Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

Preoții ialomițeni, perceptorii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

De 20 de ani, Biserica Ortodoxă Română conduce în topul încrederii populației în toate sondajele de opinie existente. Și tot de 20 de ani, presa națională și locală abundă de dezvăluiri revoltătoare privind tarele unei categorii sociale, am numit aici preoții, tolerată și, mai grav, încurajată de forurile tutelare. Exorcizări, homosexualitate, pedofilie, furt, înșelăciune... Totul a fost comis pentru că, nu-i așa, preoții sînt și ei oameni și nimic din ce e omenesc nu le e străin. Pentru că Ialomița nu face excepție de la regulă, presa locală a consemnat și ea în repetate rînduri derapaje de la normele morale propovăduite de Sfînta Biserică. Nimeni nu a explicat însă cum s-a ajus aici. Independent vă oferă o posibilă demonstrație plecînd de la o serie de sesizări venite pe adresa redacției în ultimele luni.

Practici preoțești revoltătoare în Ialomița
Precizăm de la bun început că sesizările pe care le publicăm în acest articol sînt preluate cu rezervele de rigoare, dat fiind caracterul lor anonim. Ulterior, redactorii Independent au verificat o parte din aceste declarații, iar unele dintre informațiile confirmate fac obiectul materialului publicat alăturat. De asemenea, precizăm că ancheta jurnalistică de față a fost realizată pentru a reliefa practicile financiare ale preoților ialomițeni, la cererea și sub directa îndrumare a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Este vorba despre maniera revoltătoare în care rudele decedaților, indiferent de condiție socială sau stare materială, sînt obligate sub amenințare să plătească serviciile mortuare. Sumele variază între 100 și 600 de lei, la care se adaugă, anual și în funcție de localitate, taxe suplimentare care pot urca pînă la 300 de lei.

