Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe minore. Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, sub coordonarea procurorilor DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au finalizat cercetările în două dosare penale privind infracțiuni de trafic de minori. Pe scurt, în sarcina unui bărbat de 32 de ani, din comuna Făcăeni, s-a reținut că în perioada octombrie-decembrie 2009, prin violențe și amenințări, a recrutat și găzduit două minore, de 14, respectiv 16 ani, pe care, în baza unor înțelegeri cu eventuali clienți, le-a exploatat din punct de vedere sexual. Prima recrutată a fost adolescenta de 16 ani, pe care bărbatul a găzduit-o în repetate rînduri la domiciliul său, de unde o transporta la domiciliile clienților cu care, ulterior, aceasta întreținea raporturi sexuale. Cercetările polițiștilor și procurorilor au stabilit că, în aceeași perioadă, tînăra s-a împrietenit cu o altă minoră de 14 ani, din aceeași localitate, pe care bărbatul a convins-o să întrețină relații sexuale cu diverși clienți din comună, în schimbul unor sume de bani și obiecte. Banii cîștigați în acest fel erau împărțiți, cea mai mare parte revenind bărbatului. Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că și alți doi bărbați, de 22, respectiv 19 ani, primul domiciliat în comuna Făcăeni, iar cel de-al doilea în localitatea Vlădeni, în cursul lunii ianuarie 2010, au recrutat și transportat, prin inducere în eroare, pe minora de 16 ani și o alta, în vîrstă de 15 ani, într-un imobil situat în comuna Vlădeni, în scopul exploatării sexuale. Totodată, în acest caz este cercetat și proprietarul locuinței unde minorele au fost găzduite. Toți cei patru bărbați au fost trimiși în judecată, primul în stare de arest preventiv, pentru infracțiunea de trafic de minori.
Pentru aceleiași infracțiuni au fost trimiși în judecată și doi tineri, de 20, respectiv 25 de ani, din comuna ialomițeană Gheorghe Lazăr. În sarcina acestora s-a reținut că în cursul lunii martie 2008, suspecții au recrutat, transportat și gazduit o minoră de 15 ani, din comuna Valea Ciorii, pe care au exploatat-o din punct de vedere sexual, în comunele Bucu și Gheorghe Lazăr.

27 Aprilie 2010, 16:49 (20852 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
374 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Cereri de acord pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 3 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare, ajutor de stat pentru reducerea ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:40
(5966 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A murit strivit de autoturism

Un accident rutier produs pe raza comunei Gheorghe Doja în seara zilei de sâmbătă, 2 decembrie 2017, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 67 ani. Garda de intervenție Slobozia a fost alertată în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 11:25
(6437 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Autocar cuprins de flăcări, 41 de pasageri în pericol

Un autocar cu 41 de pasageri la bord a luat foc în timpul mersului, în seara zilei de duminică, 3 decembrie 2017. Oamenii au fost evacuați de urgență din mașina cuprinsă de flăcări. Autocarul se deplasa ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2017, 23:34
(8034 vizualizări - 0 comentarii)


Violator din Urziceni, arestat preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au solicitat recent arestarea preventivă a unui bărbat din municipiu, acuzat de «viol». Acesta a intrat în casa unei vecine, a bătut-o cu bestialitate ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 17:25
(5710 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenționare de la pompieri

În perioada sezonului rece, numărul de incendii produse la locuințe și gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate. Uneori, flăcările iau vieți omenești ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 12:40
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Borănești

Percheziție la Borănești

Miercuri, 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat activități în cadrul unui acțiuni pe linia verificării respectării regimului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:25
(4897 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie a.c., peste 150 de polițiști ialomițeni vor fi zilnic la datorie și vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică atât în mediul urban, cât și în cel rural, în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:10
(6965 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă»

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot», a organizat activitatea cu tema «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă». Pentru început, părintele protopop ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:20
(5967 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de prevenire

Inspecția Muncii pregătește o campanie națională de conștientizare care urmărește informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Astfel, în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, Inspecția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:05
(7118 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Bătrână înșelată în curtea locuinței. I s-au «descântat» bijuteriile!

O femeie de 83 de ani, din Fetești, a fost înșelată de o persoană necunoscută, care i-a «descântat» bijuterii în valoare de 1000 de lei. Fapta a fost sesizată Poliției Fetești, luni, 27 noiembrie 2017, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:35
(10919 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii octombrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6202 șomeri, din care 899 șomeri indemnizați, respectiv 5303 șomeri ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:25
(4305 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, în noaptea de duminică spre luni, 26/27 noiembrie 2017, polițiștii feteșteni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:10
(5065 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, luni, 27 noiembrie 2017, în intervalul orar 8,00-12,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 17:55
(4683 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Costică Acsinte din casele noastre»

Consiliul Județean Ialomița și Asociația Culturală «Atelierele Albe», prin Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», au vernisat expoziția «Costică Acsinte din casele noastre». Expozița este un proiect al ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 10:55
(3999 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei. Femeie acroșată de un autoturism!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 noiembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce o tânără, de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 11:55
(4588 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Vineri, 24 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 10:50
(3105 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii»

Ziua de 25 noiembrie reprezintă, la nivel internațional, «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii». Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:20
(4616 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:10
(4370 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Fetești

Joi, 23 noiembrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 17:55
(4005 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 13-23 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități a fost de a sensibiliza elevii și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 15:45
(5983 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Miloșești. «Șoferul» fără permis și beat la volan, a intrat cu mașina în pom!

Miercuri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Miloșești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 18:15
(5177 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Arestată pentru «trafic de minori» și «pornografie infantilă»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 17:10
(6043 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se opresc gazele!

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Distrigaz Sud Rețele ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:35
(4960 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 22 noiembrie a.c., acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică pe raza municipiului Urziceni și a localității Bărbulești, fiind angrenați aproape ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:25
(5260 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor

Miercuri, 22 noiembrie a.c., polițiștii au fost alături de copii și adolescenți, pentru a le transmite sfaturi și recomandări utile pentru prevenirea evenimentelor neplăcute. Astfel, polițiștii Compartimentului ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 15:30
(4505 vizualizări - 0 comentarii)


Prevederi noi în condițiile de admitere și recrutare în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Miercuri, 22 noiembrie a.c., au fost publicate în Monitorul Oficial normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 15:20
(8614 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu de cooperare la Fabrica de Ulei din Slobozia

Deflagrații, incendii și victime surprinse de suflul exploziilor. Acestea au fost scenariile care au fost puse în practică în cadrul unui exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, pe amplasamentul ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 13:40
(9302 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ISU Ialomița


ITM Ialomița: Negocierea contractului colectiv de muncă

În data de 16 noiembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 902, Ordonanța de Urgență nr. 82, din 8 noiembrie 2017, pentru modificarea și completarea unor acte normative. Având în vedere că legislația ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 12:20
(5591 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat pentru «infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 11:35
(9556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora arestare


AJFP Ialomița: Termen scadent la impozitul pentru închirierea camerelor în scop turistic

Luni, 27 noiembrie 2017, proprietarii care închiriază camere în locuințe proprietate personală, cu o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între 1 și 5 camere, trebuie să plătească cea de-a doua ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 11:05
(5826 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...