Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

La finanţe-n sediu, la etajul cinci
În biroul mare, prins în două chingi
Nea Petrică şade, tare supărat
Plînge şi suspină la partidul-stat
«Soţia n-are muncă, postu-i suspendat
Nu mai vreau să fie iar restructurat
Eu o vreau director, în loc rezervat».

Un orologiu sună noaptea jumătate
La pedeleu în poartă oare cine-o bate?
«Eu sînt, Marinică, al tău finanţist
Zis şi nea Petrică, tot liber-schimbist.
Soarta-mi fu ferice, la cei pesedei
Acu’ mă-ntorc acasă, fiindcă-s tot de-ai mei»
Marinică tace şi gîndeşte-adînc
Nea Petrică spune, supralicitînd
«Nea Vasile în vară, o sută mi-a cerut
Social-democraţia eu cu bani s-o-ajut»
Şi el, Marinică, cu ochii ţintă-n gol
I-a dat localitate, să aibă viitor
«La pedele degrabă, te duci la Adîncata
Localitatea sprijini şi al soţiei post e gata!»

Nea Petrică iese şi din cornu-i sună
Toţi ai lui cu pîini din cîmpuri se-adună
(Al său Bulibaşa, căpitan de oşti
Strînge-n buzunare cît n-ai să cunoşti)
Fără prejudecăţi fiscale, fără acte multe
Nea Petrică cere ca să îl asculte.
«Eu sînt tatăl vostru şi-al meu căpitan
Vă va lua cu forţa banii, cam ca pentru-n an»

Lupta iar începe... Pesedei zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
«Am învins, Mărite!» spuse nea Petrică
În timp ce căpitanu’ vrea la Marinică.
«Bravo nea Petrică! Bulibaşă vrednic
La pedeleu acuş, o să te fac io sfetnic».

Iară nea Petrică, cu a sa biruinţă
A îndeplinit soţiei candidă-o dorinţă.
Director financiar e ea sigur de-acum
În timp ce Bulibaşa, la pedeleu e bun.

20 Aprilie 2010, 15:57 (38193 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


bolintineanu2:
(21 Aprilie 2010, 11:56)
Ce? Acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/ Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/ Cand vedem ca toti aceea care vorbe mari arunca/ Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,/ Azi cand fraza lustruita nu ne poate insela,/ Astazi altii sunt de vina , nea’ Cazacu’ nu-i asa? Prea v-ati atatat arama sfasiind acest tinut/ prea facurati neamul nostru de banet si de avut/ Prea v-ati batut joc de lege, de popor si obicei,/ Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste lingai!/ Da, castigul fara munca, iata singura pornire;/ Competenta? e-o prostie; Demnitatea? o erezie./ Sa continui eu consider ca nu are nici un rost/ Atat timp cat toti alesii isi doresc sa fii doar PROST.../ Dar si-aici intervine sansa si nu vor un prost de rand/ Ci un prost cu bani si frica si far' de discernamant/ Dar capabil sa conduca institutia cu sarg/ Sa o mulga, sa o suga, sa o vanda ca la targ...
Nea Nelu cotrocelu:
(20 Aprilie 2010, 21:32)
Faina poezia. Felicitari talentatului artist care a remixat-o. Ar fi de apreciat daca i-o arata cineva si lui Marinica, dar sa i-o si traduca, caci esenta e mai greu de inteles.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Liniștea publică, asigurată în sistem integrat

În perioada 10-12 decembrie, efective din cadrul Poliției Slobozia în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 17:59
(7767 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru șomeri

«Începînd cu data de 1 ianuarie 2011, procentul de 75% pentru calculul indemnizației de șomaj se va aplica la valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii dreptului și nu la ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:04
(15272 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente și incendii la sfîrșit de săptămînă

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 10 decembrie, locuințele sociale din cartierul Catanga al orașului Urziceni au fost în pericol. Doi plopi, înalți de aproape 20 de metri și sprijiniți de un alt ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:03
(12765 vizualizări - 0 comentarii)


Spectacol caritabil organizat de Asociația Tinerilor din Ialomița

Joi, 16 decembrie, la orele 11,00, Asociația Tinerilor din Ialomița organizează un mini-spectacol cu scop caritabil denumit strategic «De Crăciun, împreună prin artă». Potrivit organizatorilor, scopul spectacolului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:01
(15074 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accidentat pe trecerea de pietoni

Un bătrîn de 74 de ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza comunei Lilieci. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Sinești s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 10:42
(13027 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Șofer băut la volan

Un bărbat din Urziceni a fost prins conducînd băut. Individul de 34 de ani a fost identificat aseară, 9 decembrie, pe o stradă din localitatea Urziceni. Pentru că mirosea a băutură, bărbatul a fost testat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 09:12
(12254 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cu permisul suspendat, la volan

Aflați în supravegherea traficului rutier, polițiștii slobozeni au oprit pentru un control de rutină o mașină, înmatriculată în județul Călărași, condusă de un bărbat, de 43 de ani. Pentru că nu avea permisul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 08:31
(13797 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au furat plăci de azbociment cu căruța

