Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Angajații care muncesc suplimentar, plătiți în plus

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a demarat o nouă campanie de informare cu privire la drepturile salariale ale angajaților. Mai precis, ale celor care muncesc suplimentar. Preluăm integral comunicatul remis redacției cu convingerea că el va reprezenta o bună bază de documentare pentru angajații care încă mai au șansa unui loc de muncă.

Reglementări privind munca suplimentară
Codul Muncii, în conformitate cu legislația europeană, prevede ca timpul legal de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămînă. Maximul de ore pe care o persoană le poate lucra este de 48 pe săptămînă, aici fiind incluse și orele suplimentare. Adică un salariat poate sta la serviciu sub 2 ore pe zi peste program, pe care angajatorul are obligația să le plătească. Durata maximă de 48 de ore poate fi depășită, în mod excepțional, cu condiția ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de 3 luni calendaristice să nu depășească 48 de ore pe săptămînă.
în cazul tinerilor sub 18 ani, timpul legal de muncă este de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămînă. Aceștia nu pot efectua ore suplimentare, peste cele 30 prevăzute de lege.
Potrivit art.117, alin. 2) din Codul Muncii munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu două excepții: cazul de forță majoră și lucrări urgente destinate prevenirii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
În aceste condiții, angajatorul nu poate obliga salariatul sa facă muncă suplimentară. Așa că daca se refuză prezența la serviciu mai mult decît este prevăzut în contractul de muncă, angajatorul nu poate lua măsura desfacerii contractului individual de muncă al salariatului.
În cazul în care salariatul și-a dat acordul de a efectua munca suplimentară, la solicitarea angajatorului, Codul Muncii prevede ca pentru fiecare oră în plus pe care o muncește peste cele 8 ore legale, angajatorul trebuie să acorde ore libere plătite cu echivalentul salariului pentru orele prestate peste program, în următoarele 30 de zile.
În cazul în care serviciul este de așa natură încît angajatorul nu poate acorda timp liber, acesta trebuie să-i acorde la salariul din luna următoare un spor care se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă și care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
Angajatorul este cel care trebuie să țină evidența orelor suplimentare lucrate de salariați.
Salariații mai au dreptul zilnic la o pauză de masă și la alte pauze, a căror durată se stabilește prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentele interne. De aceea, uneori, în contractul de muncă este trecut un program de nouă ore, una dintre ele fiind, de regulă, pauza de masă.
Codul Muncii prevede și că angajații au dreptul la 2 zile consecutive de repaus săptămînal, de obicei sîmbăta și duminica. În cazul în care acest lucru nu este posibil, cele două zile libere pot fi acordate în alte zile ale săptămînii, caz în care salariații vor primi un spor stabilit prin regulamentul intern.
Legislația prevede, de asemenea, și 11 zile de sărbători legale:1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, în care angajatorii sînt obligați sa dea liber salariaților. În cazul în care activitatea nu poate fi întreruptă, cei care lucrează în aceste zile vor primi un spor de 100% din salariu.
Așadar, chiar dacă trebuie să stea peste program sau să muncească în zilele libere, angajatorul este obligat să plătească efortul făcut în plus și să-i acorde liber salariatului.
Nerespectarea prevederilor legale privind munca prestată în zilele de sărbătoare legală se sancționează cu amendă de la 5000-20000 lei, în timp ce nerespectarea prevederilor legale privind munca prestată suplimentar sau în timpul repausului saptămînal, cu amendă de la 1500-3000 lei.

18 Mai 2010, 18:43 (26693 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Angajații care muncesc suplimentar, plătiți în plus

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
326 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Noii agenți de poliție au depus jurământul

IPJ Ialomița: Noii agenți de poliție au depus jurământul

În cursul zilei de joi, 19 ianuarie 2017, la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a avut loc ceremonialul depunerii jurământului de credință de către cei 56 de agenți de poliție angajați din sursă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2017, 18:05
(5495 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Bătrân, mort într-un incendiu

Giurgeni: Bătrân, mort într-un incendiu

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei au interveni în seara zilei de miercuri, 18 ianuarie 2017, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din comuna Giurgeni. La scurt timp ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2017, 23:00
(5381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni incendiu


Atenție! Drumuri Naționale închise în Ialomița!

Miercuri dimineața, 18 ianuarie 2017, Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că autostrada A2 București-Constanța rămâne închisă, din cauza ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2017, 09:05
(4744 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Reviga, reținut pentru «furt din locuință»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au identificat principalul bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt dintr-o locuință din localitatea Reviga, în persoana unui tânăr, de 19 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:15
(4586 vizualizări - 0 comentarii)


Furturi din magazine, la Urziceni și Fetești

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 16 ianuarie 2017, de angajatul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:10
(4186 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: NU se mai plătește taxa de cazier judiciar

Începând cu 1 februarie 2017, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Prin ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 16:05
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Confirmare a unui caz de influență aviară

DSVSA Ialomița a notificat confirmarea unui caz de Influența Aviară (Gripa Aviară), tulpina H5N8 (înalt patogenă) la o lebădă de iarnă, care a fost găsită pe malul lacului Mostiștea în imediată apropiere ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 15:10
(5431 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia, Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia, Asociația «Sculptor marinar Laurențiu Macarie», TRUICART Events și Dan Tudor Truică-curator, au ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2017, 10:40
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Accident mortal la Cotorca

