Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Îngerii lui Charlie»

«Îngerii lui Charlie»

Deși Farrah Fawcett, actrița care a făcut celebru serialul «Îngerii lui Charlie» și a dat tonul emancipării femeii în societate la TV, nu mai e printre noi, modelul impus de ea în anii ’70 abia acum reușește să pătrundă în societate. Și pentru că Ialomița nu putea face excepție de la regulă, Independent a identificat pentru dumneavoastră acest model care se dovedește, la 40 de ani de la patentarea lui, unul de succes. Un succes atît de mare, încît poliția ialomițeană a decis să-l pună în practică și în mediul rural. Deși noi l-am descoperit tîrziu, la peste 6 luni de la implementare, procesul este în curs, iar «îngerii» în uniformă se dovedesc a fi din ce în ce mai mulți...

Îngeri rurali pentru ordinea publică
Fie că ai trecut de 40 de ani, fie că abia ți-a mijit mustața, nu se poate să nu fi văzut măcar o dată în viață «Îngerii lui Charlie» în acțiune. Așa se vor fi gîndit, probabil, și șefii poliției ialomițene care, în urmă cu 6 luni, au trimis în teritoriu 5 polițiști-femei, abia ieșite de pe băncile școlii, gata să se lupte cu răufăcătorii rurali. Deși Viorel Ștefu, comandantul șef al poliției ialomițene, le-a găsit gata instalate în funcții, e foarte mîndru de cele 6 fete-polițist pe care le are și e gata să parieze că sînt mai bine pregătite decît mulți dintre colegii lor cu vechime: «Nu e frumos să apreciez că își fac treaba mai bine decît polițistii bărbați. Pot însă să vă spun că sînt niște profesioniști și își îndeplinesc sarcinile cu eficiență. Sînt mulțumit de ele, mai ales că lucrează în condiții speciale. Muncesc mai mult, acoperă personalul deficitar, au responsabilități mai mari decît ar trebui. Și, ce e mai important, nu s-au plîns niciodată!».
Cele 5 fete sînt risipite în toate colțurile județului, de la Cosîmbeșți la Valea Măcrișului și de la Adîncata la Dridu. Lucrează cot la cot cu colegii lor bărbați, au zeci de participări la intervenții comune și nu sînt iertate de ture de noapte, patrulări sau solicitări de aplanare a conflictelor din localitățile unde muncesc. În aceste condiții, curiozitatea noastră s-a dovedit a fi una firească. Și am reușit, după îndelungi negocieri, să obținem în exclusivitate cîteva declarații de la «îngerii» poliție rurale ialomițene.

Evelina, mezina echipei
Evelina Toader (a treia din stînga) este cea mai tînără dintre «îngerii» rurali. Are un chip de copil și pare mai degrabă că ar avea ea nevoie de protecție. La 20 de ani însă, are deja un an și jumătate de experiență polițienească, o voce profesională și o siguranță pe care n-ai bănui-o privindu-i chipul: «Toată lumea îmi spune asta... Iar la început eram timorată de această impresie. Îmi aduc aminte cînd am plecat la prima intervenție singură, un scandal prin sat... Mă întrebam cine o să mă bage în seamă, dacă toți spun că sînt un copil. Dar a ieșit bine, oamenii m-au ajutat, am prins făptașul după ce l-am căutat juma’ de oră... Se ascunsese într-o magazie. De-atunci nu mi-a mai fost frică de nimic. Și-am înțeles cît de important e un polițist-femeie... La țară e altfel, oamenii au mai multă rușine. Și, de multe ori, o femeie e mai eficientă!». Așa spun și cei din jurul ei, la Valea Măcrișului, acolo unde a fost detașată în urmă cu 6 luni. Că e obsedată de eficiență și gata să lase totul la o parte pentru slujba ei de agent rural.
O urmează îndeaproape Ana Maria Borovină (a doua din stînga). Ea are 22 de ani, abia a ieșit de sub tutelă (o procedură polițienească, vă scutim de amănunte) și ne frînge mîna, atunci cînd facem imprudența să i-o întindem: «Am visat să fac asta încă de mică. Am vrut să am uniformă de polițist și viață de polițist. Și nu m-am lăsat pînă n-am avut-o! Îmi plac armele și mă pricep să trag... Am avut numai note de zece la tragere, la școală... Pentru că nu-mi tremură mîna» ne spune, dintr-o suflare, arătîndu-ne mîndră pistolul Carpați spînzurat la brîu. Ana Maria e polițist rural la Dridu și nu s-ar muta de-acolo pentru nimic în lume. Poate doar pentru ceva mai multă acțiune, pentru că pistolul ei ruginește în toc, între trageri.

