Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

200 de ialomițeni au rămas fără permis

În primele patru luni

200 de ialomițeni au rămas fără permis

«Avînd în vedere nivelul ridicat la care se mențin valorile privind numărul celor depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice fără a deține permis de conducere sau aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii de la toate formațiunile de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului, polițiile municipale și orășenești, precum și agenți de la posturile de poliție vor intensifica acțiunile pe această linie» informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.
Potrivit specialiștilor, din analiza evoluției situației operative la nivelul Județului Ialomița, rezultă ca în primele patru luni ale anului, pe fondul lipsei abilităților în conducere ale «șoferilor» fără permis s-au produs trei accidente rutiere grave, soldate cu tot atîtea decese și rănirea gravă a unei persoane. Alte șase evenimente rutiere au fost cauzate de conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, deși consumaseră în prealabil băuturi alcoolice. În urma acestora șase persoane au suferit vătămări corporale și o a șaptea persoană a decedat. În perioada ianuarie-aprilie 2010, polițiștii ialomițeni au reținut 200 de permise de conducere după ce, la testarea cu aparatul Drager a conducătorilor auto, s-a stabilit că se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Pe numele a 58 dintre aceștia, polițiștii au întocmit și dosare penale, întrucît concentrația de alcool pe care o aveau în momentul opririi în trafic depășea limita legală. Alte 16 dosare penale, întocmite de polițiștii rutieri în primele patru luni ale anului, au vizat refuzul unor conducători auto de a se supune recoltării probelor biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor legale referitoare la conducerea fără permis, cu permisul necorespunzător categoriei sau suspendat, au fost depistați, în intervalul ianuarie-aprilie 2010, 11 șoferi, cărora li s-au întocmit dosare penale. Numai weekend-ul precedent, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiștii ialomițeni, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme cu toate că nu aveau permis de conducere (două cazuri) sau aveau dreptul a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Mai mult, unul dintre cei depistați conducînd fără permis, s-a urcat la volanul autoturismului în stare de ebrietate. Polițiștii rutieri care au acționat sîmbătă și duminică în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere, au aplicat 346 de sancțiuni contravenționale cu amenzi a căror valoare depășește 122 mii de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 14 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.

10 Mai 2010, 15:11 (21650 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Amenzi aplicate de polițiști

Comentariile cititorilor:


Irina:
(19 Mai 2010, 17:32)
Foarte bine. Vezi articolul de mai jos: Accident in lant produs de un tanar beat si fara permis.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Slujbă de Sfințire a Antimiselor

Luni, 23 August 2010, Preasfințitul Părinte Vincențiu va oficia la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, Slujba Sfințirii Antimiselor, urmată de Sfînta Liturghie. Sfintele Antimise vor ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:37
(20963 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan fără permis

Marți, 17 august a.c., în jurul orei 18,00, un echipaj din cadrul Poliției Țăndărei ce acționa într-un filtru rutier instituit pe DN2A, pe raza orașului, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:28
(18441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți depistați în flagrant

În noaptea de luni spre marți, 16/17 august a.c., un echipaj de siguranță publică ce efectua serviciul de patrulare pe raza cartierului Fetești-Oraș din Fetești a depistat doi bărbați, de 39, respectiv ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:25
(16595 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Urziceni: Suspect de furt, reținut

Polițiștii urziceneni au reținut în cursul zilei de marți, 17 august a.c., un localnic, suspectat de furt. Tînărul de 19 ani ar fi principalul suspect în cazul unui furt reclamat de un bărbat, de 65 de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:20
(19033 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoț


Slobozia: Tîrgul Internațional «Agroial-Partener»

În perioada 22-24 septembrie 2010, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea și în Piața Revoluției din Slobozia se va desfășura ediția a XVI-a a Tîrgului Internațional de Agricultură și Industrie Alimentară ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:03
(19906 vizualizări - 0 comentarii)


