Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

Preoții ialomițeni, perceptorii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

De 20 de ani, Biserica Ortodoxă Română conduce în topul încrederii populației în toate sondajele de opinie existente. Și tot de 20 de ani, presa națională și locală abundă de dezvăluiri revoltătoare privind tarele unei categorii sociale, am numit aici preoții, tolerată și, mai grav, încurajată de forurile tutelare. Exorcizări, homosexualitate, pedofilie, furt, înșelăciune... Totul a fost comis pentru că, nu-i așa, preoții sînt și ei oameni și nimic din ce e omenesc nu le e străin. Pentru că Ialomița nu face excepție de la regulă, presa locală a consemnat și ea în repetate rînduri derapaje de la normele morale propovăduite de Sfînta Biserică. Nimeni nu a explicat însă cum s-a ajus aici. Independent vă oferă o posibilă demonstrație plecînd de la o serie de sesizări venite pe adresa redacției în ultimele luni.

Practici preoțești revoltătoare în Ialomița
Precizăm de la bun început că sesizările pe care le publicăm în acest articol sînt preluate cu rezervele de rigoare, dat fiind caracterul lor anonim. Ulterior, redactorii Independent au verificat o parte din aceste declarații, iar unele dintre informațiile confirmate fac obiectul materialului publicat alăturat. De asemenea, precizăm că ancheta jurnalistică de față a fost realizată pentru a reliefa practicile financiare ale preoților ialomițeni, la cererea și sub directa îndrumare a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Este vorba despre maniera revoltătoare în care rudele decedaților, indiferent de condiție socială sau stare materială, sînt obligate sub amenințare să plătească serviciile mortuare. Sumele variază între 100 și 600 de lei, la care se adaugă, anual și în funcție de localitate, taxe suplimentare care pot urca pînă la 300 de lei.