Despre morți, numai de bine, despre preoți, numai de rău
Prima relatare remisă redacției vine din zona Mihail Kogălniceanu, acolo unde preotul a speriat comunitatea cu taxele de înmormîntare impuse enoriașilor. După limbaj, sesizarea aparține unui enoriaș naiv care ne cere ajutorul în speranța că nemulțumirea lui va ajunge la nivelul reprezentanților Episcopiei: «Din nefericire pentru „Sfînta Biserică“ sînt mulți preoți care înțeleg religia ca pe o afacere. Poate Episcopia se sesizează și la Mihail Kogălniceanu unde preotul Hangu depășeste orice limite „jecmănind“ cu nesimțire toți enoriașii, avînd cea mai mare contribuție din județ, refuzînd să îngroape dacă nu este plătită aceasta contribuție și de către persoane care nu au efectiv de unde să ofere bani. Acum cîteva zile a cerut unui credincios 7 milioane pentru înmormîntare în situația în care acelui om îi murise o fată de 20 de ani, iar acesta vînduse tot pentru a o salva. Nu vrem să arucăm cu pietre, dar toți oamenii din comună sînt revoltați, iar preotul profită de credința acestora» se plînge enoriașul.
A doua sesizare vine din Slobozia, acolo unde săptămînile trecute o cititoare a avut neșansa de a-și îngropa mama la preotul Tudose Nicolae, parohul bisericii de la ANL-uri. Pentru că scrisoarea deschisă adresată nouă a fost mediatzată în presa locală, ne vom rezuma la a vă oferi cîteva citate din ea: «Miercuri, 28 aprilie, am trăit greaua experiență de a-mi înmormînta mama. Atît eu, cît și sora mea, deși străine în ale bisericii, ne-am dat toată silința să organizăm o înmormîntare decentă și de bun simț, respectînd toate datinile și canoanele bisericești cerute într-o astfel de împrejurare. Ni s-a părut firesc ca slujba să fie ținută în biserica de care aparținea, păstorită de preotul Tudose Nicolae, fără să ne treacă o clipă prin minte că o să fim nevoite să suportăm o așa mare bătaie de joc din partea unei fețe bisericești. (...) După ce slujba propriu-zisă s-a încheiat, preotul a început o predică. Am crezut că așa e normal, dar timp de 15 minute ne-a „ținut o predică“ nu despre durerea pe care o simțeam în suflet și despre puterea pe care trebuia s-o avem pentru a o trece pe mama cu demnitate în țărîna din care toți ne tragem, ci despre compoziția chimică a lumînărilor din comerț, procentul de stearină și fitilul de bumbac al lumînărilor produse de biserică, despre corzile vocale ale dumnealui și picturile afectate de fumul lumînărilor aduse „din afară“. A continuat cu îmbogățirea comercianților și cu necesitatea sprijinirii bisericii prin cumpărarea lumînărilor de acolo. (...) Și poate aș fi trecut cu vederea totul, aș fi șters cu burete totul, dacă lipsa elementară de bun simț nu ar fi continuat să se manifeste. După ce toate cuvintele fuseseră rostite, ni s-a permis să trecem să ne luăm rămas bun de la mama. Cînd sora mea, rămasă printre ultimii, se apropia să sărute pentru ultima dată mîinile chinuite și muncite ale celei care ne-a dat viață, ne-a făcut mari și ne-a educat, preotul a tras-o efectiv de mînecă și a trimis-o să-l aducă pe tata să-i plătească. Pînă să rezolve ea „problema stringentă“, preotul ordonase deja scoaterea coșciugului din biserică, sora mea rămînînd cu sufletul ars de durere, neîmpăcată. Eu am apucat să sărut mîna mamei, dar am vazut întîi cu stupoare, pe pieptul mamei, o cutie de lemn în care lumea pusese bani. Am crezut ca așa este obiceiul, ca să aflu apoi că așezase cutia milei pe pieptul ei, pentru ca participanții la ceremonie să se simtă și să pună acolo un ban». Scrisoarea este semnată Axinte Ofelia, fiica repauzatei Cortel Elena.
A treia relatare ne parvine de la Albești, acolo unde preotul Neagu Marin a ras de pe fața pămîntului 30 de morminte pentru a face loc unei alei: «A scos crucile și a făcut pavaj fără să scoată morții din morminte. Crucile le-a scos din pămînt și le-a rezemat de garduri, într-o parte... Unii dintre ei nu mai au rude în viață, că cimitirul din Albești e vechi de peste 100 de ani. Dar mulți trăiesc și caută să meargă acolo, să aprindă o lumînare la morminte. Unde să meargă, că a scos tot... Fără slujbă, fără nimic. Mergi și calci pe morți, doar că a vrut el să facă alee pînă în fundul curții. N-a făcut nici măcar o groapă comună, să știe oamenii unde să jelească. A vrută să scoată și crucea bunicului meu, dar l-am amenințat că dacă îndrăznește, ajung departe... Și n-a făcut-o, că a mai avut probleme... Iar la lume i-e frică să vorbească. De oful lui, oamenii îl cheamă pe preotul din Andrășești ca să slujească... O vecină de-a mea a avut bunica acolo și el a făcut drum peste ea. Dar dacă vorbește, n-o mai primește în biserică. Ca să nu mai spun că ceartă lumea că nu cumpără de la magazinul lui» se plînge o a treia enoriașă.

