Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Replica la atacurile Agenției Star Models

Agenție de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituție de lux (III)

Replica la atacurile Agenției Star Models

Din anul 2002, de cînd ne-am început activitatea, am organizat zeci de concursuri naționale, am colaborat cu mari agenții de publicitate alături de sute de modele și designeri. Motivul adevărat al plecării în Londra a fost extinderea cunoștințelor în domeniul modei, ci nu cum s-a stipulat în presă ca s-ar fi ascuns de anchetă. Așadar, domnul Tamârjan Ion a studiat arta fotografiei la London College of Fashion și Holborn Studio, reușind să își îmbogățească, în mod profesional, sfera de cunoștințe.

Din luna mai a acestui an, Star Models a devenit ținta unor atacuri în presă fără precedent, atacuri dezinformate și calomnioase la imaginea și integritatea modelelor și a omului din spatele scenei.

Acest scandal a început în 2008 la Miss Academy, concurs organizat de agenția noastră, cînd 4 dintre cele 45 de fete care au venit să se înscrie în competiție au hotărît să plece acasă, motivînd că nu vor să se schimbe în costum de baie. Oare de ce le-ar fi fost teamă? Oare nu era suficientă presă, nu erau părinții, prietenii lor acolo?

Nu am avut niciodată legaturi cu nume vehiculate precum Florin Salam, Gabriel Bivolaru, etc.

Nu contestăm faptul că au existat și modele mai puțin interesate de latura profesională care au vrut să aleagă alte căi. Am respectat decizia lor, e viața lor privată, e dreptul fiecăruia să aleagă.

Dar din luna mai, noi sîntem niștre monștri care am făcut mai mult rău decît bine. Oare de ce presa nu își mai aduce aminte de toate evenimentele și lucrurile bune făcute în 8 ani?

De cînd a face o ședință foto înseamnă a te prostitua?

Dacă o viață ai avut un comportament bun, ai ajutat pe cine ai putut profesional și omenesc, oare cine scuipă acum împotriva vîntului pe cel de care, cîndva, a fost ajutat?

Mulțumim înca o dată tuturor persoanelor fizice și juridice cu care am colaborat pe plan local, național, internațional și cerem public scuze adevăratelor modele și părinților, care sînt în acest moment puși într-o situație jenantă!

Am ales să publicăm mărturia unor trei modele din agenție care au vrut să își expună punctul de vedere în ceea ce privește acest scandal. Solicităm ca numele fetelor să rămînă sub anonimat.

«Am lucrat ca model în agenția Star Models timp de 4 ani și am fost chiar surprinsă să citesc știrile din presă. Mi se pare o nedreptate, în primul rînd la adresa modelelor, iar în al doilea rînd la adresa lui, a omului din culise, care s-a zbătut într-adevăr pentru ca agenția să își facă un nume, totul pentru ce? Ca să ajungă în final sa fie numită, de către neștiutori, o „agenție de prostituție“. Ar trebui să ținem cont de toate evenimentele pe care omul ăsta le-a organizat, toate concursurile de frumusețe, prezentările de modă, concursurile între licee și multe altele. Tera a fost întotdeauna o persoană de cuvînt, nu au existat niciodată conflicte în agenție! Cînd m-am înscris, eram minoră și cu toate astea nu am fost forțată să fac vreun compromis, nu mi s-a făcut nicio propunere care să nu-și aibă locul, iar prin intermediul agenției am avut posibilitatea să cunosc oameni extraordinari cu care am colaborat într-un mediu profesional. Tera îmi este totodată un bun prieten, îi cunosc familia, îmi cunoaște familia. Este o persoană de apreciat care a vrut să se extindă la nivel de țară, de ce i-am reduce toată munca la eticheta care i-a fost atribuită în urma scandalului? Plecarea la Londra nu a reprezentat decît o altă încercare de a-și face noi cunoștințe, de a se extinde. Știe cineva faptul că omul ăla a studiat fotografia la o Școală de Artă din Londra? Și asta nefiind singura calificare pe care o are...»
D., 23 ani, Slobozia

