Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

SOFIPROTEOL ACHIZIȚIONEAZĂ EXPUR

Francezii cumpără și «căpușele» lui Randag?

SOFIPROTEOL ACHIZIȚIONEAZĂ EXPUR

Sofiproteol, megaconcern francez și unul dintre cei mai importanți producători de biodiesel la nivel mondial, a demarat procedurile de achiziționare a Expur. Tranzacția propriu-zisă se va ridica la peste 100 milioane de euro, francezii urmînd, în perioada imediat următoare, să declanșeze o procedură complexă de auditare a Expur. În cele ce urmează, vom încerca să le dăm o mînă de ajutor auditorilor francezi, sintetizînd, atît cît se poate sintetiza, niște afaceri (sau cum s-or numi ele!) derulate sub umbrela Expur și cu patronajul lui Richard Randag, printre altele, președinte al Consiliului de Administrație al societății Expur. Căci, pentru cine nu știe, domnia sa Randag este tot un fel de angajat al Grupului Alimenta, Expur fiind parte a Grupului, și, ca orice angajat, a mai avut tentații. Mai ținem să adăugăm că, în colaborare cu colegii noștri de la Gazeta de Sud-Est, am înțeles să căutăm adevărul printre sutele de documente puse la dispoziție și am încercat să ne dumirim ce și cum cu personajele întîlnite. Pînă una-alta, salutăm inițiativa Sofiproteol, prima investiție de acest gen în România.

La început, nu ne îndoiam de Randag
La început, noi aflasem doar despre Jan, Jan Dumitrescu, și firmele sale. Adică Transgrup SA Valea Ciorii, JD Expedition Trans SRL, Trans Auto Ciprian SRL București și Agreabil Transport SRL Slobozia. Prin aceste firme am contabilizat, inițial, țepe doar de vreo 5 miliarde de lei vechi. Și cum nu înțelegeam de ce Fred, fiu al lui mister Randag, se tot băga în seamă, pe mail, cu țepuiții, am tras concluzia, simplă și ineficientă, că doar le plîngea pe umăr păgubiților. Dar, de fapt, Fred al nostru, după cum aveam să ne convingem, mai mult dorea să afle cam CE și CÎT anume știu țepuiții. Oricum, la momentul respectiv nu ne îndoiam de bunacredință a lui mister Randag.

Pe parcurs, am crezut în naivitatea dlui Randag
Despre Jan Dumitrescu, după cum vă spuneam, am aflat că era un biet șofer de taxi. Iar mister Randag, întîmplător, a fost preluat în nenumărate rînduri de șoferul de taxi Jan. Milos din fire, domnul Randag l-a luat, într-un final, sub aripa-i protectoare. Inițial, pentru gestionarea transporturilor fabricii din Urziceni a SC Expur, ulterior chiar ca asociat într-una dintre firmele menționate mai sus. A, eram să uităm! Înainte de a fi șofer de taxi și a-l prinde pe Randag (un fel de Dumnezeu al afacerilor) de picior, Jan Dumitrescu l-a cunoscut pe Lucian Popescu, de meserie, de prin 1991, șofer al magnatului Ion Țiriac. Acest Popescu l-ar fi făcut pe Jan al nostru șofer de taxi. Și drept urmare, rolul acestuia în viața lui Jan a fost unul deosebit de important.
L-am pomenit pe dl Popescu. Se cuvine să-i ascultăm și povestea căci, din acest punct, am început să ne îndoim de mister Randag. Chiar dacă, la momentul respectiv, credeam în naivitatea aceluiași Randag. Revenind, dl Popescu a început să-și depene amintirile în ceea ce-l privește pe Jan, gîndurile fugindu-i la momentul nefast cînd, în calitate de angajat al Mercedes, i-ar fi propus amicului Jan, proaspăt angajat de Randag la sectorul Logistic-Transporturi al Expur, achiziționarea unor camioane Mercedes și demararea unei afaceri împreună. Dl Popescu s-a gîndit, întrucît avea ceva facilități la achiziționarea unor camioane Mercedes, să cumpere 3 mașini cu care să demareze afacerea împreună cu Jan Dumitrescu. Într-un final, s-au achiziționat 5 camioane Mercedes 1841, «care circulă și acum inscripționate cu numele Expur». Așa a luat ființă firma Transpur.
Acum intervine momentul cînd devenim penibili sperînd că Randag nu are implicări în afaceri cu țepe căci același Lucian Popescu spune cum s-a constituit o altă firmă, Agreabil SRL. La care, chiar ca asociat, intră Richard Randag. Alături de un alt șofer de taxi de prin București. Și această firmă, din cîte aveam să aflăm, prin Transpur, va lucra cu Expur! Adică, mister Randag, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, a fost de acord să-și plătească transportul către Expur prin firmele lui Jan&Comp, inclusiv firma sa. Bine, acum la ce s-o gîndi armeanul multimiliardar din spatele Grupului Alimenta, deja nu mai e treaba noastră. Oricum, am început a ne îndoi. Și încă îl mai credeam pe mister Randag naiv.