Crucile răstignite de la Albești
Albești este o comună mică, cu 250 de familii, în care oamenii sînt bătrîni și împuținați de griji. De la biserica mică, învelită cu bîrne de lemn și pînă la cimitirul străjuit de cruci modeste, totul denotă sărăcia lucie a locuitorilor. Dar, pentru că așa i-a fost rînduit, preotul Neagu Marin a rămas și, mîine-poimîine, împlinește 25 de ani de cînd slujește. Evident, pentru cine plătește, căci nevoie bisericii sînt mari și poftele arhitecturale ale preotului pe măsură.
Din poarta cimitirului, crucile smulse din pămînt de preotul Marin nu se văd. Doar aleea, lungă, largă de 4 metri, impunătoare. Din jumatea ei însă, de la cavoul preotului Roșeanu,«preotul ăl bătrîn», crucile se văd. Zeci, sute de cruci smulse cu sălbăticie din pămînt, sparte cu barosul, aruncate de-a lungul gardului, lăsate de izbeliște printre mormintele noi, așezate una lîngă alta la marginea din spate a cimitirului. O priveliște dezolantă, veche de 20 de ani. Cu greu smulgem din gura unei enoriașe care îngrijește un mormînt cîteva vorbe: «Așa e maică, cum se vede. Dar nu mă puneți să-l vorbesc de rău pe preotul Marin că se supără și nu mă mai primește la biserică. Și eu mă duc și n-are copiii unde mă îngropa».
Situația constatată de noi este veche de 20 de ani. Preotul Marin Neagu o recunoaște senin și consideră că a făcut un lucru bun pentru comunitate. «A mai venit cineva mai demult ca să mă tragă la răspundere. De la televiziune. Le-am explicat oamenilor și au înțeles. Pentru că vecinul meu, preotul de la Buești, a făcut o sistematizare a cimitirului, am zis să fac și eu la fel. Prin ’89-’90, am adus niște buldozere și am luat crucile părăsite și le-am depozitat în marginea cimitirului. Apoi n-am mai avut posibilitatea și m-au sesizat la ziar, am lăsat-o baltă. Acum, am zis să fac aleea asta. Nu e vorba de nici un mort. Nu e decît o alee de un metru jumate. Dar ăilalți, cu crucile căzute, care nu mai vin să le ridice? Dacă n-aș fi eu să iau taxă și să pun oamenii să dea crucile la o parte, ar fi toate căzute. Și uitați-vă la cruci, dacă e vreuna aruncată. Tot ce am aruncat e doar spărtură. Ba chiar am trimis niște femei care au citit literele chirilice de pe cruci, să aflăm ai cui sînt morții» ne-a declarat acesta.
În ciuda insistențelor noastre, preotul Neagu nu a recunoscut cu niciun chip că sub alee sînt abandonate osemintele unor oameni. Cît despre crucile despre care susține că are atît de multă grijă, imaginea alăturată vorbește
de la sine.

De la noi mai mult, de la Dumnezeu mai puțin, de la biserică deloc: Mercurialul birurilor impuse de Episcopie
Și pentru ca tabloul costurilor pentru serviciile mortuare să fie complet, vă oferim în final un expozeu al birurilor pe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor le impune preoților, iar aceștia, la rîndul lor, enoriașilor. Deși, inevitabil, acesta este incomplet, acesta oferă pentru prima dată o explicație cu privire la tratamentul umilitor pe care sîntem obligați să-l suportăm. Declarația de mai jos, absolut veridică, aparține unui preot care a acceptat, sub protecția anonimatului, să ne explice cum ajunge să se dezumanizeze un slujitor al lui Dumnezeu, sub presiunea birurilor impuse de către Episcopie. Iată, în exclusivitate pentru cititorii publicației Independent, un mercurial al birurilor impuse de PS Vincențiu în Ialomița.
«La vechimea și gradele mele am salariu de 25 de milioane. Indemnizația de la stat e de 12 milioane, restul trebuie să le dau din parohie. Faceți socoteala. 13 ori 12 trebuie să le dau din parohie, vreo 170 de milioane. După aia, am reparații la biserică. Abonamente la revistele pe care sînt obligat să le cumpăr. Ziarul Lumina pe care trebuie să-l cumpăr. Fondul Filantropia, fondul social, fondul central misionar. Am cinci fonduri care trebuie să le strîng, în valoare de 2,5 milioane fiecare. În total, vreo 250 de milioane. Bun, de unde pot eu să scot 250 de milioane. Întîi din vînzarea de lumînari. Lumînarile sînt obligat să le cumpăr, deși nu avem noi monopolul pe lumînări. Cîte lumînări vînd eu? Să zicem 300 de kilograme, la 500 de familii cîte am eu în parohie. Cît îmi rămîne din kilogramul de lumînari? 50 de mii! Adică vreo 40 de milioane de la lumînări. Vînd 500 de calendare, rămîn 5 mii de lei de la fiecare. Bun, am ajuns la o sumă de 100 de milioane. Ce mai vînd ca să ajung la 250!?! Nimic! Și-atunci trec la taxe. Morții! Cîți morți am într-un an? Să spunem 30. Un milion mortul, am mai făcut 30 de milioane. Apoi botezurile. 10 botezuri, la 1,5 milioane bucata, am mai strîns 20! Apoi cununiile. Am avut prima cununie în comuna după 2 ani. Mai iau 2 milioane! Ce rămîne împart pe numărul de credincioși și stabilesc contribuția. Dar am experiență și știu că, din 500 de familii, plătesc 300. Și-atunci măresc taxa. Mai e taxa de cimitir, cheltuielile cu biserica... Iar noul episcop a mai impus două fonduri. Unul e fondul pentru distincții bisericești și altul al solidarității preoțești... Singura problemă care ne-a făcut de ne-am încîinit e că a cerut banii pînă la sfîrșitul lui aprilie, nu ca în anii trecuți, de-a lungul anului...».
Adăugați la enumerarea de mai sus taxa pentru locul de veci, care ajunge pînă la 700 de lei, în funcție de localitate, taxa pentru cei care n-au plătit niciodată, care poate ajunge pînă la 600 de lei, taxele în produse, taxele pentru construcția bisericii, acolo unde este cazul și aveți o imagine globală a modului în care este exploatată credința oamenilor în numele bisericii și al lui Dumnezeu!».

