Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Replica la atacurile Agenției Star Models

Agenție de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituție de lux (III)

Replica la atacurile Agenției Star Models

Din anul 2002, de cînd ne-am început activitatea, am organizat zeci de concursuri naționale, am colaborat cu mari agenții de publicitate alături de sute de modele și designeri. Motivul adevărat al plecării în Londra a fost extinderea cunoștințelor în domeniul modei, ci nu cum s-a stipulat în presă ca s-ar fi ascuns de anchetă. Așadar, domnul Tamârjan Ion a studiat arta fotografiei la London College of Fashion și Holborn Studio, reușind să își îmbogățească, în mod profesional, sfera de cunoștințe.

Din luna mai a acestui an, Star Models a devenit ținta unor atacuri în presă fără precedent, atacuri dezinformate și calomnioase la imaginea și integritatea modelelor și a omului din spatele scenei.

Acest scandal a început în 2008 la Miss Academy, concurs organizat de agenția noastră, cînd 4 dintre cele 45 de fete care au venit să se înscrie în competiție au hotărît să plece acasă, motivînd că nu vor să se schimbe în costum de baie. Oare de ce le-ar fi fost teamă? Oare nu era suficientă presă, nu erau părinții, prietenii lor acolo?

Nu am avut niciodată legaturi cu nume vehiculate precum Florin Salam, Gabriel Bivolaru, etc.

Nu contestăm faptul că au existat și modele mai puțin interesate de latura profesională care au vrut să aleagă alte căi. Am respectat decizia lor, e viața lor privată, e dreptul fiecăruia să aleagă.

Dar din luna mai, noi sîntem niștre monștri care am făcut mai mult rău decît bine. Oare de ce presa nu își mai aduce aminte de toate evenimentele și lucrurile bune făcute în 8 ani?

De cînd a face o ședință foto înseamnă a te prostitua?

Dacă o viață ai avut un comportament bun, ai ajutat pe cine ai putut profesional și omenesc, oare cine scuipă acum împotriva vîntului pe cel de care, cîndva, a fost ajutat?

Mulțumim înca o dată tuturor persoanelor fizice și juridice cu care am colaborat pe plan local, național, internațional și cerem public scuze adevăratelor modele și părinților, care sînt în acest moment puși într-o situație jenantă!

Am ales să publicăm mărturia unor trei modele din agenție care au vrut să își expună punctul de vedere în ceea ce privește acest scandal. Solicităm ca numele fetelor să rămînă sub anonimat.

«Am lucrat ca model în agenția Star Models timp de 4 ani și am fost chiar surprinsă să citesc știrile din presă. Mi se pare o nedreptate, în primul rînd la adresa modelelor, iar în al doilea rînd la adresa lui, a omului din culise, care s-a zbătut într-adevăr pentru ca agenția să își facă un nume, totul pentru ce? Ca să ajungă în final sa fie numită, de către neștiutori, o „agenție de prostituție“. Ar trebui să ținem cont de toate evenimentele pe care omul ăsta le-a organizat, toate concursurile de frumusețe, prezentările de modă, concursurile între licee și multe altele. Tera a fost întotdeauna o persoană de cuvînt, nu au existat niciodată conflicte în agenție! Cînd m-am înscris, eram minoră și cu toate astea nu am fost forțată să fac vreun compromis, nu mi s-a făcut nicio propunere care să nu-și aibă locul, iar prin intermediul agenției am avut posibilitatea să cunosc oameni extraordinari cu care am colaborat într-un mediu profesional. Tera îmi este totodată un bun prieten, îi cunosc familia, îmi cunoaște familia. Este o persoană de apreciat care a vrut să se extindă la nivel de țară, de ce i-am reduce toată munca la eticheta care i-a fost atribuită în urma scandalului? Plecarea la Londra nu a reprezentat decît o altă încercare de a-și face noi cunoștințe, de a se extinde. Știe cineva faptul că omul ăla a studiat fotografia la o Școală de Artă din Londra? Și asta nefiind singura calificare pe care o are...»
D., 23 ani, Slobozia

