Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă internă la Serviciul Poliției Rutiere

Șeful IPJ Ialomița s-a enervat

Anchetă internă la Serviciul Poliției Rutiere

comunicat de presă

Referitor la unele aspecte prezentate în ultima perioadă în două publicații locale, privind implicarea polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița în activități care contravin deontologiei profesiei de polițist, precum și statutului prevăzut prin lege, Compartimentul Relații Publice este împuternicit să facă următoarele precizări:

Încă din data de 27 aprilie a.c., șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, comisar șef de poliție Ștefu Viorel, a dispus ca specialiștii Biroului Control Intern și Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea directă a adjunctului inspectorului șef, comisar Lefter Cristian, să verifice în regim de urgență informațiile semnalate.
Rezultatele anchetei interne vor fi analizate, cu prioritate, în cadrul unei ședințe de lucru a conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, urmînd ca, în funcție de situațiile identificate, să fie dispuse măsuri legale urgente și ferme.


Echipa managerială a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița reafirmă faptul că nu a tolerat și nu va tolera abateri de la Codul de etică și deontologie ale polițiștilor din subordine și că va dispune măsuri ferme de sancționare față de cei care, prin comportament și atitudine, aduc atingere autorității instituției și prestigiului profesiei de polițist.

5 Mai 2010, 14:28 (67707 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cineva care stie:
(17 Mai 2010, 08:38)
Pai nu prea ai cum sa verifici inteligentule, ca ori nu le-au trecut in declaratia de avere, ceea ce este penal (dar cine sa-i bage la puscarie ??), ori au facut credite si firme pe numele altora ca sa nu bata la ochi. Exemplul penalului Goaga e cel mai bun. Scoate telefonul, instruieste baietii pe traseu si banul ajunge la Goaga in buzunar fara dureri de cap si fara asigurari si taxe platite pt tir-urile lui. Merge banda
muncitorul:
(16 Mai 2010, 20:44)
verificati mai intai si ce credite bancare au cei de la rutiera,nu-i mai improscati atata cu noroi,cel putin au avut curaj sa faca ceva pentru tara asta,nu ca altii care au dat bir cu fugitii in strainatate.se vede ca invidia este pe voi,mancatorii de c...t,vedeti-va de treaba voastra si pune-ti osul la treaba!BRAVO LOR,POLITISTILOR!Daca si voi,invidiosilor v-ati fi pus salariile la bataie,erati deasupra lor!URA!!
nanu:
(11 Mai 2010, 10:45)
daca tot jucam cu cartile pe fata pe Tila de la rutiera nu la luat nimeni in vizor,are camion specializat in carat busteni cu macara ce costa in jur de 80000E,toata iarna nu am avut loc de el la munteni buzau sa vind lemne ca el are relatii si nu il verifica nimeni de la ocolul silvic si daca nu ma insel are si 3 taxiuri renault clio albastre TAXI BLUE, smecher omul ,si ca el exemplele pot continua.........
ha:
(9 Mai 2010, 14:28)
du-te drak bai "popesc ptr SEFU".. vorbesti fara sa ai habar de ce se intampla... asa cum o fac multi p`aici
georgica:
(9 Mai 2010, 14:12)
m`a scarbit “romanul nu este preocupat de binele lui/el este preocupat doar de raul celuilalt”. incepind de la tov. Basescu si pina la ultimul om.
alberto:
(9 Mai 2010, 10:53)
sunt tare curios care este deznodamantul dosarului cu primaru care la omarat pe acel tanar nevinovat la drumuri in parcare
bearice:
(9 Mai 2010, 10:46)
domnilor in spatele usilor bine zavorate ale ipj-ului se ascund multe cucoane care nu stiu nici ele care le este rolul dar cum e in romania
popesc ptr SEFU:
(9 Mai 2010, 08:19)
bai oameni buni i-ati intaritat sa suparat foc closca pe pui ia scos in strada la facut noi victime ia grupat cite trei ca-n bancurile alea cu prosti unu citeste,unu scrie si unu aduna spaga, mai nou au scos si fufele la aerisit ca de sau inputit prin birouri si sa le prezinte interlopilor ca de sa manince si gura lor nu ca in birou daca nu-i aduce cei din strada nu papa .si scade productia la pui asa mai schimba si ele aerul mai pune ochi vrun calic batrinel cu portofel baban prin torpedou sii de imediat se schimba ordonanta de guvern .
ion:
(8 Mai 2010, 23:12)
va rog sa va ganditi ce hotii se fac la rutiera ganditiva ca un om omoara un altul si scapa fara absolut nimic. acel om avea copii si familie dar daca conuci un mercedes ultimul tip ai toate sansele sa scapi pe ala nu il vede nimeni
francesca:
(8 Mai 2010, 23:04)
nu stiu ce au politisti dar eu va spun ca suntem terorizati de al mai mare camatar si ai lui de dobanzi la dobanzi de probleme si amenintari va rog sa priviti si aceste probleme de care doar noi stim suntem multi dar toti fara glas
cedric:
(8 Mai 2010, 11:19)
oricat i-am acuza pe acesti nesimtiti nu vom rezolva nimic pt k astia si cand sunt prinsi cu mana in sac sunt eliberati de colegii lor din lipsa de dovezi.da, au taxiuri sunt corupti dar vor avea in continuare stati linistiti
xyz-men:
(8 Mai 2010, 00:50)
si daca s-a enervat sefu Stefu ce ???mai credeti ca se va schimba ceva in politia ialomiteana.??.. va garantez ca nu.. stiti noua denumire a institutiei???? APACA d-nilor !! si stiti de ce ? pt ca la 4 fara 2, 3 minute se deschid usile ca la metrou si pleaca damele acasa..oare ce buchisesc toate prin acele birouri.. or fi vazut vreodata cum arat un infractor ???????? Exemplu Fecioara institutiei ... n-are nici u an de cind lucreaza si a ajuns deja purtatoare de vorbe.. ca de .. poate e citita fata lui tata, dar nici termenii nu-i cunoaste si deja vorbeste de munca altora.. e mijto sa iei 15 - 20 bulioane pe luna si sa tot traiesti in politia romana si sa citesti de pe minuta scrisa de sora mai mare care nici ea nu prea are experienta in domeniu.. DECI ... mai credeti ca se va schimba ceva ????????
sefu:
(7 Mai 2010, 21:08)
bai oameni buni aveti dreptate sunt analfabeti si aroganti dar ce mama naibi ar putea face un amarat de agent smecheriile se fac la alt nivel va spun eu sigur cand au zis romii de la bora ca au dat bani nu au pomenit nici un agent doar sefii lor cred ca acest foc de paie ascunde altceva
x-men:
(7 Mai 2010, 21:00)
acest oras are multe probleme cum ar fii: marii recuperatori si camatari slugile lor toate infractiunile pe care le fac astia nu le vede nimeni sunt acoperiti de oameni din justitie mai verificati cine are mercedesuri de sute de mii de euro si nu are o zi de munca doar ani de puscarie dar hai sa ne luam totusi de prosti astia de la politie
JIANU:
(6 Mai 2010, 22:24)
Inspectoru Stefu sa verifice de cine sunt administrate in realitate firmele rudelor politistilor din subordinea sa si va avea mari surprize. Va constata in cate matrapazlacuri sunt agrenati politistii, cat de mare-i mafia din judet si ca sefii ei sunt printre cei care trebuie sa o starpeasca.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 165 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 29 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 165 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:30
(4215 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Izolat la domiciliu, descoperit în trafic de polițiști