Bani cu nemiluita pentru bisericile ialomițene
În vreme de criză, cînd bugetarii înjură actuala guvernare pe toate drumurile, iar pensionarii promit proteste unice în istorie, Guvernul Boc, în lipsa unor soluții reale, se roagă la Dumnezeu. Și pentru că minunea progresului economic este tot mai departe, iar deficitul în vistieria statului este din ce în ce mai accentuat, Boc apelează la forțele divine pentru scoaterea țării din criză. Cum toate lucrurile costă, premierul Boc a făcut și un pomelnic național cu obiective de cult-biserici pe care le-a miluit cu cîteva miliarde de lei. Fiindcă țara nu are bani, iar cutia bugetară este aproape goală, Boc și-a îndreptat atenția către Fondul de Rezervă al Guvernului, portofelul acela de unde premierul poate împărți bani după buna credință bisericească. Imediat ce sursa bugetară a fost identificată, iar reprezentanții obiectivelor de cult s-au angajat că vor face rugăciuni pentru exorcizarea țării și alungarea demonului crizei economice, guvernanții s-au apucat de făurit o hotărîre prin care distribuie după bunul plac bani cu nemiluita pentru diverse investiții în cele sfinte.
Ialomița se înscrie în pomelnicul premierului Boc cu nu mai puțin de 21 de biserici, ce vor primi fix 710 mii de lei. Potrivit cadrului legislativ, banii vor fi înghițiți de reabilitări ale bisericilor. Cea mai consistentă sumă, 300 mii de lei, va lua calea reședinței episcopale din Slobozia, pentru lucrări de reamenajare...

Iată pomelnicul premierului Boc pentru Ialomița:
Biserica «Sfîntu Gheorghe-Movilița Nouă»-lucrări de reabilitare a Bisericii-10000 lei
Parohia Grecii de Jos-lucrări de reabilitare a parohiei-25000 lei
Parohia Fierbinții de Sus-lucrări de reabilitare a Bisericii Stroiești-20000 lei
Parohia Dridu-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu-Movila
Protoeria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Bărcănești-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu Salindaru, Dridu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfînta Treime, Urziceni-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Cătrunești, Sinești-20000 lei
Parohia Platonești-lucrări de reabilitare a Bisericii Constantin și Elena, Platonești-15000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Nicolae, Reviga-15000 lei
Parohia Ciulnița-lucrări de reabilitare a Bisericii Ciulnița-15000 lei
Parohia Grivița-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Grivița-15000 lei
Parohia Malu Roșu-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Malu Roșu-20000 lei
Parohia Coșereni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Dumitru și Gheorghe, Coșereni-20000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Mînăstirii Crăsani, Balaciu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Maia-20000 lei
Parohia Munteni Buzău-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ilie, Munteni Buzău-10000 lei
Biserica Ortodoxă Ghica, Ciulnița-continuare lucrări de finalizare Biserică-80000 lei
Episcopia din Slobozia-lucrări de reamenajare la reședința episcopală-300000 lei
Biserica Adormirea Maicii Domnului, cartier Bora, Slobozia-30000 lei
Biserica Fierbinți de Jos, Fierbinți-15000 lei