«Mă numesc L., am avut contact cu agenția timp de 2 ani și jumătate și consider că nu este corect tot ceea ce a fost scris despre Tera și despre modele. Am mers la cîteva evenimente împreună, am făcut și cîteva promoții prin intermediul agenției lui, am participat și la concursuri de frumusețe. Pe unde mergeam, lucrurile erau ok, eram plătite după fiecare prezentare, așa că nu s-a întîmplat niciodată să nu ne primim banii. Am fost și la prezentări plătite cu 50 de lei, la nivel local, dar și la prezentări cu 200 lei, în orase mai mari, precum București, Iași, Timișoara. Am fost minoră cînd m-am înscris, sînt minoră și acum și uite că nu am pățit nimic! De propuneri deplasate, nici nu se pune problema. Tera întotdeauna s-a comportat absolut normal cu modelele din agenție. Că făceam glume între noi, asta este altă treabă, dar uite că și o simplă glumă adresată unei persoane nepotrivite poate duce la un asemenea scandal!»
L., 17 ani, Călărași

«Îmi pare rău că s-a ajuns pînă aici, în condițiile în care întotdeauna în agenție a fost o atmosferă relaxată, nu au existat certuri, colaboram mereu cu mult drag. Cînd m-am înscris în agenție, acum aproximativ 2 ani, eram puțin sceptică în ceea ce privește modellingul, dar cu timpul, am văzut că nu se întîmplă nimic anormal. Nu mi s-a cerut taxă de înscriere, făceam întotdeauna pregătiri sîmbata în București, după care el pleca în Slobozia, pentru ca duminica să facă pregătire cu fetele de acolo. Ne-a învățat o mulțime de lucruri noi, ne aducea materiale cu prezentări de modă ale unor designeri, tocmai pentru a ne arăta cum ar trebui sa arate o prezentare la nivel profesionist. Am făcut și o ședință foto în studioul său, care a decurs foarte bine, iar pozele au ieșit superbe, fiind și un bun fotograf. Am ajuns să cunosc persoane deosebite și mi-am făcut o grămadă de prieteni noi. Sînt dezamăgită de întregul scandal și îi doresc multă bafta, să iasă cît mai curînd!»
M., 21 ani, Iași

22 Iunie 2010, 09:31 (102774 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Ion «Tera» Tămîrjan, CONDAMNAT la închisoare cu executare
Condamnări cu executare în dosarul «Sex-gate cu politicieni și vip-uri»
Ialomița: Sentințe în dosarul «Sexgate cu politicieni și VIP-uri»

Comentariile cititorilor:


