Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie a.c., în intervalul orar 16.00-21.00, polițiști de la Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigarea a Fraudelor, Serviciul de Intervenție Rapidă, Serviciul Criminalistic, Serviciul Arme Explozibil și Substanțe Periculoase și Serviciul de Investigații Criminale au acționat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților arondate, sub strînsa coordonarea a comenzii Inspectoratului.
Polițiștii au acționat în 14 filtre dispuse în tot municipiul Fetești, ocazie cu care peste 340 de autovehicule au fost controlate, 395 de persoane legitimate și aplicate, în total, 99 de sancțiuni contravenționale, din care 96 la regimul circulației pe drumurile publice, iar diferența pentru alte abateri, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 28000 lei.
Totodată au fost reținute două permise pentru conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, retrase 10 certificate de înmatriculare și constatate 13 infracțiuni.
În atenția polițiștilor s-au aflat și 7 agenți economici, ocazie cu care angajaților li s-a atras atenția cu privire la respectarea interdicției legale de a servi cu băuturi alcoolice minorilor și persoanele aflate în stare de ebrietate.
Exemplificînd, cu ocazia activităților desfășurate, un conducător auto din localitatea Cernavodă a fost identificat de polițiști în trafic, iar la controlul asupra documentelor autoturismului și ale șoferului, s-a constatat faptul că acesta a prezentat un permis de conducere fals. De asemenea, au fost depistați în cadrul acțiunii alți doi conducători auto, un feteștean, de 29 de ani, și un bucureștean, de 42 de ani, ce executau trafic rutier de persoane cu microbuze deși nu dețineau licență de transport.

13 Mai 2010, 14:21 (21150 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Fetești: Acțiuni ale polițiștilor în zona unităților de învățămînt
Fetești: Prevenție înainte de toate
Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

Comentariile cititorilor:


Laur:
(14 Mai 2010, 08:39)
Bravo Poliției din Fetești! Pe la Slobozia când vor fi verificați bețivii care se urcă la volan după ce au băut până au căzut sub masă? Ar trebui instalate filtrele la ieșirile din baruri!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 01 Oct 2022
56 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 5 6 7 9 11 12 13 402 403

«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 13:20
(2205 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 13:05
(3124 vizualizări - 1 comentariu)


2

AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 09:50
(3295 vizualizări - 0 comentarii)


3

IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(5700 vizualizări - 0 comentarii)


4

Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(7094 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 13:00
(3564 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:30
(3321 vizualizări - 0 comentarii)


7

Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:00
(1732 vizualizări - 0 comentarii)


8

AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 09:15
(3017 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 08:05
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 15:20
(2723 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 15:15
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


12

IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:55
(3542 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:05
(2946 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(1617 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:25
(2647 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 11:20
(3542 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 11:10
(4265 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 10:55
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 09:20
(1584 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 13:50
(764 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 13:15
(968 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 13:15
(1533 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 12:45
(2284 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

Joi, 14 iulie a.c., polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune privind identificarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag executării pedepselor privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 12:00
(3235 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 iulie 2022, termen de depunere pentru mai multe declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 iulie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 13:10
(6246 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Polițiștii din Coșereni, în cadrul unei acțiuni rutiere, au oprit joi, 13 iulie a.c., în localitatea Horia, două autoutilitare conduse de doi bărbați, în vârstă de 33 și 29 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 13:10
(1066 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu extins pe 2 hectare

Miercuri, 13 iulie 2022, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs la Fetești ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 12:20
(3400 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Miercuri, 13 iulie 2022, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 12:10
(5583 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nufărului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, joi, 14 iulie 2022, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 10:45
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 5 6 7 9 11 12 13 402 403
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...