Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă internă la Serviciul Poliției Rutiere

Șeful IPJ Ialomița s-a enervat

Anchetă internă la Serviciul Poliției Rutiere

comunicat de presă

Referitor la unele aspecte prezentate în ultima perioadă în două publicații locale, privind implicarea polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița în activități care contravin deontologiei profesiei de polițist, precum și statutului prevăzut prin lege, Compartimentul Relații Publice este împuternicit să facă următoarele precizări:

Încă din data de 27 aprilie a.c., șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, comisar șef de poliție Ștefu Viorel, a dispus ca specialiștii Biroului Control Intern și Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea directă a adjunctului inspectorului șef, comisar Lefter Cristian, să verifice în regim de urgență informațiile semnalate.
Rezultatele anchetei interne vor fi analizate, cu prioritate, în cadrul unei ședințe de lucru a conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, urmînd ca, în funcție de situațiile identificate, să fie dispuse măsuri legale urgente și ferme.


Echipa managerială a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița reafirmă faptul că nu a tolerat și nu va tolera abateri de la Codul de etică și deontologie ale polițiștilor din subordine și că va dispune măsuri ferme de sancționare față de cei care, prin comportament și atitudine, aduc atingere autorității instituției și prestigiului profesiei de polițist.

5 Mai 2010, 14:28 (67528 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cineva care stie:
(6 Mai 2010, 18:12)
Pai stati asa! Stie cineva ca Stefu este vreun corect ? A facut ceva curatenie in militia din Slobozia si nu am auzit eu ? L-a trimis pe vreunu acasa si l-a bagat pe vreunu in penal ? Atunci nu-l mai saltati pe Stefu sa nu cumva sa cada si sa se loveasca. Cand o sa vedem fapte nu vorbe si comunicate de presa, atunci mai discutam. Salam
administrator:
(6 Mai 2010, 11:55)
mai oameni buni daca cunoasteti si aveti probe care sa-i incrimineze pe acestii politisti parati faceti tot posibilul si mergeti la televiziunii la ziarele locale peste tot sa se duca acolo unde le este locul, la puscarie cu ei. ne-am saturat de incompetenta lor sunt niste mizerii imbracate in hainele statului. domnul stefu trebuie informat corect in aceasta privinta pentru a lua masurile legale cu aceste hahalere mizerabile. jos mafia slobozeana.....
george:
(5 Mai 2010, 23:38)
Mai nea' Stefu, cu pistolul ala nu prea poti sa-i nimeresti. Ca i-ai dotat cu radar ultraperformant si acestia vor calcula asa de bine viteza si traiectoria glontului, ca vor avea timp sa se fereasca . Dar intentia este laudabila chiar daca e sortita pierzaniei inca din fasa. Vezi ca baietii matale isi ung deja rotile la camioane pregatindu-se sa care cerealele pe neve, cum fac de ani de zile, de nu-i mai nimeresti nici cu Kalasnicovu'...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Reținuți pentru «tulburarea ordinii publice» și «distrugere»

Polițiștii ialomițeni au emis joi, 28 octombrie a.c., 3 mandate de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani. Aceștia sunt acuzați de comiterea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 15:05
(3112 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore au fost verificate 314 obiective de interes, dintre care 171 de societăți comerciale, unde polițiștii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 14:55
(2496 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri din Bărbulești, cercetați pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal pe numele a doi tineri de 16 ani, din comuna Bărbulești, sub acuzația de «furt calificat». Din cercetări a reieșit faptul că tinerii ar fi pătruns, în timpul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 14:50
(1914 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au efectuat acțiuni privind modul în care, la nivelul județului, sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ca urmare a abaterilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:15
(8697 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier petrecut în seara zilei de miercuri, 27 octombrie a.c., pe raza localității Fierbinții de Jos. Aflat la volanul unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:00
(2470 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 28 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17165, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 16:20
(6732 vizualizări - 0 comentarii)


Rata de vaccinare anti-COVID-19 la Slobozia a depășit 50%

Conform datelor oficiale avansate de autoritățile județene, Slobozia are cea mai mare rată de vaccinare din întreg județul. La 26 octombrie 2021, procentul înregistrat oficial era de 50,09%. Următoarele ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 15:05
(11097 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Miercuri, 27 octombrie a.c., în Piața Revoluției din Slobozia s-a deschis Centrul de testare gratuită COVID-19. Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de slobozeni s-au așezat la rând pentru a se testa ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 18:10
(3988 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Miercuri, 27 octombrie a.c., în intervalul orar 6,00-10,00, 55 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:25
(4626 vizualizări - 1 comentariu)


Persoană urmărită la nivel național, depistată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:10
(3382 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 329 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17015, fiind înregistrate 329 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:55
(1869 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Marți, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:45
(2368 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 13:05
(10721 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 12:40
(8979 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 17:15
(3636 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 16:55
(4704 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 02:10
(31182 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 17:20
(7951 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 16:55
(7834 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 15:50
(5585 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 16:50
(7814 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 11:45
(7643 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 17:10
(2512 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 18:05
(3972 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 17:05
(6148 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(6330 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(4229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:15
(5904 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:00
(2890 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:30
(5478 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...