anonima:
(21 Noiembrie 2010, 13:53)
nu aveam cum sa ma duc la politie..nimeni nu ma credea....nu ma lua nimeni in considerare..si dupa cum am zis...era foarte multa mafie.....puteau sa fie si politistii implicati in asa ceva....... eu am mai continuat...sa merg la el la agentie..pentru ca intr-adevar se castiga bine..si eu aveam 15 ani....luam 2 milioane numai pe o prezentare..si daca aveam...3 4..pe sapt..era super bine...la unele prezentari luam si 500 de mii..si un milion..aveam eu banii mei de buzunar....cu toate k nu imi lipsea nik acasa....aveam tot ce imi trebuia..dar la star models..ma plateau ei pe munca mea..nu ka la alte agentii unde trebuie sa platesti tu..si nu te mai baga nimeni in seama.....unele fete mai slabe de inger...care nu stiau sa puna picioru in prag...cadeau in plasa lui...dar eu....am si o personalitate... mai dura...si nu ii permiteam "glume" de genu.....ma lasa in pace......cu toate ca insista de cate ori ma vedea.....dar...a preferat sa ma lase in pace dupa mai mult timp..pt ca stia...ca e o pierdere de timp....si asa...in timpu asta....prostea alte fete.......
Alex:
(9 Septembrie 2010, 00:55)
Eu nu il vad pe Tera facand asa ceva..nimeni nu se intreaba daca el era mana a 2 si era obligat sa faca asta?..eu am dormit in acelasi pat cu el in cantonament acum 5-6 ani si sacomportat cu mine de parca eram fiul lui..si ma rog fetele de ce au acceptat sa fac asta? nu cumva pentru bani? si dc nu va duceti la politie? stati pe forumuri sa va spuneti greutatile...daca nu erati voi c***e nu mai era nici Tera in arest
...:
(23 Iulie 2010, 19:34)
Pt. "anonima" 1) Ce mi se pare curios... daca ai asistat la scena respectiva, ti s-au facut si tie propuneri, de ce ai continuat sa colaborezi cu Tamarjan? Daca stiai cu ce se ocupa, de ce ai mai colaborat cu el? 2) Daca e adevarata povestea de ce nu te duci frumusel la Politie si o spui? Pt. "o alta anonima": E destul de clar de ce se cerceteaza asa tarziu... pentru ca va place sa stati sa barfiti pe la coltu strazii decat sa mergeti la politie sa faceti reclamatie, daca este adevarat ceea ce spuneti sau "Vulpea cand_n-ajunge la struguri zice ca sunt acri"? Oricum... daca e adevarat ceea ce ziceti... va primi ce merita, daca nu e adevarat ceea ce ziceti ....................
o alta anonima:
(22 Iulie 2010, 12:34)
ce fata desteapta si cu mult curaj multe fete au trecut prin ceea ce a trecut ea... dar mai slabe de inger, mai naive, cu dorinta de a avea proprii bani au cazut in plasa lui tera. Intradevar daca esti mai credula te face usor tara marele,, impresar" peste in adevaratul sens al cuvantului. .. Si totusi ma intreb cum a putut sa activeze in acest domeniu fara ca nimeni sa sesizeze cu ceea ce se ocupa in realitate. Or fi si ceva politisti in patul cararo au trecut fetele lui. multe au ajuns prostituate iar daca o fata nu facea ce ii spunea el incepea sa o prezinte si celorlalte ca pe o viitoare prostituata de centura. Ma bucur sincer daca este arestat. Merita cu varf si indesat. Poate acolo isi face procese de constiinata si-a batut joc de multe fete, unele dintre ele chiar fete cuminti nestiind pe ce maini intra.daca ar plati pt asta s-ar face dreptate
anonima:
(22 Iulie 2010, 02:18)
Asa ca sper ca terra sa stea foarte mult timp acolo....pt ca multe fete de la agentia lui care erau virgine..au ramas traumatizate..si imi povesteau cum isi bateau joc mossii de ele..le inchideau in camera..le punea sa faca sex anal,oral.....a nenorocit foarte multe fete..care au ramas cu psihicu incarcat......credeti-ma..am curaj sa jur in biserica......stiu foarte multe exagerat...am tacut 1 an de zile..am tinut in mn....acum pur si simplu m-am descarcat,,si sper sa nu primesc injuraturi...dar jur pe Dumnezeu (sunt o fata foarte credincioasa si nu jur pe Dumnezeu din orice.. subiect " aiurea")este o mafia foarte mare,....prostitutie....fetele erau dame de companie si apoi se prostituau in camerele de hotel de la rin grand....credeti'ma ca se prostituau fara voia lor..erau minore...fete...care nu stiau de capu lor...nu stiau ce se intampla.....Dumnezeu e sus..si le vede pe toate..si dasta vreau sa se tina cu adevaru..Si Ca Dumnezeu sa faca Cu Terra..ce crede El ca e mai bine..V a multumesc k m-ati asculat!!!
anonima:
(22 Iulie 2010, 02:11)