Toate acestea se petrec în vreme ce Ialomița are peste 35 de șantiere școlare nefinalizate, localități unde canalizarea și apa așteaptă finanțare de ani întregi, unde șomajul crește de la o zi la alta și unde... primarul Ionașcu se plînge-n comunicate de presă că actuala guvernare i-a refuzat finanțarea schimbării conductelor de distribuție a apei potabile în municipiul Slobozia din Fondul de Rezervă al Guvernului. Amin!

12 Mai 2010, 13:24 (47203 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@MIRON:
(7 Ianuarie 2017, 00:55)
Intr-adevar! Acum lucrurile sunt cu totul diferite.
MIRON:
(6 Ianuarie 2017, 00:54)
Un Vlădică ales ca vredncul de pomenire Părinte și Episcop Dr. +DAMASCHIN CORAVU, fiu ales al Olteniei, mai greu de găsit! Acum, fiecare după a sa putere va duce mai departe ceea ce a moștenit și depinde și de tactul pastoral!
minusia:
(8 Martie 2013, 19:34)
mai multe biserici decat spitale
nu conteaza :
(9 Noiembrie 2012, 21:22)
tot ce se intampla este din cauza mai marilor bisericii. preotii trebuie sa faca fata la niste datorii pe care nu are de unde sa le plateasca decat din buzunarul oamenilor.au pretentia sa infrumusetezi biserica dar te omoara cu fel de fel de taxe. nu mai punem ca preotii trebuie sa traiasca si ei ,au si ei familii si daca nu ar muncii preotesele ar fi vai si amar. vorbesc in cunostinta de cauza.dar no coment...............................................................................................................................................................in capatul randului PS VINCENTIU stiti ce vreau sa spun
nu stiu:
(8 Mai 2011, 12:17)
emil 2 bravo
-=-:
(14 Martie 2011, 16:43)
chestia cu vladeniu si cu Popa Gabriel e adevarata stiu asta din propria-mi experienta vai doamne si preoti din ziua de azi .Nu ei sunt de vina ci mai mari lor care le cer taxe lunare (1000-2000 RON/luna) deci nici ei nu ai de unde sa dea.Pai au si ei o familie au vesminte,cruci,tamaie... si alete multe chestii de cumparat. Da si acea afirmatie cu inmormantarea e adevarata,Preotul de la Progresu a inmormantat acel om
florina:
(22 Ianuarie 2011, 15:25)
....am citit cu stupoare si nu prea..acest articol! la Vladeni este o situatie asemanatoare..Preotul Popa Gabiel,are o rel.incordata cu enoriasii...o atitudine critica la adresa comunitatii in general...ba mai mult...incrimineaza..oamenii in timpul sfintei liturghii.... in cdtiile in care mergi la biserik sa te regasesti...pleci mai degrasba ravasit...descumpanit.. Refuza sa tina slujbe de inmormantare,raposatilor care nu au cotizat atat cat considera dansul..o situatie ridicola,urata,urata-pacat de Dumnezeu!oare se mai intreaba de ce are biserica aproape goala?
EMIL 2:
(19 Mai 2010, 10:19)
VA INDEMN LA ACELASI LUCRU, VERIFICATI, ANCHETATI SI VETI VEDEA DE CE PREOTII PUN ASEMENEA TAXE. SUNT JECMANITI DE PS VINCENTIU...
emil:
(17 Mai 2010, 16:00)
va felicit din tot sufletul! VA ROG SA VENITI INCOGNITO La Kogalniceanu sa faceti o ancheta amanuntita ca nu veti regreta.Ce o sa aflati depaseste granitele imaginatiei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
398 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fetești: Peste 800 kg carcase de porc, confiscate

