Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare cu agenții posturilor de poliție arondate au executat o acțiune în sistem integrat și controale în locurile și zonele cu risc criminogen identificate. Acțiunea organizată face parte din Planul de măsuri SIGURANȚA, care vizează atît prevenirea și descurajarea persoanelor care sînt predispuse la comiterea faptelor de natură penală, cît și combaterea fenomenului infracțional și aplicarea cu fermitate a legii. În cadrul operațiunilor, derulate pe parcursul a patru ore, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane, cu privire la 9 dintre acestea efectuîndu-se verificări suplimentare în bazele de date ale Poliției. Totodată, 23 dintre persoanele identificate, predispuse la săvîrșirea de fapte antisociale, au fost avertizate cu privire la sancțiunile de care sînt pasibile în cazul încălcării prevederilor legale. Controalele efectuate au vizat și 24 de agenți economici care își desfășoară activitatea în municipiu, 15 dintre aceștia avînd ca profil de activitate «bar». Totodată, au fost efectuate verificări și în zona unităților de învățămînt. Pentru încălcări ale legislației s-au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 4800 de lei. Polițiștii au mai constatat săvîrșirea a 4 infracțiuni, au prins 3 infractori și au aplanat 8 stări conflictuale.

8 Mai 2010, 15:37 (14054 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune
Citiți și:
Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești
Acțiune a polițiștilor la Fetești
Acțiune a polițiștilor pe străzile din Fetești

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
376 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19449 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...