Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sărbătorile Sloboziei, ediția a X-a

click pe poză

Fuseră și se duseră! Sărbătorile Sloboziei, ediția a X-a, n-au fost nici mai bune, nici mai rele decît precedentele. 10000 de spectatori, peste 1000 de participanți, circa 200 de artiști populari din Ialomița, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Turcia și Slovenia și peste 50 de oficiali implicați în derularea manifestărilor. Un bilanț uman impresionant, demn de o cauză mai bună, dar mai ales de vremuri mai bune. Pentru că, dincolo de manifestări în sine, firești pentru un oraș capitală de județ, Sărbătorile Sloboziei au demonstrat, încă o dată, că agenda publică nu e niciodată aceeași cu cea a autorităților.

«Unde a mers mia, merge și suta»
Oficial, sărbătorile Sloboziei au costat 65 mii de lei. Cu 15 mii mai puțin decît anul trecut. Adăugînd un rezonabil procent de 30% provenit din sponsorizări, cheltuielile totale ale celor 4 zile de «manifestări cultural-artistice» se ridică la puțin peste 100 mii de lei. O cifră care ar putea părea impresionantă unui ochi neavenit. Dar cum autoritățile locale au cheltuit peste 24 milioane de lei pentru o sursă de apă nepotabilă, această sută de mii plătită pentru a asigura continuitatea unei tradiții tinere și firave este departe de a fi afectat bugetul orașului. Vorba unui hîtru surprins la parada organizată vineri, 14 mai, de participanții la manifestări: «Lasă Ionașcule, că unde a mers mia, merge și suta. Așa ne trebuie dacă te-am votat ca proștii!».

Bîlci cu măsură
Deși nu este prima dată cînd autoritățile locale încearcă delimitarea manifestărilor oficiale de bîlciul popular, anul acesta procesul de separare a reușit pe deplin. Izolat pe Șoseaua Sudului, cel mai nou bulevard ctitorit de administrația locală, bîlciul organizat anul acesta a fost păzit 24 din 24 de către polițiștii comunitari, hotărîți să sancționeze orice eventuale derapaje de la ordinea și liniștea publică. N-a fost cazul! La 3 lei vata pe băț, 5 lei porumbul fiert unguresc, 2 lei micul și 1,5 lei halba de bere, slobozenii s-au dovedit niște vizitatori civilizați pe care doar plînsul copiilor i-a înduplecat să se așeze. Cei mai cîștigați dintre întreprinzători s-au dovedit a fi vînzătorii de bilete de papagal. Am tras și noi unul în numele primarului. Iată ce scrie la zodia lui: «Sînteți un suflet sensibil, aflat la o răscruce. Viitorul nu vă aduce nimic bun. Aveți mulți dușmani și veți pleca curînd într-o călătorie. Numere norocoase: 2004, 2008».

PUYA, regele neîncoronat al sărbătorilor
O atenție specială ar trebui acordată recitalurilor. Deși tributară unui buget de criză, administrația locală a reușit anul acesta să facă o serie de alegeri inspirate. Trecem cu vederea apariția meteorică a Irinei Loghin, din respect pentru vîrsta cîntăreței. Remarcăm însă popularitatea de care s-a bucurat în rîndurile tinerilor prezenți în ultima seară de spectacol concursul de miss și PUYA, artistul al cărui recital a încheiat manifestările. Deși nu a impresionat nici prin statură, nici prin prezență, artistul a electrizat publicul, fiind primul care a reușit să vorbească pe limba lui «Bem bere, vin/Nu whisky, gin/Iubim din plin/Șpaga, corupția/Multe nu știm/Nu glumim/E o tradiție p-aici de cînd noi sîntem mici/Iubim să-avem dolarii, urîm s-avem servici/Ce îmi pasă mie de-ncălzirea globală/Vrem dolar, dolar, balenele să moară de viață ușoară».
Dacă Ionașcu n-ar fi făcut greșeala să aibă o ieșire la rampă înaintea acestui recital, mai, mai că l-am fi putut crede un vizionar... Așa, n-a fost decît un primar huiduit la scenă deschisă minute în șir.

