Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția Fetești, în vizorul șefului Ștefu

Comandantul Adrian Dănilă și-a chemat «apărători»

Poliția Fetești, în vizorul șefului Ștefu

După numirea șefului Poliției Slobozia, a comandantului Poliției Țăndărei și schimbarea șefului Poliției Urziceni, a venit rîndul Poliției Municipiului Fetești. La schimbări, desigur. Actual, Poliția orașului de lîngă Dunăre se află în plin control intern din ordinul inspectorului șef al IPJ Ialomița, Viorel Ștefu... Catalogînd controlul drept unul deloc obiectiv, șeful Poliției de la Fetești și-a chemat în ajutor doi reprezentanți ai Corpului Național al Polițiștilor și doi reprezentanți ai Sindicatului Polițiștilor care să asiste la controlul ordonat de Ștefu. Comentariile, chiar dacă par inutile, alegem să le producem...

Reforma lui Ștefu se numește «schimbarea șefimii»
Poliția ialomițeană se reformează, iar asta o demonstrează schimbările frecvente ce s-au petrecut numai de la începutul anului 2010 în structurile IPJ Ialomița. Și fiindcă este necesar să ne amintim de ultimele permutări ale ofițerilor ialomițeni să începem cu Cristian Ivan, tînărul numit la comanda Poliției Municipiului Slobozia imediat după venirea inspectorului șef Viorel Ștefu. În același timp, Sebastian Savu era numit în funcția de comandant al Poliției din Țăndărei. Continuăm în ordine cronologică cu concursurile (nu știm sigur dacă «de împrejurări») pentru ocuparea funcțiilor de adjuncți ai Inspectoratului, în final Cristian Lefter ajungînd să cîștige concursul (am spus că nu știm sigur dacă «de împrejurări!») pentru funcția de adjunct al inspectorului șef. Ulterior, postul rămas vacant al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ avea să fie ocupat de Cornel Tache, după ce pentru scurtă vreme domnia sa s-a aflat în posesia unei delegații pentru funcția de adjunct al Inspectoratului. Nu după multă vreme, un nou scandal avea să agite apele și așa tulburi ale Poliției ialomițene. Comisarul Viorel Dascălu, ajuns pe nu știm ce căi la comanda Poliției Urziceni, își anunța demisia. Postul îi era scos la concurs, iar cîștigătorul Ioan Tiță era pregătit pentru rocada anunțată. Spunem pregătit întrucît plecarea lui Dascălu de la comanda unității era mai mult decît previzibilă. În culisele acestei permutări a stat, sfioasă, aviditatea de rezultate notabile a șefului Ștefu, ce i-ar fi reproșat, în numeroase rînduri, șefului de la Urziceni lipsa unor activități care să îmbunătățească imaginea Poliției în localitate. Și nu doar atît... Paranteză. Prin ușa puțin deschisă a sălii de ședințe am reușit să auzim replici dure legate de maldăre întregi de dosare rămase cu autori necunoscuți. Iar asta nu e tot, ieșindu-și din fire Dascălu l-ar fi catalogat pe șeful IPJ drept «dictator». Continuarea nu o mai putem reproduce căci din cauza curentului ușa s-a închis, iar Dascălu și-a dat demisia... Și noi am închis paranteza!

Next!
Singura rămasă neatinsă de amprenta lui Ștefu a fost Poliția Municipiului Fetești și al său comandant, Adrian Dănilă. Recent însă, șeful Ștefu a dispus de urgență un control intern. Doar că, la Fetești ca la nimeni, comandantul Dănilă, auzind de toate cîte i s-ar fi pregătit, a solicitat sprijinul a doi ofițeri ai Corpului Național al Polițiștilor precum și a altor doi reprezentanți ai Spindicatului Polițiștilor. Și de aici... «Motivul principal al controlului l-a constituit criminalitatea ridicată din zonă. Polița Ialomița a reușit să securizeze anumite zone ale județului unde criminalitatea era la un nivel ridicat. La Fetești, cu toate directivele, s-a menținut acest nivel ascendent. De-a lungul timpului s-au mai realizat verificări punctuale, s-au constat nereguli și s-au aplicat atenționări scrise. Neregulile au continuat însă, dovadă că atenționările nu au avut niciun efect. Așa s-a decis controlul de fond de la Fetești» a precizat Viorel Ștefu, inspectorul șef al IPJ Ialomița.
Controlul a debutat în data de 22 iunie și, actual, acțiunea nu a fost finalizată. Concluziile raportului de control urmează a fi făcute publice. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, comandantului Dănilă i se repoșează un management defectuos al instituției, mai ales că municipiul Fetești este o zonă cu potențial infracțional redicat. În plus, aceleași surse susțin că lui Dănilă, însoțit de cei patru «apărători», i se aduc acuzații privind înregistratea unor plîngeri penale drept reclamații. Lista ar putea continua. Noi alegem să ne oprim aici, în așteptarea concluziilor oficiale asupra activității Poliției Fetești...

