Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul Slobozia. În urma investigației, declanșate din oficiu în luna februarie 2009, autoritatea de concurență a constatat că între SC Internațional Service Slobozia SA, SC Simserv SRL, SC Euro Solutions SRL, SC Selena Impex SRL și SC Real Test SRL din Slobozia s-a încheiat o înțelegere anticoncurențială de tip cartel avînd ca obiect fixarea tarifelor pentru ora de manoperă. Ca urmare a acestei înțelegeri, ce a funcționat în perioada octombrie 2008-februarie 2009, cele cinci societăți comerciale au majorat și și-au aliniat la același nivel tarifele, ceea ce a condus la eliminarea concurenței între părțile implicate.
«În contextul actualei crize economice, tendința de a încheia înțelegeri anticoncurențiale crește și ca urmare Consiliul Concurenței va monitoriza cu și mai multă atenție toate sectoarele economiei naționale, indiferent de mărimea sau importanța acestora, și va sancționa cu duritate orice tip de practică anticoncurențială, deoarece efectele acestora sînt resimțite în primul rînd de consumatorii finali» a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Avînd în vedere că înțelegerile de acest fel sînt considerate încălcări grave ale regulilor de concurență, Consiliul Concurenței a decis sancționarea părților implicate, cu amendă astfel: SC Simserv SRL cu 158240 lei (echivalentul a peste 36000 de euro), SC Selena Impex SRL cu 227777 lei (echivalentul a peste 52000 de euro), SC Internațional Service Slobozia SA cu 224019 lei (echivalentul a peste 51000 de euro), SC Real Test SRL cu 216097 lei (echivalentul a 50000 de euro) și SC Euro Solutions SRL cu 268233 lei (echivalentul a 62000 de euro).
Tot în acest caz Consiliul Concurenței a acordat, pentru prima dată, o reducere semnificativă a amenzii, ca urmare a recunoașterii exprese a participării la înțelegerea anticoncurențială, de către una din societățile sancționate (SC Internațional Service Slobozia SA).
Decizia Consiliului Concurenței poate fi atacată la Curtea de Apel București, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare.

2 Iulie 2010, 10:14 (26682 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
Nereguli sancționate de DSVSA Ialomița la Cantina Socială din Slobozia
Consiliul Concurenței a amendat cu peste 83 milioane de lei companii din sectorul agricol

Comentariile cititorilor:


dig:
(3 Iulie 2010, 19:45)
nu ramane mah ca i-a dat in gat pe ailalti si ia o amenda mai mica.:-))))
broca:
(2 Iulie 2010, 12:10)
incredibil in ro asa ceva. valica, ramai fara porsh? nea mihai, ramai fara freelander? ai ma ce dracu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
388 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 40000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au intensificat activitățile ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2021, 12:40
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 7 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7039, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2021, 16:05
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


Brăilean reținut la Slobozia pentru «tâlhărie»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiunii de tâlhărie luni, 4 ianuarie a.c., asupra unei tinere din comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 16:15
(3500 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 18750 de lei

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, scopul vizat fiind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 16:10
(4040 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 98 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 6 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7025, cu 98 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2021, 15:55
(2052 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cererile pentru subvenția la motorină pe trimestrul IV 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 1 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 19:15
(7780 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Luni, 4 ianuarie 2021, în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul rutier, pe ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 17:35
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Trimis în judecată pentru «dare de mită» după ce a fost denunțat de un polițist

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița informează cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie 2020, s-a reușit trimiterea în judecată a unui inculpat sub acuzația de «dare de mită». În ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:45
(8005 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Adolescentă fugită de la domiciliu, descoperită în județul Brăila

Luni, 4 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au fost sesizați de tatăl unei adolescente de 12 ani, cu domiciliul pe raza localității Iazu, cu privire la faptul că aceasta a dispărut de la domiciliu. Tatăl ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:35
(3551 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: Beat la volan, a intrat cu mașina în gard