Dupa un timp..aproape...3 luni..am avut o prezentare la munte...si el a insistat foarte mult sa merg cu el singura in masina....atunci ma cam speriasem ca..stiam..ce s-a intamplat cu fata aceea....si tot ii spuneam ca nu..k vreau sa merg cu restu fetelor in duba..si el nu..k am ceva de vorbit..cu el...am fost proasta pt cateva secunde pt k m-am lasat pacalit...dar este un tip foarte insistent....m-am urcat cu el in masina si am pornit catre munte....in masina imi tot zicea :: Vrei sa ajungi un mare fotomodel,sa ai bani multi,masina,haine sa iti permiti absolut orice...sa mergi in cele mai tari cluburi si in cele mai tari tzari........tu te uiti la fotomodelele de la televizor...? ele fac compromisuri...daia sunt cine sunt..,,daia isi permit absolut orice...... eu te pot ajuta...,,am cateva persoane care te pot sponsoriza..dar trebuie sa le dai si tu ceva in schimb.....si asa trebuie sa faci si cu mn..akm eu sunt indrumatorul tau..eu iti arat calea dreapta si cea confortabila.....uite cand ajungem in bucuresti te recomand...la cativa...barbati........in fine..mi-am dat seama la ce bate..si i-am zis..ca..nu am nevoie de asa..ceva..ca am tot ce imi trebuie..nu vreau nik mai mult de atata..ma simt bine in pielea mea...a renuntat la ideea asta pana ne-am intors in bucuresti...(bine sa nu zic ca la munte..s-a culcat cu 3 4 fete....eu l-am vazut cand intrau in camera cu ele..si 2..dintre ele minore)...cand am ajuns in bucuresti la o sapt.ma cheama la hotel..ca avem nush ce prezentare..si mi-a facut cunostinta cu un Mos Taher il chema care omu avea si mare ferrari....nu vorbea romaneste....am facut cunostinta cu el..am luat cina..la restaurant..in incinta hotelului...bineinteles nu prea intelegeam ce spune mai mult taceam din gura.......porma..terra imi zice.s.a ma duc cu el aksa..si i-am zis nu imi pare rau...nu ma duc....(aveam 15 ani atunci,eram si virgina)am zis..in niciun caz,.,,nu ma duc cu mosu asta..poate sa aiba 34783205 de ferarri..nu ma intereseaza,.,..si s-a suparat pe mn pt ca taher ii daduse lu terra 5 milioane pt mn.....in fn..si ink vreo 3..faze..tot cu mosi..si am renuntat la modelling tocmai dasta,,,,,mi-am vazut de treaba......nici nu mai vreau la vreo alta agentie..ca mi-e frika ca patesc la fel..si credeti-ma ca e o trauma sa traga mosii de tn mai ales terra..care avea o vrajeala incredibila...o vrajeala de mare pesteee.....l-am vazut pe terra chiar prin mai 2010...pe la inceput....la romana o tinea pe o fata stranssss de brat ...si o tragea dupa el...intrau in turabo caffe acela de la romana....si mi-am imaginat ca e vreun mos p-acolo..si o trimite cu el pe undeva
anonima:
(22 Iulie 2010, 01:56)
La miss academy 2009...toate fetele..eram cazate la rin grand....si am coborat cu toti la piscina...eu am plecat cel mai devreme d-acolo..m-am dus in camera de hotel sa imi iau cateva haine si sa plec acasa (app locuiesc in bucuresti)sa imi fac alt bagaj....am iesit din camera..in timp ce asteptam la lift...iese Terra din alt lift..cu o fata...care o tinea strans de maini si o tragea dupa el....si il auzeam cand ii zicea : Hai draga la mn in camera stai lin ca nu iti fac nik..doar ne sarutam te invat cateva smecherii..fata aia tipa saraca..nu lasa-ma..te rog...//si m-am dus catre el...si i-am cerut 150 ron care ii avea sa mii dea de la o prezentare...mai veche...si el i-a dat drumu pt cateva secunde fetei s-a uitat in portofel....si fata imi facea semne..ca ce sa faca...se uita saraca cu disperare la mn si i-am facut semn sa fuga....terra a vazut-o ca fugise repede la lift s-a dus iarasi dupa ea...si il apucasera nervii si a tipat..k nu are niciun ban......si a prins-o pe fata si a bagat-o in camera lui...cu japca...tragea de ea.......si ea tipa...nu am spus asta nimanui pt ca nu vroiam sa fiu data afara pt ca castigam destuk de mn...si..am preferat sa tac
anonima:
(22 Iulie 2010, 01:47)
Am ajuns la agentia star models dintr o intamplare.....Terra la inceput era super si imi dadea impresia ca e gay...bine nu am luat in considerarea...lucrul asta...mi'am zis k nu are rost de judec omu' si ca ar trebui sa imi vad de treaba mea sa ne respectam reciproc ca doar avea sa lucram impreuna...nu numai cu el..si cu foarte multe fete ......am avut prima mea sedinta foto la Hotelul Rin..iar dupa 2 saptamani..Terra m-a sunat si m-a chemat la o prezentare la euforia tv la geta voinea in emisiune...eu nu stiam nici pasii nici sa merg pe o asa zisa scena absolut nik.....dupa prezentare m-a platit cu 50 de ron...eram foarte fericita pt ca erau primii bani castigati de mn.....dupa alte 2 saptamani m-a chemat tot la geta voinea in emisiune.Dupa emisiune m-a platit tot cu aceeasi bani...bineinteles....Dupa aproximativ o luna am avut un concurs de frumusete miss christmas....nu mai imi aud aminte..cate fete eram..dar eram in jur...de 15 fete..plus alte fete care prezentau pt ioana silaghi...Am fost cazate tot la rin grand hotel..stateam cate 3 4 fete in camera..totul era okay...faceam pregatiri...ne alesesem rochiile...totul era perfect...Concursul s-a tinut in club Church..in seara aia..in camera unde....ne schimbam..totul a luat o intorsatura.....fetele vorbeau intre ele.....ca o fata blonduta(nu mai imi aduc aminte cum o keama)o sa castige concursu ca a fost vazuta cu o seara in urma iesind din hotel cu Robert negoitza caee facea parte din juriu....si ca s-au intors dim la hotel..si s-au dus intr-un apartament.....la prima vedere nu am crezut aboslut nik...pt ca se vedea clar k erau alte fete mai frumoase decat aceea fata..si nu credeam ca putea sa ne prosteasca pe fatza...dar nush cum s-a facut..ca a castigat exact fata aia......deja incepusem sa cred..ce se preconizase in seara aceea...si imediat a doua zi