Un tânăr din județul Călărași a fost plasat în carantină obligatorie după ce a fost descoperit într-o mașină pe raza municipiului Slobozia. Împreună cu un prieten în vârstă de 18 ani, acesta se afla într ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:25
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1 mai, termen de depunere a documentelor pentru acordarea șomajului tehnic

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează că documentele necesare pentru obținerea șomajului tehnic vor fi transmise, începând de vineri, 1 mai 2020, prin Registratura electronică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:20
(5079 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Vindea pește fără documente legale

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii au oprit pentru verificări, pe raza comunei Făcăieni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din orașul Hârșova. Oamenii legii au depistat în interiorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:15
(4129 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 persoane cercetate penal pentru «fals în declarații»

Polițiștii ialomițeni au deschis dosare penale pe numele a 14 persoane care, la data de 28 aprilie 2020, au fost identificate circulând pe raza județului Ialomița având asupra lor adeverințe eliberate de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:10
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Femeie de 64 de ani, ucisă de infecția cu noul Coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou deces înregistrat în Ialomița, ca urmare a infecțiilor provocate de noul Coronavirus. Este vorba despre o femeie de 64 de ani, care a murit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 23:00
(4626 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 160 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 28 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 160 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 16:05
(3138 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului în luna martie 2020-4,27%

Conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de  Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată la sfârșitul lunii martie 2020, a fost de 4,27% cu 1,03 puncte procentuale sub valoarea înregistrată ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:50
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Adăpost pentru oi, cuprins de flăcări

Pompierii Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină luni, 27 aprilie 2020, pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la un adăpost pentru oi, aflat pe raza localității Platonești ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:45
(4589 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor la Bărbulești și Urziceni