Despre morți, numai de bine, despre preoți, numai de rău
Prima relatare remisă redacției vine din zona Mihail Kogălniceanu, acolo unde preotul a speriat comunitatea cu taxele de înmormîntare impuse enoriașilor. După limbaj, sesizarea aparține unui enoriaș naiv care ne cere ajutorul în speranța că nemulțumirea lui va ajunge la nivelul reprezentanților Episcopiei: «Din nefericire pentru „Sfînta Biserică“ sînt mulți preoți care înțeleg religia ca pe o afacere. Poate Episcopia se sesizează și la Mihail Kogălniceanu unde preotul Hangu depășeste orice limite „jecmănind“ cu nesimțire toți enoriașii, avînd cea mai mare contribuție din județ, refuzînd să îngroape dacă nu este plătită aceasta contribuție și de către persoane care nu au efectiv de unde să ofere bani. Acum cîteva zile a cerut unui credincios 7 milioane pentru înmormîntare în situația în care acelui om îi murise o fată de 20 de ani, iar acesta vînduse tot pentru a o salva. Nu vrem să arucăm cu pietre, dar toți oamenii din comună sînt revoltați, iar preotul profită de credința acestora» se plînge enoriașul.
A doua sesizare vine din Slobozia, acolo unde săptămînile trecute o cititoare a avut neșansa de a-și îngropa mama la preotul Tudose Nicolae, parohul bisericii de la ANL-uri. Pentru că scrisoarea deschisă adresată nouă a fost mediatzată în presa locală, ne vom rezuma la a vă oferi cîteva citate din ea: «Miercuri, 28 aprilie, am trăit greaua experiență de a-mi înmormînta mama. Atît eu, cît și sora mea, deși străine în ale bisericii, ne-am dat toată silința să organizăm o înmormîntare decentă și de bun simț, respectînd toate datinile și canoanele bisericești cerute într-o astfel de împrejurare. Ni s-a părut firesc ca slujba să fie ținută în biserica de care aparținea, păstorită de preotul Tudose Nicolae, fără să ne treacă o clipă prin minte că o să fim nevoite să suportăm o așa mare bătaie de joc din partea unei fețe bisericești. (...) După ce slujba propriu-zisă s-a încheiat, preotul a început o predică. Am crezut că așa e normal, dar timp de 15 minute ne-a „ținut o predică“ nu despre durerea pe care o simțeam în suflet și despre puterea pe care trebuia s-o avem pentru a o trece pe mama cu demnitate în țărîna din care toți ne tragem, ci despre compoziția chimică a lumînărilor din comerț, procentul de stearină și fitilul de bumbac al lumînărilor produse de biserică, despre corzile vocale ale dumnealui și picturile afectate de fumul lumînărilor aduse „din afară“. A continuat cu îmbogățirea comercianților și cu necesitatea sprijinirii bisericii prin cumpărarea lumînărilor de acolo. (...) Și poate aș fi trecut cu vederea totul, aș fi șters cu burete totul, dacă lipsa elementară de bun simț nu ar fi continuat să se manifeste. După ce toate cuvintele fuseseră rostite, ni s-a permis să trecem să ne luăm rămas bun de la mama. Cînd sora mea, rămasă printre ultimii, se apropia să sărute pentru ultima dată mîinile chinuite și muncite ale celei care ne-a dat viață, ne-a făcut mari și ne-a educat, preotul a tras-o efectiv de mînecă și a trimis-o să-l aducă pe tata să-i plătească. Pînă să rezolve ea „problema stringentă“, preotul ordonase deja scoaterea coșciugului din biserică, sora mea rămînînd cu sufletul ars de durere, neîmpăcată. Eu am apucat să sărut mîna mamei, dar am vazut întîi cu stupoare, pe pieptul mamei, o cutie de lemn în care lumea pusese bani. Am crezut ca așa este obiceiul, ca să aflu apoi că așezase cutia milei pe pieptul ei, pentru ca participanții la ceremonie să se simtă și să pună acolo un ban». Scrisoarea este semnată Axinte Ofelia, fiica repauzatei Cortel Elena.
A treia relatare ne parvine de la Albești, acolo unde preotul Neagu Marin a ras de pe fața pămîntului 30 de morminte pentru a face loc unei alei: «A scos crucile și a făcut pavaj fără să scoată morții din morminte. Crucile le-a scos din pămînt și le-a rezemat de garduri, într-o parte... Unii dintre ei nu mai au rude în viață, că cimitirul din Albești e vechi de peste 100 de ani. Dar mulți trăiesc și caută să meargă acolo, să aprindă o lumînare la morminte. Unde să meargă, că a scos tot... Fără slujbă, fără nimic. Mergi și calci pe morți, doar că a vrut el să facă alee pînă în fundul curții. N-a făcut nici măcar o groapă comună, să știe oamenii unde să jelească. A vrută să scoată și crucea bunicului meu, dar l-am amenințat că dacă îndrăznește, ajung departe... Și n-a făcut-o, că a mai avut probleme... Iar la lume i-e frică să vorbească. De oful lui, oamenii îl cheamă pe preotul din Andrășești ca să slujească... O vecină de-a mea a avut bunica acolo și el a făcut drum peste ea. Dar dacă vorbește, n-o mai primește în biserică. Ca să nu mai spun că ceartă lumea că nu cumpără de la magazinul lui» se plînge o a treia enoriașă.

