Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sebastian Solomon, micul Chopin de la Liceul de Artă

Sebastian Solomon, micul Chopin de la Liceul de Artă

Ajunși în curtea Liceului de Artă «Ionel Perlea» din Slobozia, ne-am întrebat care ar fi elevul ce excelează la toate materiile în această unitate școlară? Răspunsul, desigur, l-am primit de la directorul liceului, profesorul de matematică Dumitru Cioboată.
«Solomon, Sebastian Solomon, din clasa a IV-a. El excelează și la pian, dar și la învățătură. Este un copil deosebit» ne spune directorul. Și ne îndrumă către fosta clădire a Școlii nr. 1, acolo unde se desfășoară cursurile pentru ciclul primar. Pierdut parcă printre puștii de-o șchiopă, îl observăm pe Solomon. Stă cuminte, cu toate că este pauză și exersează o compoziție proprie la pian. Alături îi stă învățătoarea, dar și cel mai bun coleg și prieten al său, Cornel Oprea Jr, fiul lăutarului Cornel Oprea. În urmă cu o oră, a avut educație-fizică și a venit cu un pomete vînăt, de la o mică altercație copilărească. Dar nu mai are importanță... Pentru că Sebastian, cel care a văzut lumina zilei la 10 mai 2000, din părinți cu studii superioare, mama-profesoară și tatăl-inginer, a început să cînte de la 3 ani...

Contactul cu muzica: o orgă electronică
La vîrsta de doar 3 ani, atunci cînd mulți copii de vîrsta sa se jucau cu mașinuțe și priveau la desene animate, Sebastian primea o orgă, de Crăciun, de la tatăl său. Era ceva simplu, dar care avea clape. Și a început să pună primele note din portativ. La 4 ani, puștiul talentat ajunge pe mîinile profesoarei de muzică Antoaneta Vlad, cea care și acum îi este mentor. Muncă cu nemiluita a urmat pentru micul muzician slobozean, urmînd ca, la 7 ani, să participe la Concursul Național «George Enescu», unde s-a întors cu o mențiune. Participă la primul său concursul internațional de pian, «Europa Fest», unde cîștigă Premiul I și medalia de aur. Ulterior, participă și cîștigă numeroase concursuri de pian, multe cu participare internațională. La 8 ani are primul recital cu compoziții proprii, iar un an mai tîrziu, cîștigă Premiul III la compoziție, la Concursul Internațional de pian și compoziții pentru pian «Carl Filtsch». La vîrsta de 10 ani, împliniți pe 10 mai 2010, Solomon a compus deja 17 partituri proprii, pe care le-a și botezat, inspirat din copilăria sa frumoasă: «Cutia cu jucării», «Zbor», «Primăvara», «Prima zi de școală», ar fi cîteva din numele creațiilor sale.
Și pentru că nu este doar interpret al pieselor create de compozitori celebri, ci este și un mic compozitor, Sebastian își amintește cu bucurie de idolul său, Chopin. «Idolul meu a fost dintotdeauna Chopin. Îmi plac compozițiile sale și le interpretez cu mare plăcere. Îmi place și Beethoven, dar tot Chopin e pe primul loc. Pentru mine, muzica este pe primul loc. Îmi doresc ca, prin clasa a VIII-a, să fac o formație, împreună cu prietenii meu, Cornel Oprea și Marius Popa» cuvîntă, deschis și plin de speranță, micuțul compozitor-pianist.
Dacă ar fi să ne oprim aici, am spune că Sebastian este doar un copil talentat, care neglijează școala. Dar nu, nu este deloc așa! Pentru că puștiul deja a obținut o sumedenie de diplome la concursuri naționale de engleză și de matematică. Este tare la engleză, unde se ocupă intens și părinții lui, dar se descurca excelent și la matematică. Peste tot, a venit cu diplome, iar dovada ne-a prezentat-o învățătoarea, doamna Lucia Păiș...

20 Iunie 2010, 08:32 (69099 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
«Micul Chopin» a ajuns mare
«Micul Chopin» Sebastian Solomon, revelația concursului internațional «Carl Filtsch» 2011

Comentariile cititorilor:


cunoscator:
(1 Aprilie 2013, 16:40)
Sunt si alti copii in liceul de arte care au avut rezultate bune la muzica , dar din pacate nu sunt tinuti in brate de anumiti profesori. Sebastian in viata nu mergi numai cu diplomele ci si cu caracterul,care la tine lasa de dorit.Raspunzi si vorbesti urat profesorilor ,esti un instigator in mijlocul colegilor de clasa si nu mai vorbim de invidie iar cuvintele obscene te caracterizeaz..Stiu parinti tai cum vorbesti despre dansi ? 
mihai:
(23 Martie 2011, 20:57)
bai laudarosule nu te mai crede cine stie ce!!!esti un LASSSS1!!///...ESTI UN FRAIER
un cunoscator:
(22 Martie 2011, 22:44)
intr-adevar esti bun la unele lucruri dar in realitate esti un copil obraznic ce folosesti un lumbas obscen.la fotball esti un cersetor de mingi si te crezi cel mai destept...lasule ce te mai laudai in banchet zici ca erai regele lumii.
anonim:
(30 Decembrie 2010, 21:04)
hai ca te cunosc...oi fii tu "cunoscut" dar in realitate esti un copil dus cu pluta ce folosesti un limbaj obscen... Hai nu te mai ascunde dupa perdea..te lauzi si nu suporti ca cineva sa fie mai bun ca tine...uuuuoooaaa esti un prefacut .. Lasule!!!1
de la alex pt avatar:
(3 Octombrie 2010, 15:52)
LASULE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
avatar ( pt alex ):
(23 Septembrie 2010, 00:20)
Adevarul nu insulta , ci serveste dusuri reci prostiei calde ):
pt avatar de la alex:
(20 August 2010, 22:15)
ba boule nu mai comenta nici nu ai avut curaju sati spui numele
pt satori:
(31 Iulie 2010, 09:42)
,,Domnule mare antrenor" nu le lauzi si pe fetite?sau pe fete, ca din mare karatist ce esti, antrenor chipurile nu mai e decat un pas si ajungi si tu un proxenet. La desteptaciunea ta si caracterul abject esti in stare sa faci rost de bani fara sa muncesti. In afara ca topaie un pas inainte si unu inapoi ce au invatat baietii la Karate? Asa ca nu mia incerca sa-ti faci publicitate laudandu-i pe unii cu premii virtuale si laudandu-i tu ce stiu engleza, englezule ce esti. parca esti o curva care vrea bani..nu un barbat adevarat.Ce scolala ai in tine.Zici tu ca esti smecher?
pt dennis-satori:
(30 Iulie 2010, 22:21)
tu stii engleza mai desteptule de stii ca stie copilul asta engleza? lingaule ce esti. mare karatist ce esti si tu.Nu participi si tu la un concus sa iesi pe primul loc ca doar arbitru este seful tau. esti prost de dai in gropi nu o mai si arata caine jerpelit ce esti. ce interes ai sa lauzi copiii care vin la karate?te mai dai si la fetele care vin la karate si scuipa alea in urma ta dupa ce le saruti ca-ti pute gura.Mare scula de karatist ce te crezi.Sa nu mai intri sa mai vorbesti ceva ca s-ar putea sa-mi dau drumul la gura si sa-ti spun si altele despre tine. Stai linistit in banca ta si zi mersi ca pe seama la copiii aia pe care nu-i inveti nimic iti castigi painea
solomon sebastian:
(27 Iulie 2010, 09:14)
va multumec mult pentru comentatorii! (precizare,denis,gabi,daria,)
Precizare:
(16 Iulie 2010, 16:06)
PRECIZARI PENTRU AVATAR Sebastian nu a luat nici un premiul la Europa Fest, fiind doar finalist.Probabil redactorul a vrut sa se refere la Premiul I si medalia de aur la Concursul International PROPIANO, un concurs deasemenea f.f. greu. Iar celalalt concurs la care se face referire este CONCURSUL INTERNATIONAL GEORGE GEORGESCU TULCEA unde Sebastian a luat Premiul I cu 100 de puncte. Cei care se pricep or sa-ti confirme ca este un concurs f. dificil si pretentios. Acestea mu sunt singurele premii. El are 12 premii la concursuri internationale si nationale.
avatar:
(9 Iulie 2010, 00:22)
Te poti impodobi cu aripile altuia , dar nu poti zbura cu ele !!!! Am citeva nelamuriri : - EUROPAfest - in 2010 nu a luat SEBI nici Premiul I si nici medalia de aur - cautati pe site-ul jmevents.ro . In 2010 a fost FINALIST . -in 2006 - editia anterioara - premiul I a fost cistigat de un concurent din Rusia nicidecum de Sebi. -Apropo ... unde este locatia Concursului NATIONAL George Enescu -ai zis ca ai luat mentiune .
dennis-satori:
(28 Iunie 2010, 19:30)
sebitza este inscris si la clubul de karate "satori" din slobozia...are niste parinti extraordinari, si app vorbeste engleza mai bine decat multi adulti sau politicieni..tine-o tot asa
gabi:
(22 Iunie 2010, 20:16)
felicitari
daria:
(20 Iunie 2010, 17:46)
felicitari micului artist si celorlalti pe care i-ati "laudat" in ziar sau online( pozitiv :) )chiar ma bucur mult cand vad ca printre randuri mai au loc si adevaratele talente.felicitari!imi place ca sunteti pe val :D adica nu va axati numai pe subiecte gen : batai, cutite, topoare, nebunii...tineti-o tot asa!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
180 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(753 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1451 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1604 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1128 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5836 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1803 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2935 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2183 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2116 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(3418 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2922 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2875 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(3541 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...