Vine Ștefu, bine-mi pare/Eu mi-am luat bilet la mare!
Referitor la controlul de fond dispus în instituția pe care încă o mai conduce, șeful Dănilă a refuzat să facă comentarii. Nu înainte însă de a preciza faptul că la acest moment se află în concediu. De odihnă. «Nu vreau să fac declarații legate de acest aspect. Motivul pentru care am chemat pe cei doi reprezentanți ai CNP și pe cei doi ai Sindicatului a fost că am avut semnale că verificările nu sînt obiective. În plus, eu acum sînt în concediu» a precizat comandantul Dănilă. Întrebat fiind cît de oportună este perioada de a se bucura de propriul concediu de odihnă, Dănilă s-a mulțumit să replicheze că: «Am fost planificat să plec în concediu în această perioadă. Mi-am luat bilet la mare. Ce trebuia să fac? să pierd banii!?»...

7 Iulie 2010, 15:19 (75949 vizualizări - 18 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Fetestean:
(1 Noiembrie 2013, 01:38)
Fratilor , controale sau nu infractionalitatea a scazut dramatic in fetesti in ultimul an !!! Nu stiu daca e meritul politiei sau a instantelor odata cu arestarea multor boschetari gen motoaca, salam, badarau sau gigel !!! Cert este ca politia are un merit !! Totusi ar trebui rezolvate mult mai repede dosarele !!! Sa intamplat ca multi indivizi exemplu salam sau patica , sa aiva peste 10 dosare si plangeri pana sa fie arestati !! Ex: daca stan gabriel nu avea acea tentativa de omor pana acum mai avea peste 20 scandaluri si plangeri si tit in libertate !!! Dubios faptul ca anumite personaje gen aliosa dupa multe , foarte multe fapte tit in libertate este !!! Si multi altii.... Sifoneala nu se poate asocia cu incurajarea infractorului domnilor politisti si procurori ?????
un fost subaltern:
(28 Aprilie 2011, 23:23)
Stefu Viorel este un comandant adevarat, numai jigodiile se tem de el, pentru ceilalti insufla respect si asta e o calitate.este drept pentru toata lumea, fara favoritisme
nicu:
(16 Februarie 2011, 14:34)
sa plece cheliosu sa linisteasca orasu
AMPOTRIVA MAFIEI:
(8 Februarie 2011, 14:29)
AMPOTRIVA MAFIEI.
dinu:
(1 Februarie 2011, 11:10)
trebuie multi schimbati in politia fetesti.e o mafie la circulatie dar sunt uniti intre ei.ati vazut cand vine balciu unde se aduna si mananaca si beau ,umbla beti cu masina,incepand de la sefu circulatiei pana la ultimul agent ciobanu .si a inceput mancatoria intre cei de la frontiera cu cei de la politie cu cei de la jandarmi ,comunitara .e o mafie a relatiilor trebuie sa intervina cineva mare aici sase faca schimbari in asa zisa politie.mai stiti ca si acum se poarta bataia prin politie .de ce nu bate si pe unu precum chirica sau voinea bate doar amaratii.acesti ciocoflenderi pe carei inseala nevestele prin italia .domnilor de la judet veniti sa vedeti cum umbla jandarmi beti la volan.chiar numeni nu vede
BRAD al lu PIT:
(16 Septembrie 2010, 22:06)
Si rezultatele controlului care sunt?? ca n-am mai auzit nimic.
JIJI:
(16 August 2010, 21:42)
SEFUL DE LA CIRCULATIE? BAIATU ALA RAS IN CAP, CU AERE DE COCALAR SI CARCIUMA LA BORCEA? PRINDE INFRACTORII DUPA INTERESUL LUI NU AL COMUNITATII.
un orecare:
(15 August 2010, 18:55)
pe seful de la circulatie cind il schimbati ? sa avem si noi putina ordine in Fetesti ca,e de jale cu cei de la rutiera
Cineva care stie:
(16 Iulie 2010, 10:14)
Din pacate pt frustrarile tale vizavi de mine, jandarmii nu au in fisa postului asemenea activitate, dar cred ca ar fi bucurosi sa iti traga tie un sut in cur si sa te zboare din sistem, cu gandul ca scapa de putori ca tine care stau la birou si incaseaza dublu cat ei.. Mai bine incearca tu o infuzie cu cianura poate te mai relaxezi putin ca prea esti incordat. Calm, bubico!
Si eu:
(15 Iulie 2010, 10:51)
Sa chemi jandarmi sa te duca la morga, da nu stiu daca te primeste si pe acolo ca prea imputit caracter ai, gipsane.
Cineva care stie:
(12 Iulie 2010, 23:21)
Sa ma vezi sti tu unde, pui de militian puturos ce esti, care traiesti din banii nostri. Scitir si pune mana la munca! In nici un caz n-as chema pe d-ale tine. Mai bine chem jandarmii!
pt cineva care nstie:
(12 Iulie 2010, 20:58)
eram sigur ca sugi degetul si p-aicilisa pui de lele ialomiteana.. Doamne !!!! cum le cunosti tu vericule pe toate.. esti nelipsit.. repeat .. sa te va cu capul spart si cu gura plina de asfalt sa vad atunci pe cine suni..
oipou:
(11 Iulie 2010, 22:39)
hgug
coca de la militie:
(11 Iulie 2010, 15:03)
baieti, sunteti departe de adevar!!! Seful IPJ se poarta ca un boier pe mosie, și/a ales prost camarila...poate până pleacă învață și el care e valoarea unei informații.... P.S ÎNTREBAȚI LA BUZĂU DESPRE DOMNUL...ȘI AL SĂU RENUME....
Cineva care stie:
(9 Iulie 2010, 21:23)
Epurarea asta de jigodii din Politie trebuia exacutata sau comandata(de ce nu) de mult timp. Oricum daca Stefu e pus pe fapte mari ar trebui sa aibe si cu cine, insa cum toti din jurul lui sunt din vechea garda de penali si putori de pe vremea lui Batlan&Co nuse vad prea multe "succesuri". Oricum...afara cu putorile si cu penalii din militie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
317 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Anunț angajare

