Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Expur, din nou în război cu angajații

Sindicatul acuză patronatul de «practici mafiote»

Expur, din nou în război cu angajații

În plină criză economică, cînd sute de societăți își închid porțile, cînd bugetarii plîng după micșorările salariale, cînd disponibilizările în sectorul public se fac după bunul plac al șefilor de instituții, un lider de sindicat din Ialomița acuză patronii uneia dintre cele mai mari companii din județul nostru de «practici mafiote». Războiul este cu atît mai interesant cu cît în scenă intră și un sindicat «galben», fidel și devotat angajatorului...

Două sindicate și-un singur angajator
Conflictele între sindicatele angajaților și conducerea fabricii Expur SA nu (mai) sînt de actualitate. Acestea au existat dintotdeuna, dar în 2010 s-au acutizat; iar revendicările salariaților au ajuns să fie tratate cu indiferență de reprezentanții companiei. Asta și pentru că angajații Expur sînt constituiți în două sindicate. Unul de dimensiuni considerabile, «Speranța», cu un număr de aproximativ 400 de angajați și unul minoritar, «Soia 2007», cu puțin peste 90 de membri. Cele două se disting nu doar prin numărul de adepți... «Speranța» ar fi veșnic mulțumit de regulile trasate de angajator, în timp ce «Soia 2007» nici nu a semnat contractul colectiv de muncă. «„Soia 2007“ a luat ființă ca urmare a nevoilor angajaților, sătui să fie batjocoriți și nedreptățiți de conducerea Expur» își începe liderul de sindicat Gabriel Ioniță pledoaria în apărarea membrilor de sindicat. Sindicatul și al său lider sînt din Urziceni. Expur Urziceni a încăput pe mîinile unor investitori străini în 1997, cînd fabrica de ulei de soia era preluată de firma elvețiană Alisa Trading Finance LTD. În doar cîțiva ani, societatea avea să-și mărească portofoliul de proprietăți, achiziționînd și mai multe silozuri iar, în 2005, și fabrica de ulei de la Slobozia. Vremurile dezvoltării erau favorabile, iar numărul de angajați a crescut considerabil, motiv pentru care au luat ființă și sindicatele salariaților. «În 2000 exista Sindicatul „Expur“, așa era denumit, un sindicat al conducerii, unde salariații aveau numai de pierdut. Așa s-a ajuns la contracte colective de muncă semnate fără prea mult discernămînt, condițiile impuse de angajator fiind litere de lege... Spun doar că se ajunsese ca sporurile să fie introduse în salarii, iar zilele de concediu să fie aproape inexistente. Mai mult, contractele colective de muncă nici măcar nu respectau prevederile legale; să nu mai zic de dorințele angajaților...» spune Ioniță. Pentru toate acestea și la «presiunile» angajaților, a luat ființă Sindicatul «Soia 2007». Și, de atunci, războiul salariaților... Fără contracte colective de muncă semnate, membrii Sindicatului «Soia 2007» au reclamat în mod constant abuzuri grave și încălcări ale celor mai elementare norme de muncă. Fabrica de ulei din Urziceni a fost însă închisă, iar Sindicatul «Soia 2007» pierdea astfel nu mai puțin de 107 de membri. Inutil să mai trecem în revistă toate procesele duse în instanță pentru a demonstra că disponibilizările ar fi fost ilegale... Iar asta nu e tot, în 2009, din aceeași fabrică, rămasă doar cu silozurile în funcțiune, au mai fost înlăturați 10 angajați... În tot acest timp, salariații fabricii de la punctul de lucru din Slobozia și-au exprimat dorința de a trece cu cotizațiile la «Soia 2007». «Am avut foarte multe cereri de înscriere în Sindicatul nostru. Dar, din cauza presiunilor și de frica pierderii locului de muncă, oamenii stau și îndură condițiile improprii de muncă. Fiindcă presiunile care s-au făcut la adresa lor asta demonstrau: că, dacă vor trece la noi, își vor pierde locul de muncă. Și am să vă dau exemple concrete» adaugă Ioniță. Exemplul se numește Grecu Ion, vicepreședintele sindicatului «Soia 2007».