Randag, trebuie să credem, a căpușat Expur
So, mister Randag, povestea merge mai departe. Căci Expur a girat din toate pozițiile afacerile lui Jan Dumitrescu. Iar Transpur, care dădea contracte de transport mai departe, respectiv firmei dvs, Agreabil, sau unei alte societăți intrate-n combinație, Trans Ciprian, mergea ca unsă. Doar că, firesc, la un moment dat, prin octombrie 2007, căruța de firme se rupe, Lucian Popescu, șoferul lui Țiriac, dîndu-și seama că a fost faultat grosolan de șoferul lui Randag, Jan Dumitrescu.
Atunci, Popescu realizează că se încearcă crearea unei alte firme de transport-paravan pentru protejarea afacerilor cu țepe, Transgrup, noua societate, pregătindu-se să preia leasing-uri noi și vechi pentru camioanele ce cărau marfa Expur. Iar Randag își freca fericit palmele, alături de Jan Dumitrescu.

Întrebare: Sofiproteol cumpără și «căpușele» lui Randag?
Spre știința directorului general executiv Peter Tagge, primul aflat sub Richard Randag ca funcție, să trecem în revistă următoarele documente (acest aspect îl consemnăm întrucît dl Tagge s-a făcut că plouă în calitatea de fidejusor a Expur, semnînd numeroase înscrisuri, chiar și către Banca Transilvania, despre care nu-și mai amintește nimic). De fapt, ceea ce vrem să spunem e că Jan Dumitrescu, fără sprijinul lui Peter Tagge și influența lui Randag, nu ar fi reușit în veci să «căpușeze» Expur.

1.Transpur SRL se înființează la data de 4 octombrie 2004, iar pe 6 octombrie Expur cu Transpur încheie contractul de prestări servicii numărul 200247. Transpur devine transportator de bază al Expur, iar Peter Tagge semnează contractul din partea Expur.
2.La 15 martie 2005, Transpur achiziționează 5 camioane cu semiremorci, prin contracte de leasing încheiate cu BT Transilvania Leasing. Expur devine fidejusor pentru Transpur, societatea Grupului Alimenta garantînd pentru afacerile cu țepe ale lui Jan Dumitrescu.
3.Agreabil SRL intră în afacerea cu transporturi la 4 octombrie 2005, Randag devenind proprietar a 50% din firmă. Agreabil devine subcontractor al Expur.
4.Din 3 ianuarie 2007, Transpur, din contractor principal al Expur, devine subcontractor al SC Agreabil. Contractul de este semnat de ambele părți de Jan Dumitrescu.
5.În ianuarie 2008, apare Transgrup SA Valea Ciorii. Din nou, Expur se angajează în solidar cu Transgrup să preia obligațiile noului contract de leasing. În condițiile în care vechiul contract de leasing, încheiat de BT Transilvania Leasing și Transpur, era încă în derulare!

Acestea fiind spuse și domnul Tagge lămurit, ne adresăm în continuare auditorilor Sofiproteol. Aceștia, după cum am scris în debutul articolului, urmează a sosi în perioada imediat următoare. Potrivit informațiilor noastre, contractul de vînzare-cumpărare perfectat între Expur și Sofiproteol, afacere evaluată la peste 100 milioane de euro, prevede efectuarea unui audit complex. Auditorilor le transmitem pe această cale că le putem îndruma pașii către anumite documente din ograda Expur, în timp ce sindicaliștii de la fabrica închisă din Urziceni sînt dornici de colaborare.

PS: Sîntem în curs să inventariem, precum auditorii Sofiproteol, afacerile cu țepe ale «căpușei» Expur, Jan Dumitrescu. Pînă în prezent, am cuantificat aproximativ 50 miliarde de lei vechi. Dată fiind această sumă, să ne răspundă domnul Randag unde ar putea fi banii în condițiile în care taximetristul Jan se plînge că-i bate vîntu-n buzunare. Cu atît mai mult ar trebui să răspundă cu cît pînă și dl Goagă așteaptă un răspuns.

21 Aprilie 2010, 16:28 (35728 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


expur:
(14 Februarie 2012, 15:27)
cum sa nu ne mearga treaba daca seful politiei rutiere IL are 4 masini la noi(la timpul respectiv)
pagubitul:
(7 Septembrie 2010, 15:05)
am transportat pt.transpur,agreabil,jd.poate se va gandi o institutie abilitata sa.l intrebe pe jan despre cursele CIUPA_CIUPA,despre combinatiile mafiote cu cei de la ARR(dna dumitrscu turnu severin). CANTARE. ETC.sau despre concediile anuale in tari mai calde si mai exotice pe spinarea firmelor tepuite.intrbare pt GF:cum poate o firma ge transpotr sa aiba cheltuieli cu consumabilele mai mari decat cele cu motorina(vezi agreabil 2007)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(17341 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:42
(18083 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:19
(15297 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(15256 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(16725 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15909 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(15669 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18654 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18323 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15293 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14134 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19186 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16018 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24053 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(20992 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16377 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28349 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(29940 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20693 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18135 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17694 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16519 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16435 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19047 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13648 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15787 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14565 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13735 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14800 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14150 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...