Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ianuarie 2009-iulie 2010, aflate în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. În noaptea de 8/9 iulie a.c., în jurul orei 5.00, prin SNUAU 112, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de un cetățean despre faptul că persoane necunoscute, în urmă cu puțin timp, au sustras din curtea și garajul locuinței sale mai multe obiecte metalice. Imediat după primirea sesizării, în zonă au fost direcționate echipaje de siguranță publică, pe o stradă din apropiere fiind depistați 4 localnici, în vîrstă de 16, 17, 19 și respectiv 38 de ani, ce se deplasau cu o căruță. Totodată, obiectele sustrase au fost găsite în vegetația uscată de la periferia municipiului Fetești. Prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit că cei patru sînt făptuitorii și a altor zece furturi aflate în evidențele cu autori necunoscuți ale Poliției, toate săvîrșite pe raza municipiului Fetești, la două dintre aceștia participând și alte două persoane , un minor de 15 ani, din localitate și un harghitean, de 31 de ani. Bunurile sustrase, cu excepția a 35 de păsări și un porc, au fost recuperate și restituite părților vătămate.

10 Iulie 2010, 15:32 (13463 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți
Citiți și:
Fetești: Conductele de transport a substanțelor petroliere, amenințate de hoți
Fetești: Hoți prinși de polițiști
Hoți cu mandate, prinși la Fetești și Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19452 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...