Fata dispărută din Amara s-a întors acasă

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., minora, urmărită întrucît dispăruse de la domiciliu în noaptea de sîmbătă spre duminică, a revenit la domiciliul părinților din orașul Amara. În urma investigațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:02
(20436 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Suspecți de furt de pesticide

Suspecți de furt de pesticide

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., în baza datelor deținute, polițiști din Slobozia au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism înmatriculat în județul Brăila, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:56
(18031 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Majorări de impozite

Începînd cu data de 1 iulie 2010, s-a majorat impozitul ce se aplică autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2000 cmc. Astfel, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de 2001 cmc, ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:43
(20729 vizualizări - 0 comentarii)


Finanțele Ialomița, locul 4 pe țară la încasări la buget

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna iulie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 55,26 milioane de lei, în procent de 109,5% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:22
(17970 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Laboratorul de competențe»

Asociația Tinerilor din Ialomița organizează în perioada 23-28 august, la Amara, «Laboratorul de competențe», o sesiune de training-uri cu caracter introductiv în tematica angajabilității și antreprenoriatului ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:13
(18330 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Auto 2010

În perioada 1-3 septembrie 2010, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, în colaborare cu Primăria Municipiului Slobozia, organizează ediția a VI-a a Salonului Auto Slobozia 2010, în Piața ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:00
(12826 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident

Țăndărei: Accident

Două persoane au fost prinse între fiare în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de Țăndărei. Mai exact, pe DN2A, la km 85, accidentul producîndu-se luni seara, 16 august, în jurul orei 19.0 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:51
(24069 vizualizări - 6 comentarii)


Ordin al președintelui ANAF pentru contribuabilii inactivi

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că a fost emis un Ordin al președintelui ANAF, în ceea ce privește contribuabilii inactivi. O persoană juridică sau oricare altă entitate fără ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:48
(22968 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

În dimineața zilei de duminică, 15 august a.c., în jurul orei 8,00, Poliția Amara a fost sesizată de un localnic despre faptul că minora Budu Cristina Daniela, de 14 ani, a părăsit domiciliul pe timpul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:44
(17883 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Țăndărei: La 63 de ani, prins la volan fără permis

Luni, 16 august a.c., în jurul orei 20,35, un echipaj de siguranță publică aflat într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua București din orașul Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:40
(18413 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident cu șase victime

Giurgeni: Accident cu șase victime

În apropierea comunei Giurgeni, luni, 16 august a.c., în jurul orei 12,30, pe DN2A, s-a produs un accident rutier soldat cu șase victime. Evenimentul s-a petrecut între popasul Chirana și comuna Giurgeni ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:32
(25415 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Hoț prins cînd dormea în mașina furată

Luni, 9 august, polițiștii au depistat un autoturism care figura în evidențele Poliției ca furat. Furtul a fost anunțat Poliției, duminică, 8 august, de proprietarul autoturismului, un bărbat de 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:02
(21970 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoț de mașini


Munteni Buzău: Scandalagii după gratii

După ce luni, 9 august au produs un scandal monstru într-un bar din localitatea Munteni Buzău, doi bărbați de 33, respectiv 34 de ani au fost arestați de polițiștii ialomițeni. Scandalul a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24762 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi beți la volan

Marți, 10 august, polițiștii au depistat doi conducători auto ce se aflau la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre șoferi a fost prins de polițiști în localitatea Maia, testarea indicînd ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24285 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul trei la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 8-10 august 2010 s-a desfășurat la Tulcea faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(27541 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Fugar prins de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 9 august, polițiști Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Săveni, au desfășurat activități de depistare a unui bărbat de 35 de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(22981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni arestare


Slobozia: Motociclist sancționat

În cadrul unei acțiuni desfășurate luni, 9 august a.c., în intervalul orar 7,00-10,00 de către polițiștii din Slobozia, pentru disciplinarea participanților la trafic, a fost prins un tînăr, de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 16:59
(23918 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 19:08
(10733 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(10206 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(21013 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16625 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20028 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21158 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...