Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru tentativă la omor calificat și portul fără drept al cuțitului în loc public. Pe scurt, în noaptea de 1 spre 2 mai, prin 112, un cetățean a sesizat Poliția că un tînăr, de 21 de ani, din Miloșești, a fost înjunghiat de către un consătean. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce se aflau într-o discotecă din Miloșești, pe fondul consumului de alcool, între cele două persoane a izbucnit un conflict, ocazie cu care victimei i-au fost aplicate două lovituri cu un cuțit în zona abdominală și a gambei stîngi. Ulterior, cadrele medicale au apreciat că leziunile produse au pus în primejdie viața victimei.

4 Mai 2010, 18:08 (25426 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


anonim:
(26 Iulie 2011, 14:38)
domne baiatul a fost in autoaparare oricum nu trebuia sa dea cu cutitul dar si victima a avut partea ei de vina
ncnhc mb:
(8 Mai 2010, 20:26)
sper k cnva sa ia masuri in privinta domnului viceprimar din milosesti...s au adunat prea multe dar nimeni nu face nimic,oare nu exista lege in tara asta???!!!cum se poate asa cva..este prins la furat si este in continoare in functie si merge in continuare la primarie fara rusine..de ce pt domnul Chitoiul nu este lage???de ce trebuie sa spunem k traim in ROMANIA....
Un om realist...:
(8 Mai 2010, 01:49)
Dragii mei, hai sa spunem lucrurilor pe nume!Discoteca din comuna Milosesti apartine intocmai VICEPRIMARULUI Chitoiu Nelu, care in urma cu 3 saptamani a fost prins la furat din curtea primariei! Pai cum de sa intamplat asa ceva la dvs. in discoteca, domnule VICE? Nu aveti oameni care sa asigure paza in discoteca? Sau va-ti bazat pana acum pe fratele dvs Marian Chitoiu, care e politist la circulatie in cadrul IPJ Ialomita, si care ar fi putut musamaliza orice? Oricum, de data asta nu mai scapati, s-au adunat cam multe pe "stiamtul" dumneavoastra capshor!!! HI-HI-HI!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 24 Aug 2026
366 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Expoziție de pictură

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», la Slobozia va fi vernisată o expoziție de pictură. Evenimentul, «In memoriam Maria Candrea Ionescu», se va produce ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 18:20
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Un tînăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Vineri, 8 ianuarie, în jurul orelor 23,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Bordușani s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2016, 17:55
(6601 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Unități de alimentație publică, verificate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate, a efectuat controale joi și vineri, 7/8 ianuarie 2016, avînd ca obiectiv respectarea condițiilor legislative ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2016, 18:05
(5067 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 127 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 7 ianuarie 2016, sînt disponibile 127 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2016, 16:15
(10655 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori viscolite

Ialomița: Cod Galben de ninsori viscolite

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 7 ianuarie 2016, orele 12,00-8 ianuarie 2016, orele 6,00, în regiunile estice vîntul va avea intensificări cu viteze de ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 14:10
(3712 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocîrlia: Accident cu două victime

Miercuri, 6 ianuarie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în afara localității Ciocîrlia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 13:15
(6736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi ialomițeni, de 24, respectiv 61 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 12:10
(4317 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza Bursa locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Spania, în data de 25 ianuarie 2016, la Călărași, începînd cu orele 9,30. Selecția va avea ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 11:25
(7469 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: În atenția pensionarilor militari

În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 10:55
(4680 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 10:10
(6418 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Parfumuri contrafăcute, la vânzare

Urziceni: Parfumuri contrafăcute, la vînzare

Jandarmii Grupei de Intervenție Urziceni s-au sesizat marți, 5 ianuarie 2016, despre faptul că, în zona Policlinicii din localitate, un bărbat încearcă să comercializeze mai multe tipuri de parfumuri. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2016, 09:15
(4652 vizualizări - 2 comentarii)


Sinești: A intrat cu mașina în pom

Luni, 4 ianuarie 2016, în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în afara localității Sinești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2016, 16:55
(4910 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Ialomița: 2 accidente, un mort și un rănit

Vineri, 1 ianuarie 2016, în jurul orei 21,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Traian s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane. Astfel, în timp ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 17:10
(6340 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Informare privind depozitarea