Crucile răstignite de la Albești
Albești este o comună mică, cu 250 de familii, în care oamenii sînt bătrîni și împuținați de griji. De la biserica mică, învelită cu bîrne de lemn și pînă la cimitirul străjuit de cruci modeste, totul denotă sărăcia lucie a locuitorilor. Dar, pentru că așa i-a fost rînduit, preotul Neagu Marin a rămas și, mîine-poimîine, împlinește 25 de ani de cînd slujește. Evident, pentru cine plătește, căci nevoie bisericii sînt mari și poftele arhitecturale ale preotului pe măsură.
Din poarta cimitirului, crucile smulse din pămînt de preotul Marin nu se văd. Doar aleea, lungă, largă de 4 metri, impunătoare. Din jumatea ei însă, de la cavoul preotului Roșeanu,«preotul ăl bătrîn», crucile se văd. Zeci, sute de cruci smulse cu sălbăticie din pămînt, sparte cu barosul, aruncate de-a lungul gardului, lăsate de izbeliște printre mormintele noi, așezate una lîngă alta la marginea din spate a cimitirului. O priveliște dezolantă, veche de 20 de ani. Cu greu smulgem din gura unei enoriașe care îngrijește un mormînt cîteva vorbe: «Așa e maică, cum se vede. Dar nu mă puneți să-l vorbesc de rău pe preotul Marin că se supără și nu mă mai primește la biserică. Și eu mă duc și n-are copiii unde mă îngropa».
Situația constatată de noi este veche de 20 de ani. Preotul Marin Neagu o recunoaște senin și consideră că a făcut un lucru bun pentru comunitate. «A mai venit cineva mai demult ca să mă tragă la răspundere. De la televiziune. Le-am explicat oamenilor și au înțeles. Pentru că vecinul meu, preotul de la Buești, a făcut o sistematizare a cimitirului, am zis să fac și eu la fel. Prin ’89-’90, am adus niște buldozere și am luat crucile părăsite și le-am depozitat în marginea cimitirului. Apoi n-am mai avut posibilitatea și m-au sesizat la ziar, am lăsat-o baltă. Acum, am zis să fac aleea asta. Nu e vorba de nici un mort. Nu e decît o alee de un metru jumate. Dar ăilalți, cu crucile căzute, care nu mai vin să le ridice? Dacă n-aș fi eu să iau taxă și să pun oamenii să dea crucile la o parte, ar fi toate căzute. Și uitați-vă la cruci, dacă e vreuna aruncată. Tot ce am aruncat e doar spărtură. Ba chiar am trimis niște femei care au citit literele chirilice de pe cruci, să aflăm ai cui sînt morții» ne-a declarat acesta.
În ciuda insistențelor noastre, preotul Neagu nu a recunoscut cu niciun chip că sub alee sînt abandonate osemintele unor oameni. Cît despre crucile despre care susține că are atît de multă grijă, imaginea alăturată vorbește
de la sine.