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Valea Măcrișului, este cercetat penal de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un gard. Acesta a fost depistat de
două ori conducând un autoturism sub influența ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:20
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Luni, 4 ianuarie 2021, polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive referitoare la modul în care populația respectă măsurile de protecție sanitară. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:10
(1672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În perioada 1-2 ianuarie 2021, polițiștii din Slobozia și Grivița au emis două ordine de protecție pe numele a doi bărbați de 37, respectiv 38 de ani. În primul caz este vorba despre o agresiune asupra ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 16:05
(2455 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 27 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 5 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6927, cu 27 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2021, 15:55
(2158 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 49 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 4 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6900, cu 49 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2021, 16:20
(2362 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 3 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6851, cu 46 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2021, 15:40
(3415 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Cosâmbești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a petrecut în ziua de sâmbătă, 2 ianuarie 2021, în zona localității Cosâmbești. Un tânăr la volanul unui vehicul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un indicator din beton ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 20:00
(3362 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6805, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 15:40
(3074 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Locuință distrusă într-un incendiu

Munteni Buzău: Locuință distrusă într-un incendiu

Pompierii din Slobozia s-au luptat mai bine de 3 ore pentru a stinge incendiul care a cuprins o locuință din localitatea Munteni Buzău în ziua de vineri, 1 ianuarie 2021. Locuința a fost distrusă în proporție ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 11:00
(3362 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Grav accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 1 ianuarie 2021, în zona localității Rași. O tânără de 22 de ani, în mașina căreia se aflau alte 4 persoane, s-a răsturnat cu automobilul pe un câmp ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 00:15
(5649 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rași accident


Mihai Kolgăniceanu: Locuință cuprinsă de flăcări

Mihai Kolgăniceanu: Locuință cuprinsă de flăcări

Militarii Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Țăndărei au intervenit în ziua de vineri, 1 ianuarie 2021, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2021, 21:30
(2752 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 1 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6773, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2021, 15:40
(2914 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 43 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 31 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6740, cu 43 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2020, 15:35
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 2200 de petarde și artificii, confiscate de polițiști

Urziceni: Peste 2200 de petarde și artificii, confiscate de polițiști

Peste 2200 de materiale pirotehnice au fost confiscate în numai 2 ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni în cadrul unei razii de prevenire a evenimentelor negative generate de nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2020, 12:35
(5185 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 3,52 miliarde de euro, sumă totală autorizată la plată

Potirivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie-30 decembrie 2020 a fost de 3,52 miliarde de euro. Din această sumă, 2,16 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 18:20
(2034 vizualizări - 0 comentarii)


Popas Chirana: Au văzut moartea cu ochii

Popas Chirana: Au văzut moartea cu ochii

Echipaje de la Detașamentul Slobozia-Garda de Intervenție Țăndărei, cu o autospecială SMURD, o autospecială pentru stingere și două echipaje ale SAJ Ialomița au intervenit miercuri, 30 decembrie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 18:15
(5319 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: O persoană a murit și o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier

Coșereni: O persoană a murit și o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier

Grav accident rutier în zona localității Coșereni, petrecut miercuri, 30 decembrie 2020. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Constanța, conducea ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 17:45
(6856 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 30 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6697, cu 61 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 16:10
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Beat la volan, a fost prins de polițiști cu porumb de furat

Balaciu: Beat la volan, a fost prins de polițiști cu porumb de furat

Un bărbat aflat sub influența băuturlor alcoolice a fost depistat în flagrant de polițiști ialomițeni în timp ce transporta cu un autovehicul peste 1500 de kilograme de porumb boabe, furat de la o fermă ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:30
(2577 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Șofer de ambulanță, prins băut la volan

Slobozia: Șofer de ambulanță, prins băut la volan

Marți seara, 29 decembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Grivița, din direcția ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:25
(2136 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Marți, 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Fetești au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:20
(3746 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...