EVENIMENT
În prefața preluării unității medicale de către Consiliul Județean Ialomița
Ciupercă vrea AUDIT FINANCIAR la Spitalul Slobozia
În data de 2 iunie a.c., s-a emis OUG 529, prin care Spitalul Județean de Urgență Slobozia, și spitalele din Fetești, Țăndărei și Urziceni vor trece sub tutela Consiliului Județean Ialomița, respectiv a consiliilor locale ale celor trei localități mai sus amintite. Conform Ordonanței, pînă la data de 1 iulie a.c., spitalele vor fi predate pe bază de protocol de predare-preluare, urmînd ca noii supervizori ai unităților spitalicești să numească manageri provizorii. Nominalizarea managerilor va fi decisă în urma unui concurs organizat de consiliile de administrație al celor 4 spitale, noii manageri putînd fi persoane fizice sau chiar persoane juridice.
Dacă în cazul spitalelor din Urziceni, Fetești și Țăndărei, se vor numi manageri temporari la propunerea consiliilor locale, în cazul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, conducerea va fi decisă, în mare măsură, de președintele Consiliului Județean Ialomița, Vasile Ciupercă. Acesta a subliniat faptul că, întîi de toate, ar dori realizarea unui audit financiar la Spitalul Județean. «Apoi vom prelua această instituție cu cel mai mare număr de angajați din Ialomița» a subliniat Ciupercă.
17 Iunie 2010, 14:03 (25383 vizualizări - 1 comentariu)












Comentariile cititorilor:
(25 Iunie 2010, 10:55)
daca vrea sa il mai credem pe dn.prof.ca face ceva ptr.oaneni sa ne arate ca nu se mai angajeaza toate fufele care da spaga,sa nu mai platim intrare in spital ca nu e spitalu lu olaru ,e al cetatenilor din judet.nici nu e legal.acolo vine oameni de nevoie nu ca angajati sa vinda si mai cauta si pacienti in genti.stie toti ca pe genicologie fura bani la pacienti.dati afara incompetenti ca sa va credem ca faceti ceva ptr.oameni.