Fetești: Peste 800 kg carcase de porc, confiscate

Polițiștii au depistat în trafic un tînăr, de 39 ani, din comuna Voinești-Dîmbovița, administrator al unei societăți comerciale situată pe raza localității de domiciliu, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:38
(11867 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: A încercat să vîndă un mobil contrafăcut

Marți, 15 mai a.c., în jurul orei 12,00, jandarmii slobozeni l-au surprins pe S. Romeo, de 29 ani, din comuna Dumbrava-Prahova, în timp ce încerca să comercializeze la suprapreț un smartphone. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:36
(5813 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia mobil


Sinești: A adormit la volan și s-a izbit de un autoturism pe contrasens

În cursul zilei de marți, 15 mai, în jurul orei 16,00, pe DN2, în afara localității Sinești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din cercetările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2012, 16:29
(9743 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

15 Mai 2012, 20:57


Armășești: Și-a «tunat» mașina cu numere false

Isprava îi aparține unui tînăr de 24 ani, din Armășești. Proaspăt posesor al unui autovehicul cumpărat din București, l-a înmatriculat cu numerele unei alte mașini. Respectiva mașină era avariată… Și-a ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 20:10
(10349 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Venituri suplimentare colectate de peste 5,18 milioane lei

Valoarea veniturilor suplimentare colectate la bugetul de stat în luna aprilie a fost de peste 5,18 milioane lei. Din această sumă, peste 1,07 milioane lei le reprezintă majorările și penalități. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 20:02
(6783 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Muncitor căzut de la înălțime

Un tînăr de 32 de ani din Perieți a ajuns în stare gravă la spital în noaptea de luni spre marți, 14/15 mai a.c. A căzut în gol de la o înălțime de peste 3 metri. Lucra la reparația unui acoperiș.
...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:54
(11899 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Încă un șofer beat la volan

În cursul zilei de luni, 14 mai a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au identificat pe Calea București un autoturism condus de un localnic, de 46 ani. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:34
(8797 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Minori prinși la furat

Trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 18 ani, toți din comuna Vlădeni, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Suspecții au fost depistați de polițiști în cursul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2012, 19:24
(10257 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni furt


Faliment în mediul de afaceri ialomițean!

Deși mediul de afaceri local arată semne de revenire, criza economică reușește în continuare să lichideze societăți comerciale din Ialomița. Astfel, potrivit datelor statistice ale Registrului Național ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:55
(11411 vizualizări - 6 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,29 milioane lei, TVA de rambursat

Peste 5,29 milioane lei reprezintă taxa pe valoare adăugată ce se va rambursa agenților economici în luna mai 2012. Suma reprezintă valoarea aferentă unui număr de 46 deconturi cu sume negative de TVA cu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:54
(5378 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: I-a spart dinții vecinului

La finele săptămînii precedente, vineri 11 aprilie, jandarmii slobozeni au fost sesizați de un bărbat, prin 112, despre faptul că a fost bătut de vecinul său. Deplasîndu-se la locul conflictului, jandarmii ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:53
(10742 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii și copaci rupți căzuți pe șosea

Vineri, 11 mai a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu din boxa unui bloc din Fetești. Potrivit pompierilor, cel mai probabil flăcările au fost aprinse de proprietar ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2012, 16:50
(7914 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cioban decapitat de tren

Un bărbat de 51 ani a murit în dimineața zilei de joi, 10 mai a.c., după ce a fost călcat de tren. Victima nu a mai putut fi salvată de paramedicii SMURD. Tragedia s-a petrecut pe șinele de cale ferată ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 14:15
(12522 vizualizări - 4 comentarii)


Primăria orașului Amara, premiată pentru proiectul reabilitării parcului

Primăria Amara s-a aflat pe podiumul Concursului Național de Proiecte din Administrația Publică Locală, competiția fiind organizată de Revista Română de Administrație Publică Locală. În cadrul concursului ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:53
(8681 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cu cuțitul de 21 cm pe stradă!