Vicepreședintele Grecu și paza externalizată
Recent, compartimentul de pază al Expur Slobozia, format din 16 oameni și șeful Grecu a aderat la Sindicatul «Soia 2007». La începutul anului 2010, Ion Grecu, șeful serviciului de pază de la punctul de lucru Slobozia, a solicitat înscrierea în sindicatul de la Urziceni, înscriere ce i-a fost acceptată și, mai mult, acesta a fost ales vicpreședintele Sindicatului. Evident că 14 dintre cei 16 subordonați direcți au făcut întocmai, la începutul lunii martie la secretariatul unității fiind depuse nu mai puțin de 14 solicitări de oprire și virare a contribuției către «Soia 2007». «Înscrierea acestora în organizația noastră s-a datorat faptului că drepturile acestor salariați au fost permanent încălcate, concedii de odihnă neefectuate din anul 2005 și aproximativ 950 de ore suplimentare neplătite pentru fiecare salariat» susține Gabriel Ioniță. Și, din acest punct, ar fi început calvarul angajaților.
Potrivit liderului de sindicat, salariații ar fi fost amenințați, într-o primă fază, cu externalizarea serviciului de pază în situația în care nu ar renunța la calitatea de membrii ai Sindicatului «Soia 2007». Mai mult, în 16 martie 2010, așa-zisele amenințări s-au materializat, în sensul că în baza unei note de fundamentare a conducerii, serviciul de pază a fost externalizat, iar cele 16 posturi au fost desființate, salariații fiind disponibilizați. «În 7 aprilie 2010, salariații vizați, membrii ai organizației noastre, au primit de la Expur o notă prin care erau înștiințați că postul pe care îl ocupau urmează a fi desființat și că în cadrul societății nu sînt locuri de muncă corespunzătoare pregătirii acestora. Informație falsă, căci locuri de muncă existau dar nu s-a dorit menținerea lor în unitate ca urmare a apartenenței la Sindicatul „Soia 2007“» menționează Ioniță. În susținerea acestei afirmații, liderul de sindicat aduce dovezi în sensul că doi dintre cei 16 angajați disponibilizați ar fi fost reangajați la Expur SA, iar cei doi erau fix salariații ce nu ar fi aderat la «Soia 2007».
În plus, liderul Ioniță reclamă încălcări grosolane ale Codului Muncii, în sensul că trei dintre cei 16 disponibilizați erau angajați pe perioadă determinată, aspect ce ar fi trebuit să împiedice disponibilizarea acestora. Exemplificînd, liderul de sindicat Ioniță susține că unuia dintre angajați i-a fost desfăcut contractul de muncă la doar 4 zile de la angajare. «Bobocel Silviu deținea un contract individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 6 luni, respectiv 1 martie 2010-31 august 2010. După 4 zile, s-a externalizat serviciul și a fost dat afară» spune Ion Grecu, vicepreședintele «Soia 2007».
Orgolii sau nu, interese sau ba, 14 angajați ai fabricii din Slobozia au rămas fără loc de muncă. Iar sindicatele...

«Soia 2007», paria Expur SA
...se războiesc. Externalizarea serviciului de pază al Expur SA nu reprezintă singura nemulțumire a liderilor Sindicatului «Soia 2007». Recent, majoritatea angajaților Expur, reprezentantă de Sindicatul «Speranța», a semnat la nivelul unității un contract colectiv de muncă, contract neasumat și de către angajații membri ai sindicatului «Soia 2007».
Principalele motive care au condus la nesemnarea contractului de muncă vizează faptul că reprezentanții Expur refuză normarea muncii. «Prin normarea muncii se stabilește și numărul de personal în raport cu volumul activității desfășurate și durata timpului de muncă. Orice altă motivare nu are susținere legală» precizează Gabriel Ioniță. În fond, acesta este unul dintre motivele pentru care Sindicatul «Soia 2007» a refuzat semnarea contractului colectiv de muncă pentru anii 2009-2010. Mai mult, o altă revendicare a sindicaliștilor vizează acordarea integrală a concediului de odihnă. «Expur Urziceni diminuează durata concediului de muncă în eventualitatea intervenirii unui concediu medical» mai spune liderul «Soia 2007».
Potrivit declarațiilor, reprezentanții conducerii Expur ar fi refuzat în nenumărate rînduri să pună la dispoziția sindicatelor grila de salarizare, ceea ce ar contraveni apărării intereselor angajaților. Un aspect cel puțin îngrijorător este faptul că, potrivit unor documente, Expur SA nu deține un Comitet de sănătate și securitate în muncă, cît despre planul de formare profesională, acesta ar fi total străin conducerii Expur.
Pe lîngă toate acestea, liderii Sindicatului «Soia 2007» aduc acuzații cel puțin grave la adresa conducerii Expur. «Angajații sînt constrînși, amenințați și chiar dați afară dacă își exprimă cumva deschiderea către noi. Am făcut în acest sens chiar și plîngeri penale. Tot degeaba. Vin străinii în țara noastră ca să ne considere niște sclavi» se încheie povestea angajaților Expur. Războiul însă continuă...

11 August 2010, 08:12 (92358 vizualizări - 19 comentarii)

Comentariile cititorilor:


suster:
(27 Octombrie 2012, 14:01)
eu nu am nimic cu cei din combinat. dar pentru ca exista un dar , voi din combiat pe care va parasutat alex prin fabrica nu puteti da voi clasa nimanui . voi sunteti buni acolo la voi la combinat  pentu ca acolo este casa voastra. aici la fabrica va prindeti nasu . nu stiti tehnologie  si nici aplicatiile de fabricare a uleiului pentru ca nu ati fost scoliti penru asta . iata un argument logic si mu vorbe goale..pe logica faptelor si argumentelor solide vorbesc eu si nu pe plavre gen amante rude si etc. decilasatio moale cu lectiile ca macane nu aveti voi nici experinta si nici competenta sa vorbiti .toate au ologica si un fir iar voi sunteti sin afara logici si pe linga fir .  
unu oarecare:
(1 Octombrie 2012, 10:38)
,,pilele,, din combinat le au dat clasa unora(nu toti) din ulei . multi de acolo nici nu stiu pe ce isi iau banii si apropo de,,pupincuristi,,daca si au angajat sora fratele  nevasta amanta etc etcce ziceti ,,mai au par pe limba,,cu rspect pt multi  de la ulei
suster:
(26 Iulie 2012, 20:14)
problema voastra este  ca nu aveti forta.sunt prea putini care stiu sa combata  si sa puna punctul  pe i.deci in concluzie veti pierde mereu in razboiu  vostru cu sefi si  veti pleca capul si veti fi umiliti tot timpul.trebuie sa aveti lideri putrnici nu tinichele care se fac ca lupta pentru voi.asa ca desteptarea si bafta ca aveti nevoie....
UN SALARIAT:
(4 Ianuarie 2012, 23:53)
Sluga sau salariat este tot una.Suntem liberi sa muncim oriunde.Ex.Furfurol,Filatura,I.C.I.L.,Ind. Locala,etc.Sa nu uitam ca in anii 90 a fost angajata o "sluga" prin filiera nepotism, cu salariul mizerabil de cateva mii de euro,apoi s-a"nimerit" angajata si consoarta acestuia. Apropo,unchiuletul ne-a tras clapa cu privatizarea MEBO,SE STIEEEEEE.Spun toate astea pentru nestiutori.Acest DOMN sef,ulterior urmarea cum se misca salariatii prin intreprindere cu binoclul.Dadea afara alte slugi la ori ce abatere.Tot in anii 90 a "plecat" unchiuletuuuu. Ce sa vezi???? Nepotelu a inceput sa devina,chiar mi-e rusine sa o spun,PUP...IN...CUR.(SE STIEEE).A obtinut functii bune si in acea perioada a detinutului Teodorescu.In 2004 s-a schimbat ceva...PATRONUL.A cazut "GUVERNUL",a decazut OMUL.Dupa vreo 5 ani s-a gandit el sa devina FILANTROP(darnic, marinimos,sa ajute SLUGILE). Ganditiva cate "slugi" au fost date afara din cauza lui.Asadar PUP...IN...CURISMUL A FOST INVENTAT PRIN ANII 90.Era sa uit,intrebati acest PUP...IN...CURIST de dosarul de colaborator cu secu,informator al secu in anii 80 cat si dupa.Era sa uit,intrebati acest FOST,care acum este beneficiar al PUP...IN...CURISMULUI,cum sta cu examenele MEDICALE(la cap). Va spun eu ete OMUL CARE CALCA PE CADRAVRE PANA-SI ATINGE SCOPUL..........!!!!! Sa fim seriosi ,acest om poate reprezenta oameni inocenti????? RUMEGATI.!?
suster:
(9 Decembrie 2011, 19:46)
sunteti slugi pe domenile expur.pai si juganaru tot sluga este ,diferenta este ca e o sluga bine platita.si cui credeti voi ca le pasa de voi .pe directori ai doare la palarie .ei sunt platiti sa va prosteasca se plang anaintea vostra voi puneti botu la vrajeala si ghiciti cine castiga.astept raspunsuri.
xxx:
(1 Decembrie 2011, 21:21)
mai ales domnu juganaru si cei lalti directori sa le mareasca salariile la angajatii ore suplimentare nu le platesc la alte sectii ia scos din ture de noapte si sambetele si duminiciile cum sasi mai plateasca banciile si datoriile cu ce sa plateasca bancile cu 400 de lei fara ture de noapte si de uichend sa va fie rusine
suster:
(13 Iulie 2011, 00:48)
o intrebare intrebatoare /citi tehnologi indalimentara adica studii de spcialitate sunt sefi de sectii/maistri pote or mai fi citva muncitori meseriasi multi /pe dinafara/a avut grija alex sa ne umple fabrica cu deai lui de la combinat cica sunt mai profesionisti.pai unai uleiu si altai combinatu.nu se pupa una cu alta .fabrica aveanevoie de meseriasii ei si nu de alti adusi de afara necalicati.pai ...astai treaba domnul alex...
suster:
(12 Iulie 2011, 17:10)
voi nu vedeti ca au plecat sau au iesit la pensie toti oameni cu personalitate care nu puneau botu la alex/erau si meseriasi dar nu puteau fi manipulati./acun conduc doar tinichelele sau neprofesionisti care nau habar de meserie dar in trecut au mai colaboeat cu alex.iar profesionisti stausub talpa prostilor mai mare risu zau.deci ...astept concluzii bafta
suster:
(12 Iulie 2011, 16:57)
haideti baieti nu mai comentati nimic sau nu mai aveti voie/va ti dat loviti cu totii sau va este frica.treaba voastra ca tot voi aveti de pierdut./asta veti vedea pe parcurs.bafta va doresc /
suster:
(10 Iulie 2011, 14:47)
si acum cu noul cod al muncii au mina libera sa extermine pe cine vor si cind vor.deci in concluzie ,au si pinea si cutitul iar voi nimic.singurul vostru avantaj ar fi sa fiti multi si uniti in toate,pentru ca daca plecati toti cine o se le mai munceasca.asadar nu va retragetinu capitulati si scoteti toti capul alfel cu unu doi nu aveti mari sanse.bafta
suster:
(10 Iulie 2011, 05:03)
ce credeati voi ca alex e pentu voi.cind a venit in fabrica era mita blinda plin de promisiuni.dar uite ca mita blinda zgirie rau.si ce o sa mai zgirie si dacum icolo,o sa vedeti.pacat ca tot muncitorii vor avea de suferit ca sefi sunt toti cu alex.faceti revolutie fratlor ca alfel e de rau. bafta.
suster:
(10 Iulie 2011, 04:45)
va fi si mai rau.daca nu va uniti si sa protestati o va calce pe gitpe toti.au oameni infiltrati peste tot in fabrica si afla toate miscarile.si ce credeti ca sindicatele fac mare brinza.nu prea cred nu au nici un fel de putere.asa dar veti ajunge prosti sloboziei daca mai stati cu miimile in sin.bafta
Rezervistul:
(25 August 2010, 16:37)
O.K. Relu. In viitorul foarte apropiat PUPINCURISMUL va deveni sport national. Nu-i rau sa faci putina miscare, dar uni chiar exagereaza, se antreneaza zilnic! Insa isi platesc RATELE si FACTURILE. Ce zici, se merita?
Pompierul XXX:
(25 August 2010, 09:37)
Eroare,Rezervistule! Acest Corado Catani alias Nicolae Lucian a renascut in Slob. Noua, si umbla dupa mafioti, manca-le-ar PAINEA la toti! Nu te pune cu el ca-i iute de mana si de o inteligenta sclipitoare noaptea....cand restul dorm!
Rezervistul:
(20 August 2010, 15:22)
ptr.Costel{Tudor Bebi}:Nu mai vb.de dl. Alexandru,daca nu ti-ai baut lapticul! Dansul nu este decat un "locotenent",iar tu un "soldat"neinstruit,lasat la vatra! Asculta de Videanu,daca ti-ai pierdut serviciul ia-ti alte doua job-uri...mai mici!! p.s. Oare tu n-ai fi procedat la fel,in locul lui? Ca doar esti roman! Sau nu...???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
388 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12977 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11661 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12262 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7865 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4911 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(15042 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14745 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4209 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(9019 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12635 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11180 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(5160 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8310 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

Joi, 14 iulie a.c., polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune privind identificarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag executării pedepselor privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:00
(15102 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Polițiștii din Coșereni, în cadrul unei acțiuni rutiere, au oprit joi, 13 iulie a.c., în localitatea Horia, două autoutilitare conduse de doi bărbați, în vârstă de 33 și 29 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(2542 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 iulie 2022, termen de depunere pentru mai multe declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 iulie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(26523 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu extins pe 2 hectare

Miercuri, 13 iulie 2022, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs la Fetești ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 15:20
(10996 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Miercuri, 13 iulie 2022, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 15:10
(18877 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nufărului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile, joi, 14 iulie 2022, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 13:45
(12150 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: 555 inspecții fiscale la Mari Contribuabili

Structurile cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul ANAF au în derulare 555 de acțiuni de inspecție fiscală și control inopinat la Marii Contribuabili. Dintre acestea, 128 sunt la contribuabili care ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2022, 14:00
(15173 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Baloți de paie incendiați

Munteni-Buzău: Baloți de paie incendiați

Miercuri, 13 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă pentru lichidarea unui incendiu de baloți de paie produs la Munteni ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2022, 13:30
(11997 vizualizări - 0 comentarii)


Call-center ANAF la dispoziția contribuabililor

Agenția Națională de Administrare Fiscală oferă îndrumare și asistență contribuabililor în domeniul fiscal și cel al tehnologiei informației prin intermediul Call-Center-ului, la numărul de telefon: 031/403.91.60 ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2022, 13:10
(12771 vizualizări - 1 comentariu)


Drăgoești: Casă incendiată de la un scurtcircuit electric

Drăgoești: Casă incendiată de la un scurtcircuit electric

Marți, 12 iulie 2022, trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2022, 12:50
(23599 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 206000 de persoane au fost recenzate

În perioada 31 mai-17 iulie 2022 se desfășoară în județul Ialomița a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, etapă în care recenzorii intră în teren și colectează prin interviu «față-în ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2022, 17:50
(15605 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...