Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

Preoții ialomițeni, perceptorii Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Afaceri cu moartea sub oblăduirea PS Vincențiu

De 20 de ani, Biserica Ortodoxă Română conduce în topul încrederii populației în toate sondajele de opinie existente. Și tot de 20 de ani, presa națională și locală abundă de dezvăluiri revoltătoare privind tarele unei categorii sociale, am numit aici preoții, tolerată și, mai grav, încurajată de forurile tutelare. Exorcizări, homosexualitate, pedofilie, furt, înșelăciune... Totul a fost comis pentru că, nu-i așa, preoții sînt și ei oameni și nimic din ce e omenesc nu le e străin. Pentru că Ialomița nu face excepție de la regulă, presa locală a consemnat și ea în repetate rînduri derapaje de la normele morale propovăduite de Sfînta Biserică. Nimeni nu a explicat însă cum s-a ajus aici. Independent vă oferă o posibilă demonstrație plecînd de la o serie de sesizări venite pe adresa redacției în ultimele luni.

Practici preoțești revoltătoare în Ialomița
Precizăm de la bun început că sesizările pe care le publicăm în acest articol sînt preluate cu rezervele de rigoare, dat fiind caracterul lor anonim. Ulterior, redactorii Independent au verificat o parte din aceste declarații, iar unele dintre informațiile confirmate fac obiectul materialului publicat alăturat. De asemenea, precizăm că ancheta jurnalistică de față a fost realizată pentru a reliefa practicile financiare ale preoților ialomițeni, la cererea și sub directa îndrumare a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Este vorba despre maniera revoltătoare în care rudele decedaților, indiferent de condiție socială sau stare materială, sînt obligate sub amenințare să plătească serviciile mortuare. Sumele variază între 100 și 600 de lei, la care se adaugă, anual și în funcție de localitate, taxe suplimentare care pot urca pînă la 300 de lei.

