Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Copiii sinistraților din Moldova, în Tabăra de la Amara

Minuni administrative!

Copiii sinistraților din Moldova, în Tabăra de la Amara

Oricît ar părea de incredibil, administrația locală este capabilă să facă (rareori, e drept!) și minuni. Una dintre acestea s-a consumat săptămîna trecută, la Amara, acolo unde un grup de 45 de copii dintr-un sat de sinistrați din Moldova a beneficiat de o vacanță de 6 zile suportată integral de administrația locală.

De la Săucești la Amara
Tabăra pentru copii de la Amara a fost în cursul săptămînii care a trecut gazda unui grup de copii din Săucești, Bacău, sat sinistrat la inundațiile din această vară. Potrivit declarațiilor profesorului însoțitor, acești copii au dormit timp de o lună și jumătate pe saltele întinse direct pe pămînt, în adăposturi improvizate. «Cînd au venit aici și au văzut ce frumos e și mai ales că au paturi s-au bucurat ca de altceva. Se săturaseră de dormit pe saltele, pe jos.Au lăsat acasă casele părintești distruse, grădinile pline de mîl. Din patru sate de pe malul Siretului, doar unul a scăpat. E greu pînă și să găsești de mîncare acolo, la noi. De aceea această inițiativă locală e demnă de toată lauda. Copiii s-au simțit aici foarte bine și au uitat de necazuri» ne-a declarat profesoara Carmen Isop. Inițiativa preluării copiilor din Săucești a fost posibilă datorită administrației locale din Amara care a suportat costurile cazării, în valoare de 15 mii de lei. Primarul orașului Amara, Victor Moraru susține că această inițiativă este una normală, la îndemîna oricărei administrații locale. «N-am vrut să demonstrăm ceva anume. Pur și simplu am avut posibilitatea de a pune la dispoziție copiilor din zonele sinistrate această tabără și am făcut-o. Oricine poate face la fel, iar Tabăra de la Amara are condiții deosebite de cazare» ne-a declarat edilul local.

Copiii vor să revină în Tabără
Bronzați și fericiți de darul făcut de autoritățile locale, copiii din Săucești regretă că vacanța la Amara a fost atît de scurtă. Sînt bucuroși însă că se întorc acasă, la părinți și promit că vor reveni la Amara de cîte ori vor avea ocazia. Raluca Mărgineanu are 11 ani, o voce sigură, de copil mare și a rămas surprinsă de cît de mic este orașul Slobozia. «E mic! Mult mai mic decît Bacăul nostru! Am fost acolo în excursie, la muzeu. Muzeul e frumos, dar orașul nu mi-a plăcut, e prea mic! La Amara însă am să mă întorc!» ne spune ea cu candoare. Colega ei, Andrea Doghițoiu are 14 ani și s-a declarat încîntată de școala din Amara și de băile cu nămol. «Mi-a plăcut școala din Amara. E mare și frumoasă. Ne-am distrat bine acolo. Și ne-am mai distrat făcînd băi cu nămol. Ne-a învățat doamna profesoară să ne ungem pe încheieturile mîinilor, să nu ne tragă umezeala cînd o să ne întoarcem acasă» ne-a spus ea serioasă. Tabăra din Amara a găzduit în decursul acestui sezon 500 de elevi. Cu mult mai mult decît în alți ani susține Dan Cristea, administratorul Taberei: «A fost un sezon bun, iar copiii au fost încîntați de fiecare dată. Este, și nu exagerez cu nimic, una dintre cele mai bine dotate tabere pentru elevi din această parte de țară. Iar dotările din ultimii ani sînt de cea mai bună calitate». Tabăra de la Amara poate găzdui pînă la 100 de elevi pe serie, iar costurile per elev se ridică la 52 de lei zilnic.

29 August 2010, 11:08 (21503 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


qqq:
(29 August 2010, 21:49)
Felicitari pentru acest admirabil..mai aratam ca se poate si altfel..sper sa se mai repete acte de genul acesta.Inca o data felicitari administratie care s a ocupat de acest eveniment.
un slobozean:
(29 August 2010, 19:22)
primarul de la amara este unul deosebit. a atras zeci de milioane de euro din fonduri nerambursabile pt dezvoltarea orasului. ma gandesc tot mai serios sa ma mut la amara!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gârbovi: Sirieni cercetați după ce au bătut un copil

Doi cetățeni sirieni au intrat în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni după ce au lipsit de libertate și agresat un minor. Inculpații își desfășurau activitatea în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2017, 21:15
(5322 vizualizări - 0 comentarii)


«Crimele Revoluției», prezentate la Slobozia

Autorul seriei de cărți «Crimele Revoluției», Grigore Cartianu, va fi prezent la Slobozia duminică, 16 iulie a.c., pentru a-și prezenta lucrările. Evenimentul este găzduit de Biblioteca Județeană «Ștefan ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2017, 20:10
(5078 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Kalizea-Boromir Slobozia
angajează
electrician-automatist mentenanță

(experiența în activitatea de întreținere
și punere în funcțiune echipamente,
citire scheme electrice,
cunoștințe automatizări, senzoristică,
funcționarea unui proces condus
cu automat programabil)

CV-urile pot fi trimise la adresa:
[email protected]
sau aduse la sediul firmei
din Slobozia, Șos. Amara, Nr. 4
Detalii la telefon 0744/471.927

11 Iulie 2017, 12:30


anunț angajare

angajăm
SUDORI și INSTALATORI
experiență instalații gaze
și/sau montare centrale
termice cu instalație încălzire,
pentru lucru în orașul GALAȚI
salariu motivant, cazare,
mașină serviciu

Relații la telefon 0758/976.339

11 Iulie 2017, 12:25


anunț angajare

Primăria Perieți
angajează
consilier personal
-studii juridice
CV-urile se depun
la sediul Primăriei Perieți
Relații la telefon 0786/010.600

11 Iulie 2017, 12:20


anunț angajare

societate comercială
angajează
muncitori necalificați
stivuitoriști
șoferi profesioniști

Se asigură cazare, salariu atractiv
Relații la telefon 0749/295.101

11 Iulie 2017, 12:15


anunț angajare

Firmă gaze
angajează sudori
pentru instalații
de gaz metan

Se oferă 2500 lei/lună
Contact 0743/416.556

11 Iulie 2017, 12:10


anunț angajare

service auto
angajează
-mecanic
-electrician
-tinichigiu

relații la telefon 0722/332.877

11 Iulie 2017, 12:05


Centrul Militar Județean Ialomița recrutează rezerviști voluntari

Centrul Militar Județean Ialomița, structură specializată a Ministerului Apărării Naționale, responsabilă cu organizarea și executarea recrutării și selecției candidaților pentru îndeplinirea serviciului ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 18:40
(5244 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați pentru scandal

Polițiștii cercetează trei persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, din Urziceni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de «lovire și alte violențe» și «tulburare a ordinii și liniștii publice ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 18:05
(4038 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Tânăr din Ciochina, arestat preventiv pentru «tentativă de viol»

Un tânăr de 20 ani, din comuna Ciochina, este bănuit că a încercat să agreseze sexual o femeie în vârstă de 32 ani, din comuna Albești. În fapt, Poliția a fost sesizată vineri, 7 iulie a.c., despre faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 17:25
(4672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, 7 răniți

Neacordarea de prioritate a fost cauza unui accident de circulație produs în cursul zilei de sâmbătă, 8 iulie a.c., pe raza comunei Făcăeni. În timp ce un bărbat, de 26 de ani, din comuna Făcăeni, conducea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 17:10
(3621 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-a dispus confiscarea a 1400 mc de lemne!

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au deasfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, din verificările ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 16:40
(15040 vizualizări - 42 comentarii)


ITM Ialomița: Transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată

În perioada 14.06-31.08.2017 se desfășoară «Acțiunea de informare și conștientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarată în muncă declarată», acțiune demarată de Inspecția Muncii și inspectoratele ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 16:25
(5504 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Patru persoane sunt cercetate de polițiștii rutieri pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 61 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2017, 16:10
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Potrivit furnizorului de energie electrică, pe parcursul săptămânii viitoare mai multe localități din Ialomița vor fi afectate de întreruperi parțiale de curent. Astfel, luni, marți, miercuri, joi și vineri ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2017, 21:15
(3669 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnire cu contribuabilii

Contribuabilii din Ialomița sunt invitați miercuri, 12 iulie a.c., la sediul Agenției Județene a Finanțelor Publice Ialomița pentru a participa la o dezbatere publică legată de noile reglementări în materie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2017, 20:10
(5021 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat bunuri dintr-un autoturism

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 55 de ani, din comuna Movilița, bănuite de comiterea infracțiunilor de «furt calificat» și «complicitate la furt calificat», au fost reținute de polițiști pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2017, 21:35
(4553 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,572 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, în luna iunie 2017, a rambursat TVA în valoare totală de peste 4,572 milioane de lei. Suma include, în ordinea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2017, 21:05
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Școala de Vară «Clubul de Vacanță»

Protopopiatul Urziceni: Școala de Vară «Clubul de Vacanță»

Pe toată perioada vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie 2017, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni, în colaborare cu Asociația «Societatea Femeilor Ortodoxe» Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2017, 20:20
(4648 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Familie implicată într-un accident pe DN2A

Ialomița: Familie implicată într-un accident pe DN2A

Autoturismul în care se aflau patru persoane, doi adulți și doi copii, a intrat în coliziune cu un autotren la intersecția DN2A cu DN3B (în zona Popasului Chirana), marți, 4 iulie, în jurul orei 9,00. ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2017, 19:45
(5209 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii din Ialomița au fost la datorie pentru siguranța comunității și pentru siguranța traficului rutier. Astfel, polițiștii ialomițeni au desfășurat în perioada 30 iunie ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2017, 17:35
(4142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Portocaliu de vânt puternic și ploi, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2017, 15:25
(4796 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică și gaze

Potrivit furnizorului de energie electrică, pe parcursul săptămânii viitoare mai multe localități din Ialomița vor fi afectate de întreruperi parțiale de curent. Astfel, luni, marți și miercuri, 3/4/5 iulie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2017, 21:50
(6035 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În ultimele 48 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat pe raza județului acțiuni pe linie de circulație rutieră, pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2017, 21:25
(3639 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Obligații pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița informează cu privire la obligativitatea angajatorilor de a consulta angajații și de a le permite înființarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2017, 19:15
(4402 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Restricții de circulație pentru mașinile mai mari de 7,5 tone

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus restricții de circulație pentru mașinile mai mari de 7,5 tone în 20 de județe din țară, ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2017, 22:05
(4328 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Microbuz cu 11 pasageri, implicat într-un accident rutier

Pompierii din cadrul ISU Ialomița, alături de paramedicii SMURD, au intervenit în seara zilei de miercuri, 29 iunie 2017, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier. La intersecția drumului ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2017, 21:40
(6124 vizualizări - 0 comentarii)


Se oprește gazul la Urziceni

Distrigaz Sud Rețele informează cu privire la faptul că în data de vineri, 30 iunie 2017, furnizarea de gaz pe străzile Zefirului și Stadionului, din Urziceni, va fi oprită între orele 08,00-15,00. Măsura ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2017, 21:25
(5466 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: Căruțaș lovit de tren

Un bătrân de 75 de ani, din satul Orboiești, a văzut moartea cu ochii. Omul se afla în căruță și se ducea către câmp, iar la trecerea la nivel cu calea ferată din zona localității nu s-a asigurat, fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2017, 21:10
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...