Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie» informează reprezentanții instituției. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, producătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Efectivul din exploatație trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv de cel puțin 25 capete caprine femele, vîrsta acestora fiind de minimum un an pînă la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei. Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie înscris în Registrul național al exploatațiilor la data depunerii cererii și trebuie menținut în exploatație la adresa menționată în cerere, în perioada 1 iunie-31 august 2010. Este important de menționat că, începînd cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferențe între numărul animalelor solicitat la plată și numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. Pentru situația în care diferența dintre animalele solicitate și cele determinate este mai mică sau egală cu trei, nu se aplică nicio penalizare. Dacă această diferență este mai mare sau egală cu trei, prima totală se reduce cu un procent de 5% dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli și numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 10%, de 10% dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli și numărul de animale determinat este mai mare de 10% dar mai mic sau egal cu 20, de 15% dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli și numărul de animale determinat este mai mare de 20% dar mai mic sau egal cu 30%, precum și 20% dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli și numărul de animale determinat este mai mare de 30% dar mai mic sau egal cu 50%. Dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli și numărul de animale determinat este mai mare de 50%, solicitantul este exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.

28 Aprilie 2010, 15:55 (13919 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Polițiștii au efectuat percheziții pe raza județelor Călărași și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii DIICOT-BT Călărași, au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2020, 10:05
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «furt calificat» și «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:25
(1914 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în flagrant un bărbat, de 49 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:20
(2169 vizualizări - 1 comentariu)


Perieți: Șofer fără permis al unui moped neînmatriculat

Marți, 10 martie a.c., polițiștii slobozeni au oprit, pentru control, un moped care circula pe raza comunei Perieți, al cărui conducător nu utiliza casca de protecție. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 17:15
(2164 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 96 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, marți, 10 martie 2020, 96 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:35
(3788 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copii folosiți la cerșit

Situație revoltătoare în județul Ialomița. În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii ialomițeni, luni, 9 martie 2020, oamenii legii au descoperit doi minori, de 1 și, respectiv, 5 ani, folosiți la ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:30
(2117 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa la Dridu!

Din cauza lucrărilor de întreținere și reparații ale liniilor de electricitate, RAJA SA Constanța informează clienții din localitatea Dridu cu privire la faptul că miercuri, 11 martie 2020, între orele ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:25
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conducea beat un scuter

Un tânăr, de 26 de ani, din Fierbinți Târg, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat în trafic în stare de ebrietate și cu permisul de conducere anulat. El a fost oprit luni, 9 martie a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:20
(3053 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Măsuri preventive împotriva Covid-19

Societatea RAJA SA Constanța a implementat o serie de măsuri specifice, pentru a limita răspânidrea infecției cu noul Coronavirus. Toate centrele societății au fost dotate cu materiale și soluții dezinfectate ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:15
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Agenții Poliției Rurală Slobozia au oprit pentru control pe raza comunei Bucu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din București. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2020, 19:10
(2530 vizualizări - 0 comentarii)


Toate școlile din Ialomița vor fi închise

Reprezentanții Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență au ajunțat faptul că în perioada 11-22 martie a.c., toate școlile din România, implicit Ialomița, vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 22:15
(2861 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție pentru un bărbat care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 8 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din Slobozia, care și-ar fi lovit și amenințat soția și fiica. Astfel, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:55
(3912 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: I-a luat foc casa

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 21,20, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Gârbovi. La locul solicitării s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:45
(2111 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Ialomița: Arestat pentru «conducere fără permis»

Vineri, 6 martie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:40
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: La volan cu permisul suspendat

Duminică, 8 martie a.c., polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe raza comunei Armășești, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Urziceni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:35
(2527 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente violente la Amara și Coșereni

Accidente violente la Amara și Coșereni

Duminică, 8 martie, a.c., în jurul orelor 10,15, s-a produs un accident rutier produs în orașul Amara, în care au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:30
(6263 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație

Ialomița: Incendii de vegetație

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 14,55, ISU Ialomița a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi, izbucnit pe raza localității Manasia. Pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:15
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Sâmbătă, 7 martie, a.c., în jurul orelor 13,50, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la Fetești, cu implicarea a două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2020, 14:10
(2879 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 106 persoane, izolate la domiciliu!

Potrivit Prefecturii Ialomița, în ceea ce privește situația epidemiologică-Coronavirus, vineri, 6 martie 2020, 106 persoane sunt izolate la domiciliu, în carantină neaflându-se persoane ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 17:20
(3026 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 9-13 martie 2020, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 17:15
(5651 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează voluntari

Începând de luni, 9 martie 2020, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va începe o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune». Până ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 15:20
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis pe străzile din Fetești

Joi, 5 martie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din Dragalina. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 14:25
(5179 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Carambol cu 3 vehicule

Joi, 5 martie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au intervenit la un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate a reieșit că în timp un tânăr, de ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 14:20
(2664 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Razie cu percheziții la Slobozia

Razie cu percheziții la Slobozia

Joi, 5 martie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:40
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiune de vaccinare antipseudopestoasă la galinacee

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță crescătorii și deținătorii de păsări domestice că, în această perioadă, desfășoară prin medicii veterinari de liberă practică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:25
(3710 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Concubina și-a bătut bărbatul, iar polițiștii au emis un ordin de protecție

Miercuri, 4 martie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 49 de ani, care și-ar fi lovit concubinul în timp ce se aflau la domiciliu. Polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 11:20
(5586 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Doi șoferi băuți, implicați într-un accident

Doi șoferi din Sfântu Gheorghe, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident de circulație pe raza comunei Malu. Mai mult, unul dintre aceștia avea permisul de conducere ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:50
(2008 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Ialomița: Trei accidente, trei răniți

Miercuri dimineața, 4 martie a.c., în jurul orei 7,00, s-a produs un accident de circulație în localitatea Movilița soldat cu rănirea unui minor. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, timp ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:40
(1730 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Prins beat la volan

Miercuri, 4 martie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii din Platonești au depistat în trafic, în comuna Gura Ialomiței, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:35
(2085 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Viața are Prioritate!»

Miercuri, 4 martie a.c., în cadrul Campaniei de prevenire a accidentelor de circulație «Viața are Prioritate!» precum și a programelor de prevenire a criminalității, polițiștii din cadrul Compartimentul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2020, 10:25
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...