Despre morți, numai de bine, despre preoți, numai de rău
Prima relatare remisă redacției vine din zona Mihail Kogălniceanu, acolo unde preotul a speriat comunitatea cu taxele de înmormîntare impuse enoriașilor. După limbaj, sesizarea aparține unui enoriaș naiv care ne cere ajutorul în speranța că nemulțumirea lui va ajunge la nivelul reprezentanților Episcopiei: «Din nefericire pentru „Sfînta Biserică“ sînt mulți preoți care înțeleg religia ca pe o afacere. Poate Episcopia se sesizează și la Mihail Kogălniceanu unde preotul Hangu depășeste orice limite „jecmănind“ cu nesimțire toți enoriașii, avînd cea mai mare contribuție din județ, refuzînd să îngroape dacă nu este plătită aceasta contribuție și de către persoane care nu au efectiv de unde să ofere bani. Acum cîteva zile a cerut unui credincios 7 milioane pentru înmormîntare în situația în care acelui om îi murise o fată de 20 de ani, iar acesta vînduse tot pentru a o salva. Nu vrem să arucăm cu pietre, dar toți oamenii din comună sînt revoltați, iar preotul profită de credința acestora» se plînge enoriașul.
A doua sesizare vine din Slobozia, acolo unde săptămînile trecute o cititoare a avut neșansa de a-și îngropa mama la preotul Tudose Nicolae, parohul bisericii de la ANL-uri. Pentru că scrisoarea deschisă adresată nouă a fost mediatzată în presa locală, ne vom rezuma la a vă oferi cîteva citate din ea: «Miercuri, 28 aprilie, am trăit greaua experiență de a-mi înmormînta mama. Atît eu, cît și sora mea, deși străine în ale bisericii, ne-am dat toată silința să organizăm o înmormîntare decentă și de bun simț, respectînd toate datinile și canoanele bisericești cerute într-o astfel de împrejurare. Ni s-a părut firesc ca slujba să fie ținută în biserica de care aparținea, păstorită de preotul Tudose Nicolae, fără să ne treacă o clipă prin minte că o să fim nevoite să suportăm o așa mare bătaie de joc din partea unei fețe bisericești. (...) După ce slujba propriu-zisă s-a încheiat, preotul a început o predică. Am crezut că așa e normal, dar timp de 15 minute ne-a „ținut o predică“ nu despre durerea pe care o simțeam în suflet și despre puterea pe care trebuia s-o avem pentru a o trece pe mama cu demnitate în țărîna din care toți ne tragem, ci despre compoziția chimică a lumînărilor din comerț, procentul de stearină și fitilul de bumbac al lumînărilor produse de biserică, despre corzile vocale ale dumnealui și picturile afectate de fumul lumînărilor aduse „din afară“. A continuat cu îmbogățirea comercianților și cu necesitatea sprijinirii bisericii prin cumpărarea lumînărilor de acolo. (...) Și poate aș fi trecut cu vederea totul, aș fi șters cu burete totul, dacă lipsa elementară de bun simț nu ar fi continuat să se manifeste. După ce toate cuvintele fuseseră rostite, ni s-a permis să trecem să ne luăm rămas bun de la mama. Cînd sora mea, rămasă printre ultimii, se apropia să sărute pentru ultima dată mîinile chinuite și muncite ale celei care ne-a dat viață, ne-a făcut mari și ne-a educat, preotul a tras-o efectiv de mînecă și a trimis-o să-l aducă pe tata să-i plătească. Pînă să rezolve ea „problema stringentă“, preotul ordonase deja scoaterea coșciugului din biserică, sora mea rămînînd cu sufletul ars de durere, neîmpăcată. Eu am apucat să sărut mîna mamei, dar am vazut întîi cu stupoare, pe pieptul mamei, o cutie de lemn în care lumea pusese bani. Am crezut ca așa este obiceiul, ca să aflu apoi că așezase cutia milei pe pieptul ei, pentru ca participanții la ceremonie să se simtă și să pună acolo un ban». Scrisoarea este semnată Axinte Ofelia, fiica repauzatei Cortel Elena.
A treia relatare ne parvine de la Albești, acolo unde preotul Neagu Marin a ras de pe fața pămîntului 30 de morminte pentru a face loc unei alei: «A scos crucile și a făcut pavaj fără să scoată morții din morminte. Crucile le-a scos din pămînt și le-a rezemat de garduri, într-o parte... Unii dintre ei nu mai au rude în viață, că cimitirul din Albești e vechi de peste 100 de ani. Dar mulți trăiesc și caută să meargă acolo, să aprindă o lumînare la morminte. Unde să meargă, că a scos tot... Fără slujbă, fără nimic. Mergi și calci pe morți, doar că a vrut el să facă alee pînă în fundul curții. N-a făcut nici măcar o groapă comună, să știe oamenii unde să jelească. A vrută să scoată și crucea bunicului meu, dar l-am amenințat că dacă îndrăznește, ajung departe... Și n-a făcut-o, că a mai avut probleme... Iar la lume i-e frică să vorbească. De oful lui, oamenii îl cheamă pe preotul din Andrășești ca să slujească... O vecină de-a mea a avut bunica acolo și el a făcut drum peste ea. Dar dacă vorbește, n-o mai primește în biserică. Ca să nu mai spun că ceartă lumea că nu cumpără de la magazinul lui» se plînge o a treia enoriașă.