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că în data de 14 decembrie 2015 a fost adoptat de către Comisia Europeană Regulamentul de punere în aplicare (UE) ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 16:20
(6108 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Se eliberează adeverințe pentru obținerea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează fermierii ialomițeni că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafață si beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 15:50
(7126 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii la început de an

Acoperișul unui adăpost de animale al unui cetățean din localitatea Bărcănești a fost cuprins de flăcări după ce un copil, în vîrstă de 5 ani, s-a jucat cu o brichetă în apropiere, generînd incendiul. ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2016, 14:05
(4569 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Pieton acroșat de un autoturism

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton s-a petrecut luni, 28 decembrie 2015, în jurul orei 13,30. Astfel, în timp ce o tînără, de 24 de ani, din comuna Gîrbovi, conducea un autoturism pe raza ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2015, 16:10
(4207 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Petarde confiscate de polițiști

Ialomița: Petarde confiscate de polițiști

Peste 10000 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști în urma unor acțiuni derulate pe raza județului Ialomița. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase acționează în ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2015, 14:10
(4200 vizualizări - 0 comentarii)


Combustibil termic transportat într-un bazin artizanal, indisponibilizat la sediul Poliției Urziceni

Combustibil termic transportat într-un bazin artizanal, indisponibilizat la sediul Poliției Urziceni

Polițiștii Rutieri au oprit pentru control, în trafic, pe DN2, în afara comunei Coșereni, o autoutilitară basculantă, condusă de un bărbat, de 44 de ani, din județul Prahova. În urma verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2015, 13:40
(10639 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la unități de alimentație publică

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, prin personalul de specialitate a efectuat mai multe controale luni, 28 decembrie 2015, avînd ca obiectiv respectarea condițiilor legislative ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2015, 13:10
(6773 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrînă de 75 de ani, arsă de vie

O femeie, în vîrstă de 75 de ani, din Urziceni, a decedat în dimineața zilei de vineri, 25 decembrie a.c, după ce încăperea în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii de la Secția Urziceni s ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2015, 16:05
(5541 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


IPJ Ialomița: Sărbătoarea Crăciunului, în siguranță

De Crăciun, polițiștii ialomițeni au fost la datorie, astfel încît nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice. Pentru siguranța cetățenilor, în perioada Crăciunului, peste 1 ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2015, 14:35
(5033 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni

Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează trei persoane care ofereau spre vînzare produse pirotehnice a căror deținere și comercializare este interzisă. Pe numele acestora ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2015, 15:10
(8473 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Reținut pentru producerea unui accident

Polițiștii cercetează un bărbat, de 34 de ani, din Bărbulești, sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier, fapte comise în cursul lunii august 2015. În fapt, bărbatul de 34 de ani, în cursul ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2015, 13:55
(8175 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Scandalagiu arestat

Polițiștii cercetează un bărbat, de 34 de ani, din Slobozia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2015, 13:40
(7010 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne de foc și cherestea, confiscate

IPJ Ialomița: Lemne de foc și cherestea, confiscate

În contextul derulării planului de acțiune «Sărbători de Iarnă în Siguranță!», au fost intensificate acțiunile desfășurate pe linia combaterii transportului ilegal de material lemnos pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2015, 10:55
(9939 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Firme controlate de polițiști

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița continuă acțiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităților economice, în baza Planului de măsuri pentru siguranța Sărbătorilor de Iarnă ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2015, 10:05
(7609 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița reacționează

Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița reacționează

Ca urmare a mediatizării pe posturile naționale de televiziune a rezultatelor unui control tematic desfășurat de către inspectorii OPC și Jandarmeria Română într-o piață țărănescă, Asociația Cultivatorilor ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2015, 16:55
(7018 vizualizări - 6 comentarii)


Accidente la Manasia și Slobozia

Două accidente s-au produs la acest sfîrșit de săptămînă pe raza județului Ialomița. Astfel, sîmbătă, 19 decembrie 2015, în jurul orei 10,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2015, 12:50
(5887 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomițean urmărit internațional, depistat la Țăndărei

Polițiștii din Ialomița, cu sprijinul  Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române, au depistat o persoană care era urmărită internațional de autoritățile ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2015, 12:05
(5240 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...