ULTIMA ORĂ
APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat României pentru plățile pe suprafață în cadrul Campaniei SAPS 2009. Suma autorizată la plată este aferentă solicitărilor depuse de 1069000 fermieri, pentru o suprafață de 9 milioane hectare.
La nivelul județului Ialomița, în ceea ce privește plata pe suprafață, la un total înregistrat de 10099 de fermieri, în momentul de față, 10031 deja și-au primit banii, 28 au fost închiși cu decizie negativă, 24 sînt în curs de autorizare la plată și vor primi sumele în perioada imediat următoare, iar 14 fermieri sînt prinși într-un program de teledetecție al APIA și urmează să se decidă dacă vor primi sau nu banii. Vineri, 18 iunie, Ialomița înregistra un procent de 99,98% privind situația plăților pe suprafață, situîndu-ne pe locul 1 pe țară.
Amintim că, pentru anul 2009, sprijinul pe suprafață a fost în cuantum de 115,86 euro, dintre care 71,12 euro de la UE și 44,74 de la statul român, cursul leu-euro pentru ajutor fiind stabilit la valoarea de 4,218 lei/euro.
18 Iunie 2010, 18:29 (22317 vizualizări - 0 comentarii)