Veterane la capătul județului
Irina Stanciu are 27 de ani. A fost detașată tocmai la Adîncata, o comună «grea», cu multe sate. I s-a spus să se ferească, dar la vîrsta ei spune că e prea tîrziu să te mai ferești de muncă. Slăbuță și vivace (prima din dreapta), pare mereu gata de acțiune. Colegii spun că nu obosește niciodată și poate să reziste mai mult decît un bărbat. «Nu mi-am imaginat niciodată că am să ajung polițistă. Apoi s-a întîmplat și am avut curajul să nu spun nu. Nu-mi pare rău, nu mă vad făcînd o muncă de birou... Prefer viața asta activă, veșnic pe drum. Viața personală? Există și ea, dar nu cînd muncești... Adîncata e o comună grea, am fost sfătuită să o refuz. Dar după trei luni zi și noapte în post, nu-mi mai e frică de nimic!». Cele trei luni la care face referire Irina au fost luni care ar fi pus la pămînt un pluton de polițiști. Singură peste o comună cu 9000 de locuitori, Irina nu s-a plîns și și-a făcut treaba!
La fel și Andreea Teianu (a doua din dreapta) detașată acum 6 luni de zile la Brazii. Are o frumusețe de fotomodel pe care, la 22 de ani, a ales s-o îngroape aici, la capătul pămîntului. «Ajunsesem să visez la asta... Am dat concurs pînă am reușit. N-am fost genul de fată care are treabă cu păpușile, mie îmi plăceau mașinuțele. Acum am Loganul, care e, după mine, cea mai bună mașină pentru drumurile noastre de țară. Loganul e mașina de teren a poliției rurale. Și aici, prin coclaurile astea, am curajul să ma iau la întrecere cu orice jeep!».
Pe Iulia Fecioru (prima din stînga) abia am avut timp s-o oprim pentru fotografie. Se grăbea la un examen...Vă lăsăm însă bucuria de a o descoperi singuri. Cu o condiție, însă. Să nu fi încălcat legea! Polițistii din jurul ei spun că la Cosîmbești, acolo unde e detașată, Iulia nu iartă pe nimeni!