«Mă numesc L., am avut contact cu agenția timp de 2 ani și jumătate și consider că nu este corect tot ceea ce a fost scris despre Tera și despre modele. Am mers la cîteva evenimente împreună, am făcut și cîteva promoții prin intermediul agenției lui, am participat și la concursuri de frumusețe. Pe unde mergeam, lucrurile erau ok, eram plătite după fiecare prezentare, așa că nu s-a întîmplat niciodată să nu ne primim banii. Am fost și la prezentări plătite cu 50 de lei, la nivel local, dar și la prezentări cu 200 lei, în orase mai mari, precum București, Iași, Timișoara. Am fost minoră cînd m-am înscris, sînt minoră și acum și uite că nu am pățit nimic! De propuneri deplasate, nici nu se pune problema. Tera întotdeauna s-a comportat absolut normal cu modelele din agenție. Că făceam glume între noi, asta este altă treabă, dar uite că și o simplă glumă adresată unei persoane nepotrivite poate duce la un asemenea scandal!»
L., 17 ani, Călărași

«Îmi pare rău că s-a ajuns pînă aici, în condițiile în care întotdeauna în agenție a fost o atmosferă relaxată, nu au existat certuri, colaboram mereu cu mult drag. Cînd m-am înscris în agenție, acum aproximativ 2 ani, eram puțin sceptică în ceea ce privește modellingul, dar cu timpul, am văzut că nu se întîmplă nimic anormal. Nu mi s-a cerut taxă de înscriere, făceam întotdeauna pregătiri sîmbata în București, după care el pleca în Slobozia, pentru ca duminica să facă pregătire cu fetele de acolo. Ne-a învățat o mulțime de lucruri noi, ne aducea materiale cu prezentări de modă ale unor designeri, tocmai pentru a ne arăta cum ar trebui sa arate o prezentare la nivel profesionist. Am făcut și o ședință foto în studioul său, care a decurs foarte bine, iar pozele au ieșit superbe, fiind și un bun fotograf. Am ajuns să cunosc persoane deosebite și mi-am făcut o grămadă de prieteni noi. Sînt dezamăgită de întregul scandal și îi doresc multă bafta, să iasă cît mai curînd!»
M., 21 ani, Iași

22 Iunie 2010, 09:31 (102933 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Ion «Tera» Tămîrjan, CONDAMNAT la închisoare cu executare
Condamnări cu executare în dosarul «Sex-gate cu politicieni și vip-uri»
Ialomița: Sentințe în dosarul «Sexgate cu politicieni și VIP-uri»

Comentariile cititorilor:


Cineva care stie:
(22 Iunie 2010, 14:09)
Ideea pe care as fi vrut sa o retii este ca pentru mine conteaza ce probe exista la dosar si nu vorbele care le insiri tu sau "modele" oriunde pe siturile locale. Propunerile au fost facut de iubitul si curatul vostru Terica. Deci se cam pupa niste chestii. Daia ii zice la episodul asta "umbrala" pt prostitutie. ORicum astepam veridctul justitiei incoruptibila si imaculata. Asa sa va ajute D-zeu.
pt. Cineva care stie:
(22 Iunie 2010, 13:44)
1) Este o diferenta in a fi trimisa la produs (mai ales fara voia ta) si a ti se face propuneri si sa le accepti sau sa le refuzi. 2) Foarte multe din fotomodele intra in lumea asta in speranta de a pune mana pe cineva cunoscut, pe cineva cubani, sau mai bine zis pt. a iesi din anonimitate indiferent de modalitate. Sunt suficiente exemple la TV din care reise ca daca nu te culci cu cine trebuie nu ajungi vedeta. Daca Adriana a avut caracter si a refuzat toate propunerile... bravo ei...
Cineva care stie:
(22 Iunie 2010, 10:49)
Ma bucur ca fetele si Agentia se zbat sa-l scoata din mocirla pe Terica. Fortate sau nu, nu mai conteaza. E logic sa sari in apararea unui prieten sau a celui care te-a hranit indirect. Dar a intrebat-o cineva pe Adriana ce-a patit in strainatate, cu Agentia de dive ? Stie cineva ce i s-a propus sa faca daca vrea sa ajunga o mare Naomi ? I s-a propus sa faca niste...ah,ah,oh. Vorbele acum mai putin conteaza. Or fi si rautaciosi printre ei, insa fara foc nu iese fum, sau invers. Cel mai mult conteaza ce probe au smecherii de la militie in dosare si atat. Restul sunt vorbe.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(996 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1746 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2513 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2295 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4702 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3786 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3396 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(845 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3933 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3931 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4931 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10495 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3899 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3054 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9409 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22736 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3302 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4799 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...