Un festival internațional de excepție
Nu putem încheia această succintă prezentare a Sărbătorilor Sloboziei fără a remarca calitatea excepțională a Festivalului Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan». An de an mai elaborate, spectacolele folclorice susținute de cei aproape 200 de artiști populari au încîntat publicul indiferent de vîrstă, reușind să smulgă ropote de aplauze pînă și de la spectatorii neavizați, obișnuiți doar să fluiere, să spargă semințe și să se scarpine pe burtă. Anul acesta Festivalul s-a bucurat de participarea ansamblurilor folclorice din Veles-Macedonia, Silistra-Bulgaria, Turcia, Republica Moldova și Slovenia. Iar una dintre intervențiile directorului artistic al Festivalului, Cristian Obrejan, caracterizează pe deplin regalul folcloric de care Slobozia s-a bucurat timp de 4 zile: «Sîntem norocoși să avem printre noi atîția artiști de excepție. Ei reprezintă un tezaur de care Slobozia se poate bucura și putem fi mîndri pentru că, an de an, aleg să ne adauge în programul lor. Sînt oameni care au fost invitați să susțină spectacole în întreaga Europă, în SUA și chiar în Japonia. De aceea merită toată admirația noastră și vă invităm să-i aplaudați la scenă deschisă». Cît depre primarul Gabi Ionașcu, rămîne cum am stabilit.

19 Mai 2010, 08:58 (31845 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Sărbătorile Sloboziei, ediția a X-a
Sărbătorile Sloboziei, ediția a X-a

Comentariile cititorilor:


GENERALUL:
(20 Mai 2010, 18:10)
...si don' primar a primit invitatii cu paine cu sare si un pahar da apa ( made in URBAN S.A.) . si painea e facuta cu apa "made in urban". cultura mon'chere.. tara arde si noi o "punem" cu tarafe si strigaturi. din preturi alea scumpe cine a scos "parleala"?.. privatu' sau bugetaru'? la o afacere e normal ca unu sa piarda si altu' sa castige.si la anu'.. ooo s-o facem si mai ,si mai lata ....!
House MD:
(20 Mai 2010, 13:54)
Si eu am observat chestia cu cresterea preturilor din ora-n ora.Frumos,sa fim seriosi :)) N-am fost incantat deloc de Puya fiindca n-a stiut sa se comporte.Cei de la Zero n-au avut nevoie sa fie "aparati" asa cum a fost si el.M-au enervat jandarmii care au exagerat foarte mult.
cetatean:
(19 Mai 2010, 21:13)
Daca tot se vorbeste zilele aceste de evaziune fiscala, de ce sa nu remarcam si noi evaziunea pe fata a comerciantilor din balci. Sa nu mai spunem de preturi care erau diferite de la o ora la alta.
mircea:
(19 Mai 2010, 17:03)
tiganie sau tiganeala in toata regugula aceste "zile",cat despre primare....hai sictir coane
gigi:
(19 Mai 2010, 16:45)
650 de milioane (online) nu e tot aia cu 6 miliarde jumate (in ziar). hotarati-va.
Laur:
(19 Mai 2010, 09:39)
Cred că este o greșeală la sumă. Cred că 65000 de lei au costat doar artificiile. Nu pot să observ faptul că s-a ținut (ca și anul trecut) o cursă de mașini, cu mașinile personale ale vitezomanilor (deci mașini obișnuite, fără suspensii și frâne speciale), iar spectatorii stăteau la câțiva metri de ele, fără a avea panouri de protecție. Dacă îi sărea roata vreunui vitezoman, un „norocos” o lua frumos în bot. Vai de prostia slobozeană și de cei care au dat autorizații pentru așa ceva în plin oraș. Probabil s-au crezut la Monte Carlo, dar au omis faptul că acolo nimeni nu are voie să circule pe stradă în ziua respectivă. Oricum, e bine să încurajăm șmecherii din trafic (oare unde s-or fi antrenat, că parcă erau profesioniști?), Festivalul folcoric a fost reușit, ca și în anii trecuți. Bravo lor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
02 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(2033 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(3137 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(2395 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1841 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(2230 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(2106 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1408 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(447 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2904 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(6567 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(2325 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(2550 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(2826 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(2758 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(2424 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(3740 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(3361 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(3314 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(797 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(3889 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(3900 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...