Cineva care stie:
(21 Iulie 2010, 21:41)
Se pare ca Terica al tau mai sade oleaca la zdup...Deci e clar ca probele din dosar nu sunt lucru de gluma...Ce rau imi pare ca nu mai are cine sa "impresarieze" aceste fete, adica sa le scoata la produs :)) Tare rauuu. Hai basht mameluco ca deja au inceput sa-ti ghiorlaie matele
lui cineva care stie:
(16 Iulie 2010, 15:50)
iar n-ai ce face? numai sa comentezi stii? teri mai sta o luna acolo dar cand iese o sa vada tot ce ai scrios si s-ar putea sa te recunoasca. o fat frumoasa se descurca mereu. sa nu-ti ghioraie tie matele de foame. hai pa ca numai draci imi faci
Cineva care stie:
(11 Iulie 2010, 15:14)
Pentru mortaciunea care nu mai poate de dorul meu: fetito esti prea retarda daca si acum crezi ca ma doare sub centura de Terica al tau, de tine sau de tot ce te incojoara. Vezi mai bine sa ai paine pe masa si sa-ti platesti internetu sa nu cumva sa ramai fara, si lasa-ma pe mine ca am eu unde sa muncesc. E treaba mea ce fac eu. Tu du-te si fa pe aeromodelu si vezi sa nu-ti ghiorlaie matele pe scena. Ti-ai dracu de postovani, muriti de grija altuia in loc sa aveti ce scoate din masele. De muieri proaste ca tine e plina tara!
MD House:
(1 Iulie 2010, 09:41)
Măh acum și ăsta prost. A dat și el câteva numere la UNELE (accentul pe unele) pițipoance (din nou revin la accentul ăla pe unele ) le-a promis ceva ,omul n-a reușit să se țină de cuvânt și alea l-au baga în mocirlă. Voi de ce vă "omorâți" ptr. un articol așa de rău ?
pt cineva care stie:
(30 Iunie 2010, 22:20)
vad ca nai nici de munca macar. stai toata ziua si urmaresti comentariile. mai te dai si mare ca le cunosti pe fete. imi dau seama ce fata ai tu de ele fara bani sau esti indragostit de vreuna si dasta vrei sa ramana teri mai mult la beci. probabil ajungea mai rar in bratele tale si deasta esti ofticat. si la teri sunt doar fete frumose si destepte sa stii asa ca.. poate sati curga bale mult si bine. si nu te mai oftica fiecare cu ce poate
Ionel:
(30 Iunie 2010, 21:48)
Mai trompeta analfabeta cu aere de fotomodel. Nu te mai lua de omul asta care le stie. Ca pe aici mai citesc si unii care au analizat in amanunt profundoarele aeromodelelor lui terica - om iubit. Si mai ca maine- poimaine ii apuca sila si vin cu exemple. Ar fi pacat sa te regasesti printre ele. Asa ca hai sictir. Daca ai ramas cu senzatia aia placuta de gura plina, taci si savureaza indelung aroma.
Cineva care stie:
(30 Iunie 2010, 20:26)
Mai pipitza de doi lei ce esti... tu ori esti proasta ori te faci. Ma doare in cot de Teri al tau, vedeate-as coleg de celula cu el! Tu esti retardata rau daca nu iti dai seama ca nu ma intereseaza "Terica", nici tu, nici alte paduchioase care se cred modele, aeromodele, fotomodele! Din partea mea puteti sa va dati cap in cap si sa mierliti ca mi-e tot una. Deci micutza cretina ce esti, intelege ca nu sunt muierea despre care iti bubuie tie mintea. Asa ca fa dialog cu colegele tale de prostitutie nu cu mine, mai Fulga!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(3027 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5657 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11496 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8806 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2413 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(5056 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6842 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3393 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4476 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(5006 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17489 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3941 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4787 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4293 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5480 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7332 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5594 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6502 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5929 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9422 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: L-ați văzut?

IPJ Ialomița: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni efectuează verificări în vederea depistării numitului Victor Ilie, în vârstă de 53 de ani. Oamenii legii au fost sesizați joi, 13 februarie 2025, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 11:30
(4539 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5881 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5449 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7209 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6562 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6219 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...