ISU Ialomița: Accident mortal la Cotorca

Pompierii din cadrul Detașamentului Urziceni și paramedicii SMURD au intervenit sâmbătă, 14 ianuarie 2017, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier, petrecut în zona localității Cotorca ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2017, 18:30
(11933 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii decembrie 2016, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7514 șomeri, din care 1721 șomeri indemnizați, respectiv 5793 șomeri ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2017, 13:10
(3788 vizualizări - 1 comentariu)


anunț

FIRMĂ DE PAZĂ
angajează
AGENȚI DE SECURITATE
pentru gardare transport feroviar,
cu sau fără atestat
Relații la tel. 0766/095.031,
de luni până vineri,
intervalul orar 9,00-17,00

13 Ianuarie 2017, 10:20


Ialomița: Femeie cu afecțiuni psihice, dispărută

Ialomița: Femeie cu afecțiuni psihice, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, de 44 de ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea femeii sunt rugați să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2017, 19:40
(4223 vizualizări - 2 comentarii)


Bărbat din Amara, arestat la Grivița după ce a furat o mașină

Polițiștii cercetează un bărbat din orașul Amara, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și refuz de recoltare sau sustragere de la prelevarea de probe ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2017, 17:40
(5431 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2017, 14:25
(5110 vizualizări - 0 comentarii)


ONRC: Noutăți legislative privind înregistrarea și funcționarea PFA și II

Începând cu data de 16.01.2017, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2017, 10:35
(5939 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprinși în flagrant în timp ce spărgeau o mașină

Polițiștii cercetează trei persoane sub aspectul comiterii infracțiunilor de «furt» și «furt calificat». Astfel, miercuri, 4 ianuarie 2017, polițiștii de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2017, 18:45
(4494 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Beat la volan

Marți, 3 ianuarie 2017, polițiștii rutieri au depistat un tânăr, de 19 ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2017, 15:45
(6391 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prins după ce a furat din magazin

Polițiștii feteșteni au fost sesizați marți, 3 ianuarie 2017, de angajatul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin. În urma sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2017, 15:40
(6784 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


AJFP Ialomița: Prețuri medii la produsele agricole

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița înștiințează contribuabilii interesați că a fost aprobată Hotărîrea Consiliului Județean Ialomița nr. 90/2016, privind stabilirea prețurilor medii ale ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2017, 16:30
(6895 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Cercetat de polițiști pentru violare de domiciliu și distrugere

Polițiștii Secției Rurale Grivița au reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un bărbat, de 49 de ani, din comuna Reviga. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2016, 13:40
(6345 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga reținere


Căzănești: Beat la volan, implicat într-un accident

În cursul zilei de marți, 27 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza orașului Căzănești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2016, 13:35
(6252 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Bătrînă de 84 de ani, decedată în urma unui incendiu

O bătrînă, în vîrstă de 84 de ani, din satul Rovine, a decedat în după-amiaza zilei de sîmbătă, 24 decembrie 2016, după ce locuința acesteia a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2016, 14:30
(4561 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rovine incendiu


AFIR: Fondurile disponibile pentru investiții în dezvoltarea fermelor vegetale au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura (sM) 4.1 «Investiții în exploatații agricole», componenta sector vegetal, aferentă celei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2016, 15:05
(4532 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări ceremoniale pentru Eroii Revoluției

Cu prilejul Zilei Revoluției Române din 1989, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Ialomița, Garnizoana Slobozia și Primăria Municipiului Slobozia organizează joi, 22 decembrie, de la orele 11,00 ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2016, 14:10
(3629 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru copii oferite de Protopopiatul Urziceni

Cu sprijinul Sectorului Social-Misionar din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a oferit sîmbătă, 17 decembrie 2016, daruri pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2016, 12:05
(4682 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Printr-un comunicat de presă, ENEL Distribuție Dobrogea anunță că luni, 19 decembrie 2016, mai multe zone ale municipiului reședință de județ vor fi afectate de întreuperea energiei electrice. Astfel, între ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2016, 18:05
(7009 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe Autostrada A2. O persoană a decedat și trei au fost rănite!

Un autotren, un autocamion și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier vineri, în jurul orelor 12,05, pe Autostrada A2, în dreptul km 147, pe sensul de mers București-Constanța. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2016, 17:35
(7392 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Ziua ANOFM-Ziua Porților Deschise»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 16 decembrie 2016, cu ocazia aniversării a 18 ani de activitate a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, «Ziua ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2016, 16:40
(6209 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: Bătrînă de 85 de ani, decedată în urma unui incendiu

Joi seara, 15 decembrie a.c., în jurul orelor 20,00, s-a produs un incendiu la o locuință de pe raza localității Valea Măcrișului. Cel mai probabil, acesta a fost generat de jarul căzut dintr-o sobă cu ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2016, 14:10
(6958 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni. Peste 2700 de petarde și un pistol cu bilă de cauciuc, confiscate!

Peste 2700 de petarde și un pistol cu bilă de cauciuc au  fost ridicate de polițiștii ialomițeni, în urma unei percheziții domiciliare efectuate miercuri, 14 decembrie 2016. Astfel, polițiștii de ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2016, 11:25
(6159 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...