Luni, 27 aprilie 2020, polițiștii din Ialomița au efectuat o acțiune preventivă pe raza localităților Urziceni și Bărbulești. În urma verificărilor, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:40
(4629 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii din comuna Mihail Kogălniceanu au identificat luni, 27 aprilie 2020, un șofer de 35 de ani care circula pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,47 miligrame ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:35
(4798 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 10 ani, surprins la volanul unui autoturism

Sâmbătă, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități pe linia asigurării măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:20
(2491 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»

În ultimele 48 de ore polițiștii ialomițeni au emis două ordine de protecție și au  întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie» pe numele a doi bărbați, de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:15
(2773 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Peste 80 kg de pește, confiscate de polițiști

Făcăeni: Peste 80 kg de pește, confiscate de polițiști

Peste 80 de kilograme de scrumbie, crap și somn au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 65 de ani, care transporta pe raza comunei Făcăeni pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:10
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Se menține numărul ialomițenilor infectați cu noul Coronavirus

Luni, 27 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 154 de cazuri de infecție cu COVID-19, același număr anunțat și ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:05
(2389 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 154 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Duminică, 26 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 154 de cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2020, 16:05
(2480 vizualizări - 0 comentarii)


Pompieri angajați ai Detașamentului Cernavodă, internați la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești

Numărul pompierilor infectați cu COVID-19 din cadrul Detașamentului Cernavodă al ISU Dobrogea a ajuns la 15. 4 dintre militari sunt internați la spitalul suport COVID-19 din Fetești. Oficialii ISU Dobrogea ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2020, 15:00
(5947 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-ar fi bătut concubina

Polițiștii ialomițeni au emis joi, 23 aprilie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din Munteni Buzău, care și-ar fi lovit și amenințat concubina. Revenind, Poliția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:25
(6146 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei, Bărbulești: Prinși la volan fără permise de conducere

Joi, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din Țăndărei. La solicitarea documentelor personale și ale autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:20
(2884 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a polițiștilor

Slobozia: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii slobozeni au desfășurat joi, 23 aprilie a.c., o acțiune de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, precum și de protejare a populației de anumite practici comerciale ilicite, în zona piețelor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:15
(2406 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Dosar penal pentru «braconaj cinegetic»

Doi ialomițeni sunt cercetați penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de «braconaj cinegetic», după ce au fost depistați pe un fond de vânătoare de pe raza orașului Căzănești având asupra lor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:10
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 16 mii de hectare de terenuri agricole sunt afectate de secetă

Prefectura Ialomița a făcut o primă estimare în ceea ce privește suprafețele agricole afectate de seceta puternică înregistrată în ultimele luni. Potrivit instituției, la nivelul județului există 16844 ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 17:00
(3725 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 37 de persoane infectate cu COVID-19 au fost declarate vindecate

Conform unei statistici oficiale a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, la nivelul județului au fost declarate vindecate, în urma infectării cu noul Coronavirus, 37 de persoane. De ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 16:50
(3029 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Incendiu la un grajd de animale

Bărcănești: Incendiu la un grajd de animale

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 24 aprilie 2020, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la un graj de animale, aflat într-o gospodărie din comuna Bărcănești. Flăcările au distrus o parte ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 14:50
(3551 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Proiectile neexplodate descoperite în grădină

Gimbășani: Proiectile neexplodate descoperite în grădină

În timp ce lucra în grădina proprie, un bărbat din satul Gimbășani a descoperit joi, 23 aprilie 2020, două proiectile de artilerie rămase neexplodate. Omul a sunat de urgență la 112 și a cerut ajutorul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 13:00
(3126 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 4 localități

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 4 localități

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 23 aprilie 2020, pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, ce s-au manifestat pe raza a 4 localități ialomițene. Este vorba despre Săveni, Drăgoești ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 12:50
(4451 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se prelungește perioada acordării indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că dreptul de acordare a indemizației de șomaj se prelungește până la încetarea perioadei Stării de Urgență. Această ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 18:45
(5459 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetați penal pentru că au prezentat polițiștilor declarații false

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 61 de ani, au intrat în atenția polițiștilor după ce au prezentat oamenilor legii adeverințe eliberate de angajatori care, în realitate, erau false. Cercetările ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 17:40
(2570 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Bătrân de 75 de ani, la volan fără permis de conducere

Joi, 22 aprilie 2020, un bătrân de 75 de ani s-a ales cu un dosar penal fiind depistat în trafic la volanul unui autovehicul fără a deține permis de conducere. Totodată, un tânăr de 28 de ani a fost tras ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 17:35
(3475 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 148 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Joi, 23 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 148 de cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2020, 16:10
(2570 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...