Crucile răstignite de la Albești
Albești este o comună mică, cu 250 de familii, în care oamenii sînt bătrîni și împuținați de griji. De la biserica mică, învelită cu bîrne de lemn și pînă la cimitirul străjuit de cruci modeste, totul denotă sărăcia lucie a locuitorilor. Dar, pentru că așa i-a fost rînduit, preotul Neagu Marin a rămas și, mîine-poimîine, împlinește 25 de ani de cînd slujește. Evident, pentru cine plătește, căci nevoie bisericii sînt mari și poftele arhitecturale ale preotului pe măsură.
Din poarta cimitirului, crucile smulse din pămînt de preotul Marin nu se văd. Doar aleea, lungă, largă de 4 metri, impunătoare. Din jumatea ei însă, de la cavoul preotului Roșeanu,«preotul ăl bătrîn», crucile se văd. Zeci, sute de cruci smulse cu sălbăticie din pămînt, sparte cu barosul, aruncate de-a lungul gardului, lăsate de izbeliște printre mormintele noi, așezate una lîngă alta la marginea din spate a cimitirului. O priveliște dezolantă, veche de 20 de ani. Cu greu smulgem din gura unei enoriașe care îngrijește un mormînt cîteva vorbe: «Așa e maică, cum se vede. Dar nu mă puneți să-l vorbesc de rău pe preotul Marin că se supără și nu mă mai primește la biserică. Și eu mă duc și n-are copiii unde mă îngropa».
Situația constatată de noi este veche de 20 de ani. Preotul Marin Neagu o recunoaște senin și consideră că a făcut un lucru bun pentru comunitate. «A mai venit cineva mai demult ca să mă tragă la răspundere. De la televiziune. Le-am explicat oamenilor și au înțeles. Pentru că vecinul meu, preotul de la Buești, a făcut o sistematizare a cimitirului, am zis să fac și eu la fel. Prin ’89-’90, am adus niște buldozere și am luat crucile părăsite și le-am depozitat în marginea cimitirului. Apoi n-am mai avut posibilitatea și m-au sesizat la ziar, am lăsat-o baltă. Acum, am zis să fac aleea asta. Nu e vorba de nici un mort. Nu e decît o alee de un metru jumate. Dar ăilalți, cu crucile căzute, care nu mai vin să le ridice? Dacă n-aș fi eu să iau taxă și să pun oamenii să dea crucile la o parte, ar fi toate căzute. Și uitați-vă la cruci, dacă e vreuna aruncată. Tot ce am aruncat e doar spărtură. Ba chiar am trimis niște femei care au citit literele chirilice de pe cruci, să aflăm ai cui sînt morții» ne-a declarat acesta.
În ciuda insistențelor noastre, preotul Neagu nu a recunoscut cu niciun chip că sub alee sînt abandonate osemintele unor oameni. Cît despre crucile despre care susține că are atît de multă grijă, imaginea alăturată vorbește
de la sine.

