REPORTAJ
Căldură mare, monșer!
La nea Sandu, frizeru’
Abia scăpat de inundații, județul se usucă de căldură. Slobozia se lichefiază, asfaltul fierbe, iar bugetarii de rang înalt se topesc în concedii prelungite. În ciuda aparențelor însă, orașul nu e pustiu. Independent a căutat și a găsit pentru dumneavoastră o palmă de răcoare, e drept, ajutată de aerul condiționat, la nea Sandu, frizeru’.
42 de ani de frizerie
La unsprezence trecute fix, pe mozaicul din fața frizeriei (peste drum de supermarketul «Ialomița») poți prăji lejer ouă ochiuri. Chiar și costiță, daca reziști în soare mai mult de un minut. Înăuntru însă e răcoare, pentru că frizeria își respectă clienții. Are aer condiționat, aparatură de ultimă generație, pămătufuri din păr de veveriță... și pe nea Sandu! Nea Sandu e cel mai în vîrstă frizer din branșă. Și singurul din generația lui care mai practică meseria asta, după Cărbuneanu, acum retras la pensie: «O meserie frumoasă, domnu’ meu. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot p-asta aș face-o!» ne spune în timp ce ridică de pe scaun un client. «Următorul!?».
Următorul e nea Tudorel, care ține să ne spună că Sandu Frizeru’ e ultimul frizer meticulos din oraș. «Mai rar ca el! Dacă vii la el, trebuie să nu mai ai treabă în ziua aia. O oră, o oră jumate, nu te mai ridici. Du-te mata în altă parte și o să vezi. În zece minute ești ridicat și cu banii luați. Nu mai sînt frizerii de altădată, domnule! Meticuloși, care să știe meserie, să te țină de vorbă, să te facă să vii mereu...».
Nea Sandu îl aprobă. Între două tăieturi de foarfecă își aduce aminte unde și-a început ucenicia, în 1960. «La Grecu, la gară, acum nu mai e, s-au făcut blocuri peste el! Am început ucenicia la 14 ani. Ne sculam la 5 dimineața, veneam și aranjam sculele pentru lucrători și la 7, cînd veneau ei la mucă, noi stăteam la mătură. Patru ani n-am pus mîna pe capul clientului. Doar am furat meserie!». De-atunci au trecut 50 de ani. Din ei, 42 de ani nea Sandu i-a petrecut cu foarfeca în mînă... Restul, ale tinereții valuri!
Scînteia, Steagu Roșu și... bancurile cu Ceaușescu
«Pînă în ’89 îi cunoșteam pe toți din oraș, după nume... Veneau la noi și tineri, și bătrîni, și oameni mari, și activiști, și de-ăia cu grade. La frizerie se întîlneau toți! Și avea ziua tipicul ei. Dimineața venea Scînteia și Steagu Roșu. Ziarele! Citeam în ele minciunile, între două bărbierituri. Pe-atunci erau briciurile, alea de le ascuțeai pe curea. Tăia altfel, creștea barba mai greu... Apoi, pe la 10, veneau activiștii, că ei nu aveau timpul măsurat. Veneau și spuneau bancuri. Cele mai bune bancuri cu Ceaușescu de la activiști le știu...». Îl îndemnăm să ne spună unul... Nu mai știe, dar erau bune... Încet, încet, își amintește. «Dumezeu mai știe... Era ăla cu securitatea... Ce e securitatea?-Inima partidului, care bate, bate, bate... Erau multe, dom’le, cîte unu’ pe fiecare zi! Și de Sărbători, cînd stătea lumea la cozi, parcă erau și mai multe. Stai să vă mai spun unul! Cică la Radio Erevan întreabă un ascultător: de ce magazinele din România sînt la 5 kilometri distanță unele de altele? Stau ăia și se gîndesc, se gîndesc... Și, după o săptămînă, vin cu răspunsul: Ca să nu se amestece cozile! Acum nu mai sînt bancuri cu Ceaușescu. Sînt cu Băsescu! Dar nu se mai spun la frizerie! Ce vă spuneam? A, de tipic! Și după activiști; de la prînz pînă seara, veneau oamenii normali... Din toate păturile sociale. Așa aflai ce s-a furat, de unde puteai să cumperi o pîine, o carne... Dacă aveai nevoie de un meșter, veneai la frizerie... Dacă voiai niște bani împrumut, veneai aici, dacă voiai să scapi de-acasă, de nevastă, ziceai că vrei să te tunzi...».
Căldură mare, monșer!
Un singur lucru nu s-a schimbat la frizerie! Oamenii vin la frizerie mai mult vara, să scape de căldură! Acum 30 de ani era tunsoarea «plastic» pentru șefii de la partid, tunsoarea «sfeclă» pentru militari, tunsoarea «castron» pentru fetele de la pension... Acuma vin și cer ca în reviste, cu poza în mînă. «Sau cu părinții, c-am avut și cazuri de-astea. Vor găuri, decolorat, vopsit, să le scrii în păr... Dar de ce n-am avut parte... De-aia l-am și adus aici pe nepot, că e mai tînăr. Să facă el de-astea... Mai avem un flăcău, uite colo, care e de-o seamă cu ei... Nu ne lăsăm la nimeni... Dar să știți că mîndria noastră nu e asta! Sîntem singura frizerie din oraș care mai bărbierește...» nu ratează nea Sandu ocazia de a-și lăuda firma.
Ce nu vrea să povestească nea Sandu nici în ruptul capului e că a fost tînăr. Și că i-a plăcut viața. Ne povestește în dreptul lui colega de scaun, doamna Ancuța, alături de el de 30 de ani și mai bine : «Scrieți acolo la ziar c-a avut o amantă c-un picior de lemn... Amanta mai trăiește, dar piciorul s-a uscat, de bătrînețe... Acum îi face de 20 de ani, săracu’... Scrieți asta, ca să știe lumea... Că tare i-au mai plăcut blondele... Veneau aici de făceau coadă la ușa lui... Pe unele le ținea, pe altele le alunga, c-avea și el toane... Și mai scrieți una... La matrimoniale tot pentru el...». Îl întrebăm pe nea Sandu cum să sune anunțul: «Dom’le, vă rog eu, nu scrieți de-astea! Lăsați-o pe Ancuța, că ea vorbește așa de la căldură... Lumea mă știe de om serios, mai citesc copiii la ziar... Nu zic că n-o fi fost, că nu e om să nu greșească. Dar la etatea mea, mi-e și rușine! Uite, dacă uitați de matrimonial, aveți de la mine un serviciu gratis, cînd vreți dumneavoastră!».
8 August 2010, 08:28 (50224 vizualizări - 4 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(16 Octombrie 2010, 10:34)
scrii bine, amice.. as vrea sa fi zis mai multe despre slobozia de alta data. Poate te apuci si faci o monografie a orasului spusa de oameni ca astia.sa ii cauti si sa-i inregistrezi. eu iti fac pozele.
(15 Octombrie 2010, 02:12)
SA NE TRAIESTI NEA SANDULEEEEEEE....
(17 August 2010, 18:48)
NU MAI FITI INVIDIOSI FRIZERILOR ARE DREPTATE NEA SANDU A LUI NICA
(14 August 2010, 17:57)
Da, un articol bine scris. Mi-a placut!