Joi, 9 decembrie, polițiștii slobozeni au observat o căruță ce se deplasa pe DN2A, în atelaj aflîndu-se 7 bărbați. Mai mult, controlînd căruța, polițiștii au descoperit mai multe plăci de azbociment și ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 07:22
(10022 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Autoturismele furate din străinătate și ajunse pe teritoriul județului nostru au fost din nou «ținta» polițiștilor ialomițeni. În acest sens, polițiștii au organizat o acțiune în Urziceni, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 17:42
(12870 vizualizări - 0 comentarii)


Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt pot cumpăra locuințe potrivit legii ANL

Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt vor putea achiziționa locuințe ANL conform prevederilor Legii 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 10:05
(15943 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Elena Udrea ANL


Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», miercuri, 15 decembrie 2010, va fi organizat evenimentul «Oameni de zăpadă». În fapt, acțiunea va fi dedicată ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 09:00
(13336 vizualizări - 1 comentariu)


Avertizare Cod Galben

Pentru intervalul 9 decembrie, orele 20.00-10 decembrie, orele 12.00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben în întreaga țară. Potrivit ANM, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:48
(14639 vizualizări - 1 comentariu)


Autoturism furat din Italia, identificat de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 8 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto au identificat un autoturism care figura ca sustras din Italia. Deținătorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:17
(12922 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

În cursul zilei de miercuri, 8 decembrie a.c. în jurul orei 11.00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:12
(10355 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Tînăr fără permis, prins de polițiști în trafic

În cursul dimineții de miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, polițiștii din Căzănești au identificat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate la volanul căruia se afla un tânăr de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:11
(13693 vizualizări - 1 comentariu)


Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Unirea Slobozia a depășit miercuri, 8 decembrie, de o manieră categorică pe Spartac București. Așa cum de altfel ne așteptam, în meciul contînd pentru etapa a XII-a din campionatul eșalonului secund de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:01
(8112 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Țăndărei

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 22.00-02.30, efective din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de și din autoturisme ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:00
(14276 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Incendiu de la o lumînare

O lumînare aprinsă lăsată nesupravegheată în imediata apropiere a unor materiale combustibile a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 19. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(14384 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Fetești: Intervenții SMURD

Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Fetești a fost solicitat să intervină miercuri, 8 decembrie 2010, în jurul orei 12.00, pentru a acorda primul ajutor medical unei femei în vârstă de 55 de ani ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(11106 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ialomița: Rata șomajului în noiembrie-9,4%

La sfîrșitul lunii noiembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10260 de persoane, din care 4721 șomeri indemnizați, respectiv 5539 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 16:03
(11038 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Orezu: După ce au tîlhărit o poștăriță, trei hoți au fost arestați

La sfîrșitul lunii precedente, respectiv în data de 24 noiembrie, o poștăriță din localitatea Orezu a sesizat Poliției faptul că, în timp ce împărțea pensiile și alocațiile prin sat, trei indivizi au atacat ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:56
(15795 vizualizări - 0 comentarii)


«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

La sfîrșitul săptămînii viitoare, sîmbătă, 18 decembrie, la Slobozia se va desfășura Sărbătoarea colindului «Sub zare de soare». «Festivalul de colinde va aduce și în acest an pe ialomițeni mai aproape ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:54
(14538 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:57
(8362 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:29
(7959 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea RIPOSTA, la final

Peste 600 de polițiști ialomițeni au participat la acțiunea RIPOSTA, acțiune aflată la final și care a avut drept scop diminuarea fenomenului infracțional în județ. Conform unui comunicat de presă al ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:24
(9823 vizualizări - 0 comentarii)


7 școli ialomițene, în proiectul guvernamental «Școala-o șansă pentru fiecare»

Proiectul coordonat de Agenția Națională a Rromilor și Guvernul României «Școala-o șansă pentru fiecare» va fi implementat și în Ialomița, beneficiarii acestuia fiind elevi și cadre didactice din școli ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 11:58
(14957 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Voluntarului, sărbătorită de Protoieria Urziceni

«Ziua Internațională a Voluntarului, sărbătorită de Protoieria Urziceni

Printr-o rezoluție ONU, ziua de 5 decembrie a fost declarată «Ziua Internațională a Voluntarului».În acest sens, sîmbătă, 4 decembrie, Protoieria Urziceni a sărbătorit evenimentul amintit împreună cu voluntarii ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 11:56
(14062 vizualizări - 0 comentarii)


Ați văzut-o? O fată de 15 ani a dispărut din Slobozia!

Ați văzut-o? O fată de 15 ani a dispărut din Slobozia!

Duminică, 5 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minora Neagu Corina Alexandra, de 15 ani, a plecat de la domiciliul din Slobozia.
...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2010, 16:30
(19763 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan, nu a mai acordat prioritate și a intrat în alt autoturism

În cursul zilei de duminică, 5 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe raza municipiului Slobozia, două autoturisme s-au ciocnit, avariile fiind însemnate. Astfel, în timp ce un bărbat, de 35 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2010, 16:23
(13607 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Acțiunea RIPOSTA: 7 permise de conducere, reținute de polițiști

În cea de-a treia zi a acțiunii RIPOSTA, polițiștii ialomițeni au desfășurat 18 acțiuni și controale și au aplicat 161 de sancțiuni contravenționale. Totodată au fost reținute 7 permise de conducere și ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2010, 16:19
(12101 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...