De la noi mai mult, de la Dumnezeu mai puțin, de la biserică deloc: Mercurialul birurilor impuse de Episcopie
Și pentru ca tabloul costurilor pentru serviciile mortuare să fie complet, vă oferim în final un expozeu al birurilor pe care Episcopia Sloboziei și Călărașilor le impune preoților, iar aceștia, la rîndul lor, enoriașilor. Deși, inevitabil, acesta este incomplet, acesta oferă pentru prima dată o explicație cu privire la tratamentul umilitor pe care sîntem obligați să-l suportăm. Declarația de mai jos, absolut veridică, aparține unui preot care a acceptat, sub protecția anonimatului, să ne explice cum ajunge să se dezumanizeze un slujitor al lui Dumnezeu, sub presiunea birurilor impuse de către Episcopie. Iată, în exclusivitate pentru cititorii publicației Independent, un mercurial al birurilor impuse de PS Vincențiu în Ialomița.
«La vechimea și gradele mele am salariu de 25 de milioane. Indemnizația de la stat e de 12 milioane, restul trebuie să le dau din parohie. Faceți socoteala. 13 ori 12 trebuie să le dau din parohie, vreo 170 de milioane. După aia, am reparații la biserică. Abonamente la revistele pe care sînt obligat să le cumpăr. Ziarul Lumina pe care trebuie să-l cumpăr. Fondul Filantropia, fondul social, fondul central misionar. Am cinci fonduri care trebuie să le strîng, în valoare de 2,5 milioane fiecare. În total, vreo 250 de milioane. Bun, de unde pot eu să scot 250 de milioane. Întîi din vînzarea de lumînari. Lumînarile sînt obligat să le cumpăr, deși nu avem noi monopolul pe lumînări. Cîte lumînări vînd eu? Să zicem 300 de kilograme, la 500 de familii cîte am eu în parohie. Cît îmi rămîne din kilogramul de lumînari? 50 de mii! Adică vreo 40 de milioane de la lumînări. Vînd 500 de calendare, rămîn 5 mii de lei de la fiecare. Bun, am ajuns la o sumă de 100 de milioane. Ce mai vînd ca să ajung la 250!?! Nimic! Și-atunci trec la taxe. Morții! Cîți morți am într-un an? Să spunem 30. Un milion mortul, am mai făcut 30 de milioane. Apoi botezurile. 10 botezuri, la 1,5 milioane bucata, am mai strîns 20! Apoi cununiile. Am avut prima cununie în comuna după 2 ani. Mai iau 2 milioane! Ce rămîne împart pe numărul de credincioși și stabilesc contribuția. Dar am experiență și știu că, din 500 de familii, plătesc 300. Și-atunci măresc taxa. Mai e taxa de cimitir, cheltuielile cu biserica... Iar noul episcop a mai impus două fonduri. Unul e fondul pentru distincții bisericești și altul al solidarității preoțești... Singura problemă care ne-a făcut de ne-am încîinit e că a cerut banii pînă la sfîrșitul lui aprilie, nu ca în anii trecuți, de-a lungul anului...».
Adăugați la enumerarea de mai sus taxa pentru locul de veci, care ajunge pînă la 700 de lei, în funcție de localitate, taxa pentru cei care n-au plătit niciodată, care poate ajunge pînă la 600 de lei, taxele în produse, taxele pentru construcția bisericii, acolo unde este cazul și aveți o imagine globală a modului în care este exploatată credința oamenilor în numele bisericii și al lui Dumnezeu!».

Bani cu nemiluita pentru bisericile ialomițene
În vreme de criză, cînd bugetarii înjură actuala guvernare pe toate drumurile, iar pensionarii promit proteste unice în istorie, Guvernul Boc, în lipsa unor soluții reale, se roagă la Dumnezeu. Și pentru că minunea progresului economic este tot mai departe, iar deficitul în vistieria statului este din ce în ce mai accentuat, Boc apelează la forțele divine pentru scoaterea țării din criză. Cum toate lucrurile costă, premierul Boc a făcut și un pomelnic național cu obiective de cult-biserici pe care le-a miluit cu cîteva miliarde de lei. Fiindcă țara nu are bani, iar cutia bugetară este aproape goală, Boc și-a îndreptat atenția către Fondul de Rezervă al Guvernului, portofelul acela de unde premierul poate împărți bani după buna credință bisericească. Imediat ce sursa bugetară a fost identificată, iar reprezentanții obiectivelor de cult s-au angajat că vor face rugăciuni pentru exorcizarea țării și alungarea demonului crizei economice, guvernanții s-au apucat de făurit o hotărîre prin care distribuie după bunul plac bani cu nemiluita pentru diverse investiții în cele sfinte.
Ialomița se înscrie în pomelnicul premierului Boc cu nu mai puțin de 21 de biserici, ce vor primi fix 710 mii de lei. Potrivit cadrului legislativ, banii vor fi înghițiți de reabilitări ale bisericilor. Cea mai consistentă sumă, 300 mii de lei, va lua calea reședinței episcopale din Slobozia, pentru lucrări de reamenajare...