18 Iunie 2010, 14:22 (102861 vizualizări - 36 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un cititor fidel:
(14 Iulie 2010, 16:29)
Domnule moderator al site-ului, cu tot respectul pentru libertatea de exprimare, va rog sa analizati mai atent comentariile celor care vor sa-si spuna punctul de vedere despre o anumita stire. Chiar nu ne face placere sa citim comentarii jignitoare sau chiar cuvinte obscene. Cred ca o persoana inteligenta, poate face o observatie pertinenta, folosind un limbaj decent!
luci:
(14 Iulie 2010, 11:30)
du'te ma si fa voluntariat la o scoala speciala nu o mai arde pe net sa ma indrepti ca aratai mai prost ca mine idiotule. zic de vreau,fac ce vreau,mai vrei? punct si de la capat cu d-astia ca tine
calu:
(13 Iulie 2010, 15:26)
vad ca insisti in prostie . cara-te si plange-te la altii.accepta si tu`n p**a mea ca mai sunt si oameni pe lumea asta imbecila nu "uameni" fara cap. eu lucrez la privat si`ti spun ca ma doare undeva de toti , dar de oamenii astia avem nevoie, nu de un alcoolist ca mine sau nu de "uameni" ca tine...sa te **** in ea de viata .fa si tu ceva bun. nici mie nu`mi plac gaborii in general dar nici nu`i blamez. dar ce spui tu esti praf si pulbere.credeam ca esti mai istet dar cum m`asteptam,sec la minte.
luci:
(12 Iulie 2010, 20:52)
nu mah, nu-mi plac bugetarii lipiciosi. punct
calu:
(12 Iulie 2010, 16:33)
esti prost facut gramada.(punct)
luciferus:
(12 Iulie 2010, 09:06)
mihai sau jolidon.. asa e.. in fond cine se pricepe mai bine ca femeile la lustruit bastoane?.. voi doi se pare. vad ca nu te lasi mai prejos la porcarela pe net,esti mare mihaie! scrii fin!vrei sa pari civilizat si educat dar te scapasi la labareala. o saptamana frumoasa!
mihai:
(12 Iulie 2010, 02:35)
lucifer/-um/-us...ce-oi fi tu. cred ca ai o problema in sensu' asta.nu te contrazic ca sunt si femei-politiste care duc mapa etc.pt ca unele pt asta sunt puse..in schimb ,altele sunt puse sa faca ordine.in alta ordine de idei,le apreciez pe aceste fete (cu toate ca nu stiu cum isi fac treaba )pt ca este fffff greu la post,acolo unde sunt ele.majoritatea de la tara sunt niste: alcoolisti,nebuni,scrantiti,gainari,idioti..in concluzie niste tarani basiti.nu? dar ele si-au ales meseria asta.nu pune eticheta pt ca n-ai d unde sa stii cum stau treburile.eu daca as spune de tine ca esti un lab*r obosit care n-a avut de-a face cu femeile in viata lui, care sta toata ziua pe net si cauta barfa-scandal sau incearca sa iasa in evidenta prin niste comentarii care oricum raman aici si atat! treaba cu tampoanele, o sa ai si tu nevasta..sau poate ca te rezumi la barbati.oricum mi-a placut articolul, si le felicit pe fete pt curajul de care dau dovada.
luciferum:
(11 Iulie 2010, 10:27)
shafu,tu nu poti fi decat o femeie care incearca sa para barbat pentru ca e mai misto,iar daca la tine in buletin scrie M e grava, ori trebuie adaugat si un G ,ori du-te si cauta o clinica ginecologica pentru transexuali pentru a avea restul vietii linistit si impacat cu tine insuti. mda, poate ca totusi intre doua rujari fetele mai remarca si altceva in zona(un pantof deosebit?). prea mult tv bai,prea mult Taraf, Romantica,Acasa si Euforia;mai scoateti si ceva eficienta.
sefu` tau:
(10 Iulie 2010, 16:11)
pentru luciferus...am avut cateva interactiuni cu d`soarele politiste si tin sa precizez ca isi fac treaba mai bine decat crezi...daca esti misogin,exprima-ti frustrarile in alta parte,iar in alta ordine de idei femeile fac de multe ori treaba mai buna decat barbatii;)
Damian:
(6 Iulie 2010, 14:15)
Este interesant dar sincer nu mi-as dori sa intru pe mana uneia dintre fetele acestea.... Stiti cum sunt fetele cand sunt sus puse nu mai ai nici o sansa! Va urez mult timp fara evenimente !!! :)
jolidon:
(30 Iunie 2010, 19:22)
daca esti atat de viteaz pe cat de crezi de ce nu te-ai facut si tu militian? Aaaa, am inteles, nu aveai BASTON. Creditul pt aragaz nu-l fac ele, fiindca pt asta exista genii ca tine pe lumea asta.
luciferus:
(30 Iunie 2010, 09:34)
niste bugetare useless in plus,plimba o mapa toata ziua si freaca duda,s-au bagat si ele aci ca e rost de un salar sigur si poa' sa faca un credit pentru aragaz, ce e in stare o fata de-asta sa faca la o situatie fara babe? lasa mofturile astea feministe si scrisul ca nu ai talent si sa recunoastem ca sunt alte domenii unde e nevoie de fete.
Jolidon:
(29 Iunie 2010, 20:36)
iti spun eu sigur ca nu le da tampoane si nici absorbante (iti pot da explicatii asupra difetentei) dar poti tu sa faci o fapta buna si sa le dai. in fond si acelea sunt niste consumabila ca oricare altele. cat despre mofturile societatii ai dreptate. este cazul sa produci singur o revolutie pt ca toate femeile sa stea la cratita, iar voi, aceste genii ale societatii sa munciti pt ca ele sa aiba ce pune in cratita. Ce zici, esti in stare? eu zic ca nu, caci daca ai in cap doar steaptease, probabil ca alte ganduri nu mai au loc. Apropo vezi ca si doamnele care fac steaptease au nevoie de tampoane. Tu-i mama ma-sii de treaba, nimic pe lumea asta nu se mai face fara femei. Ce ctunta-i viata pt tine!
luciferus:
(29 Iunie 2010, 16:53)
va da si tampoane statu pe langa uniforma?sorry, dar sunteti foarte useless pentru treaba asta, e doar un moft al societatii de azi cu integratu femeilor.in realitate avem nevoie de baruri steaptease. ce bine ar fi sa nu mai aiba societatea mofturi..
sandu:
(26 Iunie 2010, 20:00)
frumoasa andreea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Siguranța în școli, în atenția Poliției