De la noi mai mult, de la Dumnezeu mai puțin, de la biserică deloc: Mercurialul birurilor impuse de Episcopie
Și pentru ca tabloul costurilor pentru serviciile mortuare să fie complet, vă oferim în final un expozeu al birurilor pe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor le impune preoților, iar aceștia, la rîndul lor, enoriașilor. Deși, inevitabil, acesta este incomplet, acesta oferă pentru prima dată o explicație cu privire la tratamentul umilitor pe care sîntem obligați să-l suportăm. Declarația de mai jos, absolut veridică, aparține unui preot care a acceptat, sub protecția anonimatului, să ne explice cum ajunge să se dezumanizeze un slujitor al lui Dumnezeu, sub presiunea birurilor impuse de către Episcopie. Iată, în exclusivitate pentru cititorii publicației Independent, un mercurial al birurilor impuse de PS Vincențiu în Ialomița.
«La vechimea și gradele mele am salariu de 25 de milioane. Indemnizația de la stat e de 12 milioane, restul trebuie să le dau din parohie. Faceți socoteala. 13 ori 12 trebuie să le dau din parohie, vreo 170 de milioane. După aia, am reparații la biserică. Abonamente la revistele pe care sînt obligat să le cumpăr. Ziarul Lumina pe care trebuie să-l cumpăr. Fondul Filantropia, fondul social, fondul central misionar. Am cinci fonduri care trebuie să le strîng, în valoare de 2,5 milioane fiecare. În total, vreo 250 de milioane. Bun, de unde pot eu să scot 250 de milioane. Întîi din vînzarea de lumînari. Lumînarile sînt obligat să le cumpăr, deși nu avem noi monopolul pe lumînări. Cîte lumînări vînd eu? Să zicem 300 de kilograme, la 500 de familii cîte am eu în parohie. Cît îmi rămîne din kilogramul de lumînari? 50 de mii! Adică vreo 40 de milioane de la lumînări. Vînd 500 de calendare, rămîn 5 mii de lei de la fiecare. Bun, am ajuns la o sumă de 100 de milioane. Ce mai vînd ca să ajung la 250!?! Nimic! Și-atunci trec la taxe. Morții! Cîți morți am într-un an? Să spunem 30. Un milion mortul, am mai făcut 30 de milioane. Apoi botezurile. 10 botezuri, la 1,5 milioane bucata, am mai strîns 20! Apoi cununiile. Am avut prima cununie în comuna după 2 ani. Mai iau 2 milioane! Ce rămîne împart pe numărul de credincioși și stabilesc contribuția. Dar am experiență și știu că, din 500 de familii, plătesc 300. Și-atunci măresc taxa. Mai e taxa de cimitir, cheltuielile cu biserica... Iar noul episcop a mai impus două fonduri. Unul e fondul pentru distincții bisericești și altul al solidarității preoțești... Singura problemă care ne-a făcut de ne-am încîinit e că a cerut banii pînă la sfîrșitul lui aprilie, nu ca în anii trecuți, de-a lungul anului...».
Adăugați la enumerarea de mai sus taxa pentru locul de veci, care ajunge pînă la 700 de lei, în funcție de localitate, taxa pentru cei care n-au plătit niciodată, care poate ajunge pînă la 600 de lei, taxele în produse, taxele pentru construcția bisericii, acolo unde este cazul și aveți o imagine globală a modului în care este exploatată credința oamenilor în numele bisericii și al lui Dumnezeu!».

Bani cu nemiluita pentru bisericile ialomițene
În vreme de criză, cînd bugetarii înjură actuala guvernare pe toate drumurile, iar pensionarii promit proteste unice în istorie, Guvernul Boc, în lipsa unor soluții reale, se roagă la Dumnezeu. Și pentru că minunea progresului economic este tot mai departe, iar deficitul în vistieria statului este din ce în ce mai accentuat, Boc apelează la forțele divine pentru scoaterea țării din criză. Cum toate lucrurile costă, premierul Boc a făcut și un pomelnic național cu obiective de cult-biserici pe care le-a miluit cu cîteva miliarde de lei. Fiindcă țara nu are bani, iar cutia bugetară este aproape goală, Boc și-a îndreptat atenția către Fondul de Rezervă al Guvernului, portofelul acela de unde premierul poate împărți bani după buna credință bisericească. Imediat ce sursa bugetară a fost identificată, iar reprezentanții obiectivelor de cult s-au angajat că vor face rugăciuni pentru exorcizarea țării și alungarea demonului crizei economice, guvernanții s-au apucat de făurit o hotărîre prin care distribuie după bunul plac bani cu nemiluita pentru diverse investiții în cele sfinte.
Ialomița se înscrie în pomelnicul premierului Boc cu nu mai puțin de 21 de biserici, ce vor primi fix 710 mii de lei. Potrivit cadrului legislativ, banii vor fi înghițiți de reabilitări ale bisericilor. Cea mai consistentă sumă, 300 mii de lei, va lua calea reședinței episcopale din Slobozia, pentru lucrări de reamenajare...