Polițiștii din Țăndărei au descoperit pe străzile orașului, miercuri, 9 mai a.c., un tînăr de 28 ani ce nu-și justifica prezența în zonă. După ce l-au percheziționat, oamenii legii au descoperit că acesta ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:51
(10134 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat bunuri în valoare de 20000 de lei

Doi tineri de 20 și 24 de ani, din Bordușani, sînt cercetați pentru furt calificat, după ce au sustras mai multe componente de utilaj agricol din curtea unei societăți din localitate.Cei doi hoți au dat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:44
(7237 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Crăsani de Jos: Doi copii de 14 ani, prinși la furat

Deși au doar 14 ani, doi minori din localitatea buzoiană Cochirleanca sînt certați cu legea. Ei sînt acuzați că au furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Cazul este anchetat de către polițiștii din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:44
(6791 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Europei», sărbătorită la Slobozia

«Ziua Europei», sărbătorită la Slobozia

Instituțiile de cultură din Slobozia s-au pregătit temeinic pentru a sărbători ziua de 9 mai, ziua Europei. Programul manifestărilor a cuprins cîntece, poezii tematice, dar și concursuri inedite. Mai mult ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:28
(6650 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractor arestat

Un tînăr de 26 ani, din Manasia, a fost prins de oamenii legii după ce acesta s-a sustras executării pedepsei. El a fost depistat miercuri, 9 mai a.c., pe raza localității de domiciliu.Tînărul primise un ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2012, 13:21
(9664 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a băgat hoții în casă

Unii hoți au un mod de operare inedit. A simțit-o pe pielea ei o bătrînă, de 75 ani, din Fetești. Femeia a rămas fără bani și bijuterii după ce a invitat în locuința sa o tînără care s-a dat drept comerciant ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:17
(8262 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Prins la volan băut

În urma unui control de rutină pe străzile localității Alexeni, polițiștii au descoperit un șofer băut. Acesta s-a ales cu dosar penal. Testat cu aparatul Drager, conducătorul auto în vîrstă de 37 ani avea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:16
(12575 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Patroni cercetați pentru evaziune fiscală

Doi administratori ai unei societăți comerciale din Fetești sînt cercetați de polițiștii de Investigare a Fraudelor. Respectivii au adus un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 16600 lei. În fapt ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2012, 14:16
(6218 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Clinica SANTE angajează
-asistent medical (cu experiență în recoltare);
-reprezentant medical pentru punctul de recoltare din Slobozia.
CV-urile vă rugăm să le trimiteți la adresa [email protected]

9 Mai 2012, 15:02


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată, la finele lunii aprilie 2012, la nivel județean, a fost de 6,62%. Procentul indică ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:56
(6270 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție de 9 mai, «La mulți ani, Europa!»

Miercuri, 9 mai 2012, Muzeul Județean Ialomița este gazda unei sesiuni de referate cu tema «România europeană-135 de ani de la proclamarea independenței». Lucrările expuse aparțin elevilor Colegiului Național ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:53
(6655 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Situații financiare de sfîrșit de an, obligatoriu de depus pînă la 29 mai

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, contribuabilii al căror exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligația să întocmească și să depună la administrațiile ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:49
(10546 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Miloșești, arestat pentru mai multe infracțiuni

Un tînăr de 23 ani, din Miloșești, a fost reținut luni, 7 mai a.c., de polițiștii Secției Rurale Grivița pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, loviri sau alte violențe, furt ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:39
(8441 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 3 patroni, cercetați pentru evaziune fiscală

Trei administratori ai unor societăți comerciale din Țăndărei au intrat în ancheta Formațiunii de Investigare a Fraudelor din localitate, pentru evaziune fiscală. Cei trei, doi bărbați și o femeie, cu vîrste ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:37
(8625 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 47 de locuri de muncă vacante în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cetățenii cu privire la publicarea în rețeaua EURES a 47 de locuri de muncă în străinătate. Astfel, potrivit intistuției, ialomițenii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2012, 18:35
(11860 vizualizări - 4 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...