În cursul zilei de miercuri, 5 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban au desfășurat activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2011, 17:18
(13971 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși la scurt timp după ce au furat mai multe bunuri

În după-amiaza zilei de miercuri, 5 ianuarie a.c., în timp ce se afla în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Fetești, o echipă mixtă de patrulare a depistat doi localnici, în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2011, 17:17
(11146 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoț


DGFP Ialomița: Se poate reveni la statutul de neplătitor de TVA!

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, va fi ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2011, 17:08
(17073 vizualizări - 0 comentarii)


Piețele din Fetești, la control

Polițiștii feteșteni, împreună cu trei elevi ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr»-Cîmpina, aflați în practică, au organizat și executat, începînd cu orele 10.00, timp de două ore, acțiuni punctuale ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2011, 17:01
(10758 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Fetiță de 9 ani, lovită în plin de o mașină

O fetiță de 9 de ani, din Coșereni, a fost transportată de urgență la spitalul din Urziceni după ce a fost rănită în urma unui accident rutier produs joi, 6 ianuarie a.c., în jurul orei 11.45, în centrul ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2011, 14:08
(11011 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai ix20 prezintă cea mai mare valoare reziduală a segmentului

Hyundai ix20 prezintă cea mai mare valoare reziduală a segmentului

Noul Hyundai ix20 este liderul segmentului său în ceea ce privește eficiența, siguranța... și acum, valoarea reziduală. Conform analizei desfășurate pe principalele piețe europene, cel ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2011, 17:23
(11811 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: 4 infracțiuni la doar 18 ani

Un tînăr de numai 18 ani din comuna Traian este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare, viol și furt. Potrivit declarațiilor victimelor, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2011, 17:09
(10907 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 1 la mie alcool pur în aerul expirat

Țăndărei: 1 la mie alcool pur în aerul expirat

Marți, 4 ianuarie, un bărbat din orașul Țăndărei a fost surprins de polițiști conducînd sub influența alcoolului. Bărbatul a fost oprit de în urma unui control de rutină la intersecția străzilor Avalanșei ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2011, 17:08
(11416 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: I-a furat lemnele din curte

Duminică, 2 ianuarie, un țăndărean a rămas fără lemnele aflate într-o anexă a gospodăriei. Cele 300 kilograme de lemne de fag au fost recuperate de polițiști de la un localnic, suspectat de comiterea furtului ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2011, 16:47
(9218 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Foc de Artificii»: 137 kg de petarde, confiscate

În cadrul acțiunii «Foc de artificii», polițiștii ialomițeni au constatat 30 de infracțiuni, pentru săvîrșirea cărora sînt cercetate tot atîtea persoane, au confiscat 27417 articole pirotehnice și au aplicat ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2011, 16:43
(12979 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Impozitele, doar prin Formularul 112

Direcția Genarală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori sau entități asimilate angajatorului că vor plăti contribuțiile și ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2011, 16:32
(7245 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis

În prima zi a anului 2011, polițiștii Postului de Poliție Gheorghe-Doja, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității, au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2011, 15:47
(14065 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape 30000 de lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră

În perioada 31 decembrie 2010-2 ianuarie 2011, efective din cadrul Serviciului Rutier au intensificat activitățile pe arterele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce se pot produce, precum ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2011, 15:43
(8915 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Evitați traseele lungi!

IPJ Ialomița: Evitați traseele lungi!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră pe raza județului traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă, nefiind înregistrate evenimente rutiere.
Polițiștii recomandă ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2011, 15:38
(12801 vizualizări - 0 comentarii)


La Mulți Ani 2011!

La Mulți Ani 2011!

Redacția Independent vă dorește un An Nou mai bun, plin de realizări. ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2011, 00:01
(12828 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Te Deum» la Catedrală

În noaptea dintre ani, la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, Preasfințitul Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor va oficia o slujbă de priveghere în cadrul
căreia ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2010, 13:43
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


S-a găsit o agendă!

S-a găsit o agendă de culoare verde, în zona Spitalului Slobozia, pe strada Lacului. Agenda conține mai multe numere de telefon și adrese de mail. Cel ce a pierdut-o ne poate contacta la adresa de mail ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2010, 13:30
(8404 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Acțiunea «Foc de Artificii»-aproape 1000 de petarde, confiscate

Sărățeni: Acțiunea «Foc de Artificii»-aproape 1000 de petarde, confiscate

În cursul zilei de ieri polițiștii au confiscat peste 900 de articole pirotehnice deținute ilegal. Astfel, în urma unui control efectuat la o societate comercială din localitatea Sărățeni, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 14:33
(12293 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Crescătorii de bovine pot accesa credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 14:15
(14297 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: «Șofer» fără permis, depistat la volan pe drumurile publice

Luni, 27 decembrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiști din cadrul Postului de Poliție Bărcănești, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității, au identificat și oprit ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 14:09
(13346 vizualizări - 0 comentarii)


Bani pentru autoritățile locale

Guvernul a alocat suma de 177 milioane de lei autorităților locale pentru plata arieratelor și pentru acoperirea unor cheltuieli pentru primării care sînt, practic, în imposibilitatea de a mai funcționa ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 14:07
(10881 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Suspecți de furt, identificați de polițiști

În cursul nopții de luni spre marți, 27/28 decembrie a.c., în jurul orei 3.00, o patrulă de siguranță publică a observat pe raza municipiului Urziceni doi bărbați care transportau diferite obiecte. Întrucît ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 14:03
(9770 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Cererea pentru subvenția la motorină, doar pînă la 31 decembrie 2010

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli că mai pot depune cererea de acord prealabil pentru finanțarea prin rambursare, pentru motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2010, 13:59
(8640 vizualizări - 1 comentariu)


Angajatorii vor depune contractele de muncă și ștatele de plată pe suport electronic

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care modifică Legea 130/1999 privind unele masuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă. Una dintre cele mai importante prevederi se referă la faptul că ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 15:08
(14231 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Beat la volan a intrat în gardul unei case

Sîmbătă, 25 decembrie a.c., cu puțin înainte de miezul nopții, Poliția Slobozia a fost sesizată de către o femeie, de 35 de ani, din localitatea Ciulnița despre faptul că un autoturism i-a distrus o porțiune ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:31
(12933 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Accidente de circulație

Roșiori: Nu a acordat prioritate. Joi, 23 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație pe raza comunei Roșiori. Din ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:29
(11139 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Hoț încarcerat

La data de 24 decembrie a.c., polițiștii au depistat pe raza orașului Căzănești un bărbat în vîrstă de 44 de ani, domiciliat în județul Constanța, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:26
(11907 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Căzănești hoț


Amenzi de aproape 30000 de lei pentru șoferii indisciplinați

Amenzi de aproape 30000 de lei pentru șoferii indisciplinați

În perioada 24-26 decembrie a.c., peste 40 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier au intensificat activitățile pe arterele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce se pot produce în această ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:25
(12120 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Crăciunul, sărbătorit în liniște de ialomițeni

«Prezența activă a polițiștilor pe străzile județului, activitățile preventive desfășurate în zilele ce au precedat această Sărbătoare, dar și spiritul civic de care au dat dovadă cetățenii județului au ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:21
(11065 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Grenadă găsită pe stradă

O grenadă defensivă reală armată, extrem de periculoasă, a fost descoperită în data de 25 decembrie, în jurul orei 21.00, pe o stradă de pe raza localității Malu. Alertată prin 112, echipa pirotehnică a ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2010, 12:16
(11218 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu grenadă


Ultimele comentarii
Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...