Iată pomelnicul premierului Boc pentru Ialomița:
Biserica «Sfîntu Gheorghe-Movilița Nouă»-lucrări de reabilitare a Bisericii-10000 lei
Parohia Grecii de Jos-lucrări de reabilitare a parohiei-25000 lei
Parohia Fierbinții de Sus-lucrări de reabilitare a Bisericii Stroiești-20000 lei
Parohia Dridu-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu-Movila
Protoeria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Bărcănești-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu Salindaru, Dridu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfînta Treime, Urziceni-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Cătrunești, Sinești-20000 lei
Parohia Platonești-lucrări de reabilitare a Bisericii Constantin și Elena, Platonești-15000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Nicolae, Reviga-15000 lei
Parohia Ciulnița-lucrări de reabilitare a Bisericii Ciulnița-15000 lei
Parohia Grivița-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Grivița-15000 lei
Parohia Malu Roșu-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Malu Roșu-20000 lei
Parohia Coșereni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Dumitru și Gheorghe, Coșereni-20000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Mînăstirii Crăsani, Balaciu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Maia-20000 lei
Parohia Munteni Buzău-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ilie, Munteni Buzău-10000 lei
Biserica Ortodoxă Ghica, Ciulnița-continuare lucrări de finalizare Biserică-80000 lei
Episcopia din Slobozia-lucrări de reamenajare la reședința episcopală-300000 lei
Biserica Adormirea Maicii Domnului, cartier Bora, Slobozia-30000 lei
Biserica Fierbinți de Jos, Fierbinți-15000 lei

Toate acestea se petrec în vreme ce Ialomița are peste 35 de șantiere școlare nefinalizate, localități unde canalizarea și apa așteaptă finanțare de ani întregi, unde șomajul crește de la o zi la alta și unde... primarul Ionașcu se plînge-n comunicate de presă că actuala guvernare i-a refuzat finanțarea schimbării conductelor de distribuție a apei potabile în municipiul Slobozia din Fondul de Rezervă al Guvernului. Amin!

12 Mai 2010, 13:24 (47381 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@MIRON:
(7 Ianuarie 2017, 00:55)
Intr-adevar! Acum lucrurile sunt cu totul diferite.
MIRON:
(6 Ianuarie 2017, 00:54)
Un Vlădică ales ca vredncul de pomenire Părinte și Episcop Dr. +DAMASCHIN CORAVU, fiu ales al Olteniei, mai greu de găsit! Acum, fiecare după a sa putere va duce mai departe ceea ce a moștenit și depinde și de tactul pastoral!
minusia:
(8 Martie 2013, 19:34)
mai multe biserici decat spitale
nu conteaza :
(9 Noiembrie 2012, 21:22)
tot ce se intampla este din cauza mai marilor bisericii. preotii trebuie sa faca fata la niste datorii pe care nu are de unde sa le plateasca decat din buzunarul oamenilor.au pretentia sa infrumusetezi biserica dar te omoara cu fel de fel de taxe. nu mai punem ca preotii trebuie sa traiasca si ei ,au si ei familii si daca nu ar muncii preotesele ar fi vai si amar. vorbesc in cunostinta de cauza.dar no coment...............................................................................................................................................................in capatul randului PS VINCENTIU stiti ce vreau sa spun
nu stiu:
(8 Mai 2011, 12:17)
emil 2 bravo
-=-:
(14 Martie 2011, 16:43)
chestia cu vladeniu si cu Popa Gabriel e adevarata stiu asta din propria-mi experienta vai doamne si preoti din ziua de azi .Nu ei sunt de vina ci mai mari lor care le cer taxe lunare (1000-2000 RON/luna) deci nici ei nu ai de unde sa dea.Pai au si ei o familie au vesminte,cruci,tamaie... si alete multe chestii de cumparat. Da si acea afirmatie cu inmormantarea e adevarata,Preotul de la Progresu a inmormantat acel om
florina:
(22 Ianuarie 2011, 15:25)
....am citit cu stupoare si nu prea..acest articol! la Vladeni este o situatie asemanatoare..Preotul Popa Gabiel,are o rel.incordata cu enoriasii...o atitudine critica la adresa comunitatii in general...ba mai mult...incrimineaza..oamenii in timpul sfintei liturghii.... in cdtiile in care mergi la biserik sa te regasesti...pleci mai degrasba ravasit...descumpanit.. Refuza sa tina slujbe de inmormantare,raposatilor care nu au cotizat atat cat considera dansul..o situatie ridicola,urata,urata-pacat de Dumnezeu!oare se mai intreaba de ce are biserica aproape goala?
EMIL 2:
(19 Mai 2010, 10:19)
VA INDEMN LA ACELASI LUCRU, VERIFICATI, ANCHETATI SI VETI VEDEA DE CE PREOTII PUN ASEMENEA TAXE. SUNT JECMANITI DE PS VINCENTIU...
emil:
(17 Mai 2010, 16:00)
va felicit din tot sufletul! VA ROG SA VENITI INCOGNITO La Kogalniceanu sa faceti o ancheta amanuntita ca nu veti regreta.Ce o sa aflati depaseste granitele imaginatiei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
336 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Slobozia au depistat în trafic un tânăr, de 19 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Albești, fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 16:15
(2225 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa la Dridu pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Dridu-Ialomița, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice, joi ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2020, 15:25
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Fetești: Un bătrân de 70 de ani a ars în propria casă

Luni, 27 ianuarie 2020, în jurul orelor 11,45, a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Fetești. 10 subofițeri, două autospeciale de stingere cu apă și spumă dar și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:40
(4713 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Andrășești: A intrat cu mașina în pom

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 21,35, un autoturism a derapat de pe partea carosabilă și s-a izbit de un copac, pe raza localității Andrășești. La fața locului au sosit salvatorii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:35
(3322 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Un mort și o persoană rănită în urma unui accident rutier

În noaptea de luni spre marți, 27/28 ianuarie a.c., în jurul orei 2,30, cinci persoane aflate într-un autoturism au fost implicate într-un accident pe raza localității Vlădeni. La fața locului au sosit ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:25
(4859 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni accident


Valea Ciorii: Un incendiu a lăsat o casă fără acoperiș

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 11,00, la sediul Dispeceratului Inspectoratului a fost semnalat un incendiu la o locuință din localitatea Valea Ciorii. O ambulanță SMURD și două autospeciale cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:20
(3318 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Pieton accidentat mortal

Marți, 28 ianuarie 2020, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Slobozia s-au deplasat pe DJ102H, în localitatea Cocora, unde un bărbat în vârstă de 27 de ani a accidentat mortal un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu de vegetație

Luni, 27 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,50, a fost semnalată izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în zona localității Movilița. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Detașamentului de Pompieri ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:10
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


Avarie pe conducta de alimentare cu apă la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Principală cu Busuiocului din localitatea Dridu-Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2020, 17:05
(4609 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

În curzul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Dridu. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 16:20
(4886 vizualizări - 0 comentarii)


Greci: Accident produs de un șofer băut cu permisul suspendat

Duminică, 26 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări a reieșit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:20
(3816 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Greci accident


IPJ Ialomița: 37 permise reținute, amenzi de peste 244 mii de lei

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:15
(2418 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Condamnat de Tribunalul Militar pentru «ucidere din culpă», arestat

Joi, 23 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 15:10
(2675 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 22:05
(4118 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:25
(2948 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:20
(2759 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:15
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:10
(3003 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 18:05
(3018 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:10
(3022 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 20:05
(4877 vizualizări - 1 comentariu)


Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:15
(5627 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 16:10
(3390 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 16 persoane evacuate dintr-un bloc cu 4 etaje

16 persoane au fost evacuate în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, dintr-un bloc cu 4 etaje din Fetești, din cauza unei butelii care a luat foc. La locul intervenției au participat pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:35
(4050 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că luni, 20 ianuarie 2020, pe raza județului Ialomița, sunt declarate 17 focare de pestă porcină africană. Astfel, în localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 17:10
(3082 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 190 kg de pește, confiscate

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov. În urma verificării autovehiculului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:45
(3120 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Săli de jocuri de noroc, verificate de polițiști

Duminică, 19 ianuarie a.c., polițiștii de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pentru creșterea gradului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:40
(2690 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit pentru control, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma testării cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 16:35
(2811 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 12:40
(2427 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 14:10
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...