Iată pomelnicul premierului Boc pentru Ialomița:
Biserica «Sfîntu Gheorghe-Movilița Nouă»-lucrări de reabilitare a Bisericii-10000 lei
Parohia Grecii de Jos-lucrări de reabilitare a parohiei-25000 lei
Parohia Fierbinții de Sus-lucrări de reabilitare a Bisericii Stroiești-20000 lei
Parohia Dridu-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu-Movila
Protoeria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Bărcănești-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Dridu Salindaru, Dridu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfînta Treime, Urziceni-20000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Cătrunești, Sinești-20000 lei
Parohia Platonești-lucrări de reabilitare a Bisericii Constantin și Elena, Platonești-15000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Nicolae, Reviga-15000 lei
Parohia Ciulnița-lucrări de reabilitare a Bisericii Ciulnița-15000 lei
Parohia Grivița-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Grivița-15000 lei
Parohia Malu Roșu-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ierarh Nicolae, Malu Roșu-20000 lei
Parohia Coșereni-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntu Dumitru și Gheorghe, Coșereni-20000 lei
Protoieria Slobozia-lucrări de reabilitare a Mînăstirii Crăsani, Balaciu-10000 lei
Protoieria Urziceni-lucrări de reabilitare a Bisericii Maia-20000 lei
Parohia Munteni Buzău-lucrări de reabilitare a Bisericii Sfîntul Ilie, Munteni Buzău-10000 lei
Biserica Ortodoxă Ghica, Ciulnița-continuare lucrări de finalizare Biserică-80000 lei
Episcopia din Slobozia-lucrări de reamenajare la reședința episcopală-300000 lei
Biserica Adormirea Maicii Domnului, cartier Bora, Slobozia-30000 lei
Biserica Fierbinți de Jos, Fierbinți-15000 lei

Toate acestea se petrec în vreme ce Ialomița are peste 35 de șantiere școlare nefinalizate, localități unde canalizarea și apa așteaptă finanțare de ani întregi, unde șomajul crește de la o zi la alta și unde... primarul Ionașcu se plînge-n comunicate de presă că actuala guvernare i-a refuzat finanțarea schimbării conductelor de distribuție a apei potabile în municipiul Slobozia din Fondul de Rezervă al Guvernului. Amin!

12 Mai 2010, 13:24 (47131 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@MIRON:
(7 Ianuarie 2017, 00:55)
Intr-adevar! Acum lucrurile sunt cu totul diferite.
MIRON:
(6 Ianuarie 2017, 00:54)
Un Vlădică ales ca vredncul de pomenire Părinte și Episcop Dr. +DAMASCHIN CORAVU, fiu ales al Olteniei, mai greu de găsit! Acum, fiecare după a sa putere va duce mai departe ceea ce a moștenit și depinde și de tactul pastoral!
minusia:
(8 Martie 2013, 19:34)
mai multe biserici decat spitale
nu conteaza :
(9 Noiembrie 2012, 21:22)
tot ce se intampla este din cauza mai marilor bisericii. preotii trebuie sa faca fata la niste datorii pe care nu are de unde sa le plateasca decat din buzunarul oamenilor.au pretentia sa infrumusetezi biserica dar te omoara cu fel de fel de taxe. nu mai punem ca preotii trebuie sa traiasca si ei ,au si ei familii si daca nu ar muncii preotesele ar fi vai si amar. vorbesc in cunostinta de cauza.dar no coment...............................................................................................................................................................in capatul randului PS VINCENTIU stiti ce vreau sa spun
nu stiu:
(8 Mai 2011, 12:17)
emil 2 bravo
-=-:
(14 Martie 2011, 16:43)
chestia cu vladeniu si cu Popa Gabriel e adevarata stiu asta din propria-mi experienta vai doamne si preoti din ziua de azi .Nu ei sunt de vina ci mai mari lor care le cer taxe lunare (1000-2000 RON/luna) deci nici ei nu ai de unde sa dea.Pai au si ei o familie au vesminte,cruci,tamaie... si alete multe chestii de cumparat. Da si acea afirmatie cu inmormantarea e adevarata,Preotul de la Progresu a inmormantat acel om
florina:
(22 Ianuarie 2011, 15:25)
....am citit cu stupoare si nu prea..acest articol! la Vladeni este o situatie asemanatoare..Preotul Popa Gabiel,are o rel.incordata cu enoriasii...o atitudine critica la adresa comunitatii in general...ba mai mult...incrimineaza..oamenii in timpul sfintei liturghii.... in cdtiile in care mergi la biserik sa te regasesti...pleci mai degrasba ravasit...descumpanit.. Refuza sa tina slujbe de inmormantare,raposatilor care nu au cotizat atat cat considera dansul..o situatie ridicola,urata,urata-pacat de Dumnezeu!oare se mai intreaba de ce are biserica aproape goala?
EMIL 2:
(19 Mai 2010, 10:19)
VA INDEMN LA ACELASI LUCRU, VERIFICATI, ANCHETATI SI VETI VEDEA DE CE PREOTII PUN ASEMENEA TAXE. SUNT JECMANITI DE PS VINCENTIU...
emil:
(17 Mai 2010, 16:00)
va felicit din tot sufletul! VA ROG SA VENITI INCOGNITO La Kogalniceanu sa faceti o ancheta amanuntita ca nu veti regreta.Ce o sa aflati depaseste granitele imaginatiei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
416 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: 17 permise reținute și amenzi de peste 68000 lei

La sfîrșit de săptămînă, peste 60 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat acțiuni pe arterele județului. Actele de indisciplină au fost sancționate de polițiștii rutieri: 2 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:59
(11889 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan, s-a răsturnat cu mașina pe cîmp. Trei femei au fost rănite!

Un accident s-a produs sîmbătă, 10 septembrie, în jurul orei 16.45, pe DN2, în afara localității Coșereni și s-a soldat cu rănirea a trei persoane. În urma cercetărilor s-a stabilit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:52
(7701 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii reiau misiunile în zona unităților de învățămînt

În scopul prevenirii și a contracarării unor fapte antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor, începînd cu data de 12 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:48
(9496 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A intrat în căruța care nu a acordat prioritate

Sîmbătă, 10 septembrie a.c., în jurul orei 8,30, pe strada Unirii din localitatea Mihail Kogălniceanu, un accident rutier a dus la rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce o femeie, de 58 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:45
(9510 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Frați prinși la furat de floarea-soarelui

Secția de Poliție Rurală Stelnica a fost sesizată vineri, 9 septembrie a.c., de către un tînăr, de 25 ani, din comuna Vlădeni, despre faptul că două persoane au sustras floarea-soarelui dintr-o cultură ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:42
(17358 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan deși avea permisul reținut

Vineri, 9 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni a identificat pe strada Calea București o autoutilitară condusă de un bărbat, de 61 ani, din ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2011, 15:40
(8327 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A lovit pe trecerea de pietoni o mamă și o fetiță de 2 ani în cărucior!

O mămică de 34 ani și fetița sa, de 2 anișori, aflată într-un cărucior, au fost rănite pe trecerea de pietoni. Femeia încerca să traverseze strada în mod regulamentar cînd a fost lovită de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:23
(15575 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii pentru declarațiile on-line

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, prin Biroul Asistență Contribuabili din cadrul AFP Slobozia, informează persoanele interesate că va organiza intîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:20
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 13 septembrie-Ziua Pompierilor

«Ca în fiecare an, pompierii din toată țara își sărbătoresc existența, comemorînd faptele eroice ale înaintașilor de la 1848 ce au luptat cu eroism împotriva trupelor venite să înfrîngă mișcarea revoluționară ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:18
(13883 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Prima zi de școală, în atenția polițiștilor

150 de polițiști vor fi prezenți în prima zi de școală a elevilor din învățămîntul preuniversitar la cele 114 de unități școlare din județ și în zonele limitrofe acestora. «Zona unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:15
(8178 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, fără permis

Un bucureștean de 22 ani a fost prins în trafic joi, 8 septembrie, de către polițiștii din Urziceni, în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis pentru nicio categorie. Pentru aceasta, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:10
(7087 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a Poliției

Joi, 8 septembrie, polițiștii slobozeni au efectuat, în intervalul oral 18,00-21,30, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, a celor comise cu violență și a altor norme de conviețuire ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2011, 17:05
(8947 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: S-a izbit de un parapet de beton de pe marginea șoselei!

Un bărbat de 30 ani din localitatea Afumați s-a rănit grav într-un accident rutier. Incidentul s-a produs miercuri, 7 septembrie, în localitatea Lilieci. Pe scurt, în timp ce se deplasa pe direcția Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 18:15
(10127 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


6,47%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii august 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7100 persoane, din care 1734 șomeri indemnizați, respectiv 5366 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:04
(12853 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fără permis, la volan

Un bărbat, de 30 ani, din Slobozia, a fost prins în noaptea de 7 spre 8 septembrie în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Bărbatul a fost prins în jurul orelor 1,00, pe strada ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:02
(8168 vizualizări - 0 comentarii)


CAS Ialomița: Lista persoanelor fizice care nu și-au declarat veniturile, pe site-ul www.casil.ro

Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița informează contribuabilii persoane fizice, altele decît cele pentru care colectarea contribuției se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:00
(6761 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții de urgență ale pompierilor și paramedicilor SMURD

Miercuri, 7 septembrie, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu inzbucnit pe un teren viran din Urziceni. Flăcările ardeau vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:25
(13087 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Produse contrafăcute, confiscate

Miercuri, 7 septembrie, polițiștii din Țăndărei au organizat și desfășurat o acțiune pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu, Săveni și Sudiți, scopul urmărit fiind combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:20
(13092 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bicicliști sancționați de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica și Biroului Rutier Fetești au organizat marți, 6 septembrie, o acțiune privind circulația pe drumurile publice a mopedelor, a atelajelor hipo și a biciliștilor ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(10598 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune în piețele slobozene

Marți, 6 septembrie, polițiștii slobozeni în colaborare cu alte autorități locale au desfășurat, timp de 3 ore, o acțiune împotriva activităților ilicite în două piețe din municipiu. De asemenea, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(8822 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

«În cadrul Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, noaptea trecută, 6/7 septembrie, în intervalul 22,00-02,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, au desfășurat pe ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:12
(6306 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: La furat de floarea-soarelui

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 19 și 34 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei trei au fost prinși în seara zilei de 6 septembrie, la Borănești, după ce furaseră de pe un teren ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:03
(12980 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Penalități anulate sau reduse cu 50%

Potrivit unei informări media, pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011 penalitățile de întîrziere se anulează sau se reduc. Astfel, penalitățile de întîrziere se anulează dacă obligațiile ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:00
(7886 vizualizări - 0 comentarii)


Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei Amara va fi inaugurat joi, 8 septembrie 2011. Potrivit unei informări a reprezentanților Primăriei, la eveniment sînt așteptați să participe locuitorii orașului, dar și mai mulți ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 10:15
(14961 vizualizări - 5 comentarii)


DGFP Ialomița: Ordinea de stingere a debitelor, modificată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, potrivit OG nr. 29/2011, pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost modificată ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:38
(13352 vizualizări - 0 comentarii)


La Urziceni se fură bordurile

În cursul nopții de luni spre marți, 5/6 septembrie a.c., în jurul orei 1.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni a oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Panduri ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10580 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Beat mangă la volan

Luni, 5 septembrie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri au oprit pe raza comunei Maia un autoturism condus de un bărbat, de 44 ani, din orașul Fierbinți-Tîrg. Cu ocazia legitimării șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10764 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Tînăr la volan fără permis

În cursul dimineții de luni, 5 septembrie a.c., la Gimbășani, polițiștii au identificat un tînăr, de 22 ani, din localitate, care se deplasa la volanul unui autoturism. În urma verificărilor în bazele de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(15215 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 08:43
(5085 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Societate Comercială angajează optometrist și reprezentant vânzări pentru cabinet în Slobozia.
Relații la telefon 0758/068.478 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2011, 12:08
(6597 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...