SC FRAHER DISTRIBUTION SRL angajează agent vînzări pe ruta Ialomita-Călărași.
Cerințe studii medii sau superioare, permis categoria B, experiență în vînzări.
Relații la telefon 0 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2011, 16:59
(15070 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Accident rutier cu două victime

Nerespectarea semnificației unui indicator «Stop» a fost cauza principală a producerii unui accodent rutier în care două persoane au fost rănite. S-a întîmplat, duminică, 6 noiembrie, la Bucu, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:22
(17504 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu accident


Slobozia: Tînăr băut, violent cu polițiștii

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 4 spre 5 noiembrie, în jurul orei 2,00, un echipaj de Poliție Rutieră a oprit pe Șoseaua Brăilei o mașină în care se aflau cinci persoane, patru bărbați și o femeie, cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(10471 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 04,30, un echipaj al Poliției Rutiere Țăndărei a oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 21 ani, din orașul ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:21
(15324 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Comunicarea locurilor de muncă vacante, obligatorie pentru angajatori

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(14513 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Copil de 3 ani, lovit de o mașină

Sîmbătă, 5 noiembrie, la Făcăeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bucureștean, de 31 ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un copil de 3 ani care s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:20
(11820 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Vînătoare ilegală

Sîmbătă, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic pe fondul Gimbășani. Astfel, în timpul acțiunii, ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(12205 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: A intrat cu mașina în pom

Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile meteo rutiere a fost cauza principală de producere a unui accident rutier. S-a întîmplat sîmbătă, 5 noiembrie, în apropierea comunei Adîncata, cînd un bărbat ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19
(14629 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Au tăiat salcii pentru foc

Un bărbat de 38 ani, din Bordușani, a alertat polițșiștii din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute fură lemn din pădurea situată în vecinătatea satului Cegani. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(16863 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 266 de amenzi în trafic

În perioada, 4-6 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Neregulile în traficul rutier au fost sancționate de polițiștii cu ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:18
(11578 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie în discoteci

Polițiștii, în colaborare cu jandarmii ialomițeni au efectuat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 5 spre 6 noiembrie, o razie la discotecile de pe raza comunelor arondate Secției 1 Poliție Rurală ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:17
(15173 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în piață

Sîmbătă, 5 noiembrie, în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale și menținerea climatului de ordine și siguranță publică în ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:16
(16077 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 78 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 7 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 78 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2011, 13:37
(16208 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Agent de pază, reținut de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Amara, a fost reținut de polițiștii pentru 24 de ore, pe numele său reținîndu-se săvîrșirea a șapte infracțiuni de furt. Anchetatorii au stabilit că individul, în perioada august ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 14:02
(16722 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bătrîn, victimă a două hoațe

Un bătrîn de 72 ani, din Urziceni, a fost joi, 3 noiembrie a.c., a fost victima unei înșelăciuni. Victima a fost abordată de două femei care doreau să cumpere aparatură veche și, profitînd de neatenția ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:57
(14397 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Biciclist de 85 ani, accidentat

Un bătrîn de 85 ani, din Țăndărei, a fost victima unui accident rutier, joi, 3 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa cu bicicleta. Cauza incidentului a fost nerespectarea de către victimă a indicatorului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:54
(10743 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi pentru ilegalități în domeniul jocurilor de noroc

Joi, 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor au verificat 14 agenți economici care exploatează jocuri de noroc. Potrivit polițiștilor, în șase din cazuri s-au constatat deficiențe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:53
(13296 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea accidentelor rutiere în școli

Potrivit unei informări media, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie a.c., o acțiune pentru «prevenirea accidentelor de circulație», activități informativ-preventive ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:52
(14179 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Acțiune a Poliției

Joi, 3 noiembrie, în intervalul orar 23,00-03,00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor de materiale feroase și neferoase, a furturilor de cabluri și componente electrice. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:51
(14681 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Comerciantă ambulantă, amendată de polițiști

O tînără de 18 ani, din Hîrșova, a fost prinsă joi, 3 noiembrie, la Bucu, în timp vindea articole de îmbrăcăminte fără a deține documente de proveniență a mărfii. Prinsă fiind de polițiști, tînăra a rămas ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2011, 13:50
(10866 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jocuri video pentru adolescenți la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu»

Începînd cu 1 decembrie 2011, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița va inaugura un nou serviciu, destinat exclusiv elevilor cu vîrste între 14 și 19 ani. Noul serviciu va funcționa în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 15:36
(13819 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: A comandat un telefon mobil pe internet și a primit un pachet cu ziare!

Miercuri, 2 noiembrie a.c., agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de către un bărbat, de 54 ani, din Slobozia, despre faptul că a făcut o comandă pe internet pentru un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:59
(17106 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Șicanare în trafic încheiată cu dosar penal pentru distrugere

Poliția a fost sesizată prin 112 miercuri, 2 noiembrie a.c., de către o tînără de 26 ani, din localitatea Poiana, despre faptul că în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe DN21, în zona Combinatului ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:47
(11615 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Infractor arestat

În cursul zilei miercuri, 2 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au acționat pe raza localității, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:43
(17266 vizualizări - 0 comentarii)


Guvernul a prelungit termenul pînă la care agenții economici se pot înscrie în REVISAL

Agenții economici își pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidență a Salariaților până la 15 decembrie 2011, stabilește o hotărîre aprobată de Guvern. Executivul a decis astfel prelungirea ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:35
(15981 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: I-au furat cocenii deja tăiați

Un slobozean de 53 ani, din Slobozia, a sesizat polițiștilor că hoții i-au furat de pe un teren extravilan situat în apropierea cartierului Slobozia Nouă cocenii tăiați. Deplasîndu-se la fața locului, o ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:34
(10112 vizualizări - 0 comentarii)


Efectuarea controalelor, modificată prin ordonanță de urgență

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici, act normativ care delimitează competențele de control între Ministerul ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:33
(14071 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției la Urziceni și Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din municipiile Fetești și Urziceni și a secțiilor arondate, efective din toate structurile operative ale acestor unități au fost angrenate în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:31
(12235 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfîntului Grigore Decapolitul vor ajunge la Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de activități cu prilejul hramului de toamnă «Soborul Sfinților Mihail și Gavriil» al Mînăstirii Slobozia. Astfel, vineri, 4 noiembrie, după amiaza ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:20
(14497 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de Mică Publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:14
(3582 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...