea de vineri spre sîmbătă, 29/30 octombrie, cînd, în mai puțin de 4 ore, militarii au fost solicitați să intervină la stingerea a trei incendii izbucnite pe raza județului.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:57
(14175 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Munteni Buzău: «Rapsozii la ei acasă»

Printre preocupările permanente ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița se numără și organizarea anuală a unei manifestări legate de inima și sufletul țăranului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 12:50
(18079 vizualizări - 0 comentarii)


Furt din casieria Primăriei Brazii

După ce săptămîna precedentă Independent a dezvăluit o inginerie financiară prin care casierița Primăriei Fierbinți-Tîrg și-ar fi însușit necuvenit 64 mii de lei din banii contribuabililor, polițiștii fac ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:25
(13488 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în atenția ITM

Potrivit unei informări, în perioada 21-22 octombrie 2010, Inpectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat o campanie națională privind legalitatea relațiilor de muncă în domeniul fabricării de produse ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(15029 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Accident cu scuterul

Un bărbat de 35 de ani a fost victima unui accident rutier pentrecut în apropierea localității Urziceni. Incidentul s-a produs, joi, 28 octombrie, cînd victima, conducător al unui moped, a intrat într-un ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:24
(15736 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Săveni: Lemn confiscat

Joi, 28 octombrie, polițiștii din localitatea Săveni au depistat pe raza localității un autocamion condus de un bărbat, de 30 de ani, din județul Vrancea. Autocamionul era încărcat cu lemne, peste 5 metri ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2010, 13:22
(15906 vizualizări - 0 comentarii)


Pește în portbagaje de mașini

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii ialomițeni au descoperit în mașinile a trei șoferi peste 170 kilograme de pește, specia fitofag, caras și plătică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(14807 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pește Ialomița


Ultimele comentarii
Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...