Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

APIA: Fermierii pot solicita adeverințe pentru credite bancare

Fermierii pot obține de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură necesare pentru accesarea creditelor bancare. Documentele pot fi solicitate de către beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să se împrumute de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția pentru finanțarea activităților curente. Convențiile au fost încheiate de APIA cu două bănci, Banca Transilvania și CEC Bank SA, și cu Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN SA.
Potrivit convenției, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverință prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru schema unică de plată pe suprafață pentru anul 2010 și că s-au efectuat controalele și verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare. Potrivit reprezentanților instituției, valoarea creditului va fi de 70% din suma cuvenită din SAPS, denominată în lei la cursul leu/euro comunicat de BNR de la data solicitării creditului. Totodată, Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN SA încheie cu banca o convenție-cadru plafon de garantare, prin care va garanta pînă la 50 la sută din valoarea creditelor acordate de bancă.

16 Iulie 2010, 11:23 (21733 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:38
(10362 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:28
(9452 vizualizări - 0 comentarii)


Absolvenții 2010 și șomajul

Absolvenții promoției 2010 care nu-și găsesc slujbe pot beneficia de serviciile și facilitățile acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
În conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:13
(16803 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 67000 de lei și 25 de permise reținute

3 infracțiuni constatate, 306 sancțiuni contravenționale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase și 25 permise de conducere reținute. Acesta este bilanțul unei serii de acțiuni desfășurate la acest ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:12
(18909 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia

Vineri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, efective ale Poliției Slobozia, agenții ai posturilor de poliție arondate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:28
(20956 vizualizări - 0 comentarii)


Ministerul Administrației și Internelor organizează tabere pentru copiii afectați de inundații

Peste 180 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundații vor participa în perioada următoare la tabere organizate de Ministerul Administrației și Internelor, în spațiile de cazare aflate ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:22
(22823 vizualizări - 0 comentarii)


Copil dispărut

Copil dispărut

Polițiștii desfășoară activități de cercetare, investigare și căutare a unui minor de 13 ani, pe nume Bucur ȘTEFĂNEL, din localitatea Fierbinți-Tîrg, care a dispărut de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:45
(20956 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Trei accidente rutiere cu victime într-o singură zi

În cursul zilei de miercuri, 28 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu mai multe victime. Primul eveniment rutier a fost anunțat pe raza localității Ion Roată și s ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:43
(18599 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Service auto angajează
• inginer mecanic
• electrican auto
Condiții de angajare
• experiență în service minim 2 ani, seriozitate
Candidații interesați pot trimite CV-urile la sediul firmei ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 17:14
(19618 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Imnului Național, sărbătorită la Slobozia

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat joi, 29 iulie, un ceremonial de sărbătorire a Zilei Imnului Național. Festivitatea s-a desfășurat în fața sediului Prefecturii și a reunit personal ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:51
(19840 vizualizări - 0 comentarii)


Comerciant ambulant prins de jandarmi

Jandarmii ialomițeni au fost sesizați miercuri, 28 iulie, despre faptul că pe o stradă din Slobozia un bărbat încerca să vîndă o drujbă la un preț mai mic decît cel al pieței. Jandarmii deplasați la fața ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 16:49
(16325 vizualizări - 0 comentarii)


Lăcusteni: Și-a dat foc la haine

Un bărbat din localitatea Lăcusteni, aflat în stare de ebrietate, a incendiat mai multe articole de îmbrăcăminte din dormitorul locuinței. Pompierii militari de la Garda Țăndărei au intervenit cu operativitate ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(24854 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Accident

Miercuri, 28 iulie a.c., după-amiază, în jurul orei 15.10, echipajul de descarcerare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitat să intervină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(22955 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Două persoane rănite într-un accident

În dimineața zilei de miercuri, 28 iulie a.c., în jurul orei 06.00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2A, pe raza localității Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:37
(19470 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Urziceni: Acțiune de amploare a polițiștilor

Efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:31
(10457 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 18:09
(11184 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:53
(16535 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: L-a călcat camionul

În cursul nopții, în apropierea localității Alexeni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Pe scurt, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(18788 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Borănești: Hoți de găini, arestați

Polițiștii ialomițeni au reținut luni, 26 iulie, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 32 și 52 de ani, toți din localitatea Borănești, după ce au fost surprinși în flagrant în noaptea de joi spre vineri ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(23512 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Marți, 27 iulie, s-a produs un alt accident de circulație, în afara municipiului Slobozia, soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii au efectuat cercetări, stabilind că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:44
(17351 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Captură record de deșeuri neferoase

Polițiștii Feteșteni au interceptat la finalul săptămînii precedente un transport de deșeuri neferoase pentru care nu existau documente de proveniență. Materialele neferoase a fost confiscate, iar polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 13:13
(20465 vizualizări - 0 comentarii)


Disponibilizările din sectorul public, în atenția Comisiei de Dialog Social

Joi, 29 iulie, Comisia de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Ialomița se va întruni în ședința lunară. Pe ordinea de zi a lucrărilor se va discuta un singur punct, dezbaterile vizînd ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 09:58
(18554 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul «Trofeul Tinereții» Amara 2010, concurenți

Cîștigătorii preselecției și, implicit, concurenții ediției 43 a «Trofeului Tinereții» Amara sînt, în ordinea intrării în concurs, stabilită prin tragere la sorți: 1. Daniela COJOCARU (25 ani, Iași), 2. Diana ȘERBAN (16 ani, Ialomița) ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:49
(22717 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatorii din construcții, controlați de ITM

În perioada 15-16 iulie, reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița au organizat o acțiune de control în cadrul Campaniei privind promovarea și controlul măsurilor de îmbunătățire a mediului ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:45
(20096 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Copil la volan

Culmea șofatului a fost atinsă la Sudiți. Un copil de 14 ani a fost prins conducînd o mașină în interiorul comunei. Sfios, minorul depistat a spus polițiștilor că nu deține permis de conducere, dezvăluindu ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(20092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți copil șofer


Țăndărei: A adormit la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, sîmbătă, 24 iulie, în apropierea localității Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Cauza principală a producerii incidentului rutier a fost stabilită ca fiind ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(12129 vizualizări - 0 comentarii)


Discotecile, la control

Polițiștii din Țăndărei au organizat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 iulie, o acțiune al cărei scop principal a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:18
(20793 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul de reabilitare și modernizare a sistemului de alimetare cu apă a Feteștiului, în linie dreaptă

Primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu a participat joi, 22 iulie a.c., la deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție servicii «Asistență Tehnică pentru Reabilitarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:35
(22383 vizualizări - 0 comentarii)


A ars în propria-i casă

Un feteștean, de 73 de ani, a ars de viu în propria-i casă. Focul a izbucnit în toiul nopții de duminică spre luni, 25 spre 26 iulie a.c. Incendiul, anunțat în jurul orei 3.25 prin 112, a mistuit rapid ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:05
(13811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 24 iulie a.c., pe DN2A, în apropiera orașului Țăndărei. În urma impactului, două persoane au rămas prinse într-un autoturism, una dintre ele fiind